ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1445/2019

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova la data de 27 decembrie 2017, sub nr. x/2018, astfel cum a fost precizată, reclamanta S.C. A. S.A. a chemat în judecată pe pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova - Administrația pentru Contribuabilii Mijlocii și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Gorj, pentru ca prin sentința ce se va pronunța, să se dispună suspendarea executării următoarelor acte administrativ fiscale ("Deciziilor"):

a) Decizia de impunere nr. x/26.10.2017, pentru suma de 8.202.755 RON, emisă de AJFP Gorj;

b) Decizia nr. 487/13.11.2017, referitoare la obligațiile fiscale accesorii reprezentând dobânzi și penalități de întârziere, pentru suma de 2.638.282 RON, emisă de DGRFP-ACM;

c) Decizia nr. 487/13.11.2017 referitoare la obligațiile fiscale accesorii reprezentând penalități de nedeclarare, pentru suma de 82.164 RON, emisă de DGRFP-ACM.

Prin sentința nr. 68/2018 din 08 februarie 2018, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele:

- a admis în parte cererea de suspendare precizată, formulată de reclamanta S.C. A. S.A., în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova - Administrația pentru Contribuabilii Mijlocii și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Gorj, având ca obiect suspendare executare act administrativ;

- a dispus suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x/26.10.2017 pentru suma de 8.202.755 RON, până la pronunțarea primei instanțe asupra fondului cauzei;

- a respins ca inadmisibilă cererea de suspendare a executării Deciziei nr. 487/13.11.2017, referitoare la obligații fiscale accesorii reprezentând dobânzi și penalități de întârziere, în cuantum de 2.638.282 RON și a Deciziei nr. 487/13.11.2017, referitoare la obligații fiscale accesorii reprezentând penalități de nedeclarare, în cuantum de 82.164 RON.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs atât pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova, în nume propriu și pentru Administrația pentru Contribuabili Mijlocii, cât și pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Gorj, invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din Noul C. proc. civ.

I. Prin recursul declarat, pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova, în nume propriu și pentru Administrația pentru Contribuabili Mijlocii, a arătat, în esență, că hotărârea recurată este netemeinică și nelegală, în ceea ce privește primul capăt privind suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x/26.10.2017 pentru suma de 8.202.755 RON, fiind dată cu aplicarea greșită a legii, motiv de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În opinia recurentei, instanța de fond a reținut în mod greșit că sunt îndeplinite condițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ și a dispus suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x/26.10.2017, pentru suma de 8.202.755 RON, emisă de AJFP Gorj, fără să indice concret cazul bine justificat și nici paguba pe care ar suferi-o reclamanta.

Arată recurenta că prima instanță a identificat în mod greșit paguba iminentă, prin referire la "executarea imobilului în care societatea își are sediul social...", precum și la faptul că, "în ceea ce privește indisponibilitățile bănești, în contextul popririi instituite, societatea nu mai poate efectua plăți către furnizori, cu consecința rezilierii contractelor și a imposibilității derulării obiectului de activitate și nu va mai putea susține plata salariilor cu consecința concedierii salariaților", reclamanta nedovedind care este paguba materială pe care ar suferi-o.

Cu privire la cazul bine justificat, recurenta arată, în esență, că nu s-au indicat împrejurările de fapt și de drept care "creează suspiciuni" cu privire la legalitatea actului administrativ.

Se mai arată în motivele de recurs că cele două condiții prevăzute de art. 14 alin. (1) nu se consideră a fi îndeplinite prin invocarea unor simple argumente ce tind să demonstreze aparența de nelegalitate a actului administrativ fiscal a cărui executare se solicită a fi suspendată și posibilitatea producerii unei pagube iminente.

Recurenta apreciază că sentința prin care s-a dispus suspendarea este nelegală, dat fiind faptul că instanța nu a arătat în ce constă cazul bine justificat și nici caracterul evident al prejudiciului.

Solicită admiterea recursului, casarea sentinței nr. 68/08.02.2018 și, pe fond, respingerea cererii de suspendare a efectelor Deciziei de impunere nr. xF-GJ 487/26.10.2017, pentru suma de 8.202.755 RON, emisă de AJFP Gorj, formulată de S.C. A. S.A., ca neîntemeiată.

II. Pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Gorj, prin recursul formulat, critică sentința recurată ca fiind dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, în cauză fiind incidente dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Arată recurenta că, în soluționarea cauzei, instanța de fond a reținut în mod generic aplicabilitatea dispozițiilor art. 14 alin. (1) și art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004, texte de lege care sunt de natură să ducă la dezlegarea cauzei, dar a fost făcută o aplicare greșită a acestora, interpretarea dată textelor de lege având un caracter general, fără nicio legătură cu speța dedusă judecății. În opinia recurentei, instanța de fond nu a reținut în soluționarea cauzei niciun motiv care să conducă la concluzia că sunt îndeplinite condițiile reglementate de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Astfel, în ceea ce privește condiția cazului bine justificat, instanța de fond a reținut în soluționarea cauzei motivele de fond invocate de către reclamantă, ceea ce echivalează cu o antepronunțare asupra legalității actului administrativ - fiscal, în condițiile în care nu au fost administrate probe concludente cu privire la legalitatea actului a cărui suspendare s-a dispus.

Consideră recurenta că simpla expunere a unor argumente de fapt și de drept, invocate de către reclamantă, nu poate conduce la existența unei îndoieli asupra legalității actului administrativ și, implicit, la admisbilitatea cererii de suspendare, așa cum în mod eronat a reținut instanța de fond.

Îndeplinirea acestei condiții presupunea ca, pe baza pagubei iminente, reclamanta să fi dovedit împrejurări legate de efectele actului contestat, împrejurări care trebuiau dovedite, ceea ce în cauză nu s-a întâmplat.

Mai arată recurenta că instanța de fond trebuia să aibă în vedere faptul că, până la anularea de către instanța de judecată, actul administrativ-fiscal se bucura de prezumția de legalitate.

În caz contrar, s-ar anticipa soluția ce va fi dată pe fondul cauzei, ajungându-se propriu-zis la o prejudecare a fondului, ceea ce instanța de fond a făcut, fiind astfel încălcate dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Se mai arată în motivele de recurs formulate că instanța de fond a reținut fără temei că ar fi îndeplinite condițiile legale de admisibilitate a cererii de suspendare, impunându-se ca acest act să nu își producă efecte până la pronunțarea instanței de fond.

În opinia recurentei, decizia de impunere, comunicată reclamantei, a fost emisă cu respectarea procedurii fiscale și cuprinde, ca temei juridic, dispozițiile legale aplicabile situației de fapt, stabilită în mod corect de către inspecția fiscală prin raportul de inspecție fiscală.

Astfel, considerentele reținute de către instanța de fond nu sunt de natură a crea o puternică îndoială sub aspectul legalității actului administrativ contestat.

Recurenta critică faptul că, fără a analiza probatoriul administrat, instanța și-a însușit argumentele reclamantei din cererea introductivă, care în fapt privesc fondul cauzei și nu pot fi reținute, întrucât decizia de impunere și raportul de inspecție fiscală au fost emise cu respectarea dispozițiilor legale, a drepturilor și a principiilor consacrate de aceste dispoziții, inclusiv cu respectarea drepturilor contribuabilului de a fi ascultat și informat.

În opinia recurentei, faptul că instanța de fond trece cu ușurință peste dispozițiile legale menționate în cuprinsul deciziei de impunere a cărei suspendare a fost acordată, lipsește de conținut actul administrativ emis cu respectarea dispozițiilor legale, ceea ce conduce la concluzia că instanța de fond a făcut o aplicare greșită a dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Mai arată recurenta că instanța de fond nu a motivat îndeplinirea condiției referitoare la existența pericolului producerii unei pagube, nefiind nici dovedită condiția pagubei iminente, la care ar fi fost supusă reclamanta.

Simpla afirmație că executarea silită împotriva societății reclamante ar fi fost demarată și ar putea întâmpina serioase dificultăți în cazul punerii în executare a deciziei de impunere, în condițiile în care la dosarul cauzei nu au fost depuse documente din care să rezulte dificultățile ce ar rezulta din punerea în executare a actului administrativ fiscal, nu poate determina suspendarea actului.

Recurenta opinează, pentru aceleași considerente vizând lipsa de interes în obținerea unei suspendări a executării, în sensul că nu există un prejudiciu material viitor și previzibil care să poată fi invocat de către reclamantă în susținerea cererii de suspendare și, implicit, să fie reținut de către instanța de fond în soluționarea favorabilă a cererii de suspendare.

Recurenta concluzionează în sensul că nu s-a făcut dovada îndeplinirii cumulative a celor două condiții, respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă, instanța de fond limitându-se la a indica presupuse motive de nelegalitate sau demersuri care ar perturba activitatea reclamantei prin demararea executării silite.

Pentru a pronunța o hotărâre temenică și legală instanța de fond avea obligația să verifice situația concretă a reclamantei și efectele pe care le putea produce actul administrativ împotriva acesteia pe baza probelor existente la dosarul cauzei, ori la dosar nu au fost prezentate documente care să permită analizarea situației de fapt referitoare la prejudiciu.

Recurenta solicită admiterea recursului, casarea sentinței civile pronunțate de către instanța de fond și respingerea în totalitate a cererii de suspendare formulată de către reclamantă, ca netemeinică și nelegală.

Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, având în vedere și susținerile părților, Înalta Curte va respinge recursurile declarate în cauză ca nefondate, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Analizând recursurile declarate în raport de motivele invocate, instanța de control judiciar constată că în speță nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 488 din Noul C. proc. civ., în vederea casării hotărârii: prima instanță a reținut corect situația de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză și a realizat o încadrare juridică adecvată.

Soluția instanței de fond a fost criticată de către recurente pentru că ar fi fost pronunțată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, temeiul de drept invocat fiind art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Chiar dacă recurenta-pârâtă Administrația Județeană a Finanțelor Publice Gorj a invocat în mod formal și dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că motivele de casare formulate pot fi subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Intimata-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune având ca obiect suspendarea executării, până la pronunțarea primei instanțe asupra fondului cauzei, a Deciziei de impunere nr. x/26.10.2017, a Deciziei nr. 487/13.11.2017, referitoare la obligații fiscale accesorii reprezentând dobanzi și penalități de întârziere și a Deciziei nr. 487/13.11.2017, referitoare la obligații fiscale accesorii reprezentând penalități de nedeclarare.

Prin sentința pronunțată, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele:

- a admis în parte cererea de suspendare precizată, formulată de reclamanta S.C. A. S.A., în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova - Administrația pentru Contribuabilii Mijlocii și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Gorj, având ca obiect suspendare executare act administrativ;

- a dispus suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x/26.10.2017 pentru suma de 8.202.755 RON, până la pronunțarea primei instanțe asupra fondului cauzei;

- a respins ca inadmisibilă cererea de suspendare a executării Deciziei nr. 487/13.11.2017, referitoare la obligații fiscale accesorii reprezentând dobânzi și penalități de întârziere, în cuantum de 2.638.282 RON și a Deciziei nr. 487/13.11.2017, referitoare la obligații fiscale accesorii reprezentând penalități de nedeclarare, în cuantum de 82.164 RON.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că, în ceea ce privește cererea de suspendare a executării Deciziei nr. 487/13.11.2017, referitoare la obligații fiscale accesorii reprezentând dobânzi și penalități de întârziere în cuantum de 2.638.282 RON și a Deciziei nr. 487/13.11.2017, referitoare la obligații fiscale accesorii reprezentând penalități de nedeclarare, nu este îndeplinită condiția procedurală a plății cauțiunii, astfel încât excepția inadmisibilității cererii de suspendare a celor două decizii este fondată, fiind admisă, iar cererea de suspendare fiind respinsă în consecință.

În ceea ce privește cererea de suspendare a executării Deciziei de impunere nr. x/26.10.2017, Curtea a constatat că sunt îndeplinite cele două condiții procedurale, respectiv reclamanta a formulat contestație administrativă împotriva acestei decizii și a plătit cauțiunea în cuantumul prevăzut de art. 278 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală și sunt întrunite cumulativ cerințele legale obligatorii impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă.

În recursurile declarate împotriva acestei hotărâri, recurentele au invocat faptul că instanța de fond a pronunțat hotărârea recurată cu interpretarea și aplicarea greșită a prevederilor legale incidente.

Măsura suspendării actului administrativ se circumscrie noțiunii de protecție provizorie a drepturilor și intereselor particularilor până la momentul la care instanța competentă va cenzura legalitatea actului, consacrată prin mai multe instrumente juridice internaționale, atât în sistemul de protecție instituit în cadrul Consiliul Europei, cât și în ordinea juridică a Uniunii Europene.

Legea română corespunde recomandării Comitetului de Miniștri din cadrul Consiliului Europei, R 89/13.09.1989, pentru că prevede, în art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004, atribuția instanței de contencios administrativ de a ordona măsuri vremelnice de suspendare a executării actului administrativ, atunci când drepturile sau interesele legitime ale particularilor sunt supuse unui risc iminent de vătămare, în scopul evitării exercitării abuzive a prerogativelor de care dispun autoritățile publice în contextul puterii lor discreționare.

Suspendarea executării actului administrativ este o măsură provizorie de protecție a drepturilor și intereselor legitime ale subiectelor potențial vătămate prin aplicarea actului, până la momentul la care instanța competentă va evalua legalitatea acestuia.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, " în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond".

Deci, art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 impune, în acest scop, două condiții care trebuie îndeplinite cumulativ, cazul bine justificat și iminența unei pagube, conform definițiilor legale cuprinse în art. 2 alin. (1) lit. ș) și t) din același act normativ.

Astfel, pentru a admite o cerere de suspendare a executării unui act administrativ întemeiată pe art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, act care este, ca regulă generală, executoriu din oficiu, instanța de fond trebuie să constate și să motiveze îndeplinirea cumulativă a celor două condiții cerute de dispozițiile menționate, suspendarea executării unui act administrativ fiind o măsură excepțională.

În recursurile formulate, pârâtele susțin, în esență, că aceste două condiții prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 nu sunt îndeplinite și că instanța de fond a pronunțat hotărârea recurată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, ignorând argumentele aduse de pârâte în susținerea poziției lor.

Or, cazul bine justificat și iminența unei pagube sunt analizate în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care nu poate efectua decât o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de partea interesată, cu respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl îndeplinească și drepturile subiective sau interesele legitime private care pot fi afectate.

Îndeplinirea condițiilor cazului bine justificat și a iminenței unei pagube sunt supuse aprecierii judecătorului, care efectuează o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza circumstanțelor de fapt și de drept ale cauzei. Acestea trebuie să ofere indicii suficiente de răsturnare a prezumției de legalitate și să facă verosimilă iminența producerii unei pagube în cazul particular supus evaluării.

Deci, în cadrul cererii de suspendare, instanța nu va cerceta îndeplinirea condițiilor de legalitate și oportunitate ale actului administrativ, această obligație revenindu-i instanței de fond învestită cu soluționarea acțiunii în anulare.

Cazul bine justificat este definit de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind o împrejurare legată de starea de fapt și de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalității actului administrativ.

Îndoiala serioasă asupra legalității actului administrativ trebuie să rezulte cu ușurință în urma unei cercetări sumare a aparenței dreptului, pentru că în cadrul procedurii suspendării executării, pe calea căreia pot fi dispuse numai măsuri provizorii, nu este permisă prejudecarea fondului litigiului.

În opinia instanței de fond, împărtășită și de instanța de control judiciar, în speță această condiție este îndeplinită în privința deciziei de impunere contestate.

Astfel, instanța de fond a reținut că, în speță, în legătură cu cazul bine justificat, reclamanta a invocat următoarele patru aspecte: încălcarea dreptului la aparare și al dreptului contribuabilului de a fi ascultat, rezultată din nerespectarea termenului rezonabil pentru discuția finală, prin nerespectarea art. 9 alin. (1), art. 6 alin. (3), art. 130 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală; constatări și rezultate diferite, în ceea ce privește relațiile comerciale ale reclamantei cu furnizorul S.C. B. S.R.L., între controlul efectuat de către Direcția Antifraudă Fiscală TG. Jiu și cel efectuat de organele fiscale din prezenta cauză; ajustarea dreptului de deducere a TVA aferentă terenului și construcției din Constanța este îndoielnică, având în vedere că aceste bunuri nu au fost folosite; incidența prescripției pentru perioada 2009-2011, prin încălcarea căreia organele fiscale au stabilit impozit pe profit suplimentar aferent anilor 2012 și 2013.

Instanța de fond a reținut în mod corect că, în ceea ce privește primul aspect invocat de către reclamantă, Decizia de impunere nr. x/26.10.2017 apare, la o analiză sumară, fără a se antama fondul, ca fiind emisă cu încălcarea dreptului la apărare și al dreptului contribuabilului de a fi ascultat, în condițiile în care data la care reclamantei i s-a comunicat proiectul RIF a fost stabilită de organul fiscal ca și dată pentru discuția finală, fără a i se acorda reclamantei un termen rezonabil pentru studierea proiectului RIF în vederea discuției finale, cel puțin în aparență nefiind respectate dispozitiile art. 9 alin. (1), art. 6 alin. (3), art. 130 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.

În mod corect a apreciat instanța de fond că celelalte trei aspecte invocate de reclamantă, ca fiind apte de a afecta legalitatea Deciziei de impunere nr. x/26.10.2017, sunt aspecte ce țin de fondul cauzei și care nu pot fi analizate în cadrul unei cereri de suspendare, instanța având posibilitatea să efectueze numai o cercetare sumară a aparenței dreptului.

Înalta Curte constată, în acord cu instanța de fond, că, în ceea ce privește îndeplinirea celor două condiții prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, având în vedere dubiul ce planează asupra legalității Deciziei de impunere nr. x/26.10.2017 în ceea ce privește respectarea dreptului la apărare și al dreptului de a fi ascultat, în speță se impune a fi înlăturat temporar principiul executării din oficiu a actului administrativ fiscal în litigiu, până la pronunțarea instanței de fond asupra acțiunii vizând anularea aceluiași act.

În consecință, Înalta Curte constată, în acord cu instanța de fond, că în speță este îndeplinită condiția cazului bine justificat.

"Paguba iminentă", cea de-a doua condiție cerută de lege pentru a se dispune suspendarea executării unui act administrativ, este definită în art. 2 lit. ș) din Legea nr. 554/2004, republicată, ca fiind prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.

În cauză s-a dovedit că este îndeplinită și această condiție cu privire la decizia de impunere contestată, astfel cum a reținut și instanța de primă jurisdicție, întrucât societatea reclamantă a făcut dovada necesității prevenirii unei pagube iminente prin suspendarea deciziei de impunere, arătând prejudiciul produs tocmai de efectele punerii în executare a acesteia, din înscrisurile anexate rezultând în mod clar înrăutățirea situației financiare a societății de la momentul introducerii acțiunii și, ulterior, până la primul termen de judecată, generată de punerea în executare a Deciziei de impunere.

Instanța de fond a reținut în mod corect și legal că "prin executarea imobilului în care societatea își are sediul social, aceasta nu va mai avea o locație unde să-și desfășoare activitatea", iar "executarea acestei sume (peste 8 milioane RON) în contextul economico-financiar al reclamantei rezultat din balanța din decembrie 2017, cauzează acesteia dificultăți majore în desfășurarea activității, [...] aceasta formulând și cerere de deschidere a procedurii insolvenței".

Având în vedere aceste împrejurări, instanța de fond a constatat că este îndeplinită și cea de-a doua condiție impusă de lege pentru a se putea dispune suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x/26.10.2017, respectiv cea a pagubei iminente.

Înalta Curte reține că instanța de fond în mod corect a apreciat că în cauză sunt îndeplinite cumulativ cerințele prevăzute de art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, motiv pentru a dispune suspendarea executării deciziei de impunere contestate. Înalta Curte apreciază soluția curții de apel ca fiind corectă, această soluție fiind susținută de întreg materialul probator administrat în cauză.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentelor-pârâte sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar hotărârea instanței de fond este legală, fiind dată cu interpretarea și aplicarea corectă a normelor de drept material, nefiind incidente motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din Noul C. proc. civ.

În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu prevederile art. 496 alin. (1) din Noul C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursurile declarate de pârâte ca nefondate, menținând sentința atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova, în nume propriu și pentru Administrația pentru Contribuabili Mijlocii și de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Gorj împotriva sentinței nr. 68/2018 din 08 februarie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 martie 2019.