ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6448/2019

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București sub nr. x/2019 (urmare a disjungerii din Dosarul nr. x/2019), reclamanta A., prin Sindicatul B., a chemat în judecată pe pârâta Direcția Generală de Poliție a Municipiului București, solicitând: 1) obligarea pârâtei să recalculeze drepturile salariale pentru ultimii trei ani până la data introducerii acțiunii, prin raportare la valoarea sectorială de referință majorată de la 01.12.2015 cu 10% în baza legii nr. 293/2015, majorată cu 10% de la 01.10.2017 în baza art. II alin. (5) din legea nr. 152/2017, majorată cu 25% de la 01.01.2018, în baza art. 38 alin. (3) lit. a) din legea nr. 153/2017 și să achite diferențele între drepturile salariale efectiv plătite și drepturile salariale ce vor rezulta prin recalculare, actualizate în raport cu rata inflației, la care să se adauge și dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective; 2) obligarea pârâtei să achite și pentru viitor, drepturile salariale, prin raportare la valoarea de referință majorată succesiv de la 1 decembrie 2015 cu 10% în baza legii nr. 293/2015, majorată cu 10% de la 1 octombrie 2017, în baza art. II alin. (5) din legea nr. 152/2017, majorată cu 25% de la 1 ianuarie 2018, în baza art. 38 alin. (3) lit. a) din legea nr. 153/2017, până la schimbarea condițiilor legale de acordare; 3) obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin Sentința nr. 3205 din data de 6 mai 2019 Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței teritoriale exclusive și a declinat cauza privind pe reclamanta A., prin Sindicatul Polițiștilor din România Diamantul, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală de Poliție a Municipiului București, în favoarea Tribunalului Hunedoara, secția de contencios administrativ, spre competentă soluționare.

Pentru a hotărî astfel, instanța a constatat că, prin raportare la data înregistrării acțiunii - 14.01.2019, în cauză sunt incidente dispozițiile art. 10 alin. (3) și (4) din Legea nr. 554/2004, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 212/2018, conform cărora acțiunea care se introduce în numele reclamantului (membru de sindicat) de orice persoană de drept public sau privat (sindicat), indiferent de calitatea acestuia din proces, este de competența instanței de la domiciliul reclamantului.

Prin Sentința nr. 1190 din data de 3 octombrie 2019 Tribunalul Hunedoara, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția de necompetenta teritorială absolută a acestei instanțe, a declinat competența de soluționare a cauzei având ca obiect litigiu privind funcționari publici, formulată de reclamantul Sindicatul B., în numele membrului de sindicat A., în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală de Poliție a municipiului București, în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, a constatat ivit conflict negativ de competență și a trimis dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului negativ de competență, dispunând, din oficiu, suspendarea judecării cauzei.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a apreciat că acțiunea a fost formulată de Sindicatul B. în condițiile art. 28 din Legea nr. 62/2011, care îi conferă calitate procesuală activă, iar pentru determinarea competenței teritoriale, trebuie să se țină seama de sediul acestuia, având în vedere și Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 1/2013 pronunțată în recurs în interesul legii.

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 pct. 2, 134 și 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii:

Obiectul demersului judiciar inițiat de Sindicatul B. pentru membrul său de sindicat - reclamanta A. îl reprezintă obligarea pârâtei Direcția Generală de Poliție a Municipiului București la recalcularea și acordarea unor drepturi salariale, prin raportare la prevederile mai multor acte normative succesive - Legea nr. 293/2015, legea nr. 152/2017 și Legea nr. 153/2017. Aspectul care a generat conflictul negativ de competență între cele două instanțe, îl constituie problema instanței competente teritorial să soluționeze cauza, în raport cu prevederile legale incidente în materie.

Având în vedere că prezentul litigiu este unul de contencios administrativ, pentru stabilirea competenței teritoriale de soluționare a cauzei se reține aplicabilitatea normelor cu caracter general de la art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 212/2018 (intrată în vigoare la data de 30.07.2018, anterior sesizării primei instanțe - 14.01.2019), care statuează în mod expres că: "Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său (...)".

Competența stabilită de textul de lege mai sus enunțat este una teritorială exclusivă, ceea ce înseamnă că reclamantul trebuie să se adreseze instanței de la domiciliul sau sediul său, neavând un drept de opțiune între mai multe instanțe.

De asemenea, Înalta Curte constată incidența dispozițiilor art. 10 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 modificată potrivit cărora: "(4) Competența teritorială de soluționare a cauzei se va respecta și atunci când acțiunea se introduce în numele reclamantului de orice persoană de drept public sau privat, indiferent de calitatea acestuia din proces".

Or, în cauza de față, deși prin acțiunea pendinte se urmărește plata unor drepturi bănești în favoarea membrului de sindicat, Sindicatul B. nu are calitatea de reclamant, ci pe cea de reprezentant al acestuia (aspect ce rezultă și din petitul acțiunii deduse judecății), iar calitatea de reclamant revine membrului de sindicat, deoarece acesta are calitatea de titular al dreptului pretins, dar și interesul promovării acțiunii.

De asemenea, în cauză nu este aplicabilă Decizia nr. 1/21.01.2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, întrucât problema de drept dezlegată privește interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 269 alin. (2) din C. muncii, republicat, dispoziții ce au caracter special, fiind aplicabile numai jurisdicției muncii și a asigurărilor sociale.

În aceste condiții, având în vedere faptul că reclamanta a solicitat plata unor drepturi bănești izvorâte din raporturi de muncă, precum și faptul că la momentul formulării acțiunii acesta avea domiciliul în Lupeni, jud. Hunedoara (tabel dosar Tribunal București), localitate în raza teritorială a Tribunalului Hunedoara, Înalta Curte constată că acestei instanțe îi aparține competența de soluționare a prezentei cauze.

Pentru considerentele expuse și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Hunedoara, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A., prin Sindicatul B., în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală de Poliție a Municipiului București, în favoarea Tribunalului Hunedoara, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 decembrie 2019.

GGC - GV