ÎCCJ, Decizia nr. 243/2020

Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

I. Prin încheierea penală din data de 25 mai 2020, pronunțată în Dosarul nr. x/2020 Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 80, 81, 91 și 93 din C. proc. pen., formulată de A.

Pentru a dispune astfel, instanța a reținut, în esență, că doar trei dintre condițiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, sunt îndeplinite. Astfel, s-a arătat că excepția a fost invocată de contestatorul A. în cadrul unui dosar aflat pe rolul Completului de 5 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție, are în vedere neconstituționalitatea unor dispoziții legale în vigoare, iar textul de lege criticat nu a fost declarat neconstituțional printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Însă, instanța a apreciat că pentru a fi admisibilă și a crea obligația trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituțională, excepția trebuie să aibă legătură cu soluționarea cauzei, adică să producă un efect real, concret asupra cursului procesului penal și, implicit, asupra situației juridice a părții din proces.

Prioritar examinării acestei ultime condiții, instanța a amintit că excepția de neconstituționalitate constituie un mijloc procedural prin intermediul căruia se asigură, în condițiile legii, analiza conformității anumitor dispoziții legale cu Constituția României.

De asemenea, că judecătorul cauzei nu are atribuții de jurisdicție constituțională, așa încât verificarea condițiilor de admisibilitate nu echivalează cu o analiză a conformității prevederii legale atacate cu Constituția și nici cu soluționarea de către instanță a unui aspect de contencios constituțional, căci instanța nu statuează asupra temeiniciei excepției, ci numai asupra admisibilității acesteia.

Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători a reținut că excepția de neconstituționalitate invocată de contestator privește dispozițiile art. 80, art. 81, art. 91 și art. 93 din C. proc. pen. (care se referă la situația desemnării unui reprezentant al persoanelor vătămate în ipoteza în care acestea nu au interese contrarii, drepturile persoanei vătămate, reguli privind asigurarea asistenței juridice din oficiu de către apărătorii desemnați în acest sens, precum și asistența juridică a persoanei vătămate), în calea de atac ce vizează propria contestație exercitată împotriva hotărârii prin care a fost respinsă, ca nefondată, cererea privind strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. x/2019 al Curții de Apel Brașov, secția penală, cale de atac ce are caracter inadmisibil.

Însă, s-a apreciat că potrivit unei jurisprudențe constante a Curții Constituționale, cererea de sesizare a instanței de contencios constituțional, formulată în cadrul unei acțiuni ab initio inadmisibilă, este la rândul său inadmisibilă cu excepția cazului în care privește chiar dispozițiile care determină inadmisibilitatea acțiunii principale.

În acest sens s-a reținut că în cauza de față, petentul nu a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor care se circumscriu inadmisibilității căii de atac formulate, ci a unor dispoziții care vizează dreptul persoanei vătămate de a beneficia de asistență juridică din oficiu.

În consecință, pentru argumentele expuse anterior și având în vedere caracterul inadmisibil al căii de atac formulată de petent, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători constatat că cererea de sesizare a Curții Constituționale a României este inadmisibilă, lipsind legătura cu fondul cauzei, cerință obligatorie prevăzută de art. 29 din Legea nr. 47/1992.

II. Împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 80, 81, 91 și 93 din C. proc. pen. din cuprinsul încheierii penale din data de 25 mai 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători, în Dosarul nr. x/2020 a formulat recurs petentul A., cauza înregistrându-se pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători la data de 18 noiembrie 2020, sub nr. x/2020/a1.1, în cauză fiind stabilit prim termen la data de 07 decembrie 2020.

La data de 07 decembrie 2020 petentul a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, concluziile recurentului petent și cele ale reprezentantului Ministerului Public fiind consemnate detaliat în partea introductivă a prezentei decizii, motiv pentru care nu vor mai fi reluate.

II.1. Asupra cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători reține următoarele:

Reglementând condițiile de admisibilitate a unei cereri de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate, art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, prevede că aceasta trebuie să fie ridicată în fața instanțelor de judecată, la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanță ori de procuror, în cauzele în care participă; să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare; să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale și să aibă legătură cu soluționarea cauzei, în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

Din redactarea art. 29 din Legea nr. 47/1992 rezultă că cerințele de admisibilitate ale excepției sunt și cele de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții cu excepția ridicată. În aplicarea acestui text de lege, instanța realizează o verificare sub aspectul respectării condițiilor legale în care excepția de neconstituționalitate, ca incident procedural, poate fi folosită, care nu echivalează cu o analiză a conformității prevederii atacate cu Constituția și nici cu soluționarea de către instanță a unui aspect de contencios constituțional, căci instanța nu statuează asupra temeiniciei excepției, ci numai asupra admisibilității acesteia.

Deci, judecătorul învestit cu o cerere de sesizare a Curții Constituționale, realizează un veritabil filtru cu ocazia examinării respectării cumulative a cerințelor legale de admisibilitate, în final stabilind în ce măsură excepția de neconstituționalitate ridicată poate fi folosită, ca incident procedural, în scopul în care a fost reglementată de legiuitor.

Analiza îndeplinirii cumulative a condițiilor prevăzute de Legea nr. 47/1992 nu trebuie, însă, să se realizeze formal. Ca orice mijloc procedural, excepția de neconstituționalitate nu poate fi utilizată decât în scopul și cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituționalității unei dispoziții legale care are legătură cu soluționarea cauzei. În consecință, în cadrul examenului de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate, instanța trebuie să analizeze, implicit, și corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege. Sub acest aspect, în mod constant, instanțele judecătorești au statuat că cererea de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate este inadmisibilă atunci când vizează, în realitate, o chestiune de interpretare și aplicare a legii sau atunci când nu are legătură cu cauza.

Din această perspectivă, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători constată că cererea de sesizare a Curții Constituționale întrunește doar trei din cele patru condiții cerute de lege pentru admisibilitatea acesteia, nefiind îndeplinită cerința legăturii excepției invocate cu soluționarea cauzei.

Astfel, se constată că, în speță, cererea de sesizare a Curții Constituționale a fost formulată în fața instanței de judecată învestită cu soluționarea căii de atac a recursului, de către o persoană ce are calitatea de recurent petent [A.), vizează dispozițiile dintr-o lege aflată în vigoare (respectiv art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992], iar textul legal nu a fost declarat neconstituțional printr-o decizie anterioară a instanței de contencios constituțional.

În ceea ce privește examenul legăturii excepției cu soluționarea cauzei, din examinarea argumentelor invocate de recurent, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători constată că obiecțiunile petentului cu privire la dispozițiile 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, chiar dacă aparent, la o examinare formală, par că au legătură cu cauza, întrucât vizează termenul în care poate fi atacată cu recurs încheierea prin care a fost respinsă cererea de sesizare a Curții Constituționale, în concret nu se formulează adevărate critici de neconformitate a textului cu Legea fundamentală, petentul fiind nemulțumit de faptul că nu a fost asistat de un apărător desemnat din oficiu și nu a fost consiliat.

Pentru stabilirea legăturii excepției de neconstituționalitate cu soluționarea cauzei, instanța de judecată verifică îndeplinirea cumulativă a condițiilor anterior menționate, respectiv aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecății și necesitatea invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate.

Înalta Curte constată că, dacă evaluarea primelor două și a ultimei condiții dintre cele patru anterior enunțate implică un examen preponderent formal, cea de-a treia cerință cumulativă reclamă, în anumite cazuri, o evaluare mai amănunțită, ce nu se circumscrie în totalitate limitelor unei abordări pur formale a chestiunii admisibilității cererii de sesizare.

O atare evaluare nu contravine dispozițiilor art. 2 ori art. 29 din Legea nr. 47/1992.

Astfel, Curtea Constituțională este unica autoritate competentă să supună controlului de constituționalitate actele normative prevăzute de art. 2 alin. (1) din legea specială.

Încheierea de sesizare a Curții Constituționale are însă valențele unui act procedural, prin care sunt definite limitele învestirii autorității de jurisdicție constituțională. În întocmirea unui astfel de act procedural, instanța de judecată în fața căreia a fost invocată excepția are, potrivit legii, nu doar competența, ci și responsabilitatea corelativă de a cenzura eventualele susțineri ale autorului excepției și, în mod subsecvent, de a fixa limitele sesizării autorității de jurisdicție constituțională, în strictă conformitate cu dispozițiile legii pertinente, dar și cu specificul cauzei.

Pe cale de consecință, "legătura" dintre norma legală pretins contrară Constituției și soluția ce ar putea fi dată cauzei trebuie să rezulte nu din simpla invocare tangențială a acelei norme, ci implică o analiză prealabilă a două aspecte: aplicabilitatea dispoziției în speță și necesitatea invocării excepției în vederea restabilirii stării de legalitate.

În acest context, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători constată că excepția de neconstituționalitate invocată de recurentul A. vizează dispozițiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora "Dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanța imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunțare. Recursul se judecă în termen de 3 zile."

Verificând actele și lucrările dosarului, instanța constată că recurentului i-a fost comunicată o copie a încheierii penale din data de 25 mai 2020 pronunțată în Dosarul nr. x/2020 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală la data de 22 septembrie 2020, petentul formulând recurs la data de 05 iunie 2021.

Totodată, la interpelarea instanței de recurs, petentul a precizat că a fost prezent la judecarea fondului, iar motivul pentru care a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 a fost acela că nu a avut un apărător care să îl consilieze.

În acest context, Completul de 5 Judecători din cadrul instanței supreme constată că excepția de neconstituționalitate invocată nu are, decât aparent, o legătură cu soluționarea cauzei, critica vizând textul de lege care prevede calcularea termenului de declarare a recursului de la pronunțare, autorul excepției urmărind, în realitate modificarea soluției legislative criticate, în sensul stabilirii că termenul de declarare a recursului curge de la momentul comunicării încheierii recurate.

Astfel, excepția de neconstituționalitate trebuie să aibă construcția unei argumentări a neconstituționalității textului invocat.

Or în speță, excepția de neconstituționalitate a fost formulată la modul general, fără indicarea concretă a unor elemente care să susțină neconstituționalitatea textului invocat, ceea ce denotă caracterului absolut formal al cererii de sesizare a Curții Constituționale a României. Mai mult, acest caracter este evidențiat și de modalitatea în care a fost exercitată prezenta cale de atac, ulterior pronunțării hotărârii, dar anterior comunicării acesteia.

Așadar, indicarea formală de către autorul excepției a neconstituționalității textului legal criticat, nu este aptă de a conduce la sesizarea Curții Constituționale.

Înalta Curte subliniază, în acest sens, că scopul invocării excepției de neconstituționalitate nu poate fi doar acela de a supune formal jurisdicției constituționale orice dispoziție legală care reglementează măsuri sau activități vizând desfășurarea procesului penal, ci de a împiedica o judecată și pronunțarea unei soluții întemeiată pe o dispoziție neconstituțională.

Or, în condițiile în care remediul procesual al excepției de neconstituționalitate nu a fost folosit de recurentul A. în concordanță cu finalitatea sa, respectiv armonizarea normelor criticate cu legea fundamentală, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători apreciază că cererea de sesizare a Curții Constituționale este inadmisibilă.

II.2 Asupra recursului declarat de petentul A., prin raportare la dispozițiile art. 29 alin. (5) din Legea 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, constată că acesta a fost tardiv formulat, din următoarele considerente:

În conformitate cu prevederile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale, iar încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanța imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunțare.

Aceleași dispoziții legale anterior menționate reglementează posibilitatea exercitării căii de atac împotriva unei astfel de încheieri, la instanța imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunțare.

În prezenta cauză, încheierea prin care s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 80, 81, 91 și 93 din C. proc. pen., formulată de A., a fost pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală la data de 25 mai 2020.

Instituția termenului în procesul penal prefigurează un principiu fundamental al activității judiciare, și anume operativitatea și are ca scop, pe de o parte, limitarea în timp a duratei unor măsuri procesuale, iar pe de altă parte, împiedică tergiversarea desfășurării procesului penal, asigurând operativitatea acțiunilor cerute de justa soluționare a cauzelor penale.

De asemenea, se reține că, în conformitate cu prevederile art. 269 alin. (2) din C. proc. pen., la calcularea termenelor pe ore nu se socotește ora la care începe să curgă termenul, nici ora la care acesta se împlinește.

În acest context, se reține că termenul pe ore va începe să curgă la cel din urmă moment la care putea să fie considerat că persoana în favoarea căruia este instituit termenul a luat cunoștință de pronunțarea soluției dispuse în respectiva cauză.

În aceste condiții, termenul de 48 de ore, prevăzut de lege pentru exercitarea căii de atac, a început să curgă la data de 26 mai 2020, la ora 01:00 AM și s-a împlinit la data de 28 mai 2020, la ora 02:00 AM.

Verificând respectarea termenului de declarare a recursului, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători constată că exercitarea căii de atac a recursului s-a realizat, prin poștă, la data de 05 iunie 2020, cererea de recurs fiind înregistrată la registratura generală la data de 09 iunie 2020. Cum termenul de declarare a căii de atac s-a împlinit la data de 28 mai 2020, orele 2:00 AM, se constată că exercitarea căii de atac a recursului s-a realizat cu depășirea termenului legal de 48 de ore prevăzut de dispozițiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale.

Față de considerentele expuse anterior, constatând că recursul a fost formulat cu depășirea termenului prevăzut de lege, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători, va respinge, ca tardiv, recursul formulat de petentul A. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 80, 81, 91 și 93 din C. proc. pen. din cuprinsul încheierii penale din data de 25 mai 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători, în Dosarul nr. x/2020.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

I. Respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992.

Cu drept de recurs în 48 de ore de la pronunțare.

II. Respinge, ca tardiv, recursul formulat de petentul A. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 80, 81, 91 și 93 din C. proc. pen. din cuprinsul încheierii penale din data de 25 mai 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători, în Dosarul nr. x/2020.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 07 decembrie 2020.

GGC - NN