ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3869/2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată, reclamantul Județul Constanța, în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Agenția Națională pentru Achiziții Publice și Președintele Agenției Naționale pentru Achiziții Publice, a solicitat:

- anularea art. 106 lit. c) din H.G. nr. 925/2006 pentru aprobarea normelor de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractelor de achiziție publică din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, care are următorul conținut "Președintele Autorității Naționale pentru Reglementarea și Monitorizarea Achizițiilor Publice are dreptul de a emite ordine pentru: (...) c) aprobarea unor note interpretative, cu caracter general sau punctual referitoare ta prevederile ordonanței de urgență și/sau ale prezentei hotărâri";

- anularea parțială a Ordinului nr. 509/14 septembrie 2011 privind formularea criteriilor de calificare și selecție emis de președintele Autorității Naționale pentru Reglementarea și Monitorizarea Achizițiilor Publice, publicat in Monitorul Oficial nr. 687 din 28 septembrie 2011, cu privire la art. 1 alin. (5), cate are următorul conținut:

"Pentru exemplificarea prevederilor alin. (1) a fost elaborată anexa nr. 1" și a Anexa 1 - Contracte de furnizare, pct. d), care are următorul conținut:

"formulări restrictive documentația de atribuire/anunțul de participare/invitația de participare nu se a acceptă/validează - contracte de furnizare - d) Autorizație/împuternicire pentru livrarea/comercializarea produselor din partea producătorului sau importatorului - Prezentarea certificatului ISO 9001 de la producător/distribuitor".

Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 219 din 11 octombrie 2017, a respins excepția neîndeplinirii procedurii administrative prealabile, invocată de pârâtul Guvernul României, ca neîntemeiată și, totodată, a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Județul Constanța, în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Agenția Națională pentru Achiziții Publice și Președintele Agenției Naționale pentru Achiziții Publice cu sediul în București, ca neîntemeiată.

Împotriva hotărârii instanței de fond reclamantul Județul Constanța a declarat recurs.

Recursul este întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul considerând că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material incidente.

În motivarea recursului se arată că la art. 106 lit. c) din H.G. nr. 925/2006 "Președintele Autorității Naționale pentru Reglementarea si Monitorizarea Achizițiilor Publice are dreptul de a emite ordine pentru: (...) c) aprobarea unor note interpretative, cu caracter general sau punctual, referitoare la prevederile ordonanței de urgență și/sau ale prezentei hotărâri.":

Cu privire la acest capăt al cererii introductive de instanța, soluția instanței de fond este motivata din perspectiva unei presupuse lipse a vreunei vătămări întrucât Ordinul ANRMAP nr. 509/2011 menționează în preambul că acest din urmă act normativ a fost emis în temeiul art. 5 din O.U.G. nr. 74/2005.

Astfel, in condițiile in care instanța de fond recunoaște existența unei posibile vătămări în legătură cu emiterea Ordinului ANRMAP nr. 509/2011, în egală măsură există o posibilă vătămare și în legătură cu adoptarea art. 106 lit. c) din H.G. nr. 925/2006, căci Ordinul ANRMAP nr. 509/2011 a fost emis având in vedere si H.G. nr. 925/2006, din acesta perspectiva fiind aplicate greșit dispozițiile art. 8 alin. (1) si art. 2 alin. (1) lit. a). din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.

H.G. nr. 925/2006 a fost adoptata "în temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 303 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii".

Conform art. 303 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006 (forma in vigoare la data adoptării H.G. nr. 925/2006):

"Autoritatea Națională pentru Reglementarea și Monitorizarea Achizițiilor Publice elaborează norme de aplicare a prezentei ordonanțe de urgenta, pe care le supune spre adoptare Guvernului în termen de 60 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea l, a prezentei ordonanțe de urgenta."

Se mai apreciază că O.U.G. nr. 34/2006 a fost aprobată prin Legea nr. 337 din 17 iulie 2006, publicată în Monitorul Oficial nr. 625 din 20 iulie 2006.

În aceste condiții, este evident că Guvernul nu putea acorda competența președintelui Autorității Naționale pentru Reglementarea si Monitorizarea Achizițiilor Publice de a emite ordine "pentru aprobarea unor note interpretative, cu caracter general sau punctual", nici referitoare la prevederile O.U.G. nr. 34/2006, nici pentru a emite astfel de ordine referitoare la H.G. nr. 925/2006.

Astfel, prin emiterea O.U.G. nr. 34/2006, Guvernul a exercitat o competență prin atribuire care, prin natura ei, intră în sfera de competență legislativă a Parlamentului, iar, așa cum a statuat Curtea Constituțională, o lege nu poate fi interpretată - autentic -printr-un act normativ care emană de la un organ administrativ care exercită el însuși o competență prin atribuire. In aceste condiții, Guvernul nu avea nici dreptul de a acorda președintelui Autorității Naționale pentru Reglementarea și Monitorizarea Achizițiilor Publice competente de a emite acte normative interpretative cu privire la O.U.G. nr. 34/2006 si H.G. nr. 925/2006.

În opinia recurentului, instanța de fond reține în mod greșit că dispozițiile Ordinului ANRMAP nr. 509/2011 nu ar constitui norme interpretative.

Scopul interpretării unei norme juridice civile constă în a) vedea care este sfera situațiilor de fapt concrete Ia care norma juridică respectivă se referă și a se asigura astfel corecta aplicare a acelei norme. Deci, interpretarea legii civile reprezintă o etapă în procesul aplicării legii civile, conținutul interpretării fiind tocmai stabilirea sensului voinței legiuitorului, exprimată într-o anumită normă de drept civil.

Astfel, este evident că emiterea Ordinului nr. 509/2011 a avut în vedere aspectul că O.U.G. nr. 34/2006 si H.G. nr. 925/2006 utilizează formulări generale, care în aprecierea ANRMAP au cerut explicarea sensului lor, pentru a se putea stabili dacă o anumită situație se încadrează sau nu în ipoteza normei juridice respective, ceea ce atrage caracterul de norme interpretative.

Chiar și în măsura în care instanța de control judiciar ar aprecia că nu discutăm de norme interpretative, dispozițiile criticate din cuprinsul Ordinului nr. 509/2011 încalcă dispozițiile Legii nr. 24/2000.

În susținerea recursului sunt redate texte de lege incidente pricinii și practică judiciară, precum și decizii pronunțate de Curtea Constituțională.

Intimatul Guvernul României a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că în mod corect, instanța de fond a reținut, faptul că, în ceea ce privește cererea de anulare a dispozițiilor art. 106 lit. c) din H.G nr. 925/2006, potrivit acestor dispoziții Președintele Autorității Naționale pentru Reglementarea și Monitorizarea Achizițiilor Publice a fost abilitat să emită ordine pentru aprobarea unor note interpretative, cu caracter general sau punctual, referitoare la prevederile O.U.G. nr. 34/2006 și H.G. nr. 925/2006.

Înalta Curte constată că în mod corect, instanța de fond a reținut că la data formulării cererii de chemare în judecată H.G nr. 925/2006 nu mai era în vigoare, fiind abrogată în mod expres prin art. 2 lit. a) din H.G nr. 395/02.06.2016.

În condițiile în care actul normativ contestat nu mai era în vigoare la data formulării cererii de anulare parțială a acestuia, trebuie cercetat dacă dispozițiile în discuție, prevăzute la art. 106 lit. c), au produs vreun efect juridic în privința reclamantului, efect juridic care ar justifica examinarea legalității unui act administrativ normativ abrogat.

În acest context, recurentul-reclamant a susținut nelegalitatea parțială a H.G. nr. 925/2006 doar prin prisma presupusului efect al acestui act administrativ normativ de a fi abilitat Președintele Autorității Naționale pentru Reglementarea și Monitorizarea Achizițiilor Publice să emită Ordinul nr. 509/14.09.2011.

Nemulțumirile recurentului-reclamant sunt legate de dispozițiile Ordinului nr. 509/14.09.2011, acest act administrativ normativ având legătură cu litigiul generat între Județul Constanța și Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene ce face obiectul dosarului nr. x/2017

În preambulul Ordinului nr. 509/2011 se menționează că acest act a fost emis în temeiul art. 5 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 74/2005 privind înființarea Autorității Naționale pentru Reglementarea și Monitorizarea Achizițiilor Publice.

Dispozițiile art. 5 din O.U.G nr. 74/2005 prevăd într-adevăr prerogativa președintelui Autorității Naționale pentru Reglementarea și Monitorizarea Achizițiilor Publice de a emite ordine și instrucțiuni.

Astfel fiind, dispozițiile art. 106 lit. c) din H.G nr. 925/2006 nu au produs niciun efect vătămător în privința recurentului-reclamant, de vreme ce acestea nu au constituit temei al emiterii Ordinului nr. 509/2011.

Înalta Curte constată că și celelalte critici formulate sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect și legal starea de fapt dedusă judecății, hotărârea pronunțată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului și a probatoriilor administrate.

Prin urmare, instanța constată că susținerile și criticile recurentului sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind nefondat.

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul - reclamant Județul Constanța împotriva sentinței civile nr. 219/CA din 11 octombrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24 iulie 2020.