ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 319/2021
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 319/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)
Asupra cererii de completare de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Cererea de completare
La data de 13.11.2020, reclamanta Societatea A. S.A. a formulat cerere de îndreptare a erorii materiale și de completare a dispozitivului deciziei nr. 3680 din data de 21 iulie 2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, arătând că, deși instanța în rejudecare a admis acțiunea formulată de A. S.A., probabil că dintr-o eroare, în cadrul dispozitivului a omis a se pronunța asupra capătului patru de cerere ce viza obligarea intimaților pârâți la restituirea sumelor plătite în temeiul actelor administrativ fiscale anulate.
Considerentele Înaltei Curți asupra cererii
Prin decizia nr. 3680 din data de 21 iulie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.A. împotriva sentinței nr. 56/CA din 16 martie 2017 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a casat sentința recurată și rejudecând cauza: a admis acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.A., în contradictoriu cu pârâții Primarul orașului Năvodari și Direcția Economică - Serviciul de Impozite și Taxe Locale, Control și Executare Silită al orașului Năvodari și a anulat Dispoziția nr. 117/26.01.2016 emisă de Primarul orașului Năvodari, Decizia de impunere nr. x/19.11.2015, Decizia referitoare la obligațiile de plată accesorii nr. x/19.11.2015 și Decizia referitoare la obligații de plată accesorii nr. x/21.12.2015 emise de Direcția Economică - Serviciul de Impozite și Taxe Locale, Control și Executare Silită al orașului Năvodari.
În cuprinsul deciziei s-a reținut că este evident faptul că în mod nelegal organul fiscal a înlăturat efectele rapoartele de evaluare a imobilelor din 31.12.2009 și din 31.12.2011 depuse de recurenta-reclamantă, împrejurare care conduce la anularea actelor administrativ-fiscale contestate, accesoriile urmând soarta debitului principal, reținându-se caracterul fondat al criticilor întemeiate pe disp. art. 488 pct. 8 C. proc. civ.
Potrivit dispozițiilor art. 444 din C. proc. civ.:
"(1) Dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în același termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în căile extraordinare de atac sau în fond după casarea cu reținere, în termen de 15 zile de la pronunțare. În cazul hotărârilor definitive pronunțate în apel sau în recurs, completarea acestora se poate cere în termen de 15 zile de la comunicare.
(2) Cererea se soluționează de urgență, cu citarea părților, prin hotărâre separată. Prevederile art. 443 alin. (3) se aplică în mod corespunzător.
(3) Dispozițiile prezentului articol se aplică și în cazul când instanța a omis să se pronunțe asupra cererilor martorilor, experților, traducătorilor, interpreților sau apărătorilor, cu privire la drepturile lor."
În cauză, se constată că, atât prin cererea de chemare în judecată cât și prin cererea de recurs, reclamanta a solicitat, pe lângă anularea actelor administrativ fiscale și obligarea pârâților la restituirea sumelor plătite în temeiul actelor administrativ fiscale anulate, respectiv 11.204.322,33 RON, cu titlu de impozit clădire, 9.205.831,43 RON accesorii, calculate până la data de 19.11.2015, 224.086,4 RON accesorii, ulterior impuse până la data plății efective.
Potrivit dispozițiilor art. 8 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ:
"Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale. De asemenea se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim. Motivele invocate în cererea de anulare a actului nu sunt limitate la cele invocate prin plângerea prealabilă."
Conform art. 18 alin. (1) din același act normativ:
"Instanța, soluționând cererea la care se referă art. 8 alin. (1), poate, după caz, să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operațiune administrativă."
Cum prin decizia nr. 3680 din data de 21 iulie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.A. împotriva sentinței nr. 56/CA din 16 martie 2017 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și a dispus anulare Dispoziției nr. 117/26.01.2016 emisă de Primarul orașului Năvodari, Decizia de impunere nr. x/19.11.2015, a Deciziei referitoare la obligațiile de plată accesorii nr. x/19.11.2015 și a Deciziei referitoare la obligații de plată accesorii nr. x/21.12.2015 emise de Direcția Economică - Serviciul de Impozite și Taxe Locale, Control și Executare Silită al orașului Năvodari, ca o consecință a anulării acestor acte administrative se impune restituirea sumelor plătite în temeiul lor, respectiv 11.204.322,33 RON, cu titlu de impozit clădire, 9.205.831,43 RON accesorii, calculate până la data de 19.11.2015, 224.086,4 RON accesorii, ulterior impuse până la data plății efective.
Soluția instanței de recurs și temeiul juridic al acesteia
Pentru aceste considerente și în temeiul art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 544/2004 și art. 444 și 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite cererea petentei S.C. A. S.A., va completa dispozitivul deciziei nr. 3680 din 21 iulie 2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, în sensul că va dispune obligarea intimatelor - pârâte Primăria orașului Năvodari și Direcția Economică Serviciul de Impozite și Taxe Locale Control și Executare Silită al orașului Năvodari la restituirea către recurenta-reclamantă S.C. A. S.A. a următoarelor sume plătite în temeiul actelor administrativ fiscale anulate, 11.204.322,33 RON, cu titlu de impozit clădire, 9.205.831,43 RON accesorii, calculate până la data de 19.11.2015 și 224.086,4 RON accesorii ulterior impuse până la data plății efective.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite cererea petentei S.C. A. S.A.
Completează dispozitivul deciziei nr. 3680 din 21 iulie 2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, în sensul că dispune obligarea intimatelor - pârâte Primăria orașului Năvodari și Direcția Economică Serviciul de Impozite și Taxe Locale Control și Executare Silită al orașului Năvodari la restituirea către recurenta-reclamantă S.C. A. S.A. a următoarelor sume plătite în temeiul actelor administrativ fiscale anulate, 11.204.322,33 RON, cu titlu de impozit clădire, 9.205.831,43 RON accesorii, calculate până la data de 19.11.2015 și 224.086,4 RON accesorii ulterior impuse până la data plății efective.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 ianuarie 2021.