ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2335/2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2017, reclamanta Administrația Națională Apele Române - Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral (ABADL) a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Finanțelor Publice în numele și pentru Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene (fost Ministerul Fondurilor Europene), Direcția Generală Programe Infrastructură Mare - Autoritatea de Management POS Mediu, solicitând instanței să dispună anularea Deciziei nr. 55599/01.07.2016, prin care s-a respins contestația formulată de către Administrația Naționala "Apele Romane"- Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral și admiterea contestației, în sensul anulării Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x/11.05.2016, emisă de Ministerul Fondurilor Europene prin Direcția Generală Programe Infrastructura Mare - Autoritatea de Management POS Mediu.

Prin sentința civilă nr. 266 din 06 decembrie 2017, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția decăderii din dreptul de a formula acțiunea și a respins ca tardiv formulată acțiunea promovată de reclamanta Administrația Națională Apele Române - Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice în numele și pentru Ministerul Dezvoltării Regionale - Administrația Publică a Fondurilor Europene - Direcția Generală Programe Infrastructură Mare - Autoritatea de Management POS Mediu.

Împotriva sentinței civile nr. 266 din 06 decembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta Administrația Naționala Apele Romane - Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, solicitând casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond.

În dezvoltarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, recurenta-reclamantă a formulat următoarele critici de nelegalitate:

Sentința civilă atacată a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 44 din Codul de procedură fiscală, prin admiterea de către instanța de fond a excepției decăderii reclamantei din dreptul de a formula acțiunea.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 44 Codul de procedură fiscală, (1) Actul administrativ fiscal trebuie comunicat contribuabilului căruia îi este destinat...(2) Actul administrativ fiscal se comunică prin remiterea acestuia contribuabilului/împuternicitului, dacă se asigură primirea sub semnătură a actului administrativ fiscal sau prin postă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire. (2

1

) Actul administrativ fiscal poate fi comunicat și prin alte mijloace cum sunt fax, e-mail sau alte mijloace electronice de transmitere la distanță, dacă se asigură transmiterea textului actului administrativ fiscal și confirmarea primirii acestuia și dacă contribuabilul a solicitat expres acest lucru.

Conform prevederilor art. 15 - Date de contact și Adrese x din Contractul de Finanțare x/29.04.2013, părțile au stabilit ca toate notificările prevăzute în contract să fie transmise prin fax, urmate ulterior de transmiterea originalului prin curier cu confirmare de primire sau prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire.

Așadar, apreciază recurenta-reclamantă, comunicarea Deciziei nr. 55.599/01.07.2016 privind soluționarea contestației, nu este valabilă, așa cum susține autoritatea publică emitentă a titlului de creanță, deoarece aceasta a fost efectuată prin posta militară (borderou) și nu prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, fiind astfel încălcate dispozițiile art. 44 alin. (2) din Codul de Procedură Fiscală, și fără să îi fi fost solicitată comunicarea actului administrativ prin alte mijloace.

Recurenta-reclamantă a învederat că, deși la prima vedere raționamentul instanței pare corect, acesta trebuia raportat la o alta dată, respectiv data la care a înregistrat Decizia de soluționare a contestațiilor nr. 55.559, respectiv data de 20 februarie 2017 și nu data de 05 iulie 2016, la care a reținut instanța de fond că i-ar fi fost comunicată Decizia nr. 55.559/01.07.2016.

4.1. Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 26 martie 2018, intimatul-pârât a invocat excepția nulității recursului și, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca temeinică și legală.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este nefondat, pentru următoarele considerente:

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ce vizează aplicarea sau interpretarea greșită a normelor de drept material este nefondat, iar în acest sens, Înalta Curte are în vedere că potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe fiind expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.

Astfel, prin Decizia nr. 55.599/01.07.2016 s-a respins contestația formulată de către Administrația Națională Apele Romane - Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral împotriva Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x/11.05.2016, emisă de Ministerul Fondurilor Europene prin Direcția Generală Programe Infrastructura Mare - Autoritatea de Management POS Mediu.

Recurenta-reclamantă susține prin cererea de recurs că, la data de 20 februarie 2017, a fost înregistrată la registratură Decizia nr. 55.559/01.07.2016 privind soluționarea contestației sale și, având în vedere că cererea de chemare în judecată a fost depusă în data de 17 august 2017, se încadrează în termenul legal de 6 luni.

Contrar susținerilor recurentei-reclamante, analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte reține că, în fapt, decizia de soluționare a contestației a fost comunicată reclamantei sub semnătură de primire la data de 05 iulie 2016, astfel cum rezultă din adresa SRI - UM 0356 nr. x/27.11.2017 și borderoul anexă nr. 2/05.07.2016, depuse la dosarul de fond, iar acțiunea împotriva acesteia a fost depusă la instanța de contencios administrativ la data de 17 august 2017.

În raport de aceste aspecte, Înalta Curte constată că momentul la care recurenta-reclamantă a luat cunoștință de decizia contestată nu este cel indicat în cererea de recurs, respectiv luna februarie 2017, dovezile depuse la dosarul cauzei confirmând comunicarea acestor acte la un moment temporal anterior, în luna iulie 2016, în raport de care cererea de chemare în judecată este depusă cu nerespectarea termenului de un an prevăzut de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

De asemenea, Înalta Curte va respinge ca nefondată și critica recurentei-reclamante potrivit căreia comunicarea deciziei contestate s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor art. 44 alin. (2) din Codul de procedură fiscală, având în vedere că, astfel cum rezultă din adresa SRI - UM 0356 nr. x/27.11.2017 și borderoul anexă nr. 2/05.07.2016, depuse la dosarul de fond, actul administrativ fiscal a fost comunicat contribuabilului căruia îi era destinat, iar pentru primirea acestuia a semnat angajatul Administrației Naționale Apele Române - Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral, respectiv domnul A..

În cauza de față, reclamanta nu a formulat apărări referitoare la realitatea datelor înscrise în cuprinsul borderoului de corespondență, rezumându-se la a invoca că acest tip de comunicare nu reprezintă o comunicare valabilă, întrucât aceasta nu a fost făcută prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire.

Pe cale de consecință, Înalta Curte apreciază că prima instanță a făcut o corectă analiză și interpretare a dispozițiilor Legii nr. 554/2004, concluzia tardivității cererii de chemare în judecată fiind susținută de probatoriul administrat în cauză.

Pentru aceste considerente, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta Administrația Națională Apele Române - Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta Administrația Națională Apele Române - Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral împotriva sentinței nr. 266 din 6 decembrie 2017 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 iunie 2020.