ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5431/2020

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov, reclamanta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a solicitat în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României anularea Raportului de control nr. x/13.07.2017, a încheierii nr. 1/03.10.2017 și a Deciziei nr. 1/08.08.2017 emise de pârâtă.

Reclamanta a solicitat și suspendarea executării actelor administrative atacate.

Prin sentința nr. 46 din 08 martie 2018 Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepția inadmisibilității cererii formulate de reclamanta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere privind anularea și suspendarea Raportului de control nr. x/13.07.2017 emis de pârâta Curtea de Conturi a României, a respins ca inadmisibilă cererea de anulare și suspendare a Raportului de control nr. x/13.07.2017 emis de pârâta Curtea de Conturi a României, a respins acțiunea formulată de reclamanta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României având ca obiect anularea încheierii nr. 1/03.10.2017 și a Deciziei nr. 1/08.08.2017 emise de pârâtă și a respins cererea de suspendare a executării actelor administrative atacate.

Reclamanta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere - Direcția Regională de Drumuri și Poduri Brașov a formulat două cereri de recurs distincte împotriva aceleiasi sentințe, criticând cele două soluții pronunțate asupra cererii de suspendare a executării și asupra acțiunii în anulare pentru motivele prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4, 5,6 și 8 C. proc. civ.

Cu referire la recursul privitor la suspendarea actelor administrative contestate, recurenta a arătat în esență că este îndeplinită cerința cazului bine justificat iar punerea in executare a deciziei contestate ar produce o paguba iminenta in patrimoniul său, prin perturbarea grava a activității in cazul punerii in executare a actelor contestate raportat la cuantumul sumelor contestate, iar posibilele consecințe negative s-ar răsfrânge nu doar asupra patrimoniului, ci si asupra terților (angajați).

Susținerile intimatei in sensul ca prin decizia atacata se recomanda doar stabilirea întinderii prejudiciului, potrivit art. 31 alin. (1) si 3 din Legea nr. 271/2008, sunt false, prin dispozitivul deciziei atacate, se impune sa se ia masurile necesare pentru stabilirea întinderii prejudiciilor constatate si recuperarea acestora.

Faptul nepunerii in executare a deciziei contestate si neluarea masurilor dispuse de Curtea de Conturi, prin nerecuperarea prejudiciilor de către reclamantă antrenează, in temeiul legii, obligatoriu, răspunderea penala a persoanei din vina căreia nu au fost duse la îndeplinire masurile stabilite. In aceste condiții, apare evident faptul ca decizia atacata nu are un simplu caracter de recomandare, iar masurile dispuse de către parata sunt obligatorii.

Cu referire la recursul declarat împotriva sentinței 46/2018 a Curții de Apel Brașov, prin care a fost soluționată acțiunea în anulare, solicită modificarea ei in tot, in sensul respingerii excepției invocate de către parata ca neîntemeiata, admiterii acțiunii asa cum a fost formulata, prin: anularea încheierii nr. 1/03.10.2017 emisa de Comisia de soluționare a contestațiilor din cadrul Curții de Contruri a României, anularea Deciziei nr. 1/08.08.2017, cu consecința eliminării masurilor referitoare la stabilrea prejudiciilor si repararea acestora pentru potențialele abateri, anularea raportului de control nr. x/13.07.2017.

In conformitate cu art. 488 pct. 4 C. proc. civ., excesul de putere evocă depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, motiv de recurs ce atrage casarea hotărârii atacate.

Din actele depuse la dosarul cauzei, se evidențiază punctul de vedere transmis de ANAP privitor la contractele subsecvente in speța, răspuns emis la solicitarea autorității contractante la data de 10.08.2017.

Având in vedere faptul ca prin acest răspuns practic legiuitorul prin organul abilitat conform legii să stabilească interpretarea unitara a prevederilor, o consiliază pe recurentă in speța de fata si recomanda acțiunea asa cum a fost întreprinsa, prin motivarea instanței de fond, respectiv ca ANAP a interpretat greșit normele legale, considera evidenta desconsiderarea insasi a entității ANAP si a scopului existentei acesteia, respectiv desconsiderarea normei legale H.G. nr. 634/2015 și evident incalcarea prevederilor art. 488 pct. 4 C. proc. civ.

Mai mult, in susținerile sale, Curtea de Conturi invoca faptul ca Raportul de control este un act strict de constatare, nu este un act administrativ si astfel nefiind posibila sesizarea instanței de contencios administrativ cu privire la acesta.

Arată ca Decizia prin care se impun masurile Curtii de Conturi este întocmita in baza Raportului, relația dintre aceste acte fiind interdependentă.

În conformitate cu dispozițiile art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, actele si operațiunile administrative care au stat la baza emiterii unui act administrativ, astfel cum acesta este definit in art. 2 alin. (1) lit. c) din aceeași lege, pot fi supuse controlului de legalitate numai impreuna cu actul final.

Pe considerentul celor de mai sus este evident ca instanța de fond a decis facand exces de putere si depasindu-si atribuțiile judecătorești, sa ignore complet prevederile legale in materie si deasemnea sa ignore deciziile anterioare ale altor instanțe, in spete similare, fapt ce încadrează hotărârea acesteia la incalcarea art. 488 pct. 4 din C. proc. civ.

In aceeași măsura ca si Curtea de Conturi, instanța de fond isi motivează hotărârea prin aplicarea prevederilor Legii 98/2016 in detrimental O.G. nr. 34/2006 aplicabile in fapt spetei de fata, practic aplicând legea anterior intrării ei in vigoare, si astfel încălcând si din acest punct de vedere prevederile art. 488 pct. 4 C.pr.cîv

In conformitate cu art. 488 pct. 5 C. proc. civ., motivarea hotărârii este necesară pentru ca părțile să cunoască motivele ce au fost avute în vedere de către instanță în pronunțarea soluției, iar instanța ierarhic superioară să aibă în vedere, în aprecierea legalității și temeiniciei hotărârii, și considerentele pentru care s-a pronunțat soluția respectivă.

Motivarea hotărârii trebuie să fie clară, precisă și inteligibilă, să nu se rezume la o însușire de fapte și argumente, să se refere la probele administrate în cauză și să fie în concordanță cu acestea, să răspundă în fapt și în drept la toate pretențiile și apărările formulate de părți și să conducă în mod logic și convingător la soluția cuprinsă în dispozitiv.

După cum este lesne de observat, în motivare, instanța de fond si-a insusit pe deplin si exclusiv argumentele Curții de Conturi, nefacand nici un fel de explicație pentru aceasta ci doar adăugând sintagma "asa cum parata corect a reținut", încălcând astfel prevederile art. 488 pct. 5 C. proc. civ.

În conformitate cu art. 488 pct. 8 C. proc. civ., "Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material", fapt făcut evident prin aplicarea unei norme inaplicabile precum si prin interpretarea greșita a unor decizii date deja de alte instanțe.

Aplicare deficitara a normelor legale este confirmata prin:

a. dispozițiile legale, respectiv Legea 98/2016, care a intrat in vogoare la data de 26.05.2016, art. 236 alin. (2):

"Procedurilor de atribuire în curs de desfășurare la data intrării în vigoare a prezentei legi li se aplică LEGEA ÎN VIGOARE LA DATA INIȚIERII procedurii de atribuire"

Or, in speța de fata, deși aplicabile erau prevederile Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 34/2006, Controlul Curții de Conturi s-a efectuat in baza Legii 98/2016, normă inaplicabilă prin insasi prevederile ei.

b. Punctul de vedere anexat la dosar, al organismului abilitat cu reglementarea procedurilor de achiziție publica, respectiv ANAP care este creatorul legii in domeniu si deasemenea autoritatea care verifica toate procedurile.

In speța au fost supuse controlului CCR doua Acorduri cadru, care au fost inițiate sub imperiul Ordonanței de Urgenta a Guvernului nr. 34/2006 si a Hotărârii de Guvern nr. 925/2006.

Consideră ca norma legislativa care guvernează Acordurile cadru in speța, este O.U.G. nr. 34/2006 si aceasta prin normele de aplicare respectiv H.G. nr. 925/2006 permite încheierea de contracte subsecvente in interiorul acordului cadru, dar care sa aiba finalitate după termenul acordului cadru, in măsura in care nu sunt încălcate prevederile art. 65, si mai mult de atât, in cadrul art. 67 din H.G. nr. 925/2006, aceeași norma prevede obligația Autorității Contractante la acest lucru, cată vreme exista un acord cadru in vigoare.

Acordurile cadru in speța aveau valabilitate pana la data de 18.10.2016 astfel că s-a acționat in litera si spiritul legii, orice alt demers generând grave încălcări legislative care s-ar fi soldat cu plângeri fundamentate si argumentate si evident cu obligația Administratorului DN la plata unor prejudicii nejustificate.

Acest punct de vedere este confirmat si susținut si de ANRMAP, prin punctul de vedere nr. 159/17.01.2011.

Mai mult, in controlul efectuat de Curtea de conturi, prejudiciul a fost stabilit prin compararea tarifelor din contractele subsecvente incheiate, cu tarifele unei oferte declarata neconformă, ori aceasta comparație este inadmisibila si total nefondata, cată vreme acele tarife nu pot fi luate in calcul din moment ce oferta in totalitatea ei este neconforma.

Contractele subsecvente nr. x si nr. y au fost încheiate in data de 14.10.2016, deci în interiorul termenului de valabilitate al Acordului Cadru (vizat dpdv CFP) care după susținerile petentei expira la data de 18.10.2016.

Având in vedere ca actul juridic primordial deținea viza CFP, situația contractuala este perfect legala, si mai mult, legislația in domeniu nu prevede nicăieri un termen in care adiționalele la contractul principal sau actele subsecvente acestuia ar trebui vizate CFP intr-un termen stabilit.

Mai mult, Viza CFP nu condiționează in nici un fel legalitatea Contractelor sau a actelor subsecvente, ea reprezentand o norma interna care nu este necesar a fi aplicata decât pe exemplarul care ramane la Autoritatea Contractanta, conform punctului 5.7. din NORMELE METODOLOGICE GENERALE referitoare la exercitarea controlului financiar preventiv legalizate de OMFP 923/2014.

Privitor la legalitatea contractelor subsecvente încheiate in interiorul acordurilor cadru in speța:

Având in vedere durata acordului cadru de 12 luni, considera important de reținut faptul ca O.U.G. nr. 34/2006 prevede limitativ durata maxima admisa pentru acord cadru, nu si durata minima, totuși acestea fiind exprimate in ani este de la sine înțeles ca durata de valabilitate este subînteleasa de minim un an.

Considerând insa ca obiectul contractului fiind de 6 luni, nu este justificata durata acordului cadru de un an, acest lucru ar fi trebuit sesizat de ANRMAP, autoritatea competenta in domeniu si totodată emisa o decizie sau o norma procedurala privitor la acest lucru.

Prin modul de a încheia acordul cadru, autoritatea contractanta si-a demonstrat vigilenta si totodată din experiența in domeniul administrării rețelei rutiere a prevăzut posibilitatea care de altfel s-a si concretizat, de a fi in incapacitate de lucru in cazul in care procedura pentru următoarea perioada de întreținere ar fi contestata.

Considerând ca s-a depus contestația la procedura noua in data de 26.09.2016, moment din care, teoretic, daca acordul cadru 2015-2016 nu ar fi existat, si procedura noua ar fi fost suspendata de CNSC, s-ar fi impus demararea unei procedure de urgenta, cel mai devreme un contract ar fi putut fi încheiat in data de 19.10.2016.

Insa aceasta noua procedura putea fi demarata numai prin indeplinirea cumulative a celor doua condiții si anume:

- sa nu existe un acord cadru valabil la momentul respectiv

- procedura de atribuire contestata sa fie suspendata de către CNSC.

Or aceste doua condiții obligatorii nu erau îndeplinite la data la care s-au întocmit si semnat contractele subsecvente, deci, conform legii, nu exista nici un fel de varianta legala de a iniția o nou procedura, cu atât mai mult cu cat oricând contestatorul ar fi putut sa isi retragă contestația si mai mult, nici din punct de vedere financiar nu ar fi fost oportun.

Mențiunea ca procedura noua ar fi fost suspendata este nefondata si in lipsa unei decizii exprese de suspendare din partea CNSC nu are baza certa.

In raportul Curții de conturi se rețin contravenții prevăzute de legea 98/2016, norma care nu este aplicabila in speța de fata, astfel contravențiile reținute fiind nefondate.

Intimata CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului, ca nefondat.

In urma acțiunii de control vizând-o pe reclamantă, cu tema " verificarea unor aspecte înscrise in sesizările/petițiile primite de Curtea de Conturi cu privire la încălcarea prevederilor legale în domeniul achizițiilor publice în anul 2016", s-au constatat anumite abateri de la legalitate și regularitate, consemnate în Raportul de control nr. x/13.07.2017.

Pentru înlăturarea abaterilor constatate, Direcția de control al achizițiilor publice, a emis Decizia nr. 1 din 08.08.2017, prin care s-au stabilit măsurile pe care entitatea verificată urma să le ducă la îndeplinire.

Împotriva măsurilor dispuse prin Decizia nr. 1/08.08.2017, reclamanta a formulat contestație, iar prin încheierea nr. 1/03.10.2017 Comisia de soluționare a contestațiilor din cadrul Curții de Conturi a României a respins contestația formulată și a menținut măsurile dispuse prin Decizia nr. 1/08.08.2017.

Valoarea estimată a abaterilor valorificate prin măsurile stabilite a fost de 378.278,46 RON, precum și diminuarea taxei pe valoarea adăugată, datorată bugetului de stat, în valoare de 74.391,47 RON, la care se adaugă dobânzi și penalități în sumă de 25.566 RON.

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurenta-reclamantă, a apărărilor intimatei-pârâte invocate prin întâmpinare, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Cu privire la recursul declarat de reclamanta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Brașov împotriva soluției asupra cererii de suspendare a executării actului administrativ pronunțate prin sentința nr. 46 din 08 martie 2018 a Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, dat fiind momentul procesual în care acesta se judecă, moment care coincide cu soluționarea recursului împotriva soluției date cererii de anulare, Înalta Curte apreciază că acesta a rămas fără obiect, impunându-se a fi respins ca atare.

Cu privire la recursul declarat de reclamanta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Brașov împotriva soluției asupra acțiunii în anulare a actului administrativ pronunțate prin sentința nr. 46 din 08 martie 2018 a Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, se constată că un prim motiv de nelegalitate valorificat de recurentă este cel reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.

Într-o încercare de definire a sintagmei "depășirea atribuțiilor puterii judecătorești", s-a considerat că aceasta semnifică intruziunea autorității judecă­torești în sfera activității autorității executive sau legislative, așa cum a fost consacrată de Constituție sau de o lege organică, instanța judecătorească săvârșind acte care intră în atribuțiile unor organe aparținând altei autorități constituite în stat decât cea judecătorească.

Aceasta s-ar putea produce când instanța săvârșește un act pe care numai un organ al puterii executive sau al puterii legislative îl poate face, când consfințește, cu valoare legală, texte abrogate, când contestă puterea legiuită altor texte, când aplică o lege adoptată, înaintea intrării ei în vigoare, când se pronunță pe cale de dispoziții generale.

Instanța săvârșește un "exces de putere" când, fie pronunță o hotărâre judecătorească fără nicio com­petență în acea problemă, fie chiar și numai când ea săvârșește orice alt act de procedură în afara prerogativelor recunoscute instanțelor prin lege.

În practica instanței supreme s-a statuat că prin exces de putere nu se pot înțelege decât acele atingeri aduse de judecători principiilor constituționale care determină, în interesul general, limitele în care trebuie să se restrângă diferitele puteri, iar nu orice violare de lege sau abateri de la simple reguli de competență.

Conform doctrinei, "excesul de putere" derivă din trecerea abuzivă a "barierelor" între funcțiile ce revin autorităților publice și el este un exces față de limitele fixate prin norme constituționale.

Astfel spus, "excesul de putere" constă în încălcarea de către judecători a principiului separației puterilor în stat, în imixtiunea lor în atribuțiile puterii legislative sau executive.

Înalta Curte constată că, în cauza de față, nu ne aflăm în niciuna din ipotezele prezentate mai sus.

Recurenta face vorbire despre punctul de vedere transmis de ANAP privitor la contractele subsecvente in speța, răspuns emis la solicitarea autorității contractante la data de 10.08.2017 și susține că prin acest răspuns practic legiuitorul, prin organul abilitat conform legii sa stabilească interpretarea unitara a prevederilor, o consiliază în speța de față și recomandă acțiunea așa cum a fost întreprinsă. Prin motivarea instanței de fond, respectiv că ANAP a interpretat greșit normele legale, consideră evidenta desconsiderarea însăși a entității ANAP și a scopului existenței acesteia, respectiv desconsiderarea normei legale H. G. nr. 634/2015 și evident încălcarea prevederilor art. 488 pct. 4 C. proc. civ.

Rolul unei instante judecatoresti este de a spune dreptul, de a interpreta legea, judecătorul având atributia de a tranșa litigii prin interpretarea legii si a conventiilor incheiate intre partile aflate in conflict, iar prin actul juridictional, in finalitatea sa, tinde la salvgardarea ordinii juridice.

Functia legiuitorului interfereaza cu cea a judecatorului pentru finalizarea dreptului in realizarea actului de justitie, neputandu-se scoate din sfera de cuprindere a activitatilor instantelor de judecata interpretarea normelor juridice in vigoare ori nu, asa cum de altfel s-a exprimat in mod ferm de foarte multe ori in jurisprudenta sa si Curtea Constitutionala. Autoritatea judecatorescă are competenta de a supune unui examen juridic norma legala in discutie, prin aplicarea la cazul concret dedus judecatii, intervenind în relatiile sociale concrete aduse in fata sa, iar prin solutionarea acestora nu inseamna ca se incalca principiul separatiei puterilor in stat.

Necesitatea interpretarii normei juridice rezida in imprejurarea ca, in procesul aplicarii legii, judecatorul trebuie sa stabileasca continutul exact al normei puse in fata sa, prin clarificarea si lamurirea sensului normei legale, pentru a fi mulata pe situatia de fapt prezentata, intrucat normele legale au intotdeauna un caracter general si impersonal, din care trebuie sa se extraga esenta aplicabila la cazul concret, care nu-si gaseste de fiecare data reflectia in cadrul normei legale generale edictate de legiuitor, iar judecatorul este chemat sa observe sensul normei de drept, prin analiza textului acesteia.

Instantele, in activitatea lor, realizeaza o interpretare cazuala sau judiciara, care presupune ca, anterior solutionarii cauzei, sa se studieze circumstantele spetei deduse judecatii, calificarea juridica a cauzei si, ulterior, interpretarea normei de drept pentru emiterea actului juridictional final, care incheie activitatea acesteia. In esenta, toata activitatea juridictionala se rezuma la a interpreta atat norma de drept cat si conduita partilor si a dovezilor administrate in fata sa nemijlocit, prin verificarea situatiei de fapt prezentate cu ipoteza abstracta a normei de drept, iar, in final, sa impuna restabilirea ordinii de drept incalcate.

Interpretarea normelor juridice este imperios necesară atunci când există conflicte, fie și potențiale, cu privire la modalitatea derulării unei relații sociale, conflicte a căror cauză frecventă este contrarietatea de interese a părților. Această contrarietate de interese se traduce în diferențe de interpretare, astfel încât este nevoie de o interpretare oficială care este făcută de către instanța judecătorească sau de altă entitate cu atribuții jurisdicționale, de regulă în cadrul soluționării unui litigiu. Instanța interpretează numai în scopul aplicării legii în cazul dedus judecății, cu excepțiile prevăzute de lege,

Este real faptul că au un caracter oficial și interpretările normei de drept civil făcute de către entitățile cu atribuții de edictare a normelor juridice, interpretări care au ca scop prevenirea sau, după caz, curmarea divergențelor de interpretare la nivelul părților raporturilor sociale. Competența de interpretare oficială aparține entității care a edictat norma care este interpretată, cu precizarea că, dacă această interpretare îmbracă formă nenormativă, această interpretare, deși oficială, nu are caracter obligatoriu, astfel încât instanțele judecătorești rămân libere să procedeze la interpretare în cazurile deduse judecății.

În speță, punctul de vedere transmis de ANAP privitor la contractele subsecvente, răspuns emis la solicitarea autorității contractante la data de 10.08.2017, nu îmbracă o formă normativă astfel încât, contrar susținerilor recurentei, activitatea săvârșită de instanță, de a interpreta legea, in vederea stabilirii, in interesul solutionarii cauzei pendinte, a sensului exact al normei de drept, a sferei sale de aplicare, a efectului acesteia, precum si a scopului edictarii legii nu apare ca pliindu-se pe ipoteza reglementată la art. 488 pct. 4 C. proc. civ.

In ceea ce privește admiterea excepției inadmisibilității cererii de anulare a raportului de control pe motiv că acesta nu poate fi calificat act administrativ în definiția art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, instanța de fond și-a motivat soluția cu privire la o excepție cu care a fost sesizată, neputându-se susține că și-a depășit competențele prin exces de putere.

Faptul că recurenta nu agreează punctul de vedere al instanței nu constituie, sub nici un motiv, caz de casare prin raportare la pct. 4 al art. 488 C. proc. civ., putându-se discuta despre legalitatea soluției dată excepției inadmisibilității în contextul analizei pct. 8 al aceluiași articol.

Sub acest aspect, Înalta Curte reține că nu orice act emis de o autoritate publică este un act administrativ, ci doar acela care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice.

În cuprinsul raportului de control, act premergător Deciziei, sunt cuprinse constatări ale echipei de control, nefiind dispusă nicio măsură în sarcina entității auditată-reclamantă în speță, constatări ce nu sunt de natură a produce efecte juridice în sensul definiției actului administrativ prevăzută de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Recurenta-reclamantă mai invocă în cadrul apărărilor circumscrise pct. 4 al art. 488 C. proc. civ. faptul că instanța de fond a ignorat prevederile legale în materie (apărări care se impun a fi analizate cu referire la pct. 8 al aceluiași articol - încălcarea sau aplicarea greșită a normelor legale) și deciziile anterioare ale altor instanțe, în spețe similare.

Cu privire la această din urmă susținere a recurentei, trebuie arărat faptul că, din punct de vedere constituțional și principial, în sistemul nostru juridic, precedentul judiciar nu poate fi recunoscut ca având putere de lege, adică de izvor de drept, decât în mod excepțional, în situațiile anume prevăzute de Legea fundamentală și alte legi. Este vorba despre deciziile instanței supreme, pronunțate în materia recursurilor în interesul legii și a dezlegării unor chestiuni de drept, deciziile Curții Constituționale, anumite hotărâri ale instanțelor de contencios administrativ și deciziile instanțelor europene. Jurisprudența la care recurenta face referire nu se încadrează în enumerarea limitativă mai sus expusă și oricum, excede verificărilor ce pot fi făcute în cadrul acestui motiv de recurs.

Prin urmare, instanța constată că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., fiind nefondat.

În continuare, recurenta face vorbire despre încălcarea art. 488 pct. 5 C. proc. civ.: "când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității."

Sub imperiul motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ. se pot include mai multe neregularități de ordin procedural însă, în măsura în care neregularitatea procedurală alegată de titularul căii de atac se subsumează altui motiv de casare, criticile formulate sunt încadrabile în cazurile care particularizează actul de procedură cu privire la care se susține că a fost nelegal îndeplinit. De subliniat este faptul că motivul de nelegalitate prev. de art. 488 pct. 5 C. proc. civ. nu vizează situația în care instanța a apreciat fondate/nefondate apărări/critici asupra problemelor ce au făcut obiectul dezbaterilor contradictorii.

Din analiza cererii de recurs se constată că recurenta-reclamantă nu aduce argumente care să conducă la reținerea acestui motiv de casare, iar aspectele învederate de către acesta nu se circumscriu criticilor efective de casare a sentinței, motiv pentru care Înalta Curte apreciază faptul că nici acest motiv de recurs nu este aplicabil în cauză.

Recurenta invocă de asemenea nerespectarea, de către instanța de fond, a obligației de motivare a hotărârii, prin însușirea pe deplin si exclusiv a argumentelor Curții de Conturi, doar adăugând sintagma "asa cum parata corect a reținut", susținând astfel teza încălcării art. 488 pct. 6 C. proc. civ., potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere atunci când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază.

Înalta Curte constată că, din analiza considerentelor hotărârii recurate, rezultă că motivarea primei instanțe răspunde la argumentele prezentate de părți, fiind examinate în mod efectiv motivele de fapt și de drept, ceea ce face ca respectivul motiv de casare să nu-și găsească incidența în cauză.

Astfel, contrar afirmației recurentei, argumentarea hotărârii este logică, clară, coerentă și în acord cu prevederile legale aplicabile contenciosului administrativ.

Faptul că recurenta-reclamantă nu fost în acord cu raționamentul judecătorului fondului nu poate echivala cu o nemotivare.

În analiza sentinței recurate se constată că instanța de fond a argumentat soluția pronunțată cu respectarea cerințelor art. 425 C. proc. civ., în sensul că hotărârea cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, conținând suficiente elemente care fac posibil controlul hotărârii în căile de atac. Din considerentele hotărârii recurate reiese faptul ca instanța face o judecata de valoare, nemultumindu-se a reda argumentele generale, în hotărâre regasindu-se argumentele proprii, circumscrise spetei, cu formulări concrete, specifice, fiind respectate exigentele impuse de art. 425 alin. (1) din C. proc. civ.

Prin urmare, în condițiile în care nu s-a demonstrat că există o nemotivare a hotătării, criticile subsumate prevederilor art. 488 pct. 6 C. proc. civ. vor fi înlăturate.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, Înalta Curte constată că recursul declarat de recurenta-reclamantă este nefondat și din perspectiva motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Cu referire la incidența art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reține că, în doctrină s-a arătat că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie nu le-a aplicat în litera sau spiritul lor, fie le-a aplicat greșit.

Pentru a fi incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., nu este suficient ca recurenta să facă trimitere, în mod formal, la sediul materiei unde este reglementată problema de drept ce trebuie soluționată de instanța de recurs, ci trebuie, totodată, ca motivul invocat să se refere la un viciu de legalitate a hotărârii recurate, nu la un aspect de temeinicie a acesteia.

Din perspectiva situației de fapt se reține că limitele învestirii instanței, așa cum au fost stabilite la fond, vizează analiza procedurii derulată în cursul anului 2015, prin care reclamanta a atribuit asocierii S.C. A. SRL&S.C. B. SRL&S.C. C. S.R.L. două acorduri cadru, respectiv: acordul cadru nr. 147/19.10.2015 având ca obiect întreținerea curentă pe timp de iarnă 2015-2016 a drumurilor naționale și autostrăzilor din administrarea D.R.D.P. Brașov SDN Târgu Mureș - Lot x - Baza Reghin, Baza Rastolita, Baza Sărmășel, în cazul căruia liderul asocierii a fost S.C. C. S.R.L. și acordul cadru nr. 148/19.10.2015 având obiectul întreținere curentă pe timp de iarnă 2015-2016 a drumurilor naționale și autostrăzilor din administrarea D.R.D.P. Brașov SDN Târgu Mureș - Lot x - Baza Sighișoara, Baza Sg. de Pădure, Baza Iernut, Baza Tg. Mureș, Central SDN, în cazul căruia liderul asocierii a fost S.C. A. S.R.L..

Duratele acordurilor cadru sunt stabilite ca fiind de 12 luni fiecare, deși perioada de desfășurare a prestațiilor viza trimestrul IV 2015 și trimestrul I 2016. Faptul că perioada de desfășurare a prestațiilor ce urmau a se executa urmare a încheierii acordurilor cadru nr. 147/2015 și nr. 148/2015 se încheie la sfârșitul primului trimestru al anului 2016 și că prin aceste două acorduri cadru nu s-a intenționat contractarea vreunui serviciu care să se desfășoare în trimestrul IV 2016 este susținut și de notele privind determinarea valorilor estimate ale celor 2 acorduri cadru (nr. 54/1254/22.07.2015, respectiv nr. 54/1255/22.07.2015), astfel: - Trimestrul IV 2015: Lot 1 4.405.830,81 - RON, Lot 2 1.859.555,89 - RON; - Trimestrul I 2016: Lot 1 4.620.781,58־ RON, Lot 2 2.291.091,02 - RON.

Obiectul acordurilor cadru nr. 148/19.10.2015 și nr. 147/19.10.2015, de întreținere curentă pe timp de iarnă 2015 - 2016 este diferit de obiectul contractelor nr. x/14.10.2016 și y/14.10.2016, care este de servicii întreținere curentă pe timp de iarnă 2016 - 2017, așa cum reiese din punctul 7.1. "Durata de prestare a serviciilor ce formează obiectul prezentului contract de servicii este de la data emiterii Ordinului scris al achizitorului până la data intrării în vigoare a contractului subsecvent ca urmare a adjudecării procedurii de licitație deschisă având ca obiect întreținere curentă pe timp de iarnă 2016- 2020.

În nota de fundamentare nr. x/14.10.2016, care a stat la baza încheierii contractului subsecvent nr. x/14.10.2016, se face referire la servicii de întreținere curentă pentru iarna 2016 - 2017, astfel: ״În scopul satisfacerii cerințelor desfășurării traficului rutier în condiții de siguranță și confort pentru iarna 2016 - 2017 este necesară încheierea unui contract subsecvent aferent acordului - cadru nr. 148/19.10.2015 având ca obiect Servicii de întreținere curentă pe timp de iarnă 2015- 2016 pe raza SDN Tg. Mureș: Lot I- Baza Sighișoara,Baza Sg. de Pădure,Baza Iernuț,Baza Tg. Mureș, Central SDN״.

Prin nota de fundamentare nr. x/14.10.2016 care a stat la baza încheierii contractului subsecvent nr. y/14.10.2016, se face referire la servicii de întreținere curentă pentru iarna 2016, astfel: ״În scopul satisfacerii cerințelor desfășurării traficului rutier în condiții de siguranță și confort pentru iama 2016י este necesară încheierea unui contract subsecvent aferent acordului - cadru nr. 147/19.10.2015 având ca obiect Servicii de întreținere curentă pe timp de iarnă 2015- 2016 pe raza SDN Tg. Mureș, pentru Lot x - Răstolița, Baza Sărmășel."

Deși nota de fundamentare menționează iarna 2016, având în vedere data întocmirii ei, 14.10.2016, este evident că este vorba de iarna 2016- 2017 și nu 2015 - 2016.

Ordinul de începere, scris, al achizitorului a fost dat în data de 17.10.2016 către Asocierea S.C. A. SRL&S.C. B. SRL&S.C. C. S.R.L. înregistrat sub nr. x/17.10.2016, respectiv către Asocierea S.C. C. SRL& S.C. B. SRL& S.C. A. S.R.L., înregistrat sub nr. x/17.10.2016.

Așadar, perioada pentru care a fost încheiat contractul nr. x/14.10.2016 având ca obiect servicii de întreținere curentă pe timp de iarnă 2016 raza SDN Tg. Mureș: Lot x Baza Sighișoara, Baza Sg. de Pădure, Baza Iernuț, Baza Tg. Mureș, Central SDN, respectiv de la data emiterii ordinului scris până la data intrării în vigoare a contractului subsecvent ca urmare a adjudecării procedurii de licitație deschisă având ca obiect întreținere curentă pe timp de iarnă 2016 - 2020 Lot x SDN Tg. Mureș, nu corespunde cu perioada în care trebuiau prestate serviciile care fac obiectul acordului-cadru 148/19.10.2015 de servicii de întreținere curentă pe timp de iarnă 2015-2016 pe raza SDN Tg. Mureș: Lot I Baza Sighișoara, Baza Sg. de Pădure, Baza Iernuț, Baza Tg. Mureș, Central SDN, respectiv trimestrul IV 2015 și trimestrul I 2016.

Perioada pentru care a fost încheiat contractul nr. x/14.10.2016 având ca obiect servicii de întreținere curentă pe timp de iarnă 2016 pe raza SDN Tg. Mureș: Lot x Baza Reghin, Baza Rastolita, Baza Sărmășel, respectiv de la data emiterii ordinului scris până la data intrării în vigoare a contractului subsecvent ca urmare a adjudecării procedurii de licitație deschisă având ca obiect întreținere curentă pe timp de iarnă 2016 - 2020 Lot x SDN Tg. Mureș, nu corespunde cu perioada în care trebuiau prestate serviciile care fac obiectul acordului-cadru nr. 147/19.10.2015 de servicii de întreținere curentă pe timp de iarnă 2015-2016 pe raza SDN Tg. Mureș Lot x - Baza Reghin, Baza Rastolita, Baza Sărmășel, respectiv trimestrul IV 2015 și trimestrul 1 2016.

Deoarece contractele nr. x/14.10.2017 și nr. y/14.10.2017 au fost încheiate pentru prestarea de servicii într-o perioadă care începe în trimestrul IV 2016 (17.10.2016) și care este diferită de perioada trimestrul IV 2015 - trimestrul I 2016 în care trebuiau prestate serviciile care fac obiectul acordurilor cadru nr. 147/2015 și nr. 148/2015, apare evident că aceste contracte nu pot fi subsecvente celor două acorduri cadru, iar încheierea acestora trebuia să se facă cu respectarea prevederilor legale în vigoare la acea data - Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice și normele de aplicare ale acesteia aprobate prin H.G. nr. 395/2016, prevederile O.U.G. nr. 34/2006 fiind abrogate încă de la data de 26.05.2016.

Nerespectarea prevederilor legale în materie de achiziții publice a condus la atribuirea directă a unor contracte de achiziție publica a căror valoare estimată depășea pragul valoric pentru achiziția directa și necesita unei proceduri de achiziție publică conform Legii nr. 98/2016.

Cu privire la măsura nr. 1.2 din Decizia nr. 1/08.08.2017, Curtea de Conturi a dispusconducerii Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Brașov, luarea măsurilor legale necesare care să conducă la remedierea abaterii de la legalitate constatate, respectiv prin acordarea vizei de control financiar preventiv conform prevederilor legale.

În speță, D.R.D.P. Brașov a încheiat contractele nr. x/14.10.2016 și nr. y/14.10.2016 cu asocierile din care făcea parte S.C. A. SRL(lider al asocierii cu care s-a încheiat contractual nr. x/2016 și membru al asocierii care a fost încheiat contractual nr. x/2016), la prețuri care conțin tarife de utilizare a utilajelor mai mari, la nivelurile prevăzute în acordurile cadru nr. 147/2015 și nr. 148/2015.

Acordarea vizei de control financiar preventiv la date ulterioare întocmirii contractelor subsecvente nr. x/14.10.2016 și nr. y/14.10.2016, astfel:

- contractul subsecvent nr. x/14.10.2016 a fost înaintat spre viză, conform registrului CFP, în data ds 28.10.2016 și a primit viza de control financiar preventiv propriu tot în data de 28.10.2016 deși a fost încheiat în data de 14.10.2016.

- contractul subsecvent nr. y/14.10.2016 a fost înaintat spre viză, conform registrului CFP, în data de 27.10.2016 și a primit viza de control financiar preventiv propriu în data de 27.10.2016 deși a fost încheiat în data de 14.10.2016.

Astfel, fapta consemnată la punctul 1.2.1 din Raportul de control nr. x/13.07.2017, constând în acordarea acestei vize la două săptămâni după data la care s-au încheiat contractele nr. x/14.10.2016 șl nr. y/14.10.2016, contravine prevederilor art. 6 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 119/1999 privind controlul intern si controlul financiar preventiv respecriv prevederilor punctului 3.2 din Ordinul M.F.P. nr. 923/2014 pentru aprobarea Normelor metodologice generale referitoare la exercitarea controlului financiar preventiv și a Codului specific de norme profesionale pentru persoanele care desfășoară activitatea de control financiare preventiv propriu.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de reclamanta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Brașov împotriva soluției asupra cererii de suspendare a executării actului administrativ pronunțate prin sentința nr. 46 din 08 martie 2018 a Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, ca rămas fără obiect.

De asemenea, va respinge recursul declarat de reclamanta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Brașov împotriva soluției asupra acțiunii în anulare a actului administrativ pronunțate prin sentința nr. 46 din 08 martie 2018 a Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Brașov împotriva soluției asupra cererii de suspendare a executării actului administrativ pronunțate prin sentința nr. 46 din 08 martie 2018 a Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, ca rămas fără obiect.

Respinge recursul declarat de reclamanta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Brașov împotriva soluției asupra acțiunii în anulare a actului administrativ pronunțate prin sentința nr. 46 din 08 martie 2018 a Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 octombrie 2020.