ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5383/2020

Asupra conflictului negativ de competență;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele;

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III - a civilă, în dosarul nr. x/2020, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Președintele României prin Administrația Prezidențială, Primul Ministru al Guvernului României prin Secretariatul General al Guvernului, Primul Ministru al Guvernului Româniri prin Cancelaria Primului Ministru, Parlamentul României prin Cancelaria Deputaților, Parlamentul României prin Senat, Ministrul Afacerilor Interne prin Ministerul Afacerilor Interne a arătat că formulează cerere de habeas corpus și a solicitat:

- punerea de îndată în libertate din starea manifest ilegală de detenție administrativă, în locuința în care a fost plasat, în timpul stării de urgență prin Ordonanța Militară nr. 3/2020 emisă de pârâții Ministrul Afacerilor Interne și Primul Ministru al Guvernului României, aplicabilă în baza Decretului nr. 195/2020 și Decretului nr. 240/2020 emise de pârâții Președintele României și Primul Ministru al Guvernului României, măsurile acestor doi ultimi pârâți fiind încuviințate de pârâtul Parlamentul României prin Hotărârile nr. 3/2020 și nr. 4/2020;

- să se dispună că are dreptul să părăsească locuința oricând, pentru orice motive, fără a prezenta vreun document justificativ și fără a risca vreo sancțiune.

2.1. Prin sentința 590 din 12 iunie 2020, Tribunalul București, secția a III-a civilă a admis excepția de necompetență materială și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București - contencios administrativ și fiscal.

Pentru a se pronunța astfel, Tribunalul a reținut, în esență, că în cauza dedusă judecății, reclamantul invocă incidența unor norme juridice emise în regim de putere publică și care reglementează relații sociale din sfera administrației publice, distincte de cele de drept privat specifice raporturilor juridice dintre particulari. Tribunalul are în vedere prevederile art. 5 lit. j) din Codul administrativ potrivit cărora regimul de putere publică reprezintă ansamblul prerogativelor și constrângerilor prevăzute de lege în vederea exercitării atribuțiilor autorităților și instituțiilor administrației publice și care le conferă posibilitatea de a se impune cu forță juridică obligatorie în raporturile lor cu persoane fizice sau juridice, pentru apărarea interesului public.

Pârâții în cauză sunt purtători ai autorității publice respectiv cei doi șefi ai executivului, care au emis în regim de putere publică actele administrative enunțate anterior și, deși instanța nu contestă faptul că în materie civilă tribunalele au plenitudine de competență, ținând cont de obiectul și cauza cererii de chemare în judecată, secția civilă a tribunalului nu este competentă să judece prezenta cauză care are la bază raporturi juridice de putere publică, specifice dreptului administrativ.

2.2. Prin sentința nr. 790 din 15 septembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal s-a admis excepția necompetenței materiale și s-a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a III-a civilă.

S-a constatat ivit conflictul negativ de competență între cele două instanțe și s-a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal pentru soluționarea acestuia.

Pentru a pronunța această sentință, curtea de apel, în raport de temeiul de drept al acțiunii, respectiv art. 5 par. 4 din Convenția EDO și la obiectul acesteia, respectiv obligarea pârâților la punerea reclamatului în libertate de îndată din starea de detenție administrativă în care a fost plasat în timpul stării de urgență, a reținut că reclamantul a urmărit protejarea unui drept civil, cel la libertate fizică.

Asa fiind, față de natura acestui raport juridic dedus judecății și, în lipsa unei căi speciale procedurale prevăzute de lege pentru afirmarea dreptului în discuție, Curtea a apreciat că, în materie de competență, sunt incidente normele de drept comun față de dispozițiile art. 2 alin. (2) C. proc. civ. coroborat cu art. 95 alin. (1) C. proc. civ.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 alin. (2), art. 134, art. 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente cauzei.

Pentru identificarea instanței competente după materie este esențial de stabilit obiectul cererii de chemare în judecată.

Instanța de contencios administrativ, a fost investită cu cererea formulată de reclamantul A. (cerere de habeas corpus), în contradictoriu cu pârâții Președintele României prin Administrația Prezidențială, Primul Ministru al Guvernului României prin Secretariatul General al Guvernului, Primul Ministru al Guvernului Româniri prin Cancelaria Primului Ministru, Parlamentul României prin Cancelaria Deputaților, Parlamentul României prin Senat, Ministrul Afacerilor Interne prin Ministerul Afacerilor Interne prin care a solicitat punerea de îndată în libertate din starea manifest ilegală de detenție administrativă, în locuința în care a fost plasat, în timpul stării de urgență prin Ordonanța Militară nr. 3/2020 emisă de pârâții Ministrul Afacerilor Interne și Primul Ministru al Guvernului României, aplicabilă în baza Decretului nr. 195/2020 și Decretului nr. 240/2020 emise de pârâții Președintele României și Primul Ministru al Guvernului României, măsurile acestor doi ultimi pârâți fiind încuviințate de pârâtul Parlamentul României prin Hotărârile nr. 3/2020 și nr. 4/2020 și să se dispună că are dreptul să părăsească locuința oricând, pentru orice motive, fără a prezenta vreun document justificativ și fără a risca vreo sancțiune.

Înalta Curte constată că reclamantul și-a fundamentat acțiunea direct pe art. 5 par. 4 din Convenția EDO solicitând obligarea pârâților la punerea sa în libertate de îndată din starea de detenție administrativă în care a fost plasat în timpul stării de urgență.

Așadar, prin intermediul dispoziției convenționale antereferite, reclamantul a urmărit protejarea unui drept civil, cel la libertate fizică.

Or, față de natura acestui raport juridic dedus judecății și, în lipsa unei căi speciale procedurale prevăzute de lege pentru afirmarea dreptului în discuție, Înalta Curte, în acord cu opinia curții de apel, apreciază că, în materie de competență, sunt incidente normele de drept comun față de dispozițiile art. 2 alin. (2) C. proc. civ. coroborat cu art. 95 alin. (1) C. proc. civ., constatând, totodată, că reclamantul nu a dedus judecății un raport juridic de drept administrativ grefat pe un act administrativ tipic sau asimilat, pentru a fi luată în calcul competența după materie a instanțelor de contencios administrativ.

Așa fiind, Înalta Curte constată că instanța competentă din punct de vedere material să soluționeze prezenta cauză, în fond, este Tribunalul București.

Pentru considerentele expuse și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a III-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Parlamentul României, prin Camera Deputaților, Prim-ministrul Guvernului României prin Cancelaria Prim-ministrului, Președintele României, prin Administrația Prezidențială, Parlamentul României, prin Senat, Prim-ministrul Guvernului României, prin Secretariatul General al Guvernului, Ministrul Afacerilor Interne, prin Ministerul Afacerilor Interne, în favoarea Tribunalului București, secția a III-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 octombrie 2020.