ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4786/2020

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta Administrația Națională Apele Române - Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul

Ministerul Finanțelor Publice în numele și pentru Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, fost Ministerul Fondurilor Europene -Direcția Generală Programe Infrastructura Mare - Autoritatea de Management Programul Operațional Sectorial Mediu, anularea Deciziei nr. 53447/27.06.2016, prin care s-a respins contestația formulată de reclamantă, și anularea Notei de Constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x/11.05.2016, emise de pârât.

Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 8 din 17 ianuarie 2018, a respins acțiunea formulată de reclamantă ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanta Administrația Națională Apele Române - Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral și pârâtul Ministerul Fondurilor Europene.

3.1. În motivarea recursului principal, recurenta-reclamantă a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În esență, a reluat situația de fapt expusă în fața primei instanțe și motivele pentru care consideră că acțiunea dedusă judecății este întemeiată, susținând că prima instanță a analizat doar incidența dispozițiilor art. 122 lit. i) din O.U.G. nr. 34/2006 și incidența art. 1 din Instrucțiunile președintelui ANRMAP nr. 1/2016, fără nicio referire la contractul de finanțare și la prevederile contractului de lucrări nr. x/2013.

În opinia recurentei, Autoritatea de management avea obligația de a sprijini beneficiarul, prin furnizarea informațiilor sau a clarificărilor necesare pentru implementarea proiectului, și de a verifica realitatea, legalitatea și conformitatea documentelor, arătând că a efectuat toate procedurile premergătoare etapei de negociere și a transmis respectivei autorității toate documentele justificative în acest sens, făcând trimitere la întreaga procedură urmată și la prevederile legale apreciate a fi incidente.

Totodată, a apreciat că în mod greșit prima instanță a stabilit că autoritatea contractantă nu a justificat condițiile de imprevizibilitate la alegerea procedurii de negociere fără publicarea unui anunț de participare și a interpretat eronat dispozițiile O.U.G. nr. 66/2011, considerând că aplicarea procedurii de negociere finalizată prin încheierea actului adițional nr. x/15.12.2015 reprezintă o abatere de la legalitate în sensul ordonanței.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și, pe fond, admiterea acțiunii.

3.2. Apărările formulate în cauză

3.2.1. Apărările intimatului-pârât. Recursul incident

Prin întâmpinare, pârâtul Ministerul Fondurilor Europene a invocat excepția nulității recursului principal pentru nemotivare, iar pe fond a solicitat respingerea acestuia ca nefondat.

Odată cu întâmpinarea, pârâtul a formulat, printr-un memoriu distinct, și recurs incident, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurentul a susținut, în esență, că în mod greșit a fost respinsă excepția tardivității formulării acțiunii în raport cu momentul comunicării deciziei atacate, solicitând admiterea căii de atac.

3.2.2. Apărările recurentei-reclamante

Prin întâmpinare, recurenta-reclamantă a solicitat respingerea recursului formulat de pârât.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., excepția nulității recursului reclamantei, invocată prin întâmpinare, Înalta Curte constată că este întemeiată.

Instanța de control judiciar constată că recursul principal nu îndeplinește cerințele de formă prevăzute de dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., potrivit cărora, " (1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni:

d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., "Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile".

Astfel, legiuitorul a înțeles să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate prevăzute în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 488 din același Cod.

Așadar, recursul nu reprezintă o cale de atac devolutivă și nu corectează eventualele greșeli de apreciere a situației de fapt deduse judecății ori de valorificare a probatoriului administrat în cauză.

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., recursul este nul în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din același cod.

Nelegalitatea hotărârii care se atacă trebuie să îmbrace obligatoriu una din formele prevăzute la pct. 1-8 ale art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Textul de lege se interpretează în sensul formulării unei argumentări juridice a nelegalității invocate, prin indicarea dispozițiilor legale pretins încălcate ori greșit aplicate de instanță și prin precizarea eventualelor greșeli săvârșite de instanță în legătură cu aceste dispoziții legale, în lipsa acestor mențiuni neputându-se exercita controlul judiciar.

În cauză, se constată că recurenta-reclamantă arată că prima instanță a făcut referire doar la anumite prevederi legale, fără să facă trimitere la contractul de finanțare și la contractul de lucrări, și la faptul că au fost interpretate greșit dispozițiile O.U.G. nr. 66/2011, însă nu arată în concret în ce constau aceste critici circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., respectiv memoriul de recurs nu cuprinde o dezvoltare concretă a ipotezelor avute în vedere de legiuitor pentru reglementarea acestui motiv de casare, așa încât a fost invocat în mod formal drept temei al căii de atac exercitate.

Or, obligația de motivare a recursului presupune concretizarea criticilor formulate în raport cu soluția primei instanțe, motivarea imprecisă sau generală atrăgând sancțiunea nulității recursului, în condițiile prevăzute de art. 489 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin urmare, susținerile recurentei-reclamante nu se pot încadra în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., acesta nedezvoltând critici propriu-zise față de hotărârea atacată, ci doar și-a exprimat nemulțumirea în raport cu soluția primei instanțe care, în opinia sa, este greșită, neurmată însă de argumente în dezvoltarea și susținerea acesteia, reproducând practic susținerile din cererea de chemare în judecată, cu trimitere la motivele pentru care consideră că a acționat corect în procedura urmată, intercalând, totodată, unele pasaje din cuprinsul sentinței.

Or, simpla expunere a unor succesiuni de fapte și afirmații, nestructurate din punct de vedere juridic nu este suficientă pentru a se considera îndeplinită condiția motivării recursului, în condițiile în care criticile formulate nu pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute de lege.

Prin urmare, susținerile recurentei-reclamante nu reprezintă critici împotriva sentinței recurate și ca atare nu pot fi apreciate drept motive de nelegalitate pe care să se întemeieze calea de atac, în sensul exigențelor prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.

În ceea ce privește recursul incident formulat de pârâtul Ministerul Fondurilor Europene împotriva aceleiași sentințe, instanța de control judiciar are în vedere prevederile art. 472 alin. (2) din C. proc. civ., potrivit cărora, "(2) Dacă apelantul principal își retrage apelul sau dacă acesta este respins ca tardiv, ca inadmisibil ori pentru alte motive care nu implică cercetarea fondului, apelul incident prevăzut la alin. (1) rămâne fără efect."

Legiuitorul a înțeles să transpună aplicarea acestor prevederi și în privința procedurii de soluționare a recursului, astfel, potrivit art. 491 alin. (1) din C. proc. civ.:

"(1) Recursul incident și recursul provocat se pot exercita, în cazurile prevăzute la art. 472 și 473, care se aplică în mod corespunzător. Dispozițiile art. 488 rămân aplicabile."

Ținând cont că soluția dată în privința recursului principal declarat de reclamantă nu implică cercetarea fondului, va constata că a rămas fără efect recursul incident declarat de pârât.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 486 alin. (3) și art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va constata nulitatea recursului formulat de reclamantă.

Totodată, în temeiul art. 496 din C. proc. civ. coroborat cu art. 472 alin. (2), art. 491 alin. (1) și art. 494 din același act normativ, va respinge ca rămas fără efect recursul incident declarat de pârât.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea recursului formulat de reclamanta Administrația Națională Apele Române - Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral împotriva sentinței nr. 8 din 17 ianuarie 2018 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Respinge recursul incident, formulat de pârâtul Ministerul Fondurilor Europene împotriva sentinței nr. 8 din 17 ianuarie 2018 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca rămas fără efect.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 1 octombrie 2020.