ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4641/2019

Asupra recursului de față

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția Domeniilor Statului, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, suspendarea efectelor anunțului publicitar emis de pârâtă la 3.09.2018 pentru concesionarea suprafeței de teren de 1589.13 ha, teren cu destinație agricolă aflat în perimetrul localităților Gura Padinii, Ianca și Grojdibodu jud. Olt și suspendarea organizării și desfășurării licitației publice cu strigare, organizată de pârâtă pentru concesionarea suprafeței de teren de 1589,13 ha, teren cu destinație agricolă aflat în perimetrul localităților Gura Padinii, Ianca și Grojdibodu jud. Olt; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința nr. 129 din 24 septembrie 2018, Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Agenția Domeniilor Statului și, în consecință:

- a dispus suspendarea organizării și desfășurării licitației publice cu strigare, organizată de pârâtă pentru concesionarea suprafeței de teren de 1589,13 ha, teren cu destinație agricolă aflat în perimetrul localităților Gura Padinii, Ianca și Grojdibodu jud. Olt.

- a dispus suspendarea efectelor anunțului publicitar emis de pârâtă la 3.09.2018 pentru concesionarea suprafeței de teren de 1589.13 ha, teren cu destinație agricolă aflat în perimetrul localităților Gura Padinii, Ianca și Grojdibodu jud. Olt.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond, pârâta Agenția Domeniilor Statului a formulat recurs, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, rejudecând cauza, respingerea cererii de suspendare.

In drept au fost invocate dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 și ale art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În esență, recurenta-pârâtă a susținut că instanța de fond a depășit limite de învestire atunci când a analizat condiția ca bine justificat, procedând la o prejudecare a fondului, ceea ce contravine dispozițiilor arr. 14 din nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Astfel, arată recurenta, prima instanță, pipăind fondul dreptului, în mod greșit identifică existența cazului bine justificat care ar consta în împrejurarea că, fără ca părțile să fi convenit de comun acord, conform convenției lor, modificarea clauzelor contractuale, pârâta a scos la licitație publică o suprafață de teren ce făcea deja parte din contractul de concesiune încheiat între părți.

În ceea ce privește împrejurările legate de starea de fapt si de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrative, arată că reclamanta nu motivează în nici un fel argumentat, ci doar face un istoric al contractului de concesiune nr. x/2008.

În opinia recurentei, în mod neîntemeiat apreciază reclamanta faptul că unilateral și neîntemeiat, pârâta a procedat la diminuarea contractului de concesiune nr. x/14.08.2008. Așa cum reiese din adresa direcției de specialitate nr. 46.839/14.09.2018, prin Notificare s-a comunicat reclamantei S.C. A. S.R.L., jud. Brașov diminuarea contractului de concesiune prin atribuire directă nr. 12/14.08.2008, cu suprafața de 1589,13 ha teren agricol din care:l,40ha teren de sub vii și 1.587,73 ha și 6,79 ha teren neagricol ce s-a aflat în exploatarea S.C. B. ȘA CORABIA, județul Olt, motivat de faptul că activul plantație nu mai există.

Ulterior, direcția de specialitate din cadrul subscrisei, prin adresa nr. x/18.06.2018 a primit spre semnare actul adițional nr. x de diminuare a contractului de concesiune prin atribuire directă nr. 12/14.08.2008, încheiat între Agențiile Domeniilor Statului și S.C. A. S.R.L..

Urmare a celor menționate mai sus, Serviciul Contractare și Administrare Portofoliu a procedat la întocmirea caietului de sarcini privind ofertarea la concesionare prin licitație publică cu strigare în vederea valorificării suprafeței de teren agricol liberă de contract.

Astfel, în data de 03.09.2018 a fost publicat anunțul publicitar privind concesionarea terenului mai sus menționat.

Față de această situație de fapt și de drept s-a solicitat să se observe că acestea nu sunt în măsură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrative, astfel cum cu rea credință încearcă reclamanta să inducă instanței.

În ceea ce privește necesitatea evitării unei pagube iminente ireparabile sau dificil de reparat, se arată că acest criteriu nu este îndeplinit.

Critică motivarea instanței de fond care, cu privire la existența pagubei iminente, apreciază ca identificată existența ei, având în vedere că însăși concesionarea unei suprafețe de teren de către un terț, suprafață dată deja în exploatare reclamantei printr-un contract în care s-au executat și se vor executa obligații de către concesionar pe o durată de 20 ani, reprezintă prin ea însăși o pagubă.

De asemenea, tot în mod greșit instanța de fond apreciază existența pagubei iminente raportat la reducerea efectivului de personal angajat de către reclamantă, un număr de 70 persoane, din care 25 sunt alocați exploatării efective a suprafeței de teren concesionate, asupra activității economico-financiare,diminuarea obiectivului de activitate cu consecințe directe asupra rezultatelor financiare care ar duce la afectarea negativă a relațiilor societății cu partenerii contractuali față de care s-a angajat să livreze produse în următorii 3 ani.

În ceea ce privește condiția pagubei iminente, aceasta presupune producerea unui prejudiciu material viitor și previzibil, greu sau imposibil de reparat. Înalta Curte a precizat că iminența producerii unei pagube nu se prezumă, ci trebuie dovedită de persoana lezată, sub acest aspect fiind lipsite de relevanță simplele afirmații făcute.

In mod nefondat, reclamanta apreciază că atribuirea suprafeței de teren către o altă societate ar fi de natură să atragă grave prejudicii în activitatea economică, prejudicii ce ar fi ireversibile și imposibil de realizat, fără însă a le dovedi concret în niciun fel.

Mai mult decât atât, arată faptul că necesitatea evitării unei pagube iminente ireparabile sau dificil de reparat, este lipsită de fundament logic și legal atâta timp cât că însuși reclamantul confirmă în mod repetat în cuprinsul cererii sale de suspendare faptul că activul nu mai există. La fila x paragraful 3 este confirmat clar faptul că ״ activul reprezentat de plantația de pomi nu mai există, și că în încheierea contractului de concesiune nr. x/2008 încheiat prin metoda atribuirii directe nu s-a avut în vedere considerentul activul reprezentat de plantația de pomi ״ care era distrusă״.

Argumentarea că reclamanta ar fi realizat investiții pe suprafața de teren ce face obiectul contractului de concesiune nr. x/2008 reprezintă o obligație contractuală, întrucât dacă nu ar fi realizat investițiile contractul ar fi putut fi reziliat, sau că are un efectiv de 75 angajați și că prejudiciul previzibil ar consta în pierderea locurilor de muncă nu sunt argumente temeinice pentru a solicita suspendarea ce face obiectul prezentei cereri.

Recurenta arată că în baza deciziei nr. 560 din 20.10.2017 a directorului general al ADS, s-a format o comisie interdepartamentală care în data de 14.11.2017 în colaborare cu reprezentantul societății, au procedat la verificarea în teren a stării activului, întocmindu-se o Notă de constatare de către ADS Olt și Serviciul Control, din care reiese că activul (livada) este uscat în totalitate si pe unele suprafețe pomii sunt într-un grad ridicat de putrefacție.

Demersurile întreprinse de concesionarul S.C. A. S.R.L. de replantare a activului pomicol achiziționat de la S.C. B. S.A. Corabia atât în perioada 2010-2014 cât și în perioada 2017- 2018, nu au avut ca finalitate reînființarea plantației din motive obiective ce țin de factori naturali și din motive subiective ce țin de nerespectarea recomandărilor S.C.D. C. pen..N. Dăbuleni și a tehnologiilor de plantare, așa cum reiese și din nota de constatare nr. x/11.12.2013 a D.A.J. Olt.

La data efectuării controlului în lipsa existentei activului, concesionarul folosea terenul pentru cultivarea altor specii de plante (lucernă, grâu, porumb, etc.) ce nu pot face obiectul unei atribuirii directe și a dezvoltat o infrastructură performantă de uscare și balotare a lucernei.

În concluzie, s-a solicitat să se constatate că atâta timp cât activul nu mai există faptic, nu se poate pune în discuție sub nicio formă evitarea unei pagube iminente ireparabile sau dificil de reparat, ba mai mult reclamanta conștientizând concret faptul că acesta nu mai putea fi folosit a procedat contrar clauzelor contractuale și a folosit terenul pentru cultivarea altor specii de plante (lucerna,grâu, porumb, etc.)

Recurenta critică de asemenea sentința recurată întrucât cuprinde motive contradictorii pe care instanța le-a avut în vedere la pronunțarea acesteia, în sensul că instanța de fond a apreciat că pârâta în mod unilateral a diminuat obiectul contractului și a scos la licitație suprafața de 1589,13 ha, iar între clauzele de încetare a contractului de concesiune și reglementate de cap. 9 al contractului de concesiune nu se menționează și cea din speță, de denunțare unilaterală.

Pipăind fondul cauzei, instanța constată totuși că prin Notificarea nr. 65676/11.06.208 pârâta a comunicat reclamantei că suprafața concesionată prin contract se diminuează cu 1587,73 ha și 6.70 ha teren agricol, întrucât activul plantație nu mai există.

Or, în mod greșit instanța de fond apreciază că în mod abuziv și unilateral, pârâta ar fi procedat la diminuarea unilaterală a contractului de concesiune metoda atribuire directă nr. 12/14.08.2008, atâta timp cât a constatat că activul plantație nu mai există, astfel încât concesionarul nu mai este îndreptățit să exploateze întreaga suprafață de teren.

Continuarea raporturilor contractuale în atare condiții, pentru întreaga suprafață concesionați fost permisă cu încălcarea dispozițiilor art. 21

1

prin Legea 249/2003 care prevede la alin. (1):

"Terenurile cu destinație agricolă, care nu fac parte din capitalul social al societăților comerciale prevăzute la art. 1 art. 2 alin. (1) vor fi atribuite direct spre concesionare investitorilor care au cumpărat acțiuni sau active ce implică necesitatea exploatării unui teren cu destinație agricolă, astfel cum este definit la art. 2 alin. (2)"

Așadar, arată recurenta că în mod legal a procedat la notificarea partenerului contractual cu privire la diminuarea obiectului contractului prin adresa din 11.06.2018 și ulterior a fost întocmit actului adițional nr. x de diminuare a obiectului contractului (act adițional pe care partenerul contractual refuză să-l semneze).

De asemenea, au fost recalculate obligațiile de plată ale partenerului contractual în conformitate cu suprafața rămasă în contract și au fost preluate suprafețele de teren ce au fost diminuate din contract conform procesului-verbal nr. OT 304 din 18.07.2018.

Nu în ultimul rând, părțile, în virtutea puterii de lege a contractului între parți au convenit și reglementat prin art. 3.1 că "Prezentul contract de concesiune se încheie pe perioada existenței activului, dar nu mai mult de 20 de ani, începând cu data încheierii contractului".

În concluzie, recurenta solicită să se constate că activul nu mai există faptic, ba mai mult și reclamanta a conștientizat concret faptul că acesta nu mai putea fi folosit și a procedat contrar clauzelor contractuale, folosind terenul pentru cultivarea altor specii de plante.

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 10.03.2019, intimata-reclamantă A. S.R.L. a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analizând sentința recurată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, circumscrise motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., față de prevederile legale aplicabile dar și de apărările intimatei-reclamante, Înalta Curte constată că nu subzistă motive de casare a hotărârii primei instanțe, în considerarea celor în continuare arătate.

Măsura suspendării actului administrativ se circumscrie noțiunii de protecție provizorie a drepturilor și intereselor particularilor până la momentul la care instanța competentă va cenzura legalitatea actului, consacrată prin mai multe instrumente juridice internaționale, atât în sistemul de protecție instituit în cadrul Consiliului Europei, cât și în ordinea juridică a Uniunii Europene.

În cadrul procedurii sumare a suspendării executării actului administrativ nu poate fi prejudecat fondul cauzei, motiv pentru care, nici probatoriului administrat pentru stabilirea existenței unor indicii de răsturnare a prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ, nici analizei efectuate de instanță nu li se poate pretinde amploarea și profunzimea probelor și raționamentelor pe care se fundamentează o soluție pronunțată cu privire la acțiunea în anularea actului.

Pentru a se dispune măsura de suspendare a executării actului administrativ, art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 impune două condiții cumulative, și anume: (1) cazul bine justificat, definit de art. 2 alin. (1) lit. t) din lege, ca rezidând în anumite împrejurări legate de starea de fapt și de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ; (2) paguba iminentă, definită în art. 2 alin. (1) lit. ș) din lege, ca fiind prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.

Criticile recurentei-pârâte vizând pretinsa încălcare sau greșita aplicare de către instanța de fond a normelor de drept material nu sunt întemeiate, pentru următoarele motive:

Se constată că reclamanta a solicitat suspendarea efectelor anunțului publicitar emis de pârâtă la 3.09.2018 pentru concesionarea suprafeței de teren de 1589.13 ha, teren cu destinație agricolă aflat în perimetrul localităților Gura Padinii, Ianca și Grojdibodu jud. Olt și suspendarea organizării și desfășurării licitației publice cu strigare, organizată de pârâtă pentru concesionarea suprafeței de teren de 1589,13 ha, teren cu destinație agricolă aflat în perimetrul localităților Gura Padinii, Ianca și Grojdibodu jud. Olt.

Curtea de apel a admis cererea reclamantei și a dispus suspendarea atât a organizării și desfășurării licitației publice cu strigare, organizată de pârâtă pentru concesionarea suprafeței de teren de 1589,13 ha, teren cu destinație agricolă aflat în perimetrul localităților Gura Padinii, Ianca și Grojdibodu jud. Olt, cât și a efectelor anunțului publicitar emis de pârâtă la 3.09.2018 pentru concesionarea suprafeței de teren de 1589.13 ha, teren cu destinație agricolă aflat în perimetrul localităților Gura Padinii, Ianca și Grojdibodu jud. Olt.

Din actele aflate la dosar rezultă că pârâta Agenția Domeniilor Statului, în calitate de concedent, a organizat în temeiul Legii nr. 268/2001 și H.G. nr. 626/2001, a organizat o licitație publică cu strigare în vederea concesionării unor suprafețe de teren cu destinație agricolă, proprietate publică sau privată a statului, aflate în administrarea Agenției. Una din suprafețele de teren scoase la licitație publică, este cea indicată la poziția 4 din lista afișată, de 1589,13 ha, formată din vii și livezi, care este deja concesionată și care face parte din suprafața de teren ce reprezintă obiect al contractul de concesiune nr. x/2008 încheiat între recurenta-pârâtă și intimata-reclamantă, pentru suprafața de 1626,03 ha livadă și 1,40 ha vie, contract care produce efecte până în anul 2028.

Înalta Curte constată că susținerile formulate prin cererea de recurs, sunt critici de ordin general, prin care nu se arată în concret modalitatea în care instanța de fond a aplicat greșit normele de drept material, deși îndeplinirea condiției cazului bine justificat a fost amplu motivat .

Din analiza considerentelor sentinței atacate, Înalta Curte constată, în acord cu instanța de fond, că în speță există împrejurări ce pot fi subsumate cazului bine justificat reprezentate de faptul că pârâta a decis în mod unilateral diminuarea obiectului contractului și scoaterea la licitație publică a suprafeței de 1589,13 ha, deși părțile au convenit, conform pct. 7.2.3, că Agenția Domeniilor Statului - concedentul - nu are dreptul să modifice în mod unilateral contractul de concesionare, în afară de cazurile prevăzute expres de lege și de clauzele convenite în contract, la pct. 12.6 menționându-se că modificarea clauzelor contractului se face de comun acord de către părți, prin act adițional.

De asemenea, se constată că sunt nefondate susținerile recurentei potrivit cărora aspectele reținute în susținerea cazului bine justificat de către prima instanță vizează fondul actului a cărui suspendare se solicită.

Astfel, în mod corect s-a reținut că în speță, Notificare nr. x/11.06.2018 prin care s-a comunicat reclamantei S.C. A. S.R.L., diminuarea contractului de concesiune cu suprafața de 1589,13 ha, precum și faptul că reclamanta nu a negat că plantația de pomi nu mai există, nu pot face obiectul prezentei cauze, fiind aspecte care țin de executarea contractului de concesiune, neputându-se reține că prima instanță a analizat aspecte ce țin de fondul cauzei.

Însă, contrar celor susținute de recurentă, la o pipăire sumară a fondului, în speță este îndeplinită condiția cazului bine justificat, atâta vreme cât, fără ca părțile să fi convenit de comun acord, conform convenției lor, modificarea clauzelor contractuale, concedentul a scos la licitație publică o suprafață de teren ce făcea deja parte din contractul de concesiune încheiat cu reclamanta, a cărui durată nu se epuizase.

Înalta Curte constată că sunt nefondate și criticile recurentei-pârâte potrivit cărora aspectele reținute de către instanța de fond cu privire la condiția pagubei iminente nu sunt de natură a antrena suspendarea executării actului administrativ.

Se impune a fi subliniat faptul că iminența prejudiciului nu trebuie dovedită cu certitudine absolută, ci este suficient, mai ales atunci când realizarea prejudiciului depinde de intervenția unui ansamblu de factori, ca acesta să poată fi prevăzut cu un grad de probabilitate suficient de mare, cum este cazul și în situația dedusă prezentei judecăți.

În cauză, este necontestat că punerea în executare a unui act administrativ prin care a fost stabilită o creanță bugetară va avea drept consecință diminuarea patrimoniului reclamantei, prin urmare, ținând seama de considerentele de ordin legal și de situația de fapt dovedită, de Recomandarea nr. R/89/8/13 09 1989 a Comitetului de Miniștri din cadrul Consiliului Europei privind protecția jurisdicțională provizorie în materie administrativă, Înalta Curte apreciază că executarea actului administrativ este de natură a crea pagube serioase, care pot să aibă consecințe grave în patrimoniul reclamantei.

În acest context, este corectă aprecierea instanței de fond, în sensul că însăși concesionarea unei suprafețe de teren către un terț, suprafață deja dată în exploatare reclamantei printr-un contract în care s-au executat și se vor executa obligații de către concesionar pe o durată de 20 de ani, reprezintă prin ea însăși o pagubă.

De asemenea, este justă aprecierea instanței de fond, conform căreia executarea actului atacat este de natură a-i perturba reclamantei activitatea, în sensul că acest lucru s-ar reflecta în efectele pe care le-ar avea reducerea efectivului de personal angajat de societatea reclamantă, de 70 de persoane, din care 25 sunt alocați exploatării suprafeței de teren concesionate și în efectele pe care le-ar avea asupra activității economico - financiare.

Contrar susținerilor recurentei, Înalta Curte constată că în cauză sentința recurată nu cuprinde motive contradictorii, iar judecătorul fondului a expus în mod clar și logic argumentele care au fundamentat soluția adoptată, cu interpretarea corectă a probelor administrate, iar considerentele hotărârii reflectă aplicarea adecvată a cadrului normativ incident.

În concluzie, se constată că toate criticile recurentei sunt nefondate, judecătorul fondului a expus în mod clar și logic argumentele care au fundamentat soluția adoptată, cu interpretarea corectă a probelor administrate, iar considerentele hotărârii reflectă aplicarea adecvată a cadrului normativ incident.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Prin urmare, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ.,va respinge va respinge recursul declarat de pârâta Agenția Domeniilor Statului, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâta Agenția Domeniilor Statului împotriva sentinței civile nr. 129 din 24 septembrie 2018 a Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 octombrie 2019.