ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6235/2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, înregistrată sub nr. x/2017, reclamantul Municipiul Alba Iulia, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice, Organismul Intermediar pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, a solicitat ca prin sentința ce se va pronunța, să se dispună anularea Deciziei nr. x/17.01.2017 emisă de către Ministerul Educației Naționale si Cercetării Științifice, Organismul Intermediar pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane; de asemenea, anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare pentru Programele Operaționale în cadrul Obiectivului Convergență, nr. x/09.11.2016, emisă de către Organismul Intermediar pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane-Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice, privind proiectul x, cod SMIS 10287, cu titlul "Eu nu abandonez școala", beneficiar fiind Primăria Municipiului Alba Iulia, act prin care s-a stabilit o creanță bugetara în valoare de 9.384,05 RON; s-a solicitat și exonerarea Municipiului Alba Iulia de la plata sumelor stabilite, obligarea pârâtului la restituirea sumei de 9.384,05 RON, plătită prin OP nr. x/13.12.2016 și la suportarea cheltuielilor de judecată ocazionate cu derularea acestui proces, în temeiul art. 451 C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 265 din 14 decembrie 2017 a Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, s-a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamantul Municipiul Alba Iulia, prin Primarul Municipiului Alba Iulia, în contradictoriu cu pârâtul Organismul Intermediar pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane din cadrul Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice.

Împotriva sentinței menționate la punctul 2 a formulat recurs reclamantul, criticile sale fiind încadrate de către instanța de recurs, în lipsa motivării în fapt a căii de atac, în motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Astfel, recurentul-reclamant a arătat faptul că Municipiul Alba Iulia a respectat, în implementarea proiectului și în mod particular, în solicitarea TVA neeligibil, prevederile tuturor instrucțiunilor și actelor normative în vigoare, implicit pe cele ale contractului de finanțare și ale documentelor subsecvente, nefiind responsabil pentru acțiunile și întârzierile în transmiterea unor răspunsuri din partea OIPOSDRU responsabil. Aceasta deoarece, răspunsul din partea pârâtului cu privire la actul adițional nr. x, a fost transmis după o perioadă de 11 luni, încălcându-se dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, iar nici până la data soluționării contestației, nu a fost transmis de către OIPOSDRU MECTS (actual MENCS), actul adițional nr. x (renumerotat), semnat, deși la data de 31.03.2012 s-a finalizat implementarea proiectului care face obiectul contractului de finanțare nr. x/31.03.2010.

În termen legal, intimatul-pârât Organismul Intermediar a formulat întâmpinare pe calea căreia a invocat excepția nulității recursului, motivată de faptul că argumentele invocate de către partea adversă nu ar putea fi încadrate în motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., iar pe fond, a solicitat respingerea ca nefondat a recursului, susținând intimata că, din actele existente la dosarul proiectului, rezultă că niciunul din cele doua acte adiționale nu a fost aprobat, astfel încât acestea să își producă efectele pretinse de reclamanta cu privire la suma de 9.384,05 RON, reprezentând TVA pentru perioada 01.04.2010 - 30.09.2010.

Prin rezoluția completului învestit cu soluționarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de 24 noiembrie 2020, constatându-se că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigențelor dispozițiilor art. 493 alin. (5)-(7) din C. proc. civ., față de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

Examinând legalitatea sentinței atacate prin prisma criticilor invocate, Înalta Curte reține caracterul fondat al recursului declarat în cauză, din perspectiva motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1)pct. 8 din C. proc. civ., pentru considerentele ce urmează:

6.1. Argumente de fapt și de drept relevante

Din perspectiva situației de fapt se reține că, prin Procesul-verbal de constatare și stabilire nereguli nr. x/09.11.2016, s-a stabilit în sarcina recurentului-reclamant o creanță în valoare de 9384,05 RON, reprezentând cuantumul taxei pe valoare adăugată, restituită pentru perioada 01.04.2010 - 30.09.2010. La baza emiterii actului atacat au stat verificările efectuate, în baza sesizării de neregulă nr. 01/3518/SJCSN/09.09.2016, în care s-a reținut că, în urma verificării cererilor de restituire a taxei pe valoarea adăugată plătite, aferente cheltuielilor eligibile, înregistrate la OIPOSDRU MENCS cu numerele 8276/WC/28.11.2011, respectiv 3025/WC/02.05.2012, s-a constatat că nu există încheiat actul adițional la contractul de finanțare privind proiectul cu ID 39860 care permite restituirea TVA neeligibil; în acest context, s-a mai reținut și că beneficiarul ar fi depus cererea de restituire de TVA neeligibil nr. 1, versiunea 2, înregistrată la OI POSDRU MENCS cu nr. x/30.12.2010 aprobată in data de 07.11.2011, în urma căreia s-a achitat suma de 9.384,05 RON, deși nu exista un act adițional privind restituirea TVA neeligibil aprobat.

Împotriva titlului de creanță, reclamantul a formulat contestație administrativă, potrivit dispozițiilor O.U.G. nr. 66/2011, contestație respinsă prin Decizia nr. x/17.01.2017, context în care s-a adresat instanței de contencios administrativ, cererea sa fiind respinsă, în condițiile arătate, în primul grad de jurisdicție.

Analizând cu prioritate excepția nulității recursului, Înalta Curte reține că, potrivit prevederilor art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: (…)motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat". Lipsa acestor motive sau neîncadrarea lor în cazurile de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 C. proc. civ., sunt sancționate cu sancțiunea nulității, potrivit dispozițiilor art. 489 din același cod.

Instanța constată că motivele de nelegalitate despre care face vorbire dispoziția legală anterior menționată se referă, în primul rând, la indicarea considerentelor pentru care partea apreciază că hotărârea recurată este nelegală, lipsa acestora atrăgând sancțiunea menționată. Sub aspectul temeiului de drept procesual, se reține că partea are obligația de a indica, în cuprinsul cererii de recurs, motivele de nelegalitate pe care le apreciază că sunt incidente, însă este suficientă indicarea considerentelor pentru care hotărârea recurată este apreciată a fi nelegală, încadrarea în drept a acestora, într-unul dintre motivele de la art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. putând fi făcută chiar de către instanța de control judiciar, din oficiu.

În prezenta cauză, se constată că, în cuprinsul cererii de recurs, recurenta-reclamantă a indicat și argumentat anumite aspecte care pot fi încadrate în cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., referitoare la pronunțarea hotărârii cu aplicarea greșită a normelor de drept material, împrejurare pe care recurentul a indicat-o în răspunsul la întâmpinare, astfel că instanța de control judiciar poate trece la analiza incidenței acestora, fiind vorba, îndeosebi, de aplicarea dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G nr. 66/2011, din perspectiva aplicării greșite a noțiunii de "neregulă", așa cum este reglementată de acest text de lege.

Față de cele expuse, Înalta Curte va respinge ca neîntemeiată excepția nulității, în cauză nefiind incidentă sancțiunea stabilită de prevederile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., întrucât argumentele indicate în cererea de recurs se încadrează în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Pe fondul recursului, se impune a se preciza mai întâi faptul că, potrivit art. 1 pct. 7 din Regulamentul nr. 1083/2006, "neregularitate" reprezintă "orice încălcare a unei prevederi a dreptului comunitar, care rezultă dintr-un act sau dintr-o omisiune a unui operator economic, care are sau ar putea avea efectul de a prejudicia bugetul general al Uniunii Europene, prin imputarea unei cheltuieli necorespunzătoare bugetului general".

Pe de altă parte, art. 1 alin. (2) din Regulamentul nr. 2988/1995 prevede că "constituie abatere orice încălcare a unei dispoziții de drept comunitar, ca urmare a unei acțiuni sau omisiuni a unui agent economic, care poate sau ar putea prejudicia bugetul general al Comunităților sau bugetele gestionate de acestea, fie prin diminuarea sau pierderea veniturilor acumulate din resurse proprii, colectate direct în numele comunităților, fie prin cheltuieli nejustificate".

În lumina acestor dispoziții, este fără putere de tăgadă că neregula apare atunci când beneficiarul săvârșește o abatere de la legalitate, regularitate și conformitate în raport cu dispozițiile naționale și/sau europene, precum și cu prevederile contractelor ori a altor angajamente legal încheiate în baza acestor dispoziții, iar abaterea ar trebui să prejudicieze sau să fie de natură a crea un prejudiciu, printr-o sumă plătită necuvenit, neregula putând fi săvârșită, sub aspectul vinovăției, cu intenție sau din culpă. Pe de altă parte, pentru a se constata calitatea de debitor a reclamantului, de natură a conduce la stabilirea unei creanțe bugetare în sarcina acestuia, în calitate de operator economic, beneficiar al finanțării, este necesar ca abaterea, sub forma acțiunii sau omisiunii, să fie imputabilă acesteia.

În cauza de față, instanța de fond, preluând apărările pârâtei fără o minimă cenzură, s-a limitat doar la a constata și la a aprecia, în sensul constatării neregulii, că beneficiarul, pentru a obține restituirea TVA avea obligația de a încheia actul adițional pentru includerea în contract a modificărilor conform Ordinului nr. 1143/18.08.2010, ceea ce presupunea și formalitatea aprobării exprese a acestora, în mod surprinzător, deși reține culpa autorității obligată în raportul juridic dedus judecății, prima instanță a apreciat că această culpă nu ar fi de natură să conducă la aprecierea ca fiind eligibilă a sumei în discuție și că reclamantul ar fi trebuit să sesizeze instanța de contencios administrativ, pentru a sancționa refuzul nejustificat al autorității de a răspunde referitor la cele două acte adiționale.

O asemenea apreciere nu poate fi primită. Astfel, prima instanță nu a observat faptul că, în timp ce reclamantul și-a îndeplinit obligația asumată prin dispozițiile Contractului de finanțare nr. x/31.03.2010 și a înaintat părții adverse cele două acte adiționale (nr. 1648/C/12.03.2012 și nr. 2898/12.04.2011), pârâtul și-a încălcat obligațiile, respectiv nu a formulat niciun răspuns în cazul primului act adițional, iar cu privire la cel de-al doilea, după aproape 1 an, respectiv la data de 6.03.2012 a solicitat beneficiarului redepunerea actului adițional nr. x, neexistând cu privire la niciuna dintre cele două solicitări un refuz expres sau o mențiune în sensul că actele adiționale nu au fost aprobate. În această modalitate, pârâtul a încălcat obligația instituită în sarcina sa prin art. 9 din contractul de finanțare conform căruia avea obligația de a informa, în timp util, beneficiarul cu privire la orice decizie luată și care putea afecta implementarea proiectului.

Chiar dacă pârâtul se prevalează de răspunsul dat beneficiarului prin adresa nr. x/6.03.2012, în sensul că actul adițional nr. x nu ar fi fost aprobat, prin aceeași adresă se solicita beneficiarului retransmiterea actului respectiv (renumerotat 1) și cu atenționarea asupra unor aspecte de conținut. Ulterior, deși beneficiarul a retransmis autorității actul adițional renumerotat, aceasta din urmă nu a formulat un răspuns, nici chiar până la data introducerii contestației împotriva actului sancționator; în acest context, se impune a se preciza că pârâtul nu a făcut în niciun fel dovada faptului că respectivele acte adiționale ar fi fost analizate și respinse motivat, în condițiile și termenul legale.

A considera că, în această situație, beneficiarul avea exclusiv la îndemână o acțiune în contencios administrativ pentru sancționarea lipsei răspunsului, în acord cu dispozițiile Legii nr. 554/2004, care abia ulterior i-ar fi deschis calea solicitării de restituire a TVA-ului, înseamnă a transpune în mod necenzurat întreaga culpă a autorității în sarcina beneficiarului și a-i suprima acestuia în mod nejustificat dreptul prevăzut de Instrucțiunea privind plata de către AMPOSDRU a contravalorii taxei pe valoare adăugată plătită, aferente cheltuielilor eligibile efectuate în cadrul proiectelor finanțate prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane.

Față de toate aceste argumente, constatând faptul că instanța de fond a aplicat și interpretat greșit dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, raportat la situația de fapt din prezenta cauză, Înalta Curte va admite prezentul recurs.

6.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul prevederilor art. 496 din C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, raportat la dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința atacată și, în rejudecare, va dispune anularea Deciziei nr. x/17.01.2017, emisă de către Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice, Organismul Intermediar pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane și a Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare pentru Programele Operaționale în cadrul Obiectivului Convergență, nr. x/09.11.2016, emis de către Organismul Intermediar pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane - Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice, urmând să oblige pârâta să restituie reclamantului suma de 9.384,05 RON, plătită prin OP nr. x/13.12.2016.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului invocată de intimata - pârâtă Direcția Organismul Intermediar pentru Programul Operațional Capital Uman - Ministerul Educației Naționale.

Admite recursul declarat de recurentul-reclamant Municipiul Alba Iulia împotriva sentinței civile nr. 265 din 14 decembrie 2017 a Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și, rejudecând cauza:

Admite acțiunea formulată de reclamantul Municipiul Alba Iulia și dispune anularea Deciziei nr. x/17.01.2017, emisă de către Ministerul Educației Naționale si Cercetării Științifice, Organismul Intermediar pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane și a Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare pentru Programele Operaționale în cadrul Obiectivului Convergență, nr. x/09.11.2016, emis de către Organismul Intermediar pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane - Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice.

Obligă pârâta să restituie reclamantului suma de 9.384,05 RON, plătită prin OP nr. x/13.12.2016.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24 noiembrie 2020.