ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5500/2020

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Obiectul litigiului

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal reclamantul A. a chemat în judecată pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, solicitând instanței anularea deciziei/hotărârii nr. 4/04.07.2019 a Comisiei de organizare a concursului de promovare în funcția de judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție desfășurat în perioada iunie - noiembrie 2019, a Hotărârii nr. 1202/15.07.2019 a Consiliului Superior al Magistraturii, secția pentru judecători și a Hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii, secția pentru judecători din data de 17.09.2019 prin care a fost respinsă plângerea prealabilă împotriva Hotărârii nr. 1202/15.07.2019 a Consiliului Superior al Magistraturii, secția pentru judecători (neredactată), constatarea împrejurării că îndeplinește condiția vechimii de cel puțin 18 ani în funcțiile prevăzute la art. 44 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 stabilită prin art. 52 alin. (3) din Legea nr. 303/20004 pentru participarea la concursul de promovare în funcția de judecător la Înalta Curte dc Casație și Justiție.

Curtea de Apel Bacău a invocat din oficiu excepția necompetenței sale teritoriale, pe care a a și admis-o prin sentința civilă nr. 14/2020.

Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență

Hotărârea Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal

Prin sentința civilă nr. 14/2020 din data de 28.02.2020 Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, reținând, în esență că interpretarea teleologică a dispozițiilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 conduce la concluzia că legiuitorul a avut în vedere domiciliul la care reclamantul locuiește în fapt, efectiv și care corespunde realității, și nu cel declarat, formal.

Având în vedere că din actele și lucrările dosarului rezultă că reclamantul are domiciliul în fapt în municipiul București (reclamantul este judecător la Curtea de apel București, iar prin cererea de chemare în judecată și-a ales domiciliul în municipiul București), Curtea de Apel Bacău a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența în favoarea Curții de Apel București.

Ca urmare a declinării competenței, dosarul a fost înregistrat la data de 02.06.2020 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal sub același număr de dosar, respectiv x/2020

Hotărârea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal

Prin sentința nr. 563 din data de 08 iulie 2020 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis la rându-i excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat în favoarea Curții de Apel Bacău competența de soluționare a cauzei.

Pentru a pronunța această soluție Curtea de Apel București, secția a VIII- contencios administrativ și fiscal a reținut, în esență că, din cererea de chemare în judecată, dar și din copia cărții de identitate, depusă de reclamant la fila x, verso (dosarul Curții de Apel Bacău), rezultă că reclamantul are domiciliul în Bacău, Județul Bacău, iar împrejurarea că reclamantul și-a ales domiciliul pentru comunicarea actelor de procedură în București nu prezintă nicio relevanță din perspectiva dispozițiilor art. 10 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 care reglementează obligația reclamantului de a se adresa instanței de la domiciliul său.

Față de aceste considerente, Curtea de Apel București a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, a declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Bacău, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului.

Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență.

Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanță competentă să soluționeze conflictul negativ de competență, conform art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, având în vedere următoarele considerente:

Argumentele de fapt și de drept relevante

Înalta Curte constată că, în cauza de față, ne aflăm în fața unui conflict negativ de competență tipic, întrucât dispozițiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ., republicat, dispun că există conflict de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Aspectul care a generat conflictul negativ de competență între cele două instanțe, îl constituie problema instanței competente teritorial să soluționeze cauza, în raport cu prevederile legale incidente în materie.

Problema ce a declansat conflictul negativ de competență privește înțelesul noțiunii de "domiciliu", în sens procedural, de locuință oficială, legală sau de locuință declarată, aleasă pentru comunicarea actelor de procedură.

Analizând actele dosarului, Înalta Curte, în regulator de competență reține că cererea adresată instanței de contencios administrativ a fost întemeiată și motivată în raport de dispozițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, în forma în vigoare la data introducerii acțiunii - 07.01.2020.

Prin urmare, astfel cum, de altfel, și ambele instanțe aflate în conflict au reținut, în stabilirea instanței competente să soluționeze cererea, vor fi avute în vedere dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, cu modificările și completările, în forma în vigoare la data introducerii acțiunii pe rolul Curții de Apel Bacău - 07.01.2020, potrivit cărora:

"3) Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituție publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul pârâtului.

Problema care a generat prezentul conflict negativ de competență privește înțelesul noțiunii de "domiciliu", în sens procedural și a diferenței juridice dintre această noțiune și aceea de "domiciliu ales pentru comunicarea actelor de procedură", precum și a efectului pe care această distincție îl produce asupra competenței instanței de judecată.

Prin cererea de chemare în judecată adresată Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal reclamantul A. a menționat un domiciliu în Bacău, județ Bacău și un alt domiciliu " ales" în București, Splaiul Independenței nr. 5, birou E60, desemnându-se deopotrivă și ca persoană însărcinată cu primirea actelor de procedură.

Totodată, prin Cererea depusă instanței învestite - Curtea de Apel Bacău - și anexată la dosar, reclamantul a menționat expres că are domiciliul în Bacău, anexând, ca dovadă, și copia cărții sale de indentitate, vizată pentru conformitate cu originalul, din cuprinsul căreia se constată că nu mai există mențiuni cu privire la o altă adresă de reședință, unde reclamantul ar fi putut locui în baza unei vize de flotant.

Deopotrivă, remarcă Înalta Curte că reclamantul este judecător la Curtea de Apel București iar sediul Curții de Apel București, unde acesta își desfășoară activitatea, se află exact la domiciliul " ales " de parte pentru comunicarea actelor de procedură, respectiv în București, str. x.

Raportat la aceste date, instanța învestită cu soluționarea conflictului negativ de competență, reține că, astfel cum în mod corect și Curtea de Apel București a menționat, faptul că reclamantul și-a ales domiciliul "pentru comunicarea actelor de procedură", la adresa locului său de muncă, sediul Curții de Apel București, nu prezintă nici o relevanță din perspectiva dispozițiilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, ce reglementează obligația reclamantului " persoană fizică" de a se adresa exclusiv instanței de la "domiciliul său".

De altfel, aceste norme legale, de strictă interpretare, au și fost avute în vedere de reclamant care a sesizat Curtea de Apel Bacău, ca instanță competentă exclusiv, prin raportare la domiciliul său legal, situat în Bacău, Județ Bacău. Chiar și în ipoteza în care reclamantul nu-și avea domiciliul legal în Bacău, ci în București, dreptul său de a opta să fie judecat de Curtea de Apel Bacău trebuia respectat, raportat la dispozițiile art. 127 C. proc. civ., ce reglementează o competență facultativă în cazul în care un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competența instanței la care își desfășoară activitatea", cum este și cazul reclamantului din speța de față, încadrat ca judecător la Curtea de Apel București, aceste dispoziții fiind eludate de Curtea de Apel Bacău.

Dispozițiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ. au o dublă semnificație: pe de o parte, instituie un caz de necompetență teritorială absolută a instanței la care își desfășoară activitatea judecătorul care are calitate de reclamant al unei pricini și, pe de altă parte, prevede o prorogare legală de competență teritorială în favoarea uneia dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea judecătorul reclamant, calitate pe care acesta trebuie să o întrunească la momentul sesizării instanței.

Reclamantul având alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente, rezultă că norma analizată instituie și o competență teritorială alternativă (facultativă), ceea ce corespunde denumirii marginale a textului.

Faptul că reclamantul a indicat în cererea de chemare în judecată și "domiciliul ales în București, Splaiul Independenței nr. 5, birou E60, desemnându-se și ca persoană însărcinată cu primirea actelor de procedură", nu este relevant din punctul de vedere al stabilirii competenței, ci doar din perspectiva modului de îndeplinire a procedurii de citare, partea dorind să sublinieze faptul că, desi are domiciliul legal în Bacău, dorește ca toate actele de procedură să-i fie comunicate la adresa din București, Splaiul Independenței nr. 5…., acesta fiind "domiciliul ales" pentru comunicarea actelor de procedură, dispozițiile art. 155 alin. (6) din C. proc. civ. dând posibilitatea persoanei fizice să fie citată, în cazul în care nu locuiește la domiciliu, " la reședința cunoscută ori la locul ales..".

Dacă, pentru stabilirea competenței, ne-am raporta la dispozițiile art. 155 alin. (6) C. proc. civ., respectiv " locul ales" de parte, oriunde declară aceasta că locuiește efectiv, s-ar înfrânge voința legiuitorului privind competența teritorială exclusivă, dând posibilitatea părților să-și aleagă instanța la care doresc să se judece, prin simpla indicare a unui domiciliu ales, fără nici o formă legală.

Faptul că, prin articolul 155 alin. (6) C. proc. civ. legiuitorul a permis persoanelor fizice ca, în cazul în care nu locuiesc la domiciliu să fie citate la locul ales de ele, eventual, la locul unde își desfășoară activitatea curentă, nu înseamnă că acestea au deopotrivă și posibilitatea de a-și alege instanța competentă să le judece, atribuind acestui " loc ales", valoarea juridică a domiciliului legal.

În condițiile în care în contenciosul administrativ, competența este una exclusivă, nu alternativă, Înalta Curte reține că, în lipsa mențiunilor din cartea de identitate, dovada domiciliului sau a reședinței, cu viză de flotant, pentru determinarea instanței competente să judece litigiul, nu poate fi făcută prin raportare la locul ales pentru comunicarea actelor de procedură, fiind vorba de noțiuni distincte.

Cum domiciliul reclamantului, conform actului de indentitate atașat la dosarul Tribunalul Bacău, se află în Municipiul Bacău, iar dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, prevăd o competență teritorială exclusivă în favoarea instanței de la domiciliul reclamantului, Înalta Curte, va stabili competența de soluționare a prezentei cauze în favoarea instanței sesizate de reclamant, respectiv Curtea de Apel Bacău, avându-se în vedere deopotrivă și dispozițiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ..raportat la calitatea reclamantului, de judecător la Curtea de Apel București.

Temeiul legal al soluției adoptate asupra conflictului de competență

Pentru considerentele expuse, în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare în primă instanță a cererii formulată de reclamantul A., domiciliat în Bacău, str. x,sc. B, județ Bacău în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, în favoarea Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, având în vedere dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența soluționării cauzei privind pe reclamantul A., având domiciliul legal în Municipiul Bacău, județ Bacău și domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură în Splaiul Independenței nr. 5, etaj. 1, biroul E60, sector 5 (sediul Curții de Apel București, persoana însărcinată cu primirea actelor de procedură fiind A.) în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, cu sediul în București, str. x, în favoarea Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 octombrie 2020.