ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5096/2020

Obiectul cererii deduse judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal la data de 06.07.2017, sub număr dosar x/2017, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură, a solicitat ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună suspendarea procedurii de atribuire a contractelor de utilizare a resurselor acvatice vii în scop recreativ organizată în baza Ordinului Ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale nr. 60/2017, până la pronunțarea instanței de fond; cu cheltuieli de judecată.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 177 din 2 august 2017 pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal s-a admis acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură, și s-a dispus suspendarea procedurii de atribuire a contractelor de utilizare a resurselor acvatice vii în scop recreativ, organizată în temeiul Ordinului MADR nr. 60/2017, în ceea ce privește resursele care fac obiectul contractului de exploatare durabilă prin pescuit recreativ sportiv a resurselor acvatice vii nr. 105/31.05.2006, până la pronunțarea instanței de fond. A fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 3.025 RON cheltuieli de judecată parțiale.

Cererea de recurs exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 177 din 2 august 2017 pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal a formulat recurs pârâta Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecarea cauzei, respingerea cererii de chemare în judecată.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 14 decembrie 2017, intimata-reclamantă A. a solicitat, in principal constatarea nulității recursului, iar, in subsidiar, respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate, ca fiind legală și temeinică.

Încheierea de suspendare a judecății Prin încheierea de ședință din 7 mai 2019, Înalta Curte a dispus suspendarea judecării recursului, în temeiul dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., republicat, constatând că niciuna dintre părți, deși legal citate, nu s-a înfățișat la strigarea pricinii și nici nu a solicitat în scris judecarea cauzei în lipsă. II. Soluția instanței de recurs Examinând cu prioritate excepția de perimare, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că este întemeiată, pentru următoarele considerente: Potrivit art. 416 alin. (1) și (2) din C. proc. civ.: "(1) Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perima de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni. (2) Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță." Totodată, potrivit dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.: "(1) Judecătorul va suspenda judecata: 2. Când niciuna dintre părți, legal citate, nu se înfățișează la strigarea cauzei. Cu toate acestea, cauza se judecă dacă reclamantul sau pârâtul a cerut în scris judecarea în lipsă." Înalta Curte constată că, la termenul de judecată din data de 7 mai 2019, a fost dispusă suspendarea judecării recursului, având în vedere lipsa părților, legal citate, la strigarea pricinii, precum și nedepunerea la dosar a unei cereri scrise de judecare în lipsă. Încheierea de ședință din data de 7 mai 2019 reprezintă ultimul act de procedură efectuat în cauză, de la această dată începând să curgă termenul de 6 luni prevăzut de art. 416 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte reține și faptul că în cauză nu a fost formulată de către părți, înăuntrul termenului de perimare, nicio cerere de redeschidere a procesului, potrivit art. 415 pct. 2 C. proc. civ., republicat, nu s-a mai îndeplinit niciun act de procedură și nu subzistă niciunul din cazurile în care actul de procedură trebuia înfăptuit din oficiu de către instanța de judecată. De asemenea, nu subzistă niciun motiv de suspendare a cursului perimării, din cele prevăzute de art. 418 C. proc. civ., republicat. În consecință, față de lipsa de diligență a părților, care a condus la rămânerea cauzei în nelucrare pentru o perioadă mai mare de 6 luni, Înalta Curte constată intervenită sancțiunea perimării recursului, potrivit dispozițiilor art. 420 și art. 421 alin. (2) din C. proc. civ., republicat.