ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1376/2019

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată inițial la Judecătoria sectorului 1 București și ulterior pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC A. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția Domeniilor Statului, rezilierea contractului de arenda încheiat la data de 08.06.2015 și obligarea pârâtei la despăgubiri civile, respectiv restituirea sumei de 1514 RON (arenda + garanția de investiție 137 RON), a cheltuielilor cu deplasarea din județul Olt la sediul ADS 1200 RON (6 drumuri), daune interese în cuantum de 3.202 RON reprezentând profitul net sub media pieței/hectar 2.3 tone (1,2 tone cheltuieli de exploatare la hectar 5,74 ha = 13202 Kg grâu, media pieței la grâul recoltat fiind de 5 tone per ha.)

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 1614 din 17 mai 2016, a admis, în parte, cererea formulată de reclamantă, a dispus rezilierea Contractului de arendă nr. x din 08.06.2015, obligând pârâta să plătească reclamantei suma de 1.514 RON, cu titlu de despăgubiri (arenda și garanția de investiție).

Prin aceeași sentință, a respins celelalte pretenții, ca neîntemeiate, și a obligat pârâta să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în cuantum de 201 4 RON.

3.1. Recursul formulat de reclamanta SC A. SRL.

Motivele de nelegalitate invocate pot fi încadrate la cele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă susține că, în mod greșit prima instanță a admis numai în parte cererea de despăgubiri ce a format obiectul celui de-al doilea capăt al acțiunii, respingându-se acordarea de daune interese ce constau în subvenția pe care ar fi trebuit să o obțină pentru terenul arendat și profitul pe care l-ar fi putut obține în cuantum total de 13.202 RON.

Subvenția, consideră recurenta-reclamantă, urma să fie încasat în contul IBAN al societății, deschis la B., aceasta fiind o condiție cerută micilor fermieri.

În raportul agricol pentru anul 2016, se arată că suprafața deținută a fost admisă la decontarea subvenției, astfel că, în momentul soluționării cauzei de către Curtea de apel, societatea îndeplinea toate condițiile pentru încasarea subvenției.

Pentru acordarea subvenției s-a luat în considerare cea mai mică subvenție acordată de APIA tinerilor fermieri, 230 euro/ha de grâu, cultura fiind cea mai slab subvenționată, aceasta însemnând un total de 230 euro x 5,74 ha = 1.320,2 euro calculat la cursul BNR din data respectivă.

3.2. Recursul formulat de pârâta Agenția Domeniilor Statului

Motivele de recurs sunt întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă consideră că prima instanță s-a referit exclusiv la probele care susțin pretențiile părții adverse, a ignorat cu desăvârșire pe cele invocate de pârâtă, care dovedesc contrariul, respectiv îndeplinirea obligației de predare a terenului arendat, astfel că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază și, în plus, s-a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor legale incidente.

Recurenta-pârâtă arată că obiectul contractului de arendă nr. x/2015 l-a constituit transmiterea, conform principiului "văzut, plăcut, luat" a dreptului și a obligației de exploatare a terenului, reclamantul nu a avut observații, caz în care și-a asumat toate consecințele semnării contractului.

Scrisoarea de intenție a arendașului nu a fost analizată de prima instanță, făcându-se referire la contractul de locație și nu de arendă.

Deși arendarea este o varietate a contractului de locațiune, totuși art. 1836 și urm. din C. civ. prevăd dispoziții speciale în materie.

Instanța de fond a reținut în mod greșit că nu s-a predat efectiv terenul, deși procesul-verbal de predare-primire din data de 18.06.2015, dovedește contrariul.

Recurenta-pârâtă critică și motivarea sentinței față de faptul că, în mod greșit, se reține ca pertinente susținerile reclamantei, în sensul în care ar fi încercat să identifice și să intre efectiv în posesia terenului, solicitând să i se comunice concret elementele necesare identificării terenului.

În acest sens, scrisoarea de intenție cuprinde mențiuni referitoare la vizita în teren, fără să existe nicio obiecțiune cu privire la identificarea terenului, caz în care, în mod greșit, instanța de fond a dispus rezilierea contractului de arendă.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor

Analiza motivelor de casare.

Din actele dosarului rezultă că între părți, s-a încheiat contractul de arendă nr. x din 8.06.2015, având ca obiect transmiterea, conform principiului plăcut, văzut, luat, a dreptului și a obligației de exploatare a terenului cu destinație agricolă în suprafață de 5,74 ha, categoria de folosință, arabil, aflat în perimetrul localității Seaca, județul Teleorman.

La capitolul II pct. 2.2. din contract, s-a prevăzut că terenul va fi predat arendașului în baza unui proces-verbal de predare-primire, întrucât între reprezentantul agenției și arendaș, în termen de 15 zile de la data semnării contractului.

În data de 18.06.2015, s-a încheiat între părți procesul-verbal de predare-primire a terenului, unde se arată că situația pe tarlale și parcele a suprafeței efectiv predate este prezentată în Anexele 1-5 din procedură, care sunt părți integrante ale procesului-verbal.

Recurenta-reclamantă a semnat, într-adevăr, fără obiecțiuni procesul-verbal și a confirmat de primirea terenului, de unde rezultă că a fost îndeplinită obligația predării și primirii bunului, conform art. 1787 și 1796 alin. (1) lit. a) C. civ.

De asemenea, recurenta-reclamantă a participat la licitație în vederea arendării terenului, a depus o scrisoare de intenție ce a cuprins suprafața, categoria de folosință a terenului, tarlaua și parcela.

S-a efectuat și o vizită în teren, din care reiese că nu au existat mențiuni/obiecțiuni.

Ca anexe la documentație și contract au fost depuse planul de situație, delimitarea suprafeței de teren și fișa suprafeței de teren.

Față de acestea, Înalta Curte constată că a avut loc în speță, predarea efectivă a bunului arendat, contractul neputând fi reziliat din acest motiv.

Se reține că prima instanță, în mod greșit, cu încălcarea dispozițiilor legale incidente din C. civ., a considerat că procesul-verbal de predare-primire nu constituie dovada îndeplinirii obligației de predare a bunului, înscrisul putând fi combătut prin emiterea unei adrese ulterioare de către Primăria comunei Seaca, județul Teleorman, de unde rezultă că motivul de casare întemeiat pe disp. pct. 8 invocat de recurenta-pârâtă, este fondat.

Această adresă este nerelevantă în litigiul de față, deoarece se arată foarte clar că, întrucât contractul de arendă este încheiat cu Agenția Domeniilor Statului, terenul este în administrarea acestei autorități, astfel că Primăria nu îi cunoaște amplasamentul.

Prin urmare, considerentele expuse de judecătorul fondului sunt greșite, pe de o parte, din perspectiva aplicării dispozițiilor C. civ. referitoare la obligația predării-primirii bunului și la înscrisul doveditor al operațiunii și, pe de altă parte, ca urmare a înlăturării procesului-verbal prin existența unui alt act ce nu emană de la părțile contractului, care nu poate combate efectele actului încheiat în conformitate cu prevederile art. 1787, 1796 C. civ.

Cu privire la motivele de nelegalitate întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., invocate de recurenta-pârâtă, Înalta Curte apreciază că sunt nefondate, deoarece critica poate conduce la casarea hotărârii numai atunci când lipsesc cu desăvârșire motivele pe care aceasta se sprijină și nu atunci când se exprimă nemulțumirea luării în considerare a argumentelor uneia dintre părți.

Cu privire la motivele de nelegalitate expuse de recurenta-reclamantă, urmează să fie respinse, cât timp rezilierea pentru neîndeplinirea obligației de predare-primire a bunului nu operează, iar plata subvenției poate fi acordată numai dacă sunt îndeplinite condițiile specifice acestei proceduri, astfel cum în mod corect a reținut și prima instanță.

În concluzie, în temeiul art. 496 C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, urmează ca recursul reclamantei să fie respins, în timp ce recursul formulat de pârâtă să fie admis.

Drept consecință, se va casa sentința atacată și, în rejudecare, se va respinge în tot acțiunea, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta SC A. SRL împotriva Sentinței nr. 1.614 din 17 mai 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Admite recursul formulat de pârâta Agenția Domeniilor Statului împotriva Sentinței nr. 1.614 din 17 mai 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și, în rejudecare, respinge în tot acțiunea, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 martie 2019.

GGC - ED