ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 819/2015

Asupra conflictului de

competență de față, constată următoarele;

Prin cererea înregistrată pe rolul

Judecătoriei sectorului 6 București la data de 27 octombrie 2014, sub nr. 20332/303/2014,

contestatoarea C.P.S. a M.A.N., în contradictoriu cu intimații B.E.J. Asociați

B.Ș.C., D.N. și B.G., a formulat contestație la executare, prin care a solicitat

suspendarea executării siiite până la data soluționării definitive a

contestației la executare și anularea tuturor actelor de executare dispuse de

B.E.J. Asociați B.Ș.C. și D.N. în Dosarul execuțional nr. 1251/2014.

În

motivarea cererii, contestatoarea a arătat că, prin sentința civilă nr. 2555

din 18 septembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Argeș în Dosarul nr. 6131/109/2011,

rămasă irevocabilă prin Decizia civilă nr. 289 din 30 ianuarie 2013 a Curții de

Apel Pitești, s-a admis acțiunea formulată de reclamantul B.G.; s-a dispus

anularea Deciziei de pensionare nr. 50832 din 01 ianuarie 2011 și menținerea

deciziei de pensionare emise de Casa de Pensii a M.A.N., întemeiată pe

dispozițiile Legii nr. 164/2001.

Contestatoarea

a menționat că, prin punerea în executare a sentinței civile nr. 2555 din 18

septembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Argeș, reclamantul încearcă să

înlăture aplicarea prevederilor O.U.G. nr. 1/2011 (referitor la revizuirea

pensiei) invocând autoritatea de lucru judecat, în condițiile în care hotărârii

judecătorești i-a fost incidență legislația anterioară intrării în vigoare a

(O.U.G. nr. 1/2011. Reclamantul încearcă acest artificiu chiar în condițiile în

care Legea 241/2013, potrivit art. 1, stabilește că „pensiile recalculate sau revizuite,

conform prevederilor Legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în

domeniul pensiilor și ale O.U.G. nr. 1/2011 privind stabilirea unor măsuri în

domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniți din sistemul de apărare,

ordine publică și siguranță națională, aprobată prin Legea nr. 165/2011, cu

modificările și completările ulterioare, ale căror cuantumuri sunt mai mici

decât cele cuvenite pentru luna decembrie 2010, se plătesc în cuantumul cuvenit

pentru lima decembrie 2010."

Privitor la

onorariul executorului judecătoresc, contestatoarea a învederat instanței că,

potrivit procesului verbal de stabilire a cheltuielilor de executare,

executorului judecătoresc îi revine un onorariu de 1.240,00 lei, sumă care, în

raport de munca prestată în această fază a executării, este exagerat de mare și

neconformă cu dispozițiile art. 39 din Legea nr. 188/2000, cu modificările și

completările ulterioare. Din această perspectivă, a solicitat instanței să

cenzureze onorariul acestuia.

În drept,

cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 192 și urm. și pe ale art. 711

și urm. din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ..

Învestită cu

soluționarea acestei cereri, Judecătoria sectorului 6 București, prin sentința

civilă nr. 340 din 20 ianuarie 2015 a declinat competența de soluționare a

cauzei privind contestația la executare în favoarea Tribunalului Argeș.

Pentru a se

pronunța astfel, instanța a reținut că, în raport de criticile formulate, se

poate aprecia că acestea se circumscriu unei contestații la titlu

5

iar

dispozițiile art. 152, art. 153 și art. 154 din Legea nr. 262/2010 privind

sistemul unitar de pensii publice atrag competența exclusivă a tribunalului în

circumscripția căruia domiciliază sau își are sediul reclamantul, respectiv a

Tribunalului Argeș, instanță care a pronunțat hotărârea judecătorească ce

reprezintă titlul executoriu.

Tribunalul

Argeș, prin sentința civilă nr. 540 din 27 februarie 2015,

a admis excepția necompetențeî sale

teritoriale, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea

Judecătoriei sectorului 6 București și, constatând ivit conflictul negativ de

competență, a înaintat dosarul Înaltei Curți, spre soluționare.

Pentru a

se pronunța astfel, această instanță a reținut că, prezent personal în ședința

publică din data de 27 februarie 2015, reprezentantul contestatoarei a arătat

că obiectul prezentei cereri este contestație la executare. S-a mai reținut că

dispozițiile art. 152 și urm. din Legea nr. 263/2010 nu sunt incidente,

întrucât actele de executare contestate nu au fost efectuate de organele

investite cu autoritate publică și constituite expres pentru punerea în

aplicare a dispozițiilor legale în materie de asigurări sociale, ci de către

executor judecătoresc, la solicitarea creditorului, astfel că sunt incidente dispozițiile

art. 713 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. Prin urmare, în

aplicarea acestor dispoziții legale, competența materială de soluționare a

cauzei aparține Judecătoriei sectorului 6 București, ca instanță cu plenitudine

de competență în materia contestației la executare.

Cu privire la

conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în

baza art. 133 pct. 2 raportat la art 135 alin. (1) din Legea nr. 134/2010

privind C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Prioritar

stabilirii competenței materiale, urmează a se determina obiectul acțiunii.

Din

cuprinsul cererii de chemare în judecată, reiese că reclamanta a sesizat

Judecătoria sectorului 6 București cu o cerere prin care a solicitat anularea

tuturor actelor de executare dispuse în Dosarul execuțional nr. 1251/2014,

precum și reducerea onorariului executorului judecătoresc, apreciindu-l ca

exagerat în raport de munca prestată și nelegal față de dispozițiile art. 39

din Legea nr. 188/2000.

Contestația

a fost formulată ca urmare a intrării în vigoare, ulterior pronunțării

sentinței civile nr. 2555 din 18 septembrie 2012 a Tribunalului Argeș, a O.U.G.

nr. 1/2011 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate

beneficiarilor proveniți din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță

națională, în temeiul căreia Decizia de pensionare pentru limită de vârstă nr. 50832/2011

a fost revizuită.

Pe parcursul

punerii în executare a hotărârilor judecătorești, ca fază finală a procesului

civiî, pot apărea diferite incidente procedurale a căror soluționare

legiuitorul a ales să o reglementeze în cap. VI, Titlul I al Cărții a V-a din

Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

Dispozițiile art.

711 din actul normativ mai sus menționat, în raport de care contestatoarea și-a

întemeiat demersul judiciar, prevăd că, „împotriva executării silite, a

încheierilor date de executorul judecătoresc, precum și împotriva oricând act

de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați

prin executare. De asemenea, se poate face contestație la executare și în cazul

în care executorul judecătoresc refuză să efectueze o executare silită sau să

îndeplinească un act de executare silită în condițiile legii".

Din

interpretarea literală a dispozițiilor legale menționate, reiese că acesta

reprezintă cadrul legal pentru controlul legalității executării silite.

Prin

urmare, față de scopul pentru care a fost sesizată instanța de judecată,

respectiv constatarea nulității tuturor actelor de executare dispuse de

executorul judecătoresc, respectiv controlul de legalitate al onorariului

stabilit în favoarea acestuia, față de temeiul de drept pe care a fost

întemeiată acțiunea, precum și față de precizarea reprezentantului

contestatoarei de la termenul de judecată din data de 27 februarie 2015 în

sensul că obiectul cererii îl reprezintă o contestație la executare, în

aplicarea dispozițiilor art. 22 alin. (5) din Legea nr. 134/2010 rezultă că

instanța a fost învestită cu soluționarea unei contestații la executare, iar nu

cu o contestație la titlu.

Față de considerentele mai sus expuse,

obiectul cererii formulate de contestatoarea C.P.S. a M.A.N. la data de 27

octombrie 2014, este reprezentat de contestație la executare, reglementat de

dispozițiile art. 711 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

Art. 713 alin. (1) din Legea nr. 134/2010

privind C. proc. civ. stabilește competența de soluționare a cererilor

formulate în temeiul dispozițiilor art. 711 din Legea nr. 134/2010 privind C.

proc. civ. în favoarea instanței de executare.

Art. 650 alin. (1) din C. proc. civ.,

astfel curn a fost modificat prin Legea nr. 138/2014 (intrata în vigoare la

data de 19 octombrie 2014, deci anterior sesizării instanței în speța de față),

prevede că „instanța de executare este judecătoria m a cărei circumscripție se

află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz,

sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel", iar

alin. (2) al acestui text de lege prevede că „ instanța de executare

soluționează contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute

în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor

instanțe sau organe".

Prin urmare,

dispozițiile sus-enunțate reglementează regimul juridic de drept comun al

instituției instanței de executare și stabilesc că judecătoria este instanța

competentă, din punct de vedere material, în soluționarea contestațiilor de

executare.

În raport de

considerentele mai sus expuse, Înalta Curte va stabili competența de

soluționare a contestației formulate de C.P.S. a M.A.N. în favoarea

Judecătoriei sectorului 6 București, instanță în circumscripția căreia se află

sediul contestatoarei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a

cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 6 București.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi, 19 martie 2015.