ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 819/2015

Asupra conflictului de competență de față, constată următoarele; Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 6 București la data de 27 octombrie 2014, sub nr. 20332/303/2014, contestatoarea C.P.S. a M.A.N., în contradictoriu cu intimații B.E.J. Asociați B.Ș.C., D.N. și B.G., a formulat contestație la executare, prin care a solicitat suspendarea executării siiite până la data soluționării definitive a contestației la executare și anularea tuturor actelor de executare dispuse de B.E.J. Asociați B.Ș.C. și D.N. în Dosarul execuțional nr. 1251/2014.

În motivarea cererii, contestatoarea a arătat că, prin sentința civilă nr. 2555 din 18 septembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Argeș în Dosarul nr. 6131/109/2011, rămasă irevocabilă prin Decizia civilă nr. 289 din 30 ianuarie 2013 a Curții de Apel Pitești, s-a admis acțiunea formulată de reclamantul B.G.; s-a dispus anularea Deciziei de pensionare nr. 50832 din 01 ianuarie 2011 și menținerea deciziei de pensionare emise de Casa de Pensii a M.A.N., întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 164/2001. Contestatoarea a menționat că, prin punerea în executare a sentinței civile nr. 2555 din 18 septembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Argeș, reclamantul încearcă să înlăture aplicarea prevederilor O.U.G.

nr. 1/2011 (referitor la revizuirea pensiei) invocând autoritatea de lucru judecat, în condițiile în care hotărârii judecătorești i-a fost incidență legislația anterioară intrării în vigoare a (O.U.G. nr. 1/2011. Reclamantul încearcă acest artificiu chiar în condițiile în care Legea 241/2013, potrivit art. 1, stabilește că „pensiile recalculate sau revizuite, conform prevederilor Legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor și ale O.U.G.

nr. 1/2011 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniți din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională, aprobată prin Legea nr. 165/2011, cu modificările și completările ulterioare, ale căror cuantumuri sunt mai mici decât cele cuvenite pentru luna decembrie 2010, se plătesc în cuantumul cuvenit pentru lima decembrie 2010." Privitor la onorariul executorului judecătoresc, contestatoarea a învederat instanței că, potrivit procesului verbal de stabilire a cheltuielilor de executare, executorului judecătoresc îi revine un onorariu de 1.240,00 lei, sumă care, în raport de munca prestată în această fază a executării, este exagerat de mare și neconformă cu dispozițiile art. 39 din Legea nr. 188/2000, cu modificările și completările ulterioare.

Din această perspectivă, a solicitat instanței să cenzureze onorariul acestuia. În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 192 și urm. și pe ale art. 711 și urm. din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.. Învestită cu soluționarea acestei cereri, Judecătoria sectorului 6 București, prin sentința civilă nr. 340 din 20 ianuarie 2015 a declinat competența de soluționare a cauzei privind contestația la executare în favoarea Tribunalului Argeș. Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că, în raport de criticile formulate, se poate aprecia că acestea se circumscriu unei contestații la titlu 5 iar dispozițiile art. 152, art. 153 și art. 154 din Legea nr. 262/2010 privind sistemul unitar de pensii publice atrag competența exclusivă a tribunalului în circumscripția căruia domiciliază sau își are sediul reclamantul, respectiv a Tribunalului Argeș, instanță care a pronunțat hotărârea judecătorească ce reprezintă titlul executoriu.

Tribunalul Argeș, prin sentința civilă nr. 540 din 27 februarie 2015, a admis excepția necompetențeî sale teritoriale, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 6 București și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a înaintat dosarul Înaltei Curți, spre soluționare. Pentru a se pronunța astfel, această instanță a reținut că, prezent personal în ședința publică din data de 27 februarie 2015, reprezentantul contestatoarei a arătat că obiectul prezentei cereri este contestație la executare.

S-a mai reținut că dispozițiile art. 152 și urm. din Legea nr. 263/2010 nu sunt incidente, întrucât actele de executare contestate nu au fost efectuate de organele investite cu autoritate publică și constituite expres pentru punerea în aplicare a dispozițiilor legale în materie de asigurări sociale, ci de către executor judecătoresc, la solicitarea creditorului, astfel că sunt incidente dispozițiile art. 713 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. Prin urmare, în aplicarea acestor dispoziții legale, competența materială de soluționare a cauzei aparține Judecătoriei sectorului 6 București, ca instanță cu plenitudine de competență în materia contestației la executare. Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art 135 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc.

civ., Înalta Curte reține următoarele: Prioritar stabilirii competenței materiale, urmează a se determina obiectul acțiunii. Din cuprinsul cererii de chemare în judecată, reiese că reclamanta a sesizat Judecătoria sectorului 6 București cu o cerere prin care a solicitat anularea tuturor actelor de executare dispuse în Dosarul execuțional nr. 1251/2014, precum și reducerea onorariului executorului judecătoresc, apreciindu-l ca exagerat în raport de munca prestată și nelegal față de dispozițiile art. 39 din Legea nr. 188/2000. Contestația a fost formulată ca urmare a intrării în vigoare, ulterior pronunțării sentinței civile nr. 2555 din 18 septembrie 2012 a Tribunalului Argeș, a O.U.G. nr. 1/2011 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniți din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională, în temeiul căreia Decizia de pensionare pentru limită de vârstă nr. 50832/2011 a fost revizuită.

Pe parcursul punerii în executare a hotărârilor judecătorești, ca fază finală a procesului civiî, pot apărea diferite incidente procedurale a căror soluționare legiuitorul a ales să o reglementeze în cap. VI, Titlul I al Cărții a V-a din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. Dispozițiile art. 711 din actul normativ mai sus menționat, în raport de care contestatoarea și-a întemeiat demersul judiciar, prevăd că, „împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum și împotriva oricând act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare. De asemenea, se poate face contestație la executare și în cazul în care executorul judecătoresc refuză să efectueze o executare silită sau să îndeplinească un act de executare silită în condițiile legii". Din interpretarea literală a dispozițiilor legale menționate, reiese că acesta reprezintă cadrul legal pentru controlul legalității executării silite.

Prin urmare, față de scopul pentru care a fost sesizată instanța de judecată, respectiv constatarea nulității tuturor actelor de executare dispuse de executorul judecătoresc, respectiv controlul de legalitate al onorariului stabilit în favoarea acestuia, față de temeiul de drept pe care a fost întemeiată acțiunea, precum și față de precizarea reprezentantului contestatoarei de la termenul de judecată din data de 27 februarie 2015 în sensul că obiectul cererii îl reprezintă o contestație la executare, în aplicarea dispozițiilor art. 22 alin. (5) din Legea nr. 134/2010 rezultă că instanța a fost învestită cu soluționarea unei contestații la executare, iar nu cu o contestație la titlu. Față de considerentele mai sus expuse, obiectul cererii formulate de contestatoarea C.P.S.

a M.A.N. la data de 27 octombrie 2014, este reprezentat de contestație la executare, reglementat de dispozițiile art. 711 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. Art. 713 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. stabilește competența de soluționare a cererilor formulate în temeiul dispozițiilor art. 711 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. în favoarea instanței de executare. Art. 650 alin. (1) din C. proc.

civ., astfel curn a fost modificat prin Legea nr. 138/2014 (intrata în vigoare la data de 19 octombrie 2014, deci anterior sesizării instanței în speța de față), prevede că „instanța de executare este judecătoria m a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel", iar alin. (2) al acestui text de lege prevede că „ instanța de executare soluționează contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe". Prin urmare, dispozițiile sus-enunțate reglementează regimul juridic de drept comun al instituției instanței de executare și stabilesc că judecătoria este instanța competentă, din punct de vedere material, în soluționarea contestațiilor de executare.

În raport de considerentele mai sus expuse, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a contestației formulate de C.P.S. a M.A.N. în favoarea Judecătoriei sectorului 6 București, instanță în circumscripția căreia se află sediul contestatoarei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 6 București. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 martie 2015.