ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1312/2015

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1312/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Asupra

conflictului de competență de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe

rolul Judecătoriei sectorului 6 București la data de 23 octombrie 2014, sub nr.

20125/303/2014, contestatoarea C.P.S. a M.A.N., în contradictoriu cu intimații

G.G. și B.E.J. Asociați B.Ș.C. și D.N., a formulat contestație la executare

prin care a solicitat suspendarea executării silite până Ia data soluționării

definitive a contestației la executare și anularea tuturor actelor de executare

dispuse de B,E.J. Asociați B.Ș.C. și D.N. în Dosarul execuțional 3273/2014.

În motivarea

cererii, contestatoarea a arătat că prin sentința civilă nr. 2574 din 18

septembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Argeș în Dosarul nr. 6170/109/2011,

rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 508 din 07 februarie 2013, a fost

admisă acțiunea formulată de reclamantul G.G., s-a dispus anularea Deciziei de

pensionare nr. 2083 din 20 decembrie 2010 și menținerea deciziei de pensionare

emise de Casa de pensii a M.A.N., întemeiate pe dispozițiile Legii nr.

164/2001.

Contestatoarea

a menționat că, prin punerea în executare silită a sentinței civile nr. 2574

din 18 septembrie 2012, reclamantul încearcă, în fapt, să înlăture aplicarea

prevederilor O.U.G. nr. 1/2011 (referitor la revizuirea pensiei) invocând

autoritatea de lucru judecat, în condițiile în care hotărârii judecătorești i-a

fost incidență legislația anterioară intrării în vigoare a O.U.G. nr. 1/2011.

Reclamantul mcearcă acest artificiu chiar în condițiile în care Legea nr.

241/2013, potrivit art. 1 stabilește că „pensiile recalculate sau revizuite,

conform prevederilor Legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în

domeniul pensiilor și ale O.U.G. nr. 1/2011 privind stabilirea unor măsuri în

domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniți din sistemul de apărare,

ordine publică și siguranță națională, aprobată prin Legea nr. 165/2011, cu

modificările și completările ulterioare, ale căror cuantumuri sunt mai mici

decât cele cuvenite pentru luna decembrie 2010, se plătesc in cuantumul cuvenit

pentru luna decembrie 2001.

Referitor la

onorariul executorului judecătoresc s-a învederat că potrivit procesului verbal

de stabilire a cheltuielilor de executare, executorului judecătoresc îi revine

un onorariu de 1.240,00 lei, sumă care, în raport de munca prestată în această

fază a executării, sunt, în opinia contestatoarei, exagerat de mari și

neconforme cu dispozițiile art. 39 din Legea nr. 188/2000, cu modificările și

completările ulterioare. Din această perspectivă, a solicitat instanței să

cenzureze onorariul acestuia.

În drept,

cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 192 și urm., art. 711 și urm. C.

proc. civ.

Învestită cu

soluționarea acestei cereri, Judecătoria sectorului 6, București prin sentința

civilă nr. 585 din 2 ianuarie 2015 a declinat competența de soluționare a

cauzei privind contestația ia executare în favoarea Tribunalului Argeș,

Pentru a se

pronunța astfel, instanța a reținut că din cererea de sesizare a instanței,

reiese că motivele invocate privesc, pe de o parte, aspecte ce privesc

cheltuielile ocazionate cu punerea în executare a sentinței civile nr. 2574/2012

pronunțată de Tribunalul Argeș, referitoare la cuantumul onorariului perceput

de executorul judecătoresc, cerere care atrage competența materială a

Judecătoriei sectorului 6, București, dar și motive care vizează intervenirea

unor impedimente la punerea în executare a sentinței menționate, și care, în

raport de dispozițiile art. 153 lit. i) din Legea nr. 263/2010, atrag

competența exclusivă a instanței care a pronunțat hotărârea judecătorească,

respectiv a Tribunalului Argeș, împrejurări în raport de care competența

urmează a se stabili în conformitate cu dispozițiile 99 alin. (2) C. proc.

civ.,

Tribunalul

Argeș prin sentința civilă nr. 871 din 09 aprilie 2015, la rândul său, a admis

excepția necompetenței sale teritoriale, a declinat competența de soluționare a

cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 6, București și, constatând ivit

conflictul negativ de competență, a înaintat dosarul Înaltei Curți, pentru

pronunțarea regulatorului de competență.

Pentru a se

pronunța astfel, această instanță a reținut că întrucât actele de executare

contestate nu au fost efectuate de organele învestite ca autoritate publică

constituite expres pentru punerea în aplicare a dispozițiilor legale în materie

de asigurări sociale, ci de către executor judecătoresc, la solicitarea

creditorului, nu sunt incidente dispozițiile art. 153 lit. i) din Legea nr.

263/2010, ci dispozițiile art. 713 alin. (1) C. proc. civ. Prin urmare, în

aplicarea acestei dispoziții legale, competența materială de soluționare a

cauzei aparține Judecătoriei sectorului 6, București, ca instanță cu

plenitudine de competență în materia contestației la executare.

Cu privire la

conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată In

baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte

reține următoarele:

Problema ce a

determinat ivirea prezentului conflict de competență a fost interpretarea

diferită a conținutului cererii de sesizare, astfel încât, pentru stabilirea

competenței materiale este necesar a se identifica obiectul acțiunii, în

funcție de care se va determina instanța competentă în soluționarea cauzei.

Din cuprinsul

cererii de chemare în judecată, înregistrată la data de 23 octombrie 2014,

reiese că reclamanta a sesizat Judecătoria sectorului 6, cu o cerere prin care

a solicitat anularea tuturor actelor de executare dispuse în Dosarul

execuțional nr. 1273/2014 precum și reducerea onorariului executorului

judecătoresc, apredindu-l ca fiind exagerat în raport de munca prestată și

neiegal față de dispozițiile art. 39 din Legea nr. 188/2000.

Acțiunea a fost

formulată ca urmare a intrării în vigoare, ulterior pronunțării sentinței

civile nr. 2574 din 2012 a Tribunalului Argeș (titlul executoriu), a

dispozițiilor O.U.G. nr. 1/2011 privind stabilirea unor măsuri în domeniul

pensiilor acordate beneficiarilor proveniți din sistemul de apărare, ordine

publică și siguranță națională, în temeiul cărora Decizia de pensie pentru

limită de vârstă nr. 2083/2010 emisă în favoarea lui G.G., a fost revizuită.

Pe parcursul

punerii în executare a hotărârilor judecătorești, ca fază finală a procesului

civil, pot apărea diferite incidente procedurale a căror soluționare

legiuitorul a ales să o reglementeze în Cap. VI, Titlul I al Cărții a V-a C.

proc. civ.

Dispozițiile

art. 711 din actul normativ mai sus menționat (devenit art 712 după

republicarea C. proc. civ. în M. Of. nr. 247 din 10 aprilie 2015), invocate ca

temei legal al contestației la executare, prevăd: „împotriva executării silite,

a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum și împotriva oricărui

act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați

prin executare. De asemenea, se poate face contestație la executare și în cazul

în care executorul judecătoresc refuză să efectueze o executare silită sau să

îndeplinească im act de executare silită în condițiile legii".

Din

interpretarea literală a dispozițiilor legale menționate, reiese că acesta

reprezintă cadrul legal pentru controlul legalității executării silite în

situația în care pe parcursul derulării acesteia, părțile sau terții sunt vătămați

de modalitatea în care s-a realizat executarea silită, putând astfel obține

anularea sau îndreptarea actelor de executare nelegale șî uneori, chiar

lipsirea de efecte juridice a titlului executoriu.

Pe de altă

parte, contestația la titlu este instituția destinată sa expliciteze

dispozitivul hotărârii ce urmează a fi valorificat, pentru a se putea proceda

la executarea silită, neputând fi considerată drept un mijloc procedural

destinat a anula sau a modifica titlul executoriu, această finalitate fiind "apanajul"

exclusiv al căilor de atac. Prin urmare, prin intermediul contestației la

titlu, nu se pot examina împrejurări de natură a repune în discuție o hotărâre

judecătorească irevocabilă, soluție ce ar putea afecta grav principiul

autorității de lucru judecat.

În cauza supusă

analizei însă, contestatoarea a solicitat instanței anularea tuturor actelor de

executare efectuate de către executorul judecătoresc, apreciind că punerea în

executare a sentinței civile nr. 2574 din 2012 a Tribunalului Argeș nu mai poate

fi continuată ca urmare a intrării în vigoare a unui act normativ, în speță a

O.U.G. nr. 1/2011, în temeiul căruia legiuitorul a dispus inițierea procesului

de revizuire a pensiilor, în funcție de alte criterii decât cele menționate de

Legea nr. 119/2010, inclusiv a acelor pensii ale căror cuantum a fost stabilit

prin hotărâre judecătorească.

De asemenea,

prin aceeași cerere, contestatoarea a solicitat instanței constatarea

caracterului nelegaî al onorariului stabilit în favoarea B.E.J. Asociați B.Ș.C.

și D.N.

Prin urmare,

față de scopul pentru care a fost sesizată instanța de judecată, respectiv

constatarea nulității tuturor actelor de exeeutare dispuse de executorul

judecătoresc, respectiv controlul de legalitate al onorariului stabilit în

favoarea acestuia, obiectul cererii îl reprezintă contestație la executare

propriu-zisă, iar nu contestație ia titlu, așa cum greșit a reținut Judecătoria

sectorului 6 București.

Aceasta

întrucât, pe lângă faptul că, potrivit art. 22 alin. (5) din C. proc. civ., judecătorul

tiu poate schimba denumirea sau temeiul juridic în căzui în care părți ie, au

stabilit calificarea juridică și motivele de drept asupra cărora au înțeles să

limiteze dezbaterile, dacă astfel mi se încalcă drepturile sau interesele

legitime ale altora, contestatoarea întemeindu-și cererea pe dispozițiile art.

711 din același act normativ, care reglementează contestația la executare,

contestația la titlu vizează titlu executoriu din perspectiva înțelesului,

întinderii și aplicării sale. De asemenea, prin intermediul contestației la

titlu, nu se poate pune în discuție legalitatea actelor de executare și nici nu

se poate solicita constatarea nulității acestora. Or, solicitarea

contestatoarea vizează tocmai chestiunea legată de constatarea nulității actelor

de executare.

Prin urmare,

având în vedere că prin solicitarea adresată instanței, contestatoarea C.P.S. a

M.A.N. a solicitat anularea tuturor actelor îndeplinite de executorul

judecătoresc, ca urmare a intervenirii unor împrejurări în cursul executării

silite și care pot afecta legalitatea actelor de exeeutare, aplicabilitatea

dispozițiilor art. 711 C. proc. civ. nu poate fi înlăturată având în vedere

dispozițiile legale ce reglementează soluționarea incidentelor apărute în

cursul executării silite.

Prin cererea

sa, contestatoarea nu solicită lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau

aplicarea titlului executoriu, și care, potrivit art. 713 alin. (3) ar fi de

competența instanței care a pronunțat hotărârea judecătorească, respectiv

Tribunalul Argeș, ci doar învederează instanței intervenirea unei impediment în

punerea în executare a sentinței civile nr. 2574 din 18 septembrie 2012 a

Tribunalului Argeș.

De asemenea, se

observă că încuviințarea executării silite dispuse în cauză prin încheierea din

02 septembrie 2014 a fost pronunțată de Judecătoria sectorului 6 București,

instanță care, în temeiul obligației legale statuate prin art. 131 alin. (1) C.

proc. civ., a procedat la verificarea propriei sale competențe și a constatat

că este competentă material să soluționeze cererea (instanță de executare).

Este adevărat

că art. 153 lit. i) din Legea nr. 263/2010, cu modificările și completările

ulterioare, stabilește competența materială a tribunalului de a soluționa

contestațiile împotriva măsurilor de executare silită, însă textul privește, în

mod explicit, ca aceste măsuri de executare să fi fost dispuse „în baza

prezentei legi".

Or, în speță,

actele de executare contestate nu au fost efectuate de organele învestite cu

autoritate publică, constituite expres pentru punerea în aplicare a

dispozițiilor legale în materie de asigurări sociale, ci de către executorul

judecătoresc, la solicitarea creditorului, pensionarul căruia trebuia să i se

mențină în plată pensia de serviciu, astfel cum s~a stabilit prin titlul

executoriu.

Or, prin

sintagma „măsurile de executare silită dispuse în baza prezentei legi" se

înțeleg măsurile de executare promovate de autoritățile prevăzute de lege și

reglementate special pentru aplicarea sistemului unic de pensii publice, în speță

C.N.P.P., casele teritoriale județene și cele sectoriale etc, printre aceste

măsuri regăsindu-se, cu titlu exemplificativ, executarea debitelor datorate de

pensionari cu titlu de drepturi de pensie încasate necuvenit, din diferite

motive etc.

Prin urmare se

constata că, în cauză, pentru stabilirea competenței materiale, nu sunt

incidente dispozițiile art. 153 lit i) din Legea nr. 263/2010, astfel că

obiectul cererii formulate de contestatoarea C.P.S. a M.A.N., este reprezentat

de contestație la executare, reglementat de dispozițiile art. 711 C. proc. civ.

În acest

context, trebuie precizat că art. 713 alin. (1) C. proc. civ. stabilește

competența de soluționare a cererilor formulate în temeiul dispozițiilor art.

711 C. proc. civ. în favoarea instanței de executare,

Art. 650 alin.

(1) din C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 138/2014

(intrată în vigoare la data de 19 octombrie 2014, deci anterior sesizării

instanței în speța de față, astfel încât norma este incidență în speță),

prevede că „instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se

află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz,

sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel", iar

alin. (2) al acestui text de lege prevede că „ instanța de executare

soluționează contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute

în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor

instanțe sau organe".

Prin urmare,

dispozițiile invocate indică judecătoria ca fiind instanța competentă din punct

de vedere material pentru soluționarea contestației la executare propriu-zise

cu care Judecătoria sector 6 a fost învestită, instanță în favoarea căreia se

verifică și criteriul teritorial în sensul celor prevăzute de art. 650 alin.

(1) C. proc. civ. (debitoarea C.P.S. a M.A.N. având sediul în raza sectorului 6

București).

În raport de

considerentele mai sus expuse, Înalta Curte, prin prezentul regulator, va

stabili competența de soluționare a contestației la executare în favoarea

Judecătoriei sectorului 6 București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește

competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 6

București, Secția civilă.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică astăzi, 15 mai 2015.