ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 547/2015

Asupra cauzei de față constată următoarele: Prin cererea formulată la data de 05 august 2011, înregistrată sub nr. 56280/3/2011 la Tribunalul București, reclamantul a solicitat obligarea pârâților I.N.C.Ș.D.M.P.S. și Ș.N.S.P.A. la următoarele: să lase reclamantului în deplină posesie și liniștită posesie terenul de 579 mp, preluat abuziv din imobilul proprietatea sa, din București, sector 1, prin construirea, înăuntrul proprietății sale, a unui zid despărțitor din prefabricate; sa plătească reclamantului contravaloarea lipsei de folosință a suprafeței de 579 mp ocupate abuziv în modul menționat; să plătească daune pentru distrugerea zidului despărțitor originar din beton, pe o lungime de cea.

28 metri; să plătească cheltuielile de regularizare a înscrierii imobilului teren în litigiu în registrul funciar și planurile de cadastru; să efectueze reclamantul în contul pârâților următoarele lucrări specificate: desființarea zidului despărțitor prin care 579 mp imobil teren a fost separat abuziv de proprietatea în litigiu; refacerea pe traseul originar a zidului despărțitor dintre cele două imobile din București; repararea stricăciunilor serioase produse pe o porțiune de 7-9 metri a zidului despărțitor dintre imobilele menționate.

În motivarea cererii, reclamantul a susținut că a constatat faptul deținerii de către pârâți a acestei suprafețe de teren la momentul predării - primirii imobilului, conform procesului verbal din 22 martie 2011. Tribunalul a pus în vedere reclamantului să-și precizeze și să-și evalueze pretențiile în mod distinct, astfel că, la data de 19 aprilie 2012, acesta a depus la dosar cerere precizatoare, în sensul că primul capăt de cerere - constând în revendicarea terenului preluat abuziv de stat este evaluat la suma de 25.000 lei, al doilea capăt de cerere - constând în plata contravalorii lipsei de folosință a terenului este evaluat la suma de 5,000 lei, ai treilea capăt de cerere - constând în plata de despăgubiri pentru distrugerea zidului despărțitor originar din beton este evaluat la suma de 1.000 lei, al patrulea capăt de cerere - constând în plata costurilor cadastrului, intabulării și înregistrării fiscale este evaluat la suma de 500 lei, iar a! cincilea capăt de cerere - constând în plata costurilor reparării și refacerii zidului originar este evaluat ia suma de 1.000 lei.

Prin sentința civilă nr. 761 din 19 aprilie 2012, Tribunalul București, secția a IlI-a civilă, a declinat competența materială a judecării cererii, astfel cum a fost precizată de către reclamant, având ca obiect acțiune în revendicare imobiliară - pretenții, în favoarea Judecătoriei sectorului 1 București, Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul a reținut din conținutul cererii precizatoare că nu există pretenții cu valoare mai mare de 50.000 lei, sens în care sunt incidente dispozițiile art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ..

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 1 București sub nr. 25779/299/2012, iar, prin sentința civilă nr. 8749 din 17 aprilie 2013, această instanță a admîs excepția necompetenței materiale, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția civilă, a constatat existența unul conflict negativ de competență între Judecătoria sectorului 1 București și Tribunalul București, a suspendat judecata până la soluționarea conflictului negativ de competență și a dispus înaintarea dosarului Curții de Apel București pentru pronunțarea regulatorului de competență. Judecătoria a avut în vedere că obiectul principal al acțiunii II reprezintă revendicarea terenului în suprafață de 579 mp situat în București, sector 1 și câ din concluziile raportului de expertiză judiciară efectuat de expert N.G.

rezultă că valoarea de circulație a imobilului revendicat este de cea. 1.892.153 lei. Prin urmare, ținând seama de dispozițiile art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ., instanța competentă este tribunalul. Pe de altă parte, competența de soluționare a cauzei se stabilește în funcție de obiectul capătului principal de cerere, iar împrejurarea că s-au formulat și alte capete de cerere nu impietează asupra competenței, dat fiind că sunt capete accesorii, care, față de prevederile art. 17 C. proc. civ., sunt în căderea instanței competente să judece cererea principală. Prin sentința civilă nr. 27/F din 29 mai 2013, Curtea de Apel București, secția a lll-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a stabilit competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a Ill-a civilă.

În considerentele hotărârii s-a reținut că acțiunea introductivă de instanță are ca obiect principal revendicarea unui imobil a cărui valoare, stabilită prin expertiză prețuitoare, este de 1.892.153 lei. Curtea a constatat că soluționarea capătului principal al acțiunii având ca obiect revendicarea, după valoarea imobilului revendicat, se încadrează în dispozițiile art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ., astfel încât competența în primă instanță aparține Tribunalului București, iar cererile accesorii și principale cererii, potrivit dispozițiilor art. 18 C. proc. civ., sunt în competența aceleiași instanțe. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul R.I.M.A. susținând că a apreciat valoarea reală a acțiunii Ia cea.

60.000 de lei, sub limita de 500,000 lei. Astfel, acțiunea în revendicare imobiliară a fost precizată prin nota de completare din 17 aprilie 2013, în care reclamantul a arătat în mod expres că menține capetele de cerere, precum și că renunță la capătul de cerere a) întrucât nu există o documentație privitoare la suprafața reală a terenului litigios (care nu poate fi reconstituită decât prin refacerea zidului despărțitor originar). Prin urmare, valoarea totală a lucrărilor specificate nu depășea suma de 60.000 de lei. Prin Decizia nr. 4124 din 27 septembrie 2013 pronvnțată de Înalta Curte de Casație și Justiție a fost respins, ca nefondat, recursul declarai de reclamant împotriva sentinței nr. 2/F/7 din 29 mai 2013 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauzele cu minori și familie.

Prin sentința civilă nr. 195 din 13 februarie 2014 pronunțată de Tribunalul București, secția a lIl-a civilă, în Dosarul nr. 5023/3/2014, a fost declinată competența materială de soluționare a cauzei, privind pe reclamantul R.I.M.A., în contradictoriu cu pârâții I.N.C.Ș.D.M.P.S. și Ș.N.S.P.A., în favoarea Judecătoriei sectorului 1 București. Practicaua sentinței nr. 195 din 13 februarie 2014 menționează că: în Dosarul nr. 56280/3/2011, prin sentința civilă nr. 193 pronunțată la data de 13 februarie 2014, a fost disjuns prezentul dosar și, Iară dezbateri, tribunalul reține dosarul în pronunțarea asupra competenței.

Considerentele sentinței nr. 195 din 13 februarie 2014 menționează: La data de 04 februarie 2014, reclamantul a învederat tribunalului, prin cererea de precizare, că în ceea ce privește capătul principal al acțiunii inițiale având ca obiect revendicarea imobiliară, a înțeles să renunțe la judecata acestuia, menținându-și doar petitele privind obligația de a face și pretențiile față de pârâți, evaluate de către reclamant la suma de 60.000 lei, renunțarea fiind adusă la cunoștința instanței, încă din faza judecății cauzei la Judecătoria sectorului 1 București. Prin sentința civilă nr. 193 din 13 februarie 2014, tribunalul a luat act că reclamantul a înțeles să renunțe la judecata cererii de revendicare a terenului în litigiu și a disjuns cererile având ca obiect pretenții și obligație de a face formulate față de aceeași părți, formând un dosar separat.

Având în vedere că vaioarea acestor cereri este de 60.000 lei, sub plafonul de 500,000 lei, prevăzut de art 1 lit b) C. proc.

civ., tribunalul a declinat competența materială de soluționare a acestora în favoarea Judecătoriei sectorului 1 București, competentă absolut din punct de vedere material să soluționeze aceste cereri, nepunându-se problema ca, în raport de renunțarea reclamantului la cererea principală privind revendicarea, respectiv încetarea procesului sub acest aspect, împrejurare relevată de către reclamant încă din momentul aflării dosarului la Judecătoria sectorului 1 București, ca tribunalul să fie competent material a le soluționa în primă instanță, aceste cereri fiind distincte și de sine stătătoare, Cauza a fost înregistrată la Judecătoria sectorului 1 București sub nr. 13983/299 din 19 martie 2014. Prin sentința civilă nr. 16502 din 06 octombrie 2014, Judecătoria sectorului 1 București a admis excepția de necompetență materială a Judecătoriei sectorului 1 București invocată de către instanța de judecată, din oficiu, a declinat competența de soluționare a cererii de chemare în judecată, în favoarea Tribunalului București, secția a III-a civilă, a constatat incidența conflictului negativ de competență între 2 instanțe de judecată ce se găsesc în circumscripția aceleiași Curți de Apel, a suspendat, din oficiu, îndeplinirea oricărei proceduri și a dispus înaintarea prezentului dosar instanței în drept să hotărască asupra conflictului, respectiv Curtea de Apel București.

A reținut următoarele premise de fapt și de drept; - raportat îa actele procesuale ale părților, prin sentința civilă nr. 27/F din 29 mai 2013 pronunțată în Dosarul nr. 25779/299/2012, Curtea de Apei București, secția a III-a civilă, a soluționat conflictul negativ de competentă ivit între Tribunalul București și Judecătoria sectorului 1 București, stabilind competența de soluționare a cererii formulată de reclamant în favoarea Tribunalului București, secția a III -a civilă; - regulatorul de competență a devenit irevocabil prin Decizia nr. 4124 din 27 septembrie 2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care această instanța, la momentul soluționării recursului, a avut în vedere nota reclamantului din 17 aprilie 2013, reținând faptul că „la data când instanța a luat concluziile părților privind excepția necompetenței materiale în raport de vaioarea terenului stabilită prin raportul de expertiză, reclamantul nu a învederat că renunță la judecarea cererii având ca obiect revendicarea suprafeței de 579 mp, solicitare pe care nu a făcut - o nici anterior, așa cum susține în cererea de recurs"; - de altfel, considerentele deciziei Înaltei Curți de Casației și Justiție vizează și analizează nota de completare din 17 aprilie 2013 și pretinsa renunțare la capătul de cerere și prețuirea reclamantului la suma de 60.000 de lei; - de altfel,

prin nota din 04 februarie 2014 de la fila nr. 4 din Dosarul nr. 56280/3 din 19 noiembrie 2013 al Tribunalului București, secția a IIl-a civilă, reclamantul a solicitat doar recalcularea taxei de timbru, arătând că își menține cererea inițială, și, totodată, nu a formulat, în mod expres și tară echivoc, o cerere de renunțare la judecarea capătului de cerere privind restituirea terenului, fiind doar menționată, din nou, pretinsa nota de completare depusă în dosar la data de 17 aprilie 2013, notă avută deja în vedere de către Înalta Curte de Casație și Justiție m considerentele soluției sale; - mai mult, instanța de judecată a constatat că, în esență, capătul d) de cerere - fila nr. 4 Dosar nr. 5023/3/2014 al Tribunalului București vizează, implicit, și o solicitare/capăt de cerere privind constatarea unei folosințe, fără temei/fără drept, a suprafeței de teren de 579 mp, aspect ce atrage incidența și a dispozițiilor art. 18 C. proc.

civ.

raportat la dispozițiile art. 2 alin. (1) și alin. (1) din Legea nr. 146/1997; - în aceeași ordine de idei, Tribunalul București, secția a lIl-a civilă, prin sentința civilă nr. 193 din 13 februarie 2014, nu s-a pronunțat asupra cererii reclamantului din 04 februarie 2014 privind, exclusiv, recalcularea taxei de timbru și, în esență, a anulat, ca netimbrată, cererea în revendicare formulată de reclamant și, în mod surprinzător, a disjuns cererile identificate cu pct. b, c, d, e, din cererea precizatoare formulată de reclamant, iar, în aceeași zi (13 februarie 2014) s-a format un nou Dosar (nr. 5023/3/2014 al Tribunalului București, secția a III-a civilă), și, deși nu a fost pusă în discuția părților prezente vreo excepție de necompetență materiala a Tribunalului București, acest dosar a fost decimat din nou către Judecătoria sectorului 1 București prin sentința civilă nr. 195 pronunțată tot în ziua de 13 februarie 2014. Or, în atare condiții, constatând că, ulterior și pronunțării regulatorului de competență, astfel cum acesta a devenit irevocabil, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a nesocotit/nerespectat considerentele și soluția regulatorului irevocabil de competență, dar și dispozițiile procedurale și regulamentare prevăzute de art. 17 C. proc.

civ. („cererile accesorii și incidentale sunt în căderea instanței competente să judecare cererea principală", indiferent de soluția dispusă asupra cererii principale - renunțare sau anulare, ca netimbrată -având în vedere, totodată, și conținutul, rațiunea/scopul reglementării și a dispozițiilor art. 962 din Hotărârea C.S.M. nr. 387/2005), art. 18, art. 18 1 C. proc. civ. raportat la dispozițiile art. 99 alin. 4 din Hotărârea C.S.M. nr. 387/2005 („în caz de disjungere, dosarul nou-format se repartizează aceluiași complet pentru respectarea principiului continuității"):, nefiind, de altfel, nici invocate/indicate, dovedite și incidente vreunui din cazurile legal-procesuale privind disjungerea, în temeiul dispozițiilor art. 159 1 C. proc.

civ., Judecătoria sectorului 1 București a admis excepția de necompetență materială, invocată din oficiu, a acestei instanțe și a declinat competența de soluționare a cererii de chemare în judecat formulată de către reclamant, în favoarea Tribunalului București, secția a III-a civilă. Astfel a constatat incidența conflictului negativ de competență între 2 instanțe de judecată ce se găsesc în circumscripția aceleiași Curți de Apel și a suspendat, din oficiu, îndeplinirea oricărei proceduri și a dispus înaintarea prezentului dosar instanței în drept să hotărască asupra conflictului, respectiv Curtea de Apel București.

Conflictul de competență s-a înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, sub nr. 13983/299/2014, la data de 03 februarie 2014. Prin sentința civilă nr. 114F din 05 noiembrie 2014 a Curții de Apel București, secția a II-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a stabilit competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a III-a civilă, reținând următoarele: Codul de procedură civilă prevede regulile referitoare la competență, atât pe cele generale, cât și pe eele speciale care derogă de la cele generale. Potrivit regulii speciale instituite de art. 17 C. proc. civ.: „Cererile accesorii și incidentale sunt în căderea instanței competente să judece cererea principală". În aplicarea acestui text legal, art. 99 alin. (4) din Hotărârea nr. C.S.M.

nr. 387/2005 prevede: „(4) În caz de disjungere, dosarul nou-format se repartizează aceluiași complet pentru respectarea principiului continuității". Așadar, ca urmare a disjungerii pe care a realizat-o, Tribunalul București rămâne competent să judece cererile disjunse, din modul cum a fost formulată acțiunea înregistrată pe rolul său reieșind caracterul principal al revendicării în raport cu celelalte cereri. Cum art. 17 C. proc. civ. nu distinge, după cum cererea principală este soluționată pe fond, sau prin renunțare, sau pe excepția netimbrării, Tribunalul București rămâne competent să judece cererile disjunse, Împotriva sentinței civile nr. 114/F din 05 noiembrie 2014 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, civile a formulat recurs reclamantul R.I.M.A.

În motivarea recursului, reclamantul susține că nu există o cerere principală de revendicare sau o altă cerere disjunsă cu capetele de cerere subsidiare, ci una singură, în speță cea principală, susținută în nota de ședință din data de 17 aprilie 2013. Ca atare, se solicită reformularea celor arătate în prima frază de la pagina 7 a sentinței, ținând seama de faptul că art. 17 C. proc. civ. nu distinge situațiile după felul cum cererea principală a fost soluționată pe fond sau prin renunțare, astfel că în prezentul conflict de competență se aplică prevederile art. 22 alin. (2) C. proc. civ.

conform cărora "dacă conflictul s-a născut între o judecătorie și tribunal, competentă este curtea de apel respectivă". De asemenea, se solicită cercetarea dosarului de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, deoarece faptele de distrugere a unei împrejmuiri din zidărie și construirea - cu coordonate diferite - a unei alte împrejmuiri, fără temei legal, constituie fapte penale, prevăzute de art. 219 și 220 C. pen. Recursul nu a fost încadrat în prevederile art. 304 C. proc. civ. Intimații-pârâți nu au depus întâmpinări. Înalta Curte, la termenul din 20 februarie 2015, a rămas în pronunțare asupra excepției nulității recursului, pe care o va analiza cu prioritate, față de dispozițiile art, 137 alin. (1) C. proc.

civ., și pe care o va admite pentru considerentele care succed: Conform art. 302 1 lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz5 mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat. Recursul se motivează, conform art. 303 alin. (1) C. proc. civ., prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, motivele de recurs sunt prevăzute limitativ în art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., iar art. 306 alin. (1) C. proc. civ. prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute la alin. (2), care se referă la motivele de ordine publică, precum și în situația în care eritieile dezvoltate sunt susceptibile de încadrare în dispozițiile art. 304 C. proc.

civ. A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea motivului de recurs prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 304 C. proc. civ., iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici privind judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, raportat la motivul de nelegalitate invocat. Față de faptul că nu constituie motiv de recurs orice nemulțumire a părții cu privire la soluția pronunțată, instanța de recurs poate examina numai criticile privitoare la decizia atacată care fac posibilă încadrarea în art. 304 C. proc. civ. Or, în speță, nu numai că recurentul-recl amant nu s-a conformat exigențelor art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc.

civ., neindicând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ. pe care și-a întemeiat recursul, dar nu a formulat nici critici care să poată fi încadrate în condițiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ., în vreunui dintre cazurile de casare sau modificare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., sau vreun alt motiv de nemulțumire față de hotărârea atacată. Astfel, în cuprinsul cererii de recurs dedusă judecății, nu se regăsesc veritabile critici la adresa sentinței pronunțate de curtea de apel apel și nici nu se arată în ce constă nelegalitatea hotărârii atacate, prin raportare la soluția pronunțată de curtea de apel ori la argumentele arătate de instanță în fundamentarea acesteia. Prin urmare, fără să combată în vreun fel raționamentul instanței de apel și să formuleze astfel critici susceptibile de cenzură în recurs, recurentul a nesocotit existența judecății anterioare.

Or, în calea de atac a recursului, astfel cum este prevăzută de art. 304 1 C. proc. civ., nu are loc o devoluare a fondului, această cale de atac putând fi exercitată în condițiile expres și limitativ prevăzute de C. proc. civ. prin dispoziții speciale, de strictă interpretare. Recurentul însă, în cuprinsul memoriului de recurs, a enunțat doar prevederile art. 22 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora conflictul ivit între o judecătorie și un tribunal din circumscripția aceleiași curți de apei se judecă de curtea de apel respectivă, ca în speță, precum și susțineri referitoare la aspecte ce privesc fapte penale din dosar, fără a se menționa în constă nelegalitatea hotărârii atacate, prin raportare la soluția pronunțată de curtea de apel ori la argumentele arătate de instanță în fundamentarea acesteia, pentru a se putea exercita controlul judiciar în recurs.

Simpla redare a unei prevederi legale nu poate constitui un motiv de nemulțumire împotriva hotărârii recurate, condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implicând determinarea greșelilor anume imputate instanței. Mai mult, prin criticile din memoriul de recurs nu se regăsesc motive de ordine publică, cum de altfel, nici recurentul-reclamant, reprezentat de procurator la termenul de ședință din 20 februarie 2015, nu a înțeles să invoce astfel de motive. Față de cele expuse mai sus, conform art. 306 alin. (1) C. proc. civ., se va constata nul recursul declarat de reclamantul R.I.M.A.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nul recursul declarat de reclamantul R.I.M.A. împotriva sentinței civile nr. 114/F din 05 noiembrie 2014 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 20 februarie 2015.