ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 547/2015

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 547/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Asupra cauzei de față constată

următoarele:

Prin

cererea formulată la data de 05 august 2011, înregistrată sub nr. 56280/3/2011

la Tribunalul București, reclamantul a solicitat obligarea pârâților

I.N.C.Ș.D.M.P.S. și Ș.N.S.P.A. la următoarele: să lase reclamantului în deplină

posesie și liniștită posesie terenul de 579 mp, preluat abuziv din imobilul proprietatea

sa, din București, sector 1, prin construirea, înăuntrul proprietății sale, a

unui zid despărțitor din prefabricate; sa plătească reclamantului

contravaloarea lipsei de folosință a suprafeței de 579 mp ocupate abuziv în

modul menționat; să plătească daune pentru distrugerea zidului despărțitor

originar din beton, pe o lungime de cea. 28 metri; să plătească cheltuielile de

regularizare a înscrierii imobilului teren în litigiu în registrul funciar și

planurile de cadastru; să efectueze reclamantul în contul pârâților următoarele

lucrări specificate: desființarea zidului despărțitor prin care 579 mp imobil

teren a fost separat abuziv de proprietatea în litigiu; refacerea pe traseul

originar a zidului despărțitor dintre cele două imobile din București;

repararea stricăciunilor serioase produse pe o porțiune de 7-9 metri a zidului

despărțitor dintre imobilele menționate.

În motivarea cererii, reclamantul a

susținut că a constatat faptul deținerii de către pârâți a acestei suprafețe de

teren la momentul predării - primirii imobilului, conform procesului verbal din

22 martie 2011.

Tribunalul a pus în vedere

reclamantului să-și precizeze și să-și evalueze pretențiile în mod distinct,

astfel că, la data de 19 aprilie 2012, acesta a depus la dosar cerere precizatoare,

în sensul că primul capăt de cerere - constând în revendicarea terenului

preluat abuziv de stat este evaluat la suma de 25.000 lei, al doilea capăt de

cerere - constând în plata contravalorii lipsei de folosință a terenului este

evaluat la suma de 5,000 lei, ai treilea capăt de cerere - constând în plata de

despăgubiri pentru distrugerea zidului despărțitor originar din beton este

evaluat la suma de 1.000 lei, al patrulea capăt de cerere - constând în plata

costurilor cadastrului, intabulării și înregistrării fiscale este evaluat la

suma de 500 lei, iar a! cincilea capăt de cerere - constând în plata costurilor

reparării și refacerii zidului originar este evaluat ia suma de 1.000 lei.

Prin sentința civilă nr. 761 din 19

aprilie 2012, Tribunalul București, secția a IlI-a civilă, a declinat

competența materială a judecării cererii, astfel cum a fost precizată de către

reclamant, având ca obiect acțiune în revendicare imobiliară - pretenții, în

favoarea Judecătoriei sectorului 1 București,

Pentru a pronunța această hotărâre,

Tribunalul a reținut din conținutul cererii precizatoare că nu există pretenții

cu valoare mai mare de 50.000 lei, sens în care sunt incidente dispozițiile

art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ..

Cauza a fost înregistrată pe rolul

Judecătoriei sectorului 1 București sub nr. 25779/299/2012, iar, prin sentința

civilă nr. 8749 din 17 aprilie 2013, această instanță a admîs excepția

necompetenței materiale, a declinat competența de soluționare a cauzei în

favoarea Tribunalului București, secția civilă, a constatat existența unul

conflict negativ de competență între Judecătoria sectorului 1 București și

Tribunalul București, a suspendat judecata până la soluționarea conflictului

negativ de competență și a dispus înaintarea dosarului Curții de Apel București

pentru pronunțarea regulatorului de competență.

Judecătoria a avut în vedere că

obiectul principal al acțiunii II reprezintă revendicarea terenului în

suprafață de 579 mp situat în București, sector 1 și câ din concluziile

raportului de expertiză judiciară efectuat de expert N.G. rezultă că valoarea

de circulație a imobilului revendicat este de cea. 1.892.153 lei.

Prin urmare, ținând seama de

dispozițiile art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ., instanța competentă este

tribunalul. Pe de altă parte, competența de soluționare a cauzei se stabilește

în funcție de obiectul capătului principal de cerere, iar împrejurarea că s-au

formulat și alte capete de cerere nu impietează asupra competenței, dat fiind

că sunt capete accesorii, care, față de prevederile art. 17 C. proc. civ., sunt

în căderea instanței competente să judece cererea principală.

Prin sentința civilă nr. 27/F din 29

mai 2013, Curtea de Apel București, secția a lll-a civilă și pentru cauze cu

minori și de familie, a stabilit competența soluționării cauzei în favoarea

Tribunalului București, secția a Ill-a civilă.

În considerentele hotărârii s-a

reținut că acțiunea introductivă de instanță are ca obiect principal

revendicarea unui imobil a cărui valoare, stabilită prin expertiză prețuitoare,

este de 1.892.153 lei. Curtea a constatat că soluționarea capătului principal

al acțiunii având ca obiect revendicarea, după valoarea imobilului revendicat,

se încadrează în dispozițiile art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ., astfel încât

competența în primă instanță aparține Tribunalului București, iar cererile

accesorii și principale cererii, potrivit dispozițiilor art. 18 C. proc. civ.,

sunt în competența aceleiași instanțe.

Împotriva acestei hotărâri a declarat

recurs reclamantul R.I.M.A. susținând că a apreciat valoarea reală a acțiunii

Ia cea. 60.000 de lei, sub limita de 500,000 lei. Astfel, acțiunea în

revendicare imobiliară a fost precizată prin nota de completare din 17 aprilie

2013, în care reclamantul a arătat în mod expres că menține capetele de cerere,

precum și că renunță la capătul de cerere a) întrucât nu există o documentație

privitoare la suprafața reală a terenului litigios (care nu poate fi

reconstituită decât prin refacerea zidului despărțitor originar). Prin urmare,

valoarea totală a lucrărilor specificate nu depășea suma de 60.000 de lei.

Prin Decizia nr. 4124 din 27

septembrie 2013 pronvnțată de Înalta Curte de Casație și Justiție a fost

respins, ca nefondat, recursul declarai de reclamant împotriva sentinței nr.

2/F/7 din 29 mai 2013 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și

pentru cauzele cu minori și familie.

Prin sentința civilă nr. 195 din 13

februarie 2014 pronunțată de Tribunalul București, secția a lIl-a civilă, în

Dosarul nr. 5023/3/2014, a fost declinată competența materială de soluționare a

cauzei, privind pe reclamantul R.I.M.A., în contradictoriu cu pârâții

I.N.C.Ș.D.M.P.S. și Ș.N.S.P.A., în favoarea Judecătoriei sectorului 1

București.

Practicaua sentinței nr. 195 din 13

februarie 2014 menționează că: în Dosarul nr. 56280/3/2011, prin sentința

civilă nr. 193 pronunțată la data de 13 februarie 2014, a fost disjuns

prezentul dosar și, Iară dezbateri, tribunalul reține dosarul în pronunțarea

asupra competenței.

Considerentele sentinței nr. 195 din

13 februarie 2014 menționează:

La data de 04 februarie 2014,

reclamantul a învederat tribunalului, prin cererea de precizare, că în ceea ce

privește capătul principal al acțiunii inițiale având ca obiect revendicarea

imobiliară, a înțeles să renunțe la judecata acestuia, menținându-și doar

petitele privind obligația de a face și pretențiile față de pârâți, evaluate de

către reclamant la suma de 60.000 lei, renunțarea fiind adusă la cunoștința

instanței, încă din faza judecății cauzei la Judecătoria sectorului 1

București.

Prin sentința civilă nr. 193 din 13

februarie 2014, tribunalul a luat act că reclamantul a înțeles să renunțe la

judecata cererii de revendicare a terenului în litigiu și a disjuns cererile

având ca obiect pretenții și obligație de a face formulate față de aceeași

părți, formând un dosar separat.

Având în vedere că vaioarea acestor

cereri este de 60.000 lei, sub plafonul de 500,000 lei, prevăzut de art 1 lit

b) C. proc. civ., tribunalul a declinat competența materială de soluționare a

acestora în favoarea Judecătoriei sectorului 1 București, competentă absolut

din punct de vedere material să soluționeze aceste cereri, nepunându-se

problema ca, în raport de renunțarea reclamantului la cererea principală

privind revendicarea, respectiv încetarea procesului sub acest aspect,

împrejurare relevată de către reclamant încă din momentul aflării dosarului la

Judecătoria sectorului 1 București, ca tribunalul să fie competent material a

le soluționa în primă instanță, aceste cereri fiind distincte și de sine

stătătoare,

Cauza a fost înregistrată la

Judecătoria sectorului 1 București sub nr. 13983/299 din 19 martie 2014.

Prin sentința civilă nr. 16502 din 06

octombrie 2014, Judecătoria sectorului 1 București a admis excepția de

necompetență materială a Judecătoriei sectorului 1 București invocată de către

instanța de judecată, din oficiu, a declinat competența de soluționare a

cererii de chemare în judecată, în favoarea Tribunalului București, secția a

III-a civilă, a constatat incidența conflictului negativ de competență între 2

instanțe de judecată ce se găsesc în circumscripția aceleiași Curți de Apel, a

suspendat, din oficiu, îndeplinirea oricărei proceduri și a dispus înaintarea

prezentului dosar instanței în drept să hotărască asupra conflictului,

respectiv Curtea de Apel București.

A reținut următoarele premise de fapt

și de drept;

- raportat îa actele procesuale ale

părților, prin sentința civilă nr. 27/F din 29 mai 2013 pronunțată în Dosarul

nr. 25779/299/2012, Curtea de Apei București, secția a III-a civilă, a soluționat

conflictul negativ de competentă ivit între Tribunalul București și Judecătoria

sectorului 1 București, stabilind competența de soluționare a cererii formulată

de reclamant în favoarea Tribunalului București, secția a III -a civilă;

- regulatorul de competență a devenit

irevocabil prin Decizia nr. 4124 din 27 septembrie 2013 pronunțată de Înalta

Curte de Casație și Justiție, prin care această instanța, la momentul

soluționării recursului, a avut în vedere nota reclamantului din 17 aprilie 2013,

reținând faptul că „la data când instanța a luat concluziile părților privind

excepția necompetenței materiale în raport de vaioarea terenului stabilită prin

raportul de expertiză, reclamantul nu a învederat că renunță la judecarea

cererii având ca obiect revendicarea suprafeței de 579 mp, solicitare pe care

nu a făcut - o nici anterior, așa cum susține în cererea de recurs";

- de altfel, considerentele deciziei

Înaltei Curți de Casației și Justiție vizează și analizează nota de completare

din 17 aprilie 2013 și pretinsa renunțare la capătul de cerere și prețuirea

reclamantului la suma de 60.000 de lei;

- de altfel, prin nota din 04

februarie 2014 de la fila nr. 4 din Dosarul nr. 56280/3 din 19 noiembrie 2013

al Tribunalului București, secția a IIl-a civilă, reclamantul a solicitat doar

recalcularea taxei de timbru, arătând că își menține cererea inițială, și,

totodată, nu a formulat, în mod expres și tară echivoc, o cerere de renunțare

la judecarea capătului de cerere privind restituirea terenului, fiind doar

menționată, din nou, pretinsa nota de completare depusă în dosar la data de 17

aprilie 2013, notă avută deja în vedere de către Înalta Curte de Casație și

Justiție m considerentele soluției sale;

- mai mult, instanța de judecată a

constatat că, în esență, capătul d) de cerere - fila nr. 4 Dosar nr.

5023/3/2014 al Tribunalului București vizează, implicit, și o solicitare/capăt

de cerere privind constatarea unei folosințe, fără temei/fără drept, a

suprafeței de teren de 579 mp, aspect ce atrage incidența și a dispozițiilor

art. 18 C. proc. civ. raportat la dispozițiile art. 2 alin. (1) și alin. (1)

din Legea nr. 146/1997;

- în aceeași ordine de idei,

Tribunalul București, secția a lIl-a civilă, prin sentința civilă nr. 193 din 13

februarie 2014, nu s-a pronunțat asupra cererii reclamantului din 04 februarie

2014 privind, exclusiv, recalcularea taxei de timbru și, în esență, a anulat,

ca netimbrată, cererea în revendicare formulată de reclamant și, în mod

surprinzător, a disjuns cererile identificate cu pct. b, c, d, e, din cererea

precizatoare formulată de reclamant, iar, în aceeași zi (13 februarie 2014) s-a

format un nou Dosar (nr. 5023/3/2014 al Tribunalului București, secția a III-a

civilă), și, deși nu a fost pusă în discuția părților prezente vreo excepție de

necompetență materiala a Tribunalului București, acest dosar a fost decimat din

nou către Judecătoria sectorului 1 București prin sentința civilă nr. 195

pronunțată tot în ziua de 13 februarie 2014.

Or, în atare condiții, constatând că,

ulterior și pronunțării regulatorului de competență, astfel cum acesta a

devenit irevocabil, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a

nesocotit/nerespectat considerentele și soluția regulatorului irevocabil de

competență, dar și dispozițiile procedurale și regulamentare prevăzute de art.

17 C. proc. civ. („cererile accesorii și incidentale sunt în căderea instanței

competente să judecare cererea principală", indiferent de soluția dispusă

asupra cererii principale - renunțare sau anulare, ca netimbrată -având în vedere,

totodată, și conținutul, rațiunea/scopul reglementării și a dispozițiilor art.

962 din Hotărârea C.S.M. nr. 387/2005), art. 18, art. 18

1

C. proc.

civ. raportat la dispozițiile art. 99 alin. 4 din Hotărârea C.S.M. nr. 387/2005

(„în caz de disjungere, dosarul nou-format se repartizează aceluiași complet

pentru respectarea principiului continuității"):, nefiind, de altfel, nici

invocate/indicate, dovedite și incidente vreunui din cazurile legal-procesuale

privind disjungerea, în temeiul dispozițiilor art. 159

1

C. proc.

civ., Judecătoria sectorului 1 București a admis excepția de necompetență

materială, invocată din oficiu, a acestei instanțe și a declinat competența de

soluționare a cererii de chemare în judecat formulată de către reclamant, în

favoarea Tribunalului București, secția a III-a civilă. Astfel a constatat

incidența conflictului negativ de competență între 2 instanțe de judecată ce se

găsesc în circumscripția aceleiași Curți de Apel și a suspendat, din oficiu,

îndeplinirea oricărei proceduri și a dispus înaintarea prezentului dosar

instanței în drept să hotărască asupra conflictului, respectiv Curtea de Apel

București.

Conflictul de competență s-a

înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru

cauze cu minori și de familie, sub nr. 13983/299/2014, la data de 03 februarie

2014.

Prin sentința civilă nr. 114F din 05

noiembrie 2014 a Curții de Apel București, secția a II-a civilă și pentru cauze

cu minori și de familie, a stabilit competența soluționării cauzei în favoarea

Tribunalului București, secția a III-a civilă, reținând următoarele:

Codul de procedură civilă prevede

regulile referitoare la competență, atât pe cele generale, cât și pe eele

speciale care derogă de la cele generale.

Potrivit regulii speciale instituite

de art. 17 C. proc. civ.: „Cererile accesorii și incidentale sunt în căderea

instanței competente să judece cererea principală".

În aplicarea acestui text legal, art.

99 alin. (4) din Hotărârea nr. C.S.M. nr. 387/2005 prevede: „(4) În caz de

disjungere, dosarul nou-format se repartizează aceluiași complet pentru

respectarea principiului continuității".

Așadar, ca urmare a disjungerii pe

care a realizat-o, Tribunalul București rămâne competent să judece cererile

disjunse, din modul cum a fost formulată acțiunea înregistrată pe rolul său

reieșind caracterul principal al revendicării în raport cu celelalte cereri.

Cum art. 17 C. proc. civ. nu distinge, după cum cererea principală este

soluționată pe fond, sau prin renunțare, sau pe excepția netimbrării, Tribunalul

București rămâne competent să judece cererile disjunse,

Împotriva sentinței civile nr. 114/F

din 05 noiembrie 2014 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și

pentru cauze cu minori și de familie, civile a formulat recurs reclamantul R.I.M.A.

În motivarea recursului, reclamantul

susține că nu există o cerere principală de revendicare sau o altă cerere

disjunsă cu capetele de cerere subsidiare, ci una singură, în speță cea

principală, susținută în nota de ședință din data de 17 aprilie 2013.

Ca atare, se solicită reformularea

celor arătate în prima frază de la pagina 7 a sentinței, ținând seama de faptul

că art. 17 C. proc. civ. nu distinge situațiile după felul cum cererea

principală a fost soluționată pe fond sau prin renunțare, astfel că în

prezentul conflict de competență se aplică prevederile art. 22 alin. (2) C.

proc. civ. conform cărora "dacă conflictul s-a născut între o judecătorie

și tribunal, competentă este curtea de apel respectivă".

De asemenea, se solicită cercetarea

dosarului de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, deoarece

faptele de distrugere a unei împrejmuiri din zidărie și construirea - cu

coordonate diferite - a unei alte împrejmuiri, fără temei legal, constituie

fapte penale, prevăzute de art. 219 și 220 C. pen.

Recursul nu a fost încadrat în

prevederile art. 304 C. proc. civ.

Intimații-pârâți nu au depus

întâmpinări.

Înalta Curte, la termenul din 20

februarie 2015, a rămas în pronunțare asupra excepției nulității recursului, pe

care o va analiza cu prioritate, față de dispozițiile art, 137 alin. (1) C.

proc. civ., și pe care o va admite pentru considerentele care succed:

Conform art. 302

1

lit. c)

C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate

pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz5 mențiunea că

motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

Recursul se motivează, conform art.

303 alin. (1) C. proc. civ., prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul

termenului de recurs, motivele de recurs sunt prevăzute limitativ în art. 304

pct. 1-9 C. proc. civ., iar art. 306 alin. (1) C. proc. civ. prevede că

recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția

cazurilor prevăzute la alin. (2), care se referă la motivele de ordine publică,

precum și în situația în care eritieile dezvoltate sunt susceptibile de

încadrare în dispozițiile art. 304 C. proc. civ.

A motiva recursul înseamnă, pe de o

parte, arătarea motivului de recurs prin indicarea unuia dintre motivele

prevăzute limitativ de art. 304 C. proc. civ., iar pe de altă parte,

dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici privind judecata

realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, raportat la motivul

de nelegalitate invocat.

Față de faptul că nu constituie motiv

de recurs orice nemulțumire a părții cu privire la soluția pronunțată, instanța

de recurs poate examina numai criticile privitoare la decizia atacată care fac

posibilă încadrarea în art. 304 C. proc. civ.

Or, în speță, nu numai că

recurentul-recl amant nu s-a conformat exigențelor art. 302

1

alin.

(1) lit. c) C. proc. civ., neindicând motivele de nelegalitate prevăzute de

art. 304 C. proc. civ. pe care și-a întemeiat recursul, dar nu a formulat nici

critici care să poată fi încadrate în condițiile art. 306 alin. (3) C. proc.

civ., în vreunui dintre cazurile de casare sau modificare prevăzute de art. 304

C. proc. civ., sau vreun alt motiv de nemulțumire față de hotărârea atacată.

Astfel, în cuprinsul cererii de recurs

dedusă judecății, nu se regăsesc veritabile critici la adresa sentinței

pronunțate de curtea de apel apel și nici nu se arată în ce constă

nelegalitatea hotărârii atacate, prin raportare la soluția pronunțată de curtea

de apel ori la argumentele arătate de instanță în fundamentarea acesteia.

Prin urmare, fără să combată în vreun

fel raționamentul instanței de apel și să formuleze astfel critici susceptibile

de cenzură în recurs, recurentul a nesocotit existența judecății anterioare.

Or, în calea de atac a recursului,

astfel cum este prevăzută de art. 304

1

C. proc. civ., nu are loc o

devoluare a fondului, această cale de atac putând fi exercitată în condițiile

expres și limitativ prevăzute de C. proc. civ. prin dispoziții speciale, de

strictă interpretare.

Recurentul însă, în cuprinsul

memoriului de recurs, a enunțat doar prevederile art. 22 alin. (2) C. proc.

civ., potrivit cărora conflictul ivit între o judecătorie și un tribunal din

circumscripția aceleiași curți de apei se judecă de curtea de apel respectivă,

ca în speță, precum și susțineri referitoare la aspecte ce privesc fapte penale

din dosar, fără a se menționa în constă nelegalitatea hotărârii atacate, prin

raportare la soluția pronunțată de curtea de apel ori la argumentele arătate de

instanță în fundamentarea acesteia, pentru a se putea exercita controlul

judiciar în recurs.

Simpla redare a unei prevederi legale

nu poate constitui un motiv de nemulțumire împotriva hotărârii recurate,

condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implicând determinarea greșelilor

anume imputate instanței.

Mai mult, prin criticile din memoriul

de recurs nu se regăsesc motive de ordine publică, cum de altfel, nici

recurentul-reclamant, reprezentat de procurator la termenul de ședință din 20

februarie 2015, nu a înțeles să invoce astfel de motive.

Față de cele expuse mai sus, conform

art. 306 alin. (1) C. proc. civ., se va constata nul recursul declarat de

reclamantul R.I.M.A.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de

reclamantul R.I.M.A. împotriva sentinței civile nr. 114/F din 05 noiembrie 2014

a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și

de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi,

20 februarie 2015.