ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4124/2013

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin cererea formulată la data de 5 august 2011,

sub nr.

56280/3/2011,

reclamantul R.I.M.A.

a chemat în judecată pe pârâții Institutul Național de Statistică în Domeniul

Muncii și Protecției Sociale și Școala Națională de Studii Politice și

Administrative, solicitând instanței să oblige pârâții la următoarele: să lase

reclamantului în deplină proprietate și liniștită posesie terenul de 579 mp

preluat abuziv din imobilul proprietatea sa din Intrarea B., București, sector

1, prin construirea, înăuntrul proprietății, a unui zid despărțitor din

prefabricate; să plătească contravaloarea lipsei de folosință a suprafeței de

579 mp ocupate abuziv în imobilul menționat; să plătească daune pentru

distrugerea zidului despărțitor originar din beton, pe o lungime de cca. 28 m;

să plătească cheltuielile de regularizare a înscrierii imobilului teren în

litigiu în registrul funciar și planurile de cadastru; să efectueze în contul

lor următoarele lucrări specificate: desființarea zidului despărțitor prin care

579 mp imobil teren a fost separat abuziv de proprietatea în litigiu; refacerea

pe traseul originar a zidului despărțitor dintre cele două imobile din

București, Intrarea B. și str. V.A; repararea stricăciunilor serioase produse

pe o porțiune de 7-9 metri a zidului despărțitor dintre imobilele de mai sus.

În motivarea cererii,

reclamantul a susținut că a constatat faptul deținerii de către pârâți a acestei

suprafețe de teren la momentul predării-primirii imobilului conform procesului verbal

din 22 martie 2011.

Tribunalul a pus în vedere

reclamantului să-și precizeze și să-și evalueze pretențiile în mod distinct, astfel

că, la data de 19 aprilie 2012, acesta a depus la dosar cerere precizatoare, în

sensul că primul capăt de cerere, constând în revendicarea terenului preluat abuziv

de stat este evaluat la suma de 250.000 RON, al doilea capăt de cerere, constând

în plata contravalorii lipsei de folosință a terenului este evaluat la suma de 5.000

RON, al treilea capăt de cerere, constând în plata de despăgubiri pentru distrugerea

zidului despărțitor originar din beton este evaluat la suma de 1.000 RON, al patrulea

capăt de cerere, constând în plata costurilor cadastrului, intabulării și înregistrării

fiscale este evaluat la suma de 500 RON, iar al cincilea capăt de cerere, constând

în plata costurilor reparării și refacerii zidului originar este evaluat la suma

de 1.000 RON.

Prin sentința civilă

nr. 761 din 19 aprilie 2012, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a declinat

competența materială a judecării cererii, astfel cum a fost precizată de către reclamant,

având ca obiect acțiune în revendicare imobiliară, pretenții, în favoarea Judecătoriei

sectorului 1 București.

Pentru a pronunța această

hotărâre, tribunalul a reținut din conținutul cererii precizatoare că nu există

pretenții cu valoare mai mare de 50.000 RON, sens în care sunt incidente dispozițiile

art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ.

Cauza a fost înregistrată

pe rolul Judecătoriei sectorului 1 București sub nr. 25779/299/2012, iar, prin sentința

civilă nr. 8749 din 17 aprilie 2013, această instanță a admis excepția necompetenței

materiale, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului

București, secția civilă, a constatat existența unui conflict negativ de competență

între Judecătoria sectorului 1 București și Tribunalul București, a suspendat judecata

până la soluționarea conflictului negativ de competență și a dispus înaintarea dosarului

Curții de Apel București pentru pronunțarea regulatorului de competență.

Instanța a avut în vedere

că obiectul principal al acțiunii îl reprezintă revendicarea terenului în suprafață

de 579 mp situat în București, Intrarea B., sector 1 și că din concluziile raportului

de expertiză judiciară efectuat de expert N.G. rezultă că valoarea de circulație

a imobilului revendicat este de cca. 1.892.153 RON.

Prin urmare, ținând seama

de dispozițiile art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ., instanța competentă este tribunalului.

Pe de altă parte, competența de soluționare a cauzei se stabilește în funcție de

obiectul capătului principal de cerere, iar împrejurarea că s-au formulat și alte

capete de cerere nu impietează asupra competenței, dat fiind că sunt capete accesorii,

care, față de prevederile art. 17 C. proc. civ., sunt în căderea instanței competente

să judece cererea principală.

Prin sentința civilă

nr. 27 F din 29 mai 2013, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru

cauze cu minori și de familie, a stabilit competența soluționării cauzei în favoarea

Tribunalului București, secția a III-a civilă.

În considerentele hotărârii

s-a reținut că acțiunea introductivă de instanță are ca obiect principal revendicarea

unui imobil a cărui valoare, stabilită prin expertiză prețuitoare, este de 1.892.153

RON.

Curtea a constată că soluționarea

capătului principal al acțiunii având ca obiect revendicarea, după valoarea imobilului

revendicat, se încadrează în dispozițiile art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ., astfel

încât competența în primă instanță aparține Tribunalului București, iar cererile

accesorii cererii principale, potrivit dispozițiilor art. 17 C. proc. civ., sunt

în competența aceleiași instanțe.

Împotriva acestei hotărârii

a declarat recurs reclamantul

R.I.M.A., susținând că a apreciat valoarea reală a acțiunii

la cca. 60.000 RON, sub limita de 500.000 RON.

Astfel, acțiunea în revendicare

imobiliară a fost precizată prin nota de completare din 17 aprilie 2013, în care

reclamantul a arătat în mod expres că menține capetele de cerere b)-e), precum și

că renunță la capătul de cerere a), întrucât nu există o documentație privitoare

la suprafața reală a terenului litigios (care nu poate fi reconstituită decât prin

refacerea zidului despărțitor originar).

Prin urmare, valoarea

totală a lucrărilor specificate nu depășea suma de 60.000 RON, fapt pentru care

Tribunalul București și-a declinat competența în favoare Judecătoriei sectorului

1 București.

Ulterior, după efectuarea

expertizei de evaluare a terenului (imobil care nu mai făcea însă obiectul cererii

reclamantului la acel moment) s-a crescut artificial valoarea celorlalte capete

de cerere, așa încât s-a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea

Tribunalului București.

Or, însuși raportul de

expertiză depus arată în concluzie că obiectul acestei probe a constat în determinarea

valorii de circulație a terenului de 579 mp, fără însă să se precizeze dacă această

suprafață a fost verificată pe bază de documente, planuri sau prin măsurători. Ca

atare, expertiza efectuată de instanță nu a avut ca scop decât stabilirea unei valori

estimative a procesului, nefiind legată în niciun mod de obiectul acestuia, care

a vizat restabilirea situației legale prin reconstituirea zidului de despărțire

originar.

Examinând sentința recurată

prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată următoarele:

Deși nu precizează în

mod expres, recurentul-reclamant critică sentința recurată ca fiind dată cu aplicarea

greșită a prevederilor art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ., susținând că în mod

eronat Curtea de Apel București nu s-a raportat la sumele indicate în cererea precizatoare

cât privește stabilirea valorii obiectului cererilor deduse judecății, valori menționate

conform prețuirii sale.

Drept consecință, deoarece

motivele recurentului vizează chiar soluția pronunțată în procedura regulatorului

de competență, din perspectiva determinării instanței competente din punct de vedere

material să soluționeze litigiul de față, Înalta Curte se va raporta în cele ce

urmează la prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În speță, fără a marca,

atât în acțiunea introductivă, cât și în cea precizatoare, o enumerare a capetelor

de cerere formulate, reclamantul a solicitat în primul rând să fie obligați pârâții

să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie terenul preluat abuziv din

București, Intrarea B., sector 1, iar mai apoi la plata contravalorii lipsei de

folosință a imobilului, a despăgubirilor pentru distrugerea zidului despărțitor,

repararea ori refacerea acestuia, dar și a costurilor cadastrului, intabulării și

înregistrării fiscale.

Prin cererea depusă în

Dosarul nr. 25779/299/2012 al Judecătoriei sectorului 1 București, reclamantul indică

valoarea obiectului acțiunii ca fiind de 60.000 RON, fără însă a arăta că renunță

la judecata vreunui capăt de cerere, respectiv la cererea de restituire a suprafeței

de 579 mp preluată abuziv de pârâți.

Instanța, considerând

că evaluarea terenului realizată de reclamant este inferioară valorii de piață și

în vederea stabilirii competenței materiale de soluționare a pricinii, a dispus

efectuarea unui raport de expertiză specialitatea evaluare proprietății imobiliare,

ce a avut drept obiectiv „stabilirea valorii de circulație a terenului în suprafață

de 579 mp, situat în București, Intrarea B., sector 1”.

Conform acestui raport,

suma stabilită de expert a fost de 1.892.153 RON.

La data de 17 aprilie

2013, reclamantul, invocând lipsa unor documente care să probeze posesia actuală

a imobilului în litigiu de către pârâți, a susținut că „menține capetele de cerere

din cererea inițială cu notările b), c), d), e) și câtimea valorii obiectelor acestor

puncte la suma inițială de 60.000 RON” (nn. această notare a apărut după pronunțarea

sentinței civile nr. 761 din 19 aprilie 2012 de către Tribunalul București, secția

a III-a civilă), constând în: a) restituirea suprafeței de teren de 579 mp(...);

b) desființarea zidului despărțitor (...); c) refacerea pe cheltuiala pârâților

a zidului demolat (...); d) plata daunelor cauzate prin folosirea suprafeței în

litigiu; e) repararea stricăciunilor produse pe cca. 10 ml (...) .

La aceeași dată, când

instanța a luat concluziile părților privind excepția necompetenței materiale în

raport de valoarea terenului stabilită prin raportul de expertiză, reclamantul nu

a învederat că renunță la judecarea cererii având ca obiect revendicarea suprafeței

de 579 mp, solicitare pe care nu a făcut-o nici anterior, așa cum susține prin cererea

de recurs.

Or, în aceste condiții,

raportându-se la criteriul valoric și la cele deduse judecății de către reclamant

conform principiului disponibilității (care lasă la libera apreciere a acestuia

fixarea cadrului procesual și a limitelor cererii, inclusiv cu privire la obiectul

acțiunii, de care partea în cauză nu s-a desistat), în mod corect Curtea de Apel

București a avut în vedere valoarea de 1.892.153 RON pentru obiectul principal al

cererii, revendicare, precum și prevederile art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ.,

potrivit cu care tribunalul judecă în primă instanță procesele și cererile în materie

civilă al căror obiect are o valoare de peste 500.000 RON, cu excepția cererilor

de împărțeală judiciară, a cererilor în materia succesorală, a cererilor neevaluabile

în bani și a cererilor privind materia fondului funciar, inclusiv cele de drept

comun, petitorii sau, după caz, posesorii, formulate de terții vătămați în drepturile

lor prin aplicarea legilor în materia fondului funciar.

De asemenea, Înalta Curte

apreciază că nu s-au încălcat dispozițiile legale nici în ceea ce privește aplicarea

prevederilor art. 17 C. proc. civ., competența materială de soluționare a cauzei

fiind atrasă de cererea principală, iar nu de cererile accesorii.

Pentru toate aceste considerente,

Înalta Curte, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ. cu referire la art. 304

pct. 9 C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul

R.I.M.A. împotriva sentinței nr. 27F din 29 mai 2013 pronunțată de Curtea de Apel

București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul

declarat de reclamantul R.I.M.A. împotriva sentinței nr. 27F din 29 mai 2013 a Curții

de Apel București,

secția

a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie

.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică astăzi, 27 septembrie 2013.