ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 342/2015

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1244 din 08 iunie 2012 pronunțată de Tribunalul București, secția V-a civilă, în dosarul nr. 30015/3/2009*, s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei P.S. București, s-a respins cererea formulată de reclamanta PAROHIA B.V., ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, s-a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanta Parohia B.V. S-a respins capătul de cerere având ca obiect revendicarea terenului situat în București, Str. Dr. Alexandru Locușteanu și, pe cale de consecință a fost obligată pârâta P.M. București prin P.G. la plata către reclamantă a sumei de 227.769,82 Eur, în echivalent în lei la data plății, reprezentând contravaloarea imobilului situat în București, Str. Dr.

Alexandru Locușteanu (teren + construcție). Prin sentința civilă nr. 4270 din 18 mai 2009, pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București, secția a II-a civilă, în dosarul nr. 343/302/2007, a fost admisă excepția necompetenței materiale a J.S. București și a fost declinată competența de soluționare a cererii formulate de reclamanta Parohia B.V., în contradictoriu cu pârâtele P.S. București prin P. și P.M. București, în favoarea Tribunalului București. Prin sentința civilă nr. 540 din 21 aprilie 2010 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, în dosarul nr. 30015/3/2009, a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei P.M. București; a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei P.S.

București; a fost respinsă cererea formulată de reclamanta Parohia B.V., în contradictoriu cu această pârâtă, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; a fost admisă excepția inadmisibilității și a fost respinsă cererea formulată de reclamanta Parohia B.V. în contradictoriu cu pârâta P.M. București, ca inadmisibilă. Prin decizia civilă nr. 261/ A din 10 martie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a fost admis apelul formulat de apelanta-reclamantă Parohia B.V. împotriva sentinței civile nr. 540 din 21 aprilie 2010 a Tribunalului București, secția a V-a civilă, a fost anulată sentința apelată și a fost trimisă cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Examinând cu prioritate, conform art. 137 alin. (1) C. proc. civ., excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei P.S. București, tribunalul a reținut următoarele: În speță, reclamanta a solicitat obligarea pârâtelor P.S. București și P.M. București să-i lase în deplină proprietate și posesie terenul situat în București, Str. Dr. Alexandru Locușteanu și să-i plătească despăgubiri pentru construcția demolată, iar în subsidiar, obligarea pârâtelor la plata de despăgubiri pentru întregul imobil, teren și construcție. În cauza dedusă judecății, terenul revendicat nu se află în proprietatea sau posesia pârâtei P.S. București, astfel încât această pârâtă nu are calitate procesuală pasivă în privința capătului de cerere având ca obiect revendicarea.

Din probele administrate în cauză rezultă că terenul în litigiu se află în proprietatea și posesia P.M. București, care a preluat imobilul din patrimoniul reclamantei, în baza Decretului de expropriere nr. 405/1986. În ceea ce privește acțiunea personală, având ca obiect plata de despăgubiri pentru imobil, tribunalul a apreciat că în cadrul acesteia justifică legitimare procesuală pasivă tot P.M. București, care a preluat imobilul și a demolat construcția de pe teren. Pentru aceste considerente, tribunalul a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei P.S. București. Pe fondul cauzei, analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul a reținut următoarele: Prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 29136 din 30 august 1941 de Tribunalul Ilfov, secția notariat, numita S.A.

a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului situat în București, Str. Prof. Dr. A.L., compus din teren și construcții. Tribunalul a apreciat că Decretul nr. 405 din 11 decembrie 1986 nu poate constitui un titlu valabil de dobândire a proprietății de către stat în ceea ce privește imobilul în litigiu, întrucât contravine Constituției din 1986, în vigoare la acea dată, care prevedea că dreptul de proprietate personală este ocrotit (art. 36). Sub acest aspect, tribunalul a constatat că Decretul nr. 405/1986 este contrar și Declarației universale a drepturilor omului (adoptată de Adunarea Generală O.N.U. la 10 decembrie 1948), la care România era parte semnatară și care prevede în art. 17 pct. 1 și 2 că orice persoană are dreptul la proprietate, atât singură, cât și în asociere cu alții și că nimeni nu poate fi lipsit arbitrar de proprietatea sa.

În ceea ce privește construcția de pe terenul în litigiu, aceasta a fost demolată, nemaiexistând în prezent. Prin urmare, tribunalul a constatat că reclamanta este îndreptățită la plata de despăgubiri pentru întreg imobilul, format din teren și construcție, în cuantumul stabilit prin rapoartele de expertiză, topo și imobiliară efectuate în cauză. Pentru considerentele reținute, tribunalul a admis în parte acțiunea, a respins capătul de cerere având ca obiect revendicarea terenului situat în București, Str. Dr. Alexandru Locușteanu ca neîntemeiat și a obligat pârâta P.M. București prin P.G. la plata către reclamantă a sumei de 227.769,82 Eur, în echivalent în lei la data plății, reprezentând contravaloarea imobilului situat în București, Str. Dr.

Alexandru Locușteanu (teren + construcție). Ca urmare a admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei P.S. București, tribunalul a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu această pârâtă, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. Împotriva sentinței civile nr. 1244 din 08 iunie 2012 pronunțată de Tribunalul București, secția V-a civilă, în dosarul nr. 30015/3/2009* (526/2013) a formulat apel M. București prin P.G., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Curtea, văzând intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013 (M. Of.

nr. 278/17 mai 2013), privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, a pus în vedere părților să-și prezinte un punct de vedere cu privire la incidența în cauză a noii legi, în plus, reclamanta să vină cu precizări pe aspectul temeiului de drept al cererii de chemare în judecată față de criticile apelantului vizând aspecte legate de temeiurile invocate de reclamantă în cauză. Curtea de Apel a considerat că acesta critică privind neutilizarea procedurii speciale prevăzută de O.U.G. nr. 94/2000, nu este fondată, întrucât dimpotrivă, s-a formulat cerere în temeiul acestui act normativ special, care însă nu a primit soluționare.

Analizând apelul formulat, Curtea a constatat că acesta este fondat, potrivit următoarelor considerente: Cu privire la inadmisibilitatea acțiunii prin raportare la neuzarea de calea legilor speciale de către reclamantă, fără a reveni asupra soluției intrată sub autoritatea de lucru judecat, Curtea a constatat că temeiul de drept invocat în cererea de chemare în judecată l-au reprezentat deopotrivă art. 480 C. civ. și Legea nr. 10/2001, iar potrivit precizării din apel și Legea nr. 455/2006. S-a reținut că primează procedura specială administrativă (cu plenitudine de competență a Comisiei Speciale de retrocedare), pentru terenuri din intravilan și construcții existente, altele decât lăcașele de cult.

Se observă că pentru terenul în litigiu, sunt aplicabile prevederile legii speciale, O.U.G. nr. 94/2000 aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 501/2002 cu modificări prin Legea nr. 48/2004, având competență de soluționare Comisia specială de retrocedare susmenționată, iar controlul judiciar este atras de către instanțele de contencios administrativ în a cărei rază teritorială este situat imobilul solicitat potrivit art. 7 din O.U. Din reglementarea susmenționată rezultă însă, că pentru construcțiile demolate, nu există reglementare în O.U.G. nr. 94/2000, deși au constituit parte a imobilului pentru care s-a formulat cerere, atât la comisia specială de retrocedare pentru cultele religioase, cât și la instanță, în pricina pendinte, și care trebuie să beneficieze de o soluționare pe fond, având în vedere dreptul de acces la justiție, dar și reglementarea specială în materie de acordare de măsuri reparatorii în echivalent.

Se mai constată că la fond nu s-a avut în vedere la acordarea de despăgubiri reglementarea anterioară specială prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2007, ci dreptul comun în materie de revendicare, art. 480 – art. 481 C. civ., pentru imposibilitatea restituirii în natură, revendicarea fiind convertită în acordarea de despăgubiri, constând în contravaloarea de piață a imobilului. Cum însă apelul este devolutiv (evocă fondul), iar Legea nr. 165/2013 este direct aplicabilă în ceea ce privește rejudecarea fondului cauzei, Curtea a constatat că cererea de chemare în judecată este admisibilă și întemeiată în parte, cu privire la clădirile demolate. Curtea a constatat astfel, că apelul M. București prin P.G.

este fondat, dar pentru considerentele reținute și pentru criticile vizând acordarea fără motivarea în fapt și în drept a despăgubirilor pentru întregul imobil ce a făcut obiectul acțiunii. S-a considerat că nu suntem în prezența unui bun efectiv și actual și nici a unei speranțe legitime, care să intre sub protecția art. 1 din Protocolul 1 adițional la C.E.D.O., invocat de către reclamantă și care să deschidă, calea acțiunii în revendicare potrivit art. 480 C. civ., dreptul comun, respectiv acordarea de despăgubiri în condițiile dreptului comun, după caz. Având în vedere considerentele reținute, prevederile art. 296 și dispozițiile de drept substanțial analizate la cauza pendinte, Curtea a admis apelul, a schimbat în parte sentința apelată și pe fond a respins cererea reclamantei privind acordarea de despăgubiri pentru terenul în suprafață de 297 mp.

situat în București, str. Dr. Al. Locușteanu, identificat prin raportul tehnic de expertiză din apel, ca neîntemeiată. A obligat pe pârâtul M. București prin P.G. să emită dispoziție cu propunere de acordare măsuri compensatorii prin puncte pentru construcția expropriată care s-a aflat pe terenul susmenționat, cu suprafața utilă de 143,60 mp, identificată și descrisă de expertul tehnic H.F. la dosarul atașat al Judecătoriei sectorului 5 București nr. 143/302/2007, potrivit art. 11 din Legea nr. 10/2001 coroborat cu Legea nr. 165/2013. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate. Împotriva deciziei nr. 381/ A din 29 septembrie 2014 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a declarat recurs reclamanta Parohia B.V., invocându-se următoarele motive: Hotărârea instanței de apel este nelegală, fiind lipsită de temei legal și dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. Hotărârea instanței de apel este nelegală față de împrejurarea că încalcă autoritatea de lucru judecat a deciziei Curții de Apel București 261A/2011 pronunțată în primul ciclu procesual în dosarul 30015/3/2009. Se susține că instanța de apel a încălcat și dispozițiile art. 315 C. proc. civ., deoarece a trecut la reanalizarea excepției inadmisibilității acțiunii în revendicare față de dispozițiile O.G. nr. 94/2000 și a decis ca reclamanta nu are altă posibilitate decât să urmeze procedurile legii speciale și că nelegalitatea hotărârii este evidentă în condițiile în care Curtea de Apel nu a respectat hotărârea instanței de casare asupra problemelor de drept dezlegate. Instanța a încălcat principiul contradictorialității aducând atingere dreptului la apărare al intimatei-reclamante și a depășit limitele rolului sau activ [(art. 129 alin. (4) C. proc.

civ.)], precum și decizia Curții Constituționale nr. 88/2014 publicata în M. Oficial 281 din 16 aprilie 2014, apreciind că Legea nr. 165/2013 este direct aplicabilă, deși a fost admisă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 teza a doua, raportate la dispozițiile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 165/2013. Se precizează că instanța de apel a încălcat prevederile art. 1 Protocolul 1 Adițional la Convenție coroborate cu cele prevăzute de art. 6 din alin. (1) din Convenție, dispozițiile art. 21 din Constituția României care garantează accesul la justiție și decizia nr. 33/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție (pronunțată în recurs în interesul legii). Se mai arată că instanța de apel a făcut o aplicare greșită a acestor dispoziții legale, apreciind că recurenta nu deține niciun bun sau o speranță legitimă deoarece nu este în posesia unei hotărâri irevocabile care să-i constate dreptul de proprietate.

Exproprierea imobilului prin Decretul nr. 405/1986 fără nicio despăgubire, aspect necontestat de apelanta P.M. București prin motivele de apel este considerată de lege abuzivă fără a mai fi necesară altă dovadă. În condițiile în care apelanta P.M. București nu a invocat în apel nicio critică referitoare la reținerea de către instanța de fond a împrejurării că nu s-au achitat despăgubiri ca urmare a Decretului de expropriere 405/1986, ci doar a criticat, prin motivul de apel, faptul că existența decretului de expropriere atrage inadmisibilitatea acțiunii conform deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 53/2007, rezultă că acest aspect al plății despăgubirilor a intrat în puterea lucrului judecat, el neputând fi analizat în recurs.

În concluzie, se apreciază că reclamantul are o hotărâre irevocabilă care constată că are un bun și deci un interes patrimonial suficient de bine caracterizat, constând în interesul de a li se restitui în natură imobilul solicitat sau de a primi despăgubiri (echivalentul valoric al acestui bun). Analizând recursul declarat prin prisma dispozițiilor legale incidente și a motivelor de recurs invocate, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acesta este nefondat pentru considerentele ce succed: Dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., prevăd că se poate solicita modificarea unei hotărâri când aceasta a fost dată cu interpretarea sau aplicarea greșită a legii sau când este lipsită de temei legal.

Criticile recurentei reclamante vizează, în esență, greșita aplicare și interpretare a art. 315 C. proc. civ., a art. 129 alin. (4) C. proc. civ., a deciziei Curții Constituționale nr. 88/2004 a art. 1 din Protocolul Adițional nr. 1 la C.E.D.O. și a art. 6 alin. (1) din C.E.D.O. Susținerile recurentei reclamante în sensul că instanța ar fi încălcat prevederile art. 315 C. proc. civ., prin reanalizarea excepției inadmisibilității acțiunii în revendicare față de dispozițiile O.G. nr. 94/2004 nu pot fi primite. Dispozițiile art. 315 C. proc. civ., prevăd obligativitatea pentru instanța de trimitere de a respecta îndrumările instanței de casare, obligație pe care Curtea de Apel București, prin decizia recurată a respectat-o întocmai.

Astfel, s-a menționat în mod expres în considerentele deciziei atacate că reiterarea excepției de inadmisibilitate a acțiunii nu mai poate face obiect de dezbatere deoarece prin decizia anterioară, nr. 261/ A din 10 martie 2011, Curtea de Apel s-a pronunțat în sensul respingerii ei. Pe de altă parte, instanța de apel a interpretat în mod just dispozițiile legale incidente constatând că s-a adoptat o reglementare specială în materia dedusă judecății, O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, altele decât lăcașele de cult și că anterior sesizării instanței (22 martie 2007), potrivit relațiilor depuse la dosar de Comisia Specială de retrocedare cu adresa nr. 581/ C din 04 iunie 2014, s-a reținut că reclamanta Parohia B.V.

a formulat cerere de despăgubiri privind imobilul din litigiu situat în București str. Alexandru Locușteanu, înregistrată sub nr. 681593/ C din 17 noiembrie 2005, soluționarea acestei cereri fiind suspendată până la judecarea prezentului litigiu. Astfel, s-a statuat că pentru partea de imobil vizând terenul de 297 mp identificat prin raportul de expertiză, se impune a se relua procedura administrativ stabilită de O.U.G. nr. 94/2000. Curtea a constatat în mod legal că, prin noua Lege nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, cu referire la Legea nr. 10/2001, Legea nr. 247/2005, dar și la O.U.G.

nr. 94/2000, articolele corespunzătoare pentru acordarea de despăgubiri din Titlul VII din Legea nr. 247/2005 s-au abrogat, fiind introduse, conform art. 4 din Legea nr. 165/2013, măsurile compensatorii prin puncte. Corect s-a dispus sub acest aspect obligarea pârâtului M. București la emiterea dispoziției cu propunere de acordare a măsurilor compensatorii prin puncte pentru construcția expropriată.

Drept urmare, instanța de apel nu a încălcat principiul contradictorialității, al dreptului la apărare și al exercitării rolului activ deoarece, în virtutea caracterului devolutiv al apelului a considerat în mod corect că cererea de chemare în judecată este admisibilă în parte, cu privire la clădirile demolate, dată fiind aplicabilitatea directă a Legii nr. 165/2013, privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire în natură sau prin echivalent a imobilului preluat în mod abuziv în perioada regimului comunist din România, deoarece conform art. 4 din Legea nr. 165/2013, dispozițiile acestei legi se aplică cererilor formulate și depuse în termen legal la entitățile învestite de lege, nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi.

Criticile recurentei reclamante ce vizează încălcarea dispozițiilor deciziei Curții Constituționale nr. 88/2014 nu pot conduce la reținerea nelegalității deciziei recurate, deoarece această decizie nu are aplicabilitate în cauza dedusă judecății. Prin această decizie, Curtea Constituțională a constatat că dispozițiile art. 4 teza a II-a din Legea nr. 165/2013 sunt constituționale în măsura în care termenele prevăzute la art. 33 din aceeași lege nu se aplică și cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv aflate pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a legii, neprezentând relevanță pentru cauza pendinte dispozițiile art. 4 teza a II-a din Legea nr. 165/2013.

Nici susținerile recurentei reclamante privind încălcarea prevederilor art. 1 din Protocolul nr. 1 Adițional la C.E.D.O., coroborate cu art. 6 alin. (1) din Convenție, art. 21 din Constituție și decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 33/2008 (pronunțată în recurs în interesul legii) nu se justifică.

Pentru imobilul teren, corect s-a reținut că, pentru a se justifica admiterea acțiunii în revendicare, trebuie clarificată noțiunea de „bun” în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 Adițional la C.E.D.O., care trebuie să fie actual și efectiv, iar dreptul de proprietate să fi fost reconfirmat, analiză pe care instanța de apel a efectuat-o, considerând că prima instanță în mod corect a respins acțiunea în revendicarea terenului, dar în mod greșit a admis cererea de acordare de despăgubiri pentru terenul de 297 mp și a concluzionat că se impune acordarea de măsuri compensatorii prin puncte pentru construcții și continuarea procedurii administrative în fața Comisiei speciale de retrocedare, pentru terenul în litigiu.

De altfel, după adoptarea Legii nr. 165/2013, C.E.D.O. a validat în jurisprudența sa (hotărârea din cauza Preda c. României din 29 aprilie 2014) măsurile la care s-a oprit legiuitorul român, arătând că acesta a fixat „termene precise pentru fiecare etapă administrativă și a prevăzut posibilitatea unui control jurisdicțional care permite instanțelor să verifice nu numai legalitatea deciziilor administrative, ci și să se subroge autorităților administrative prin pronunțarea, dacă este cazul, a unei decizii de restituire a bunului sau de acordare a unor compensații”. Totodată, având în vedere marja de apreciere a S.R. și garanțiile aferente prin instituirea unor reguli clare și previzibile, însoțite de termene imperative și de un control judiciar efectiv, Curtea a considerat că „Legea nr. 165/2013 oferă, în principiu, un cadru accesibil și efectiv pentru soluționarea cererilor”.

Pentru aceste considerente, se va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta Parohia B.V. împotriva deciziei nr. 381/ A din 29 septembrie 2014 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie și în baza art. 312 C. proc. civ., se va menține decizia civilă ca legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII, D E C I D E Respinge, ca nefundat, recursul declarat de reclamanta Parohia B.V. împotriva deciziei nr. 381/ A din 29 septembrie 2014 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 30 ianuarie 2015.