ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5062/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Hotărârea atacată cu recurs Prin Sentința civilă nr. 5766 din 15 octombrie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamantul C.A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri.

Pentru a se pronunța astfel, Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele: În prealabil, judecătorul fondului a constatat că obiectul acțiunii cu care a fost învestit îl reprezintă cererea reclamantului de obligare a ministerului pârât la plata drepturilor salariale datorate pentru perioada 01 iulie 2007 - 14 mai 2009 potrivit Sentinței civile nr. 446 din 12 februarie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 1324 din 11 martie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal. În ședința din data de 08 octombrie 2012, când cauza a rămas în pronunțare, la solicitarea instanței, reclamantul a precizat că temeiul legal al acțiunii sale îl reprezintă dispozițiile art. 24 din Legea nr. 554/2004, ministerul pârât refuzând să execute Sentința civilă nr. 466/2008, rămasă irevocabilă prin Decizia civilă nr. 1324/2009.

Se mai reține că prin Sentința civilă nr. 466 din 12 februarie 2008 instanța a admis în parte acțiunea formulată de reclamant în contradictoriu cu Ministerul Economiei și Guvernul României - Cancelaria Primului Ministru, a anulat O.M.E.C. nr. 575 din 12 noiembrie 2006 cu privire la reclamant și Decizia nr. 200 din 04 decembrie 2006 emisă de Primul Ministru al Guvernului României, și a hotărât obligarea ministerului pârât la reîncadrarea sa potrivit rangului și pregătiri profesionale și la plata diferenței dintre drepturile salariale cuvenite în calitate de înalt funcționar public și cele efectiv plătite. Prin Decizia nr. 1324 din 11 martie 2009 Înalta Curte de Casație și Justiție S.C.A.F. a decis respingerea recursului declarat de pârâtul Guvernul României Cancelaria Primului Ministru, ca nefondat și a constatat nul recursul declarat de ministerul pârât.

În acest context, constată judecătorul fondului că, în executarea Sentinței civile nr. 466/2008 ministerul pârât prin O.P. nr. 324 din 06 mai 2009 a virat reclamantului suma calculată ca fiind datorată potrivit respectivei hotărâri judecătorești, corespunzător modului în care a înțeles dispozitivul acesteia și într-un cuantum diferit celui solicitat de reclamant prin somația nr. 82/2010 emisă de Biroul Executorului Judecătoresc P.B.A. Față de executarea hotărârii judecătorești la care face referire reclamantul instanța de fond a apreciat că dispozițiile art. 24 din Legea nr. 554/2004, nu pot constitui temei legal pentru demersul judiciar al reclamantului, acțiunea acestuia nefiind deci fondată legal.

2. Cererea de recurs Împotriva Sentinței nr. 5766 din 15 octombrie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul C.A. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, în condițiile art. 304 pct. 7 și art. 304 1 C. proc. civ. Recurentul combate hotărârea fondului sub următoarele aspecte: 2.1. Nemotivarea soluției adoptate (art. 304 pct. 7 C. proc. civ.) Consideră recurentul că în cauză este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., în condițiile în care instanța de fond nu și-a motivat soluția pronunțată ci doar a evocat argumentele invocate în apărare de către pârât. În acest sens, arată recurentul că în cuprinsul hotărârii recurate nu se regăsesc motivele de fapt și de drept ce au format convingerea instanței în sensul că M.E.C.M.A.

și-a executat obligația de plată a respectivelor drepturi salariale. Mai susține recurentul că, considerentele hotărârii recurate sunt contradictorii în condițiile în care instanța de fond, deși, admite în motivare aplicabilitatea art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2006 apreciază, totuși, că M.E.C.M.A. și-ar fi executat obligația de plată a drepturilor salariale, reținând, în acest sens, că prin O.P. nr. 324 din 06 mai 2009 a fost virată suma datorată potrivit deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție. 2.2 Netemeinicia hotărârii recurate (art. 304 1 C. proc. civ.) În acest sens recurentul susține că instanța de fond a respins în mod greșit acțiunea ca neîntemeiată, în condițiile în care hotărârea ce constituie titlu executoriu a rămas irevocabilă la data de 01 aprilie 2009, ceea ce a impus în sarcina M.E.C.M.A.

obligația executării sentinței din oficiu și la termenele scurte fixate prin lege, pentru respectarea principiului legalității și a exigențelor termenului rezonabil în procedura administrative și în procedura de executare a obligațiilor impuse autorităților publice prin hotărâre judecătorească. 3. Hotărârea instanței de recurs Înalta Curte, examinând motivele de recurs, acțiunea, probele cauzei și legislația aplicabilă, constată că recursul este nefondat, potrivit considerentelor ce se vor expune în continuare. 3.1 Cu privire la calitatea motivării sentinței (art. 304 pct. 7 C. proc. civ.) Verificând considerentele sentinței atacate, Înalta Curte constată că judecătorul fondului a explicat în mod convingător rațiunile pentru care a ajuns la concluzia că dispozițiile art. 24 din Legea nr. 554/2004, nu pot constitui temei legal pentru admiterea acțiunii formulate de către reclamant.

Astfel, este lesne de observat că respingerea acțiunii precizate a reclamantului a fost determinată de constatarea faptului că autoritatea pârâtă a executat Sentința civilă nr. 466/2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, și în ceea ce privește plata drepturilor salariale la care a fost obligată, (O.P. nr. 324 din 06 mai 2009) condiții în care s-a apreciat asupra netemeiniciei acțiunii promovate prin prisma art. 24 din Legea nr. 554/2004 a cărei rațiune o reprezintă sancționarea unei autorități publice pentru neexecutarea în termen legal a unei hotărâri judecătorești pronunțate de instanța de contencios administrativ.

În condițiile în care din simpla lecturare a considerentelor hotărârii recurate, rezultă că instanța de fond a analizat în detaliu susținerile ambelor părți ca și probatoriul administrat în cauză, nu poate fi calificat drept o lipsă de motivare faptul că prin considerentele hotărârii recurate nu s-a răspuns punctual la fiecare argument invocat în susținerea acțiunii deduse judecății, sau împrejurarea că judecătorul fondului și-a însușit o parte din apărările intimatei, cum în mod greșit susține recurentul. Totodată, nu se poate reține caracterul contradictoriu al considerentelor enunțate de recurent, în condițiile în care instanța de fond a analizat cauza prin prisma temeiului de drept invocat de reclamant ocazie cu care a constatat că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile impuse de art. 24 din Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru a se putea aplica autorității publice pârâte sancțiunea amenzii.

Prin urmare, constatând că motivarea sentinței răspunde exigențelor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte constată că motivul de recurs prevăzut în art. 304 pct. 7 C. proc. civ. este nefondat. 3.2 Nu poate fi reținută nici netemeinicia hotărârii recurate, prin prisma dispozițiilor art. 304 1 C. proc. civ., întrucât hotărârea contestată a fost dată cu interpretarea corectă a probatoriului administrat în cauză, după cum se va releva în continuare. Cererea adresată instanței de fond, așa cum a fost precizată a vizat aplicarea unei amenzi de 20% din salariul minim brut pentru neexecutarea unei hotărâri judecătorești, conform art. 24 din Legea nr. 554/2004.

Titlul executoriu a cărui neexecutare se invocă este Sentința civilă nr. 446 din 12 februarie 2008 a Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, irevocabilă prin Decizia nr. 1324 din 11 martie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de Contencios Administrativ și Fiscal. Prin această sentință s-a dispus anularea Ordinului nr. 575 din 12 noiembrie 2006 cu privire la reclamant și a Deciziei nr. 200 din 04 decembrie 2006 emisă de Primul-ministru al României și obligarea M.E.F. la încadrarea reclamantului potrivit rangului și pregătirii profesionale și la plata diferenței dintre drepturile salariale cuvenite în calitate de înalt funcționar public și cele efectiv plătite.

În primul rând, Înalta Curte constată că recurentul contestă neexecutarea hotărârii judecătorești doar în ceea ce privește cuantumul drepturilor salariale achitate de intimat în executarea Sentinței civile nr. 446/2008 a Curții de Apel București, condiții în care, față de limitele impuse de principiul disponibilității, prevăzut de art. 129 alin. (6) C. proc. civ., doar acest aspect va face obiectul analizei. Astfel, cum în mod corect reține și instanța de fond, în executarea Sentinței civile nr. 446 din 12 februarie 2006 a Curții de Apel București, Ministerul Economiei, a achitat recurentului, prin O.P. nr. 324 din 06 mai 2009, suma de 2.926 RON, cu titlu de drepturi salariale aferente perioadei decembrie 2006 - iunie 2007, în baza unei note de calcul întocmite de Direcția Buget, Contabilitate internă din cadrul Ministerului Economiei.

Faptul că intimatul a executat hotărârea judecătorească la care face referire recurentul, corespunzător modului în care a înțeles dispozitivul respectivei sentințe, în sensul că a achitat drepturile salariale la care a fost obligat într-un cuantum inferior celui solicitat de recurent, prin somația nr. 48/2010 emisă de Biroul Executorului Judecătoresc P.B.A., pe baza expertizei contabile extrajudiciare, întocmită în procedura de executare silită, nu poate fi calificat drept neexecutare a unei hotărâri judecătorești irevocabile, în sensul art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004. Așadar, în speță, în mod corect instanța de fond, a apreciat pe baza probatoriului administrat în cauză, că autoritatea publică intimată a făcut, în termen legal, toate demersurile necesare pentru achitarea drepturilor salariale cuvenite recurentului în baza Sentinței nr. 446/2008.

Divergențele referitoare la cuantumul despăgubirilor cuvenite recurentului, în executarea Sentinței civile nr. 466 din 12 februarie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, exced cadrului de soluționare impus de dispozițiile art. 24 din Legea nr. 554/2004, așa încât acestea urmează a fi clarificate în faza executării silite, în condițiile art. 371 1 și urm. C. proc. civ. Toate considerentele expuse, converg către concluzia că soluția pronunțată de instanța de fond este temeinică și legală, motiv pentru care recursul declarat în cauză va fi respins ca nefondat, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de C.A., împotriva Sentinței civile nr. 5766 din 15 octombrie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 noiembrie 2012 . Procesat de GGC - NN