ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4582/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4582/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.

Prima instanță

a)

cererea de chemare în judecată

Prin

cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția contencios

administrativ și fiscal, reclamanta SC F.A. SRL Fântânele a solicitat, în

contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Arad,

suspendarea Raportului de Inspecție fiscală nr. F-AR 844 din 19 decembrie 2011

și a Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată nr.

F-AR 983 din 19 decembrie 2011.

În

motivarea acțiunii, reclamanta a susținut în esență, că în urma efectuării unui

control financiar, a fost impusă prin decizia de impunere fiscală nr. F-AR-983

din 19 decembrie 2011 la 6.075.362 lei reprezentând impozit pe profit și TVA cu

accesorii și împotriva impunerii a formulat contestație în procedură

prealabilă, la data de 31 ianuarie 2012, nesoluționată până în prezent.

Reclamanta

susține că sunt întrunite cerințele art. 14 din Legea 554/2004 care prevede că:

Privitor

la iminența producerii unui prejudiciu, reclamanta a arătat că prin actele de

control contestate a fost obligată de către organele fiscale la plata sumei de

6.075.362 lei (peste 1.400.000 Euro) cu titlu de creanțe bugetare rezultate din

pretinse nereguli în calculul impozitului pe profit în perioada controlată, la care

se vor adăuga inclusiv majorările și penalitățile calculate potrivit legii în

situații de neplată.

Precizează

că paguba iminentă care poate fi evitată numai prin admiterea acțiunii în

suspendarea executării actelor de control atacate constă pe de o parte într-un

prejudiciu patrimonial cauzat reclamantei de efectele pe care lipsa de

folosință a unei asemenea sume de bani o va produce în mod cert acesteia, iar

pe de altă parte într-un prejudiciu de imagine care atrage implicit o pagubă

materială în patrimoniul acesteia, pentru considerentele pe care le vom detalia

în continuare:

În

ceea ce privește producerea unui prejudiciu patrimonial se arată că, având în

vedere cuantumul mare al sumei stabilite în sarcina sa prin Procesul-verbal

atacat de peste 1.400.000 Euro, este limpede că executarea intempestivă a

Deciziei atacate pe calea contestației administrative formulate ar prejudicia-o

în mod grav pe reclamantă, din punct de vedere material, întrucât lipsirea

acesteia de folosința unei sume de peste 1.400.000 Euro, mai ales în condițiile

economice de criza profundă pe care o traversează nu numai România, dar chiar

întreaga lume, este de natură a-i micșora semnificativ acesteia fondul de

lichidități.

Aceasta

ar putea avea consecințe deosebit de grave asupra activității reclamantei,

putând conduce chiar și la insolvența acesteia, cu atât mai mult cu cât

societatea se află într-un permanent proces de relansare economică, impus de

necesitatea adaptării continue la realitățile și la specificul domeniului în

care activează, proces care este și așa unul deosebit de dificil în condițiile

în care economia românească se află încă în plină perioadă de recesiune.

Producția

agricolă a fost afectată în mod serios de sechestrul asigurător efectuat în

toamna anului 2011, care a blocat complet activitatea societății în perioada

campaniei agricole de toamnă. În concret, din cauza faptului că, în mod abuziv

și nelegal s-a instituit sechestru asigurător pe toate bunurile și conturile

societății, inclusiv pe sămânță, societatea nu a putut recolta la timp, nu a

putut efectua lucrările agricole de toamna decât cu întârziere și nu a putut

semăna grâu pe toate hectarele planificate. Cu alte cuvinte, fără lichiditățile

necesare, fără sămânță, fără motorină, în mod efectiv nu au putut fi recoltate

și efectuate lucrările specifice și necesare, deși anul 2011 a fost un an

agricol foarte bun.

În

aceste condiții, este limpede că executarea sumei de 6.075.362 lei stabilite

(prin actele de control contestate în discuție ar crea un dezechilibru deosebit

de grav în activitatea societății, existând riscul ca aceasta să nu mai poată

achita facturile de utilități către furnizori. Or, neachitarea facturilor

curente nu poate conduce decât la sistarea de către aceștia a furnizării

utilităților absolut necesare derulării activității curente a reclamantei.

Referitor

la cea de-a doua condiție impusă de Legea nr. 554/2004, respectiv existenței

cazului bine justificat, reclamanta a arătat că,în speță, a fost deja dispusă

măsura unui sechestru asigurător în vederea garantării executării obligației

stabilite prin actele de control, bunurile sechestrate acoperind în întregime

creanța fiscală constatată în mod nelegal.

Astfel

cum rezultă din Procesul-verbal nr. 23 din 17 ianuarie 2012, organele de

control au apreciat că, în contextul emiterii Deciziei de impunere din data de

19 decembrie 2011, există pericolul ca debitorul să se sustragă de la urmărire

sau să își risipească patrimoniul/averea, context în care este necesară

instituirea de măsuri asigurătorii potrivit prevederilor art. 129 alin. (4) și

(5) din O.U.G. nr. 92/2003.

În

acest sens, potrivit Deciziei de instituire a măsurii sechestrului asigurătoriu

nr. 5 din 18 ianuarie 2012 (Anexa nr. 21 la cererea de chemare în judecată),

organele de control au reținut că se impune instituirea de măsuri asigurătorii

asupra următoarelor bunuri deținute în proprietate de către F.A.: teren

intravilan str. Poetului nr. 105-107 Arad, CF nr. 311810 și 320304 - valoare

5.599.509 lei; clădiri str. Poetului nr. 105-107 Arad, CF nr. 311810 și 320304

- valoare 6.669.634 lei.

Astfel

cum s-a detaliat și în cuprinsul contestației administrative, Raportul și

Decizia sunt nelegale și netemeinice, neexistând niciun temei legitim pentru

mărirea masei profitului impozabil. în realitate, soluția organelor de control

fiscal este greșită întrucât: acestea au făcut o greșită aplicare a legii în

timp, neținând seama de prevederile în vigoare la momentul la care a avut loc

vânzarea și reevaluarea terenurilor; în fapt, nu a avut loc o modificare a destinației

contului, astfel încât nu se impune impozitarea acestuia.

Pârâta

Direcția Generală a Finanțelor Publice Arad nu a formulat întâmpinare în cauză.

2.

Soluția pronunțată de prima instanță

Curtea

de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr.

224 din 3 aprilie 2012, a admis cererea formulată de reclamanta SC F.A. SRL

Fântânele împotriva pârâtei Direcția Generală a Finanțelor Publice Arad și, în

consecință, a dispus suspendarea executării deciziei de impunere fiscală nr.

F-AR 983 din 19 decembrie 2011 și a R.I.F. nr. F-AR 84 din 19 decembrie 2011

emise de pârâtă, până la pronunțarea instanței de fond.

Pentru

a se pronunța astfel, instanța de fond, a reținut, în esență, următoarele;:

Potrivit

art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 în cazuri bine justificate și pentru

prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7 a

autorității publice care a emis acrul, persoana vătămată poată să ceară

instanței de contencios administrativ suspendarea executării actului

administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond.

Deci,

măsura suspendării executării unui act administrativ poate fi luată dacă sunt

întrunite cumulativ trei cerințe legale și anume: cazul bine justificat,

iminența producerii unei pagube prin executare și dovada plângerii prealabile.

În

cauza dedusă judecății, instanța a constatat îndeplinirea acestor condiții

legale.

Astfel,

prin cerere reclamanta a făcut trimitere la aspecte de nelegalitate ale actelor

fiscale, consemnate în contestația din procedura prealabilă, depusă la dosar,

în sensul că impunerea a încălcat dispozițiile art. 11, 19, 22 alin. (5), C.

fisc., art. 57

1

din H.G. nr. 44/2004, OMFP nr. 1752/2005, art. 27 C.

proc. fisc. sau art. 100 din Legea nr. 99/1999.

Cum

legea contenciosului administrativ a creat cadrul legal pentru a se verifica

legalitatea unui act administrativ care se bucură de o prezumție relativă de

legalitate, reclamanta are dreptul de a fi suspendată executarea acestuia, până

când o instanță de judecată imparțială va cenzura respectivul act.

Privitor

la iminența producerii unui prejudiciu, reglementat de art. 2 alin. (1) lit. ș)

din Legea nr. 554/2004 ca un prejudiciu material și previzibil, instanța a

reținut că actul dedus judecății este unul de impunere fiscală, executoriu prin

natura sa potrivit dispozițiilor Codului de procedură fiscală, iar iminența

producerii unei pagube este demonstrată de pornirea executării silite față de

reclamantă.

Astfel,

în baza deciziei de impunere fiscală din litigiu, pârâta a dispus luarea

măsurii sechestrului asigurător față de bunuri aparținând reclamantei, conform

Procesul-verbal nr. 23 din 17 ianuarie 2012 depus la dosar.

Mai

mult, arată instanța având în vedere faptul că reclamanta este o societate

comercială cu un obiect de activitate în domeniul agricol, are personal angajat

așa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar, că are în derulare contracte

comerciale cu partenerii din afaceri, punerea în executare a debitului fiscal

de valoare substanțială, respectiv de 6.075.362 lei, ar avea consecințe

ireparabile asupra activității sale, putând duce chiar la falimentare în

condițiile economice prezente.

În

acest context apelarea la principiile consacrate din dreptul european și la

regulile jurisprudențiale comunitare reprezintă nu doar o posibilitate, ci o

obligație a judecătorului.

În

fine, instanța a avut în vedere și recomandarea nr. R(89)8 din 13 septembrie

1989 a Comitetului de Miniștrii din cadrul CE. Acest act juridic emis la nivel

european a considerat că este de dorit să se asigure persoanelor o protecție

jurisdicțională provizorie, fără a recunoaște, totuși eficacitatea necesară

acțiunii administrative.

În

plus, s-a arătat în același act european că executarea imediată și integrală a

actelor administrative contestate sau susceptibile de a fi contestate poate, în

anumite circumstanțe, cauza persoanelor un prejudiciu ireparabil și pe care

echitatea îl impune ca fiind de evitat în măsura posibilului.

Împotriva

acestei sentințe a promovat recurs pârâta Direcția Generală a Finanțelor

Publice Arad.

În

motivarea recursului formulat, recurenta -pârâtă a criticat sentința atacată,

în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

susținând că în mod greșit instanța de fond a reținut că a fost depusă

cauțiunea de 1% din valoarea debitului, întrucât suma achitată de reclamantă nu

reprezintă 1% din valoarea sumelor stabilite suplimentar, de organele fiscale.

Consideră

recurenta că, în raport de dispozițiile art. 215 alin. (2) C. proc. civ.,

cererea de suspendare a executării actelor administrativ-fiscale formulată de

reclamantă era inadmisibilă, fără dovada plății cauțiunii fixate de instanță.

Totodată,

recurenta a criticat soluția instanței de fond susținând că în mod eronat s-a

reținut ca fiind îndeplinite condițiile legale prevăzute de dispozițiile art.

14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, deși reclamanta nu a dovedit nici cazul

bine justificat și nici producerea unei pagube iminente.

Intimata-reclamantă

SC F.A. SRL a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului

formulat și menținerea hotărârii pronunțate de către instanța de fond ca fiind

legală și temeinică, susținând în esență că motivele invocate sunt nefondate.

Examinând

sentința atacată în raport de criticile formulate, de dispozițiile legale

incidente în cauză cât și în temeiul art. 304

1

C. proc. civ., Înalta

Curte constată că recursul formulat în cauză este nefondat și urmează a fi

respins pentru considerentele expuse în continuare.

Astfel,

în ceea ce privește motivul de recurs referitor la stabilirea cauțiunii,

instanța de control judiciar îl apreciază ca fiind nefondat.

Potrivit

dispozițiilor art. 215 alin. (2) C. proc. civ., instanța competentă cu

soluționarea unei cereri de suspendare a executării, poate stabili o cauțiune

de până la 20% din cuantumul sumei contestate, iar în cazul cererilor al căror

obiect nu este evaluabil în bani o cauțiune de până la 2.000 lei.

Astfel

cum rezultă din încheierea de ședință din 13 martie 2012, instanța de fond a

stabilit în sarcina intimatei-reclamante plata unei cauțiuni de 1% din valoarea

debitului contestat, aceasta achitând suma de 60.753,62 lei conform recipisei

de consemnare nr. 500718 din 1 din 22 martie 2012.

Întrucât

intimata-reclamantă a contestat doar în parte sumele stabilite prin actele administrativ-fiscale

respectiv suma de 5.470.015 lei din Decizia nr. 221 din 18 mai 2012, în mod

corect s-a stabilit de către instanță procentul reprezentând cauțiunea

datorată, prin raportare la sumele contestate, cât și în raport de dispozițiile

art. 215 alin. (2) C. proc. fisc.

În

ceea ce privește criticile recurentei referitoare la neîndeplinirea condițiilor

legale pentru a se dispune suspendarea executării, Înalta Curte le apreciază ca

fiind nefondate.

Potrivit

art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ

"În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente,

după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul

sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței

competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral

până la pronunțarea instanței de fond. În cazul în care persoana vătămată nu

introduce acțiunea în anularea actului, în termen de 60 de zile, suspendarea

încetează de drept și fără nicio formalitate."

Din

perspectiva acestor dispoziții legale, rezultă că pentru a se dispune

suspendarea executării unui act administrativ este necesar a fi îndeplinite

cumulativ condițiile legale stabilite, respectiv un caz bine justificat, care să

impună suspendarea, iar această măsură să fie necesară pentru prevenirea unei

pagube iminente.

Noțiunea

de caz bine justificat a fost definită la art. 2 alin. (1) lit. t) din lege, ca

fiind acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept care sunt de

natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului

administrativ iar condiția pagubei iminente a fost definită prin dispozițiile

art. 2 alin. (1) lit. ș) din același act normativ, ca fiind prejudiciul

material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a

funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.

Instanța

de control judiciar constată că în mod corect s-a reținut prin sentința

atacată, ca fiind îndeplinite ambele condiții legale.

Astfel,

în ceea ce privește condiția cazului bine justificat, prima instanță a

constatat și reținut în mod corect că există indicii de nelegalitate a actelor

de control contestate, care au fost desființate în parte, prin admiterea

contestației administrative formulate de intimată.

Pe

de altă parte, instanța de fond a reținut și faptul că, în speță a fost deja

dispusă măsura unui sechestru asigurător, în vederea garantării obligației

stabilite prin actele de control, valoarea bunurilor sechestrate acoperind

integral creanța fiscală stabilită prin actele de control contestate.

În

ceea ce privește condiția pagubei iminente, Înalta Curte constată că în mod

corect s-a reținut prin sentința atacată că și această condiție este

îndeplinită, având în vedere specificul activității desfășurate de

intimata-reclamantă în domeniul agricol, nevoia de lichidități pentru

asigurarea lucrărilor periodice din agricultură precum și pentru asigurarea

derulării contractelor comerciale cu partenerii de afaceri cât și pentru

achitarea creditelor,situații care au fost dovedite prin materialul probator

administrat în cauză.

Față

de cele arătate, apreciind că în mod corect instanța de fond a reținut că, în

cauză, sunt întrunite condițiile prevăzute de lege pentru suspendarea actelor

administrative, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a din C.

proc. civ., coroborat cu art. 20 și 28 din Legea nr. 554/2004, modificată, va

respinge recursul declarat, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de pârâta Direcția Generala a Finanțelor Publice a Județului

Satu Mare împotriva Sentinței civile nr. 224 din 6 aprilie 2012 a Curții de

Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată,

în ședință publică, astăzi 6 noiembrie 2012.

Procesat

de GGC - GV