ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4582/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Prima instanță a) cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC F.A. SRL Fântânele a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Arad, suspendarea Raportului de Inspecție fiscală nr. F-AR 844 din 19 decembrie 2011 și a Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată nr. F-AR 983 din 19 decembrie 2011. În motivarea acțiunii, reclamanta a susținut în esență, că în urma efectuării unui control financiar, a fost impusă prin decizia de impunere fiscală nr. F-AR-983 din 19 decembrie 2011 la 6.075.362 lei reprezentând impozit pe profit și TVA cu accesorii și împotriva impunerii a formulat contestație în procedură prealabilă, la data de 31 ianuarie 2012, nesoluționată până în prezent.

Reclamanta susține că sunt întrunite cerințele art. 14 din Legea 554/2004 care prevede că: Privitor la iminența producerii unui prejudiciu, reclamanta a arătat că prin actele de control contestate a fost obligată de către organele fiscale la plata sumei de 6.075.362 lei (peste 1.400.000 Euro) cu titlu de creanțe bugetare rezultate din pretinse nereguli în calculul impozitului pe profit în perioada controlată, la care se vor adăuga inclusiv majorările și penalitățile calculate potrivit legii în situații de neplată.

Precizează că paguba iminentă care poate fi evitată numai prin admiterea acțiunii în suspendarea executării actelor de control atacate constă pe de o parte într-un prejudiciu patrimonial cauzat reclamantei de efectele pe care lipsa de folosință a unei asemenea sume de bani o va produce în mod cert acesteia, iar pe de altă parte într-un prejudiciu de imagine care atrage implicit o pagubă materială în patrimoniul acesteia, pentru considerentele pe care le vom detalia în continuare: În ceea ce privește producerea unui prejudiciu patrimonial se arată că, având în vedere cuantumul mare al sumei stabilite în sarcina sa prin Procesul-verbal atacat de peste 1.400.000 Euro, este limpede că executarea intempestivă a Deciziei atacate pe calea contestației administrative formulate ar prejudicia-o în mod grav pe reclamantă, din punct de vedere material, întrucât lipsirea acesteia de folosința unei sume de peste 1.400.000 Euro, mai ales în condițiile economice de criza profundă pe care o traversează nu numai România, dar chiar întreaga lume, este de natură a-i micșora semnificativ acesteia fondul de lichidități.

Aceasta ar putea avea consecințe deosebit de grave asupra activității reclamantei, putând conduce chiar și la insolvența acesteia, cu atât mai mult cu cât societatea se află într-un permanent proces de relansare economică, impus de necesitatea adaptării continue la realitățile și la specificul domeniului în care activează, proces care este și așa unul deosebit de dificil în condițiile în care economia românească se află încă în plină perioadă de recesiune. Producția agricolă a fost afectată în mod serios de sechestrul asigurător efectuat în toamna anului 2011, care a blocat complet activitatea societății în perioada campaniei agricole de toamnă. În concret, din cauza faptului că, în mod abuziv și nelegal s-a instituit sechestru asigurător pe toate bunurile și conturile societății, inclusiv pe sămânță, societatea nu a putut recolta la timp, nu a putut efectua lucrările agricole de toamna decât cu întârziere și nu a putut semăna grâu pe toate hectarele planificate.

Cu alte cuvinte, fără lichiditățile necesare, fără sămânță, fără motorină, în mod efectiv nu au putut fi recoltate și efectuate lucrările specifice și necesare, deși anul 2011 a fost un an agricol foarte bun. În aceste condiții, este limpede că executarea sumei de 6.075.362 lei stabilite (prin actele de control contestate în discuție ar crea un dezechilibru deosebit de grav în activitatea societății, existând riscul ca aceasta să nu mai poată achita facturile de utilități către furnizori. Or, neachitarea facturilor curente nu poate conduce decât la sistarea de către aceștia a furnizării utilităților absolut necesare derulării activității curente a reclamantei.

Referitor la cea de-a doua condiție impusă de Legea nr. 554/2004, respectiv existenței cazului bine justificat, reclamanta a arătat că,în speță, a fost deja dispusă măsura unui sechestru asigurător în vederea garantării executării obligației stabilite prin actele de control, bunurile sechestrate acoperind în întregime creanța fiscală constatată în mod nelegal. Astfel cum rezultă din Procesul-verbal nr. 23 din 17 ianuarie 2012, organele de control au apreciat că, în contextul emiterii Deciziei de impunere din data de 19 decembrie 2011, există pericolul ca debitorul să se sustragă de la urmărire sau să își risipească patrimoniul/averea, context în care este necesară instituirea de măsuri asigurătorii potrivit prevederilor art. 129 alin. (4) și (5) din O.U.G.

nr. 92/2003. În acest sens, potrivit Deciziei de instituire a măsurii sechestrului asigurătoriu nr. 5 din 18 ianuarie 2012 (Anexa nr. 21 la cererea de chemare în judecată), organele de control au reținut că se impune instituirea de măsuri asigurătorii asupra următoarelor bunuri deținute în proprietate de către F.A.: teren intravilan str. Poetului nr. 105-107 Arad, CF nr. 311810 și 320304 - valoare 5.599.509 lei; clădiri str. Poetului nr. 105-107 Arad, CF nr. 311810 și 320304 - valoare 6.669.634 lei. Astfel cum s-a detaliat și în cuprinsul contestației administrative, Raportul și Decizia sunt nelegale și netemeinice, neexistând niciun temei legitim pentru mărirea masei profitului impozabil.

în realitate, soluția organelor de control fiscal este greșită întrucât: acestea au făcut o greșită aplicare a legii în timp, neținând seama de prevederile în vigoare la momentul la care a avut loc vânzarea și reevaluarea terenurilor; în fapt, nu a avut loc o modificare a destinației contului, astfel încât nu se impune impozitarea acestuia. Pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Arad nu a formulat întâmpinare în cauză. 2. Soluția pronunțată de prima instanță Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 224 din 3 aprilie 2012, a admis cererea formulată de reclamanta SC F.A. SRL Fântânele împotriva pârâtei Direcția Generală a Finanțelor Publice Arad și, în consecință, a dispus suspendarea executării deciziei de impunere fiscală nr. F-AR 983 din 19 decembrie 2011 și a R.I.F.

nr. F-AR 84 din 19 decembrie 2011 emise de pârâtă, până la pronunțarea instanței de fond. Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond, a reținut, în esență, următoarele;: Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7 a autorității publice care a emis acrul, persoana vătămată poată să ceară instanței de contencios administrativ suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond. Deci, măsura suspendării executării unui act administrativ poate fi luată dacă sunt întrunite cumulativ trei cerințe legale și anume: cazul bine justificat, iminența producerii unei pagube prin executare și dovada plângerii prealabile.

În cauza dedusă judecății, instanța a constatat îndeplinirea acestor condiții legale. Astfel, prin cerere reclamanta a făcut trimitere la aspecte de nelegalitate ale actelor fiscale, consemnate în contestația din procedura prealabilă, depusă la dosar, în sensul că impunerea a încălcat dispozițiile art. 11, 19, 22 alin. (5), C. fisc., art. 57 1 din H.G. nr. 44/2004, OMFP nr. 1752/2005, art. 27 C. proc. fisc. sau art. 100 din Legea nr. 99/1999. Cum legea contenciosului administrativ a creat cadrul legal pentru a se verifica legalitatea unui act administrativ care se bucură de o prezumție relativă de legalitate, reclamanta are dreptul de a fi suspendată executarea acestuia, până când o instanță de judecată imparțială va cenzura respectivul act.

Privitor la iminența producerii unui prejudiciu, reglementat de art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004 ca un prejudiciu material și previzibil, instanța a reținut că actul dedus judecății este unul de impunere fiscală, executoriu prin natura sa potrivit dispozițiilor Codului de procedură fiscală, iar iminența producerii unei pagube este demonstrată de pornirea executării silite față de reclamantă. Astfel, în baza deciziei de impunere fiscală din litigiu, pârâta a dispus luarea măsurii sechestrului asigurător față de bunuri aparținând reclamantei, conform Procesul-verbal nr. 23 din 17 ianuarie 2012 depus la dosar.

Mai mult, arată instanța având în vedere faptul că reclamanta este o societate comercială cu un obiect de activitate în domeniul agricol, are personal angajat așa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar, că are în derulare contracte comerciale cu partenerii din afaceri, punerea în executare a debitului fiscal de valoare substanțială, respectiv de 6.075.362 lei, ar avea consecințe ireparabile asupra activității sale, putând duce chiar la falimentare în condițiile economice prezente. În acest context apelarea la principiile consacrate din dreptul european și la regulile jurisprudențiale comunitare reprezintă nu doar o posibilitate, ci o obligație a judecătorului. În fine, instanța a avut în vedere și recomandarea nr. R(89)8 din 13 septembrie 1989 a Comitetului de Miniștrii din cadrul CE.

Acest act juridic emis la nivel european a considerat că este de dorit să se asigure persoanelor o protecție jurisdicțională provizorie, fără a recunoaște, totuși eficacitatea necesară acțiunii administrative. În plus, s-a arătat în același act european că executarea imediată și integrală a actelor administrative contestate sau susceptibile de a fi contestate poate, în anumite circumstanțe, cauza persoanelor un prejudiciu ireparabil și pe care echitatea îl impune ca fiind de evitat în măsura posibilului. Împotriva acestei sentințe a promovat recurs pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Arad. În motivarea recursului formulat, recurenta -pârâtă a criticat sentința atacată, în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc.

civ. susținând că în mod greșit instanța de fond a reținut că a fost depusă cauțiunea de 1% din valoarea debitului, întrucât suma achitată de reclamantă nu reprezintă 1% din valoarea sumelor stabilite suplimentar, de organele fiscale. Consideră recurenta că, în raport de dispozițiile art. 215 alin. (2) C. proc. civ., cererea de suspendare a executării actelor administrativ-fiscale formulată de reclamantă era inadmisibilă, fără dovada plății cauțiunii fixate de instanță. Totodată, recurenta a criticat soluția instanței de fond susținând că în mod eronat s-a reținut ca fiind îndeplinite condițiile legale prevăzute de dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, deși reclamanta nu a dovedit nici cazul bine justificat și nici producerea unei pagube iminente.

Intimata-reclamantă SC F.A. SRL a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului formulat și menținerea hotărârii pronunțate de către instanța de fond ca fiind legală și temeinică, susținând în esență că motivele invocate sunt nefondate. Examinând sentința atacată în raport de criticile formulate, de dispozițiile legale incidente în cauză cât și în temeiul art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul formulat în cauză este nefondat și urmează a fi respins pentru considerentele expuse în continuare. Astfel, în ceea ce privește motivul de recurs referitor la stabilirea cauțiunii, instanța de control judiciar îl apreciază ca fiind nefondat. Potrivit dispozițiilor art. 215 alin. (2) C. proc.

civ., instanța competentă cu soluționarea unei cereri de suspendare a executării, poate stabili o cauțiune de până la 20% din cuantumul sumei contestate, iar în cazul cererilor al căror obiect nu este evaluabil în bani o cauțiune de până la 2.000 lei. Astfel cum rezultă din încheierea de ședință din 13 martie 2012, instanța de fond a stabilit în sarcina intimatei-reclamante plata unei cauțiuni de 1% din valoarea debitului contestat, aceasta achitând suma de 60.753,62 lei conform recipisei de consemnare nr. 500718 din 1 din 22 martie 2012. Întrucât intimata-reclamantă a contestat doar în parte sumele stabilite prin actele administrativ-fiscale respectiv suma de 5.470.015 lei din Decizia nr. 221 din 18 mai 2012, în mod corect s-a stabilit de către instanță procentul reprezentând cauțiunea datorată, prin raportare la sumele contestate, cât și în raport de dispozițiile art. 215 alin. (2) C. proc.

fisc. În ceea ce privește criticile recurentei referitoare la neîndeplinirea condițiilor legale pentru a se dispune suspendarea executării, Înalta Curte le apreciază ca fiind nefondate. Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ "În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond.

În cazul în care persoana vătămată nu introduce acțiunea în anularea actului, în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept și fără nicio formalitate." Din perspectiva acestor dispoziții legale, rezultă că pentru a se dispune suspendarea executării unui act administrativ este necesar a fi îndeplinite cumulativ condițiile legale stabilite, respectiv un caz bine justificat, care să impună suspendarea, iar această măsură să fie necesară pentru prevenirea unei pagube iminente.

Noțiunea de caz bine justificat a fost definită la art. 2 alin. (1) lit. t) din lege, ca fiind acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ iar condiția pagubei iminente a fost definită prin dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. ș) din același act normativ, ca fiind prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public. Instanța de control judiciar constată că în mod corect s-a reținut prin sentința atacată, ca fiind îndeplinite ambele condiții legale. Astfel, în ceea ce privește condiția cazului bine justificat, prima instanță a constatat și reținut în mod corect că există indicii de nelegalitate a actelor de control contestate, care au fost desființate în parte, prin admiterea contestației administrative formulate de intimată.

Pe de altă parte, instanța de fond a reținut și faptul că, în speță a fost deja dispusă măsura unui sechestru asigurător, în vederea garantării obligației stabilite prin actele de control, valoarea bunurilor sechestrate acoperind integral creanța fiscală stabilită prin actele de control contestate. În ceea ce privește condiția pagubei iminente, Înalta Curte constată că în mod corect s-a reținut prin sentința atacată că și această condiție este îndeplinită, având în vedere specificul activității desfășurate de intimata-reclamantă în domeniul agricol, nevoia de lichidități pentru asigurarea lucrărilor periodice din agricultură precum și pentru asigurarea derulării contractelor comerciale cu partenerii de afaceri cât și pentru achitarea creditelor,situații care au fost dovedite prin materialul probator administrat în cauză.

Față de cele arătate, apreciind că în mod corect instanța de fond a reținut că, în cauză, sunt întrunite condițiile prevăzute de lege pentru suspendarea actelor administrative, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a din C. proc. civ., coroborat cu art. 20 și 28 din Legea nr. 554/2004, modificată, va respinge recursul declarat, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta Direcția Generala a Finanțelor Publice a Județului Satu Mare împotriva Sentinței civile nr. 224 din 6 aprilie 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 6 noiembrie 2012. Procesat de GGC - GV