ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4365/2012

Asupra recursului de față; Prin Sentința nr. 12/2012 din 12 ianuarie 2012, Curtea de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamanta SC F.S. SRL, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Brăila, și a dispus suspendarea executării raportului de inspecție fiscală x1 din 14 noiembrie 2011, a deciziei de impunere x2 din 14 noiembrie 2011, a deciziei x3 din 14 noiembrie 2011, de nemodificare a bazei de impunere și a deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii x4 din 14 noiembrie 2011, până la pronunțarea instanței de fond.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele: Potrivit art. 14 din Legea nr. 554/2004, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente după sesizarea în condițiile art. 7 din aceeași lege, a autorității publice care a emis actul, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond. În conformitate cu dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, pentru a se dispune suspendarea actului administrativ trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: existența unui act administrativ unilateral, parcurgerea procedurii administrative prealabile, prezumția cazului bine justificat și prevenirea unei pagube iminente.

Cazurile bine justificate au fost definite prin dispozițiile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 ca fiind "împrejurările legate de starea de fapt și de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința actului administrativ". Prin urmare, existența acestei condiții ar fi îndeplinită în situația în care se regăsesc argumente juridice cu privire la prezumția de nelegalitate a actului administrativ aflat în litigiu. În cauză, s-a susținut că există îndoieli serioase cu privire la legalitatea actelor administrative a căror suspendare se cere, deoarece, până a antama fondul cauzei, pentru emiterea acestora nu au fost respectate o serie de dispoziții imperative; atât din O.G.

nr. 92/2003, cât și din Normele de aplicare a acestei ordonanțe ținând cont de obiectul de activitate al societății reclamante - comerț cu autoturisme și vehicule ușoare - cod CAEN 4511, pentru care reverificarea fiscală se face în situații exprese și limitativ prevăzute. S-a constatat că și cea de a doua condiție impusă de textul de lege este îndeplinită: Astfel, paguba iminentă, așa cum este definită în prevederile art. 2 lit. "s" din Legea nr. 554/2004, se concretizează în speța de față prin aceea că odată indisponibilizată suma de 2.900.000 lei, activitatea economică a societății reclamante este paralizată pentru viitor, putând conduce la falimentul acesteia, cu consecințe nefaste asupra derulării contractelor și a veniturilor personalului angajat.

Împotriva acestei soluții, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs pârâta, D.G.F.P. Brăila, solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamanta SC F.S. SRL Brăila. În motivele de recurs se arată că hotărârea este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, respectiv art. 129 alin. (1) C. proc. civ., art. 1169 C. civ., dar și ale art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Cu privire la suspendarea executării deciziei de impunere privind obligații fiscale suplimentare de plată și a raportului de inspecție fiscală contestate, s-a arătat că în practica Înaltei Curți de Casație și Justiție și a Curții Constituționale s-a stabilit că actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate, iar suspendarea executării actului constituie o situație de excepție.

Până la o eventuală anulare de către o instanță judecătorească, actul administrativ bucurându-se de prezumția de legalitate, obligațiile stabilite în sarcina reclamantei prin actele administrative atacate reprezintă creanțe certe, lichide și exigibile, iar în caz contrar, s-ar anticipa soluția ce va fi dată pe fondul cauzei, ajungându-se propriu-zis la o prejudecare a fondului, ceea ce ar contraveni dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004. Mai mult, actul administrativ atacat nu a fost pus în executare de către recurentă, deci nu poate exista un caz bine justificat și nici posibilitatea producerii unei pagube iminente. Emiterea actelor administrativ-fiscale atacate s-a făcut cu respectarea dispozițiilor O.G.

nr. 92/2003, iar reclamanta nu se poate sustrage de la plata datoriilor la bugetul de stat, achitarea acestora reprezentând o obligație constituțională. Paguba iminentă și pretinsa prejudiciere a debitorului nu a fost dovedită cu probe pertinente la dosarul cauzei, iar simpla cerere nu este suficientă fără a fi probată, conform art. 129 alin. (1) C. proc. civ. și art. 1169 C. civ. Faptul că societatea desfășoară activitate în domeniul construcțiilor și că se invocă "o perturbare gravă a activității economice", precum și faptul că au salariați,, credite angajate și contracte în derulare", nu reprezintă un caz bine justificat în accepțiunea art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și nu este un motiv temeinic invocat și probat pentru prevenirea unei pagube iminente, mai ales că societatea a recunoscut că este solvabilă.

Instanța de fond a pronunțat o hotărâre cu încălcarea legii, în speță, a art. 129 alin. (1 1 ) din O.G. nr. 92/2003 dar și cu încălcarea competenței materiale a altei instanțe. Instanța de fond a dispus suspendarea efectelor Deciziei de instituire măsuri asiguratorii nr. x4 din 14 noiembrie 2011, deși împotriva acesteia se poate formula contestație la executare, iar suspendarea nu se poate dispune decât de instanța competentă care ar fi Judecătoria Brăila. După examinarea motivelor de recurs, a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va respinge recursul pentru următoarele considerente: În fața instanței de fond s-a solicitat suspendarea raportului de inspecție fiscală, deciziei de impunere, dispoziției privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală, deciziei de nemodificare a bazei de impunere și a deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii întocmite de organele fiscale ca urmare a controlului efectuat la SC F.S.

SRL Brăila, iar instanța de fond a admis cererea reclamantei. Suspendarea actului administrativ ca operațiune juridică de întrerupere vremelnică a efectelor acestuia reprezintă o situație de excepție de la regula executării din oficiu și ea se poate dispune numai dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege. Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 "în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond.

În cazul în care persoana vătămată nu introduce acțiunea în anulare a actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept și fără nicio formalitate". Prin urmare, legea impune următoarele condiții pentru a se dispune suspendarea executării: - să se ceară suspendarea executării unui act administrativ unilateral; - să se facă dovada că s-a formulat plângerea prealabilă; - să se facă dovada existenței "cazului bine justificat"; - să se facă dovada "pagubei iminente". Cu privire la primele două condiții se constată că actul a cărui suspendare se solicită este un act administrativ unilateral, iar reclamanta a formulat contestație la 9 decembrie 2011 împotriva deciziei de impunere emisă de D.G.F.P.

Brăila. "Cazul bine justificat" este definit în art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind împrejurările legate de starea de fapt și de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ. Altfel spus, pentru a interveni suspendarea executării unui act administrativ, trebuie să existe un indiciu temeinic de nelegalitate. În privința cazului bine justificat, deși recurenta afirmă că emiterea actelor administrativ-fiscale atacate s-a făcut cu respectarea dispozițiilor O.G. nr. 92/2003, nu a răspuns criticilor formulate de reclamant și care s-ar circumscrie acestei noțiuni. Astfel, la dosarul instanței de fond a fost depus procesul-verbal încheiat la 14 iunie 2011 de către D.G.F.P.

Brăila, în urma unui control inopinat și ale cărui concluzii sunt contrare actelor contestate în prezenta cauză, astfel că soluția instanței de fond este legală și temeinică în privința reținerii cazului bine justificat. Paguba iminentă, o altă condiție ce trebuie îndeplinită pentru a se dispune suspendarea executării unui act administrativ, este definită de art. 2 lit. ș) din Legea nr. 554/2004 ca fiind prejudiciul material, previzibil și viitor ce s-ar crea prin executarea actului administrativ.

Referitor la paguba iminentă, chiar dacă recurenta a invocat faptul că societatea reclamantă desfășoară activitate în domeniul construcțiilor, aceasta nu are nicio legătură cu prezenta cauză, având în vedere că reclamanta nu are un asemenea obiect de activitate, ci activitatea desfășurată a constat în vânzarea de autovehicule second-hand achiziționate în Comunitatea Europeană și de pe piața internă, piese auto și accesorii, precum și din activitatea de prestări servicii (închiriere autovehicule). Și în ceea ce privește această condiție, soluția instanței de fond este legală și temeinică deoarece prin actele atacate s-au stabilit obligații bugetare de 2.742.068 lei TVA și 227.434 lei, majorări de întârziere, iar potrivit actelor depuse la dosar, cifra de afaceri pentru anul 2010 a fost de 4.137.002 lei.

În ceea ce privește criticile din recurs referitoare la încălcarea dispozițiilor art. 129 alin. (1) C. proc. fisc. și încălcarea competenței materiale a altei instanțe, se constată că acestea sunt lipsite de interes. Într-adevăr, instanța de fond a dispus, alături de suspendarea raporturilor de inspecție fiscală x1 din 14 noiembrie 2011, a deciziei de impunere x2 din 14 noiembrie 2011, a deciziei de nemodificare a bazei de impunere x3 din 14 noiembrie 2011 și a deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii x4 din 14 noiembrie 2011 deși dispozițiile art. 129 alin. (1 1 ) C. proc. fisc.

prevăd că "Împotriva actelor prin care se dispun și se duc la îndeplinire măsurile asigurătorii cel interesat poate face contestație în conformitate cu prevederile art. 172". Dar, în condițiile în care a fost menținută măsura suspendării actelor administrativ-fiscale emise de organele de control, nu se mai impune de către instanța de recurs, disjungerea acestui capăt de cerere privind suspendarea deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii și trimiterea lui la instanța competentă să-l soluționeze. De aceea, în baza art. 312 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, va fi respins ca nefondat recursul declarat de D.G.F.P. Brăila.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Brăila împotriva Sentinței nr. 12 din 12 ianuarie 2012 a Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 octombrie 2012. Procesat de GGC - CL