ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4365/2012

Asupra recursului de

față;

Prin Sentința nr. 12/2012 din 12 ianuarie 2012, Curtea de

Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea

formulată de reclamanta SC F.S. SRL, în contradictoriu cu pârâta Direcția

Generală a Finanțelor Publice Brăila, și a dispus suspendarea executării

raportului de inspecție fiscală x1 din 14 noiembrie 2011, a deciziei de

impunere x2 din 14 noiembrie 2011, a deciziei x3 din 14 noiembrie 2011, de

nemodificare a bazei de impunere și a deciziei de instituire a măsurilor

asigurătorii x4 din 14 noiembrie 2011, până la pronunțarea instanței de fond.

Pentru a pronunța

această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:

Potrivit art. 14 din

Legea nr. 554/2004, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube

iminente după sesizarea în condițiile art. 7 din aceeași lege, a autorității

publice care a emis actul, persoana vătămată poate să ceară instanței

competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral

până la pronunțarea instanței de fond.

În conformitate cu

dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, pentru a se dispune suspendarea

actului administrativ trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții:

existența unui act administrativ unilateral, parcurgerea procedurii administrative

prealabile, prezumția cazului bine justificat și prevenirea unei pagube

iminente.

Cazurile bine

justificate au fost definite prin dispozițiile art. 2 alin. (1) din Legea nr.

554/2004 ca fiind "împrejurările legate de starea de fapt și de drept care

sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința actului

administrativ".

Prin urmare,

existența acestei condiții ar fi îndeplinită în situația în care se regăsesc

argumente juridice cu privire la prezumția de nelegalitate a actului

administrativ aflat în litigiu.

În cauză, s-a

susținut că există îndoieli serioase cu privire la legalitatea actelor

administrative a căror suspendare se cere, deoarece, până a antama fondul

cauzei, pentru emiterea acestora nu au fost respectate o serie de dispoziții

imperative; atât din O.G. nr. 92/2003, cât și din Normele de aplicare a acestei

ordonanțe ținând cont de obiectul de activitate al societății reclamante -

comerț cu autoturisme și vehicule ușoare - cod CAEN 4511, pentru care

reverificarea fiscală se face în situații exprese și limitativ prevăzute.

S-a constatat că și

cea de a doua condiție impusă de textul de lege este îndeplinită:

Astfel, paguba

iminentă, așa cum este definită în prevederile art. 2 lit. "s" din

Legea nr. 554/2004, se concretizează în speța de față prin aceea că odată

indisponibilizată suma de 2.900.000 lei, activitatea economică a societății

reclamante este paralizată pentru viitor, putând conduce la falimentul

acesteia, cu consecințe nefaste asupra derulării contractelor și a veniturilor

personalului angajat.

Împotriva acestei

soluții, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs pârâta,

D.G.F.P. Brăila, solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate

în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamanta SC F.S. SRL Brăila.

În motivele de recurs

se arată că hotărârea este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea și

aplicarea greșită a legii, respectiv art. 129 alin. (1) C. proc. civ., art.

1169 C. civ., dar și ale art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, motiv de

recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Cu privire la

suspendarea executării deciziei de impunere privind obligații fiscale

suplimentare de plată și a raportului de inspecție fiscală contestate, s-a

arătat că în practica Înaltei Curți de Casație și Justiție și a Curții

Constituționale s-a stabilit că actul administrativ se bucură de prezumția de

legalitate, iar suspendarea executării actului constituie o situație de

excepție.

Până la o eventuală

anulare de către o instanță judecătorească, actul administrativ bucurându-se de

prezumția de legalitate, obligațiile stabilite în sarcina reclamantei prin

actele administrative atacate reprezintă creanțe certe, lichide și exigibile,

iar în caz contrar, s-ar anticipa soluția ce va fi dată pe fondul cauzei,

ajungându-se propriu-zis la o prejudecare a fondului, ceea ce ar contraveni

dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Mai mult, actul

administrativ atacat nu a fost pus în executare de către recurentă, deci nu

poate exista un caz bine justificat și nici posibilitatea producerii unei

pagube iminente.

Emiterea actelor

administrativ-fiscale atacate s-a făcut cu respectarea dispozițiilor O.G. nr.

92/2003, iar reclamanta nu se poate sustrage de la plata datoriilor la bugetul

de stat, achitarea acestora reprezentând o obligație constituțională.

Paguba iminentă și

pretinsa prejudiciere a debitorului nu a fost dovedită cu probe pertinente la

dosarul cauzei, iar simpla cerere nu este suficientă fără a fi probată, conform

art. 129 alin. (1) C. proc. civ. și art. 1169 C. civ.

Faptul că societatea

desfășoară activitate în domeniul construcțiilor și că se invocă "o

perturbare gravă a activității economice", precum și faptul că au

salariați,, credite angajate și contracte în derulare", nu reprezintă un

caz bine justificat în accepțiunea art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și

nu este un motiv temeinic invocat și probat pentru prevenirea unei pagube

iminente, mai ales că societatea a recunoscut că este solvabilă.

Instanța de fond a

pronunțat o hotărâre cu încălcarea legii, în speță, a art. 129 alin. (1

1

)

din O.G. nr. 92/2003 dar și cu încălcarea competenței materiale a altei

instanțe.

Instanța de fond a

dispus suspendarea efectelor Deciziei de instituire măsuri asiguratorii nr. x4

din 14 noiembrie 2011, deși împotriva acesteia se poate formula contestație la

executare, iar suspendarea nu se poate dispune decât de instanța competentă

care ar fi Judecătoria Brăila.

După examinarea

motivelor de recurs, a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va

respinge recursul pentru următoarele considerente:

În fața instanței de

fond s-a solicitat suspendarea raportului de inspecție fiscală, deciziei de

impunere, dispoziției privind măsurile stabilite de organele de inspecție

fiscală, deciziei de nemodificare a bazei de impunere și a deciziei de

instituire a măsurilor asiguratorii întocmite de organele fiscale ca urmare a

controlului efectuat la SC F.S. SRL Brăila, iar instanța de fond a admis

cererea reclamantei.

Suspendarea actului

administrativ ca operațiune juridică de întrerupere vremelnică a efectelor

acestuia reprezintă o situație de excepție de la regula executării din oficiu

și ea se poate dispune numai dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de

lege.

Potrivit art. 14

alin. (1) din Legea nr. 554/2004 "în cazuri bine justificate și pentru

prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a

autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare,

persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea

executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de

fond. În cazul în care persoana vătămată nu introduce acțiunea în anulare a

actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept și fără nicio

formalitate".

Prin urmare, legea

impune următoarele condiții pentru a se dispune suspendarea executării:

- să se ceară

suspendarea executării unui act administrativ unilateral;

- să se facă dovada

că s-a formulat plângerea prealabilă;

- să se facă dovada

existenței "cazului bine justificat";

- să se facă dovada

"pagubei iminente".

Cu privire la primele

două condiții se constată că actul a cărui suspendare se solicită este un act

administrativ unilateral, iar reclamanta a formulat contestație la 9 decembrie

2011 împotriva deciziei de impunere emisă de D.G.F.P. Brăila.

"Cazul bine

justificat" este definit în art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind

împrejurările legate de starea de fapt și de drept care sunt de natură să

creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

Altfel spus, pentru a

interveni suspendarea executării unui act administrativ, trebuie să existe un

indiciu temeinic de nelegalitate.

În privința cazului

bine justificat, deși recurenta afirmă că emiterea actelor

administrativ-fiscale atacate s-a făcut cu respectarea dispozițiilor O.G. nr.

92/2003, nu a răspuns criticilor formulate de reclamant și care s-ar

circumscrie acestei noțiuni.

Astfel, la dosarul

instanței de fond a fost depus procesul-verbal încheiat la 14 iunie 2011 de

către D.G.F.P. Brăila, în urma unui control inopinat și ale cărui concluzii

sunt contrare actelor contestate în prezenta cauză, astfel că soluția instanței

de fond este legală și temeinică în privința reținerii cazului bine justificat.

Paguba iminentă, o

altă condiție ce trebuie îndeplinită pentru a se dispune suspendarea executării

unui act administrativ, este definită de art. 2 lit. ș) din Legea nr. 554/2004

ca fiind prejudiciul material, previzibil și viitor ce s-ar crea prin

executarea actului administrativ.

Referitor la paguba

iminentă, chiar dacă recurenta a invocat faptul că societatea reclamantă

desfășoară activitate în domeniul construcțiilor, aceasta nu are nicio legătură

cu prezenta cauză, având în vedere că reclamanta nu are un asemenea obiect de

activitate, ci activitatea desfășurată a constat în vânzarea de autovehicule

second-hand achiziționate în Comunitatea Europeană și de pe piața internă,

piese auto și accesorii, precum și din activitatea de prestări servicii

(închiriere autovehicule).

Și în ceea ce

privește această condiție, soluția instanței de fond este legală și temeinică

deoarece prin actele atacate s-au stabilit obligații bugetare de 2.742.068 lei

TVA și 227.434 lei, majorări de întârziere, iar potrivit actelor depuse la

dosar, cifra de afaceri pentru anul 2010 a fost de 4.137.002 lei.

În ceea ce privește

criticile din recurs referitoare la încălcarea dispozițiilor art. 129 alin. (1)

C. proc. fisc. și încălcarea competenței materiale a altei instanțe, se

constată că acestea sunt lipsite de interes.

Într-adevăr, instanța

de fond a dispus, alături de suspendarea raporturilor de inspecție fiscală x1

din 14 noiembrie 2011, a deciziei de impunere x2 din 14 noiembrie 2011, a

deciziei de nemodificare a bazei de impunere x3 din 14 noiembrie 2011 și a deciziei

de instituire a măsurilor asiguratorii x4 din 14 noiembrie 2011 deși

dispozițiile art. 129 alin. (1

1

) C. proc. fisc. prevăd că

"Împotriva actelor prin care se dispun și se duc la îndeplinire măsurile

asigurătorii cel interesat poate face contestație în conformitate cu

prevederile art. 172".

Dar, în condițiile în

care a fost menținută măsura suspendării actelor administrativ-fiscale emise de

organele de control, nu se mai impune de către instanța de recurs, disjungerea

acestui capăt de cerere privind suspendarea deciziei de instituire a măsurilor

asiguratorii și trimiterea lui la instanța competentă să-l soluționeze.

De aceea, în baza

art. 312 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, va fi

respins ca nefondat recursul declarat de D.G.F.P. Brăila.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Brăila împotriva Sentinței

nr. 12 din 12 ianuarie 2012 a Curții de Apel Galați, secția de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 26 octombrie 2012.

Procesat de GGC - CL