ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 319/2015
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 319/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)
Asupra conflictului negativ de competență de față, Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele: 1. Soluția pronunțată de Tribunalul Brăila Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Brăila, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta S.C. a solicitat în contradictoriu cu pârâții M.A.I. și Instituția Prefectului jud. Brăila, anularea Ordinului M.A.I. nr. II/4088 din 24 iulie 2013 și a Ordinului nr. 281 din 26 august 2013 emis de Instituția Prefectului Județului Brăila prin care s-a dispus încetarea contractului individual de muncă cu această instituție. Prin Încheierea de ședință publică din data de 11 iunie 2014, Tribunalul Brăila, secția contencios administrativ și fiscal, a disjuns capătul I de cerere de capătul al doilea, a admis excepția de necompetență materială a Tribunalului Brăila în soluționarea primului capăt de cerere privind Ordinul M.A.I.
nr. II/4088 din 24 iulie 2013 emis de pârâta M.A.I. și a trimis această cerere spre competentă soluționare la Curtea de Apel Galați. Tribunalul Galați a apreciat că instanța competentă să analizeze legalitatea actului în cauză - Ordinul M.A.I. nr. II/4088 din 24 iulie 2013 - aparține Curții de Apel Galați 2. Soluția pronunțată de Curtea de Apel Galați Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați la data de 6 august 2014. La primul termen de judecată, din data de 18 septembrie 2014, instanța din oficiu, a invocat excepția necompetenței materiale privind capătul de cerere care a fost disjuns din Dosarul nr. 736/113/2014. Instanța a reținut că potrivit art. 4 din Legea nr. 2/2013: „Art.
109 din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici (…) se modifică și va avea următorul cuprins: „Art. 109 Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal al tribunalului, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe”. Având în vedere dispozițiile legale anterior menționate, precum și faptul că, reclamanta contestă atât ordinul emis de M.A.I. de reorganizare a Instituției Prefectului Județului Brăila cât și ordinul prin care i-a încetat raportul de serviciu, instanța competentă este Tribunalul Brăila, secția contencios administrativ și fiscal.
3. Soluția pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu stabilirea regulatorului de competență, în conformitate cu dispozițiile art. 135 din Noul C. proc. civ., analizând obiectul cauzei deduse judecății și dispozițiile legale incidente va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, pentru considerentele ce urmează: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Brăila, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta S.C. a solicitat în contradictoriu cu pârâții M.A.I. și Instituția Prefectului jud. Brăila, anularea Ordinului M.A.I. nr. II/4088 din 24 iulie 2013 și a Ordinului nr. 281 din 26 august 2013 emis de Instituția Prefectului Județului Brăila prin care s-a dispus încetarea contractului individual de muncă cu această instituție.
Potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel. Potrivit criteriului enunțat de determinare a competenței materiale în litigiile de contencios administrativ, revine curții de apel competența de a soluționa prezenta cauză, în care este dedus judecății un act administrativ (Ordinul M.A.I. nr. II/4088 din 24 iulie 2013 ) emis de o autoritate publică centrală. În consecință, în raport de cele anterior prezentate și de dispozițiile art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta S.C. și pârâții M.A.E. și Instituția Prefectului Județului Brăila în favoarea Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 ianuarie 2015.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.