ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1719/2015

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București la data de 8 august 2014, reclamanții Z.G.D., Z.P.F.M., A.R.M. și C.C.I. au solicitat anularea Deciziei de invalidare nr. 1204 din 8 mai 2014 emisă de C.N.C.I., precum și constatarea existenței și întinderii dreptului de proprietate al reclamanților și acordarea măsurilor reparatorii conform Dispoziției din 13 iulie 2006 a primarului orașului Băile Herculane. Tribunalul București, secția a III-a civilă, prin sentința nr. 247 din 20 februarie 2015 a admis excepția necompetenței teritoriale. A declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Caraș - Severin și a înaintat dosarul respectivei instanțe.

Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a constatat, pornind de la prevederile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 cu raportare la cele ale art. 33 și 34 din lege, că textul de lege nu tranșează cu claritate noțiunea de „entitate”, față de care se stabilește competența de soluționare a cererii de chemare în judecată. Având în vedere și dispozițiile art. 3 pct. 4 din Legea nr. 165/2013, precum și definiția unității deținătoare potrivit H.G. nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, s-a reținut că aparține Tribunalului Caraș - Severin competența soluționării cererii, în raport de locul situării imobilului care facilitează administrarea probatoriilor.

S-a constatat totodată că sediul C.N.C.I. constituie un element mai puțin important care nu este în măsură a atrage competența, această instituție având atribuții exclusiv în vederea finalizării dosarelor de restituire a imobilelor, respectiv de verificare și de validare a lucrărilor efectuate de entitățile arătate la lit. a) a pct. 4 din Legea nr. 165/2013. A considerat că o interpretare diferită ar însemna ca totalitatea notificărilor formulate în temeiul Legii nr. 10/2001 și Legii nr. 18/1991 la nivel național să fie soluționate de secțiile civile ale Tribunalului București, ceea ce ar duce la un blocaj al procesului de restituire a imobilelor preluate abuziv și de stabilire a măsurilor reparatorii, cu încălcarea principiului celerității judecării acestor cauze.

Tribunalul Caraș - Severin, secția I civilă, prin sentința nr. 1132 din 3 iunie 2015 a admis excepția de necompetență teritorială. A declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București. A constatat ivit conflictul negativ de competență, a scos cauza de pe rol și a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului. Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut, în esență, în raport de prevederile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, că prin entitate se înțelege unitatea emitentă a actului, respectiv a dispoziției a cărei anulare se solicită. Cum sediul pârâtei C.N.C.I. este în București, competența de soluționare a cauzei aparține Tribunalului București.

Înalta Curte, competentă să soluționeze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, în considerarea argumentelor ce succed: Art. 17 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 165/2013 stipulează că în vederea finalizării procesului de restituire în natură sau, după caz, în echivalent a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist, se constituie C.N.C.I., care funcționează în subordinea Cancelariei Primului - Ministru și are în competență validarea, respectiv invalidarea, în tot sau în parte, a deciziilor emise de entitățile învestite de lege, care conțin propunerea de acordare a măsurilor compensatorii.

Potrivit art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, „Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității, în termen de 30 de zile de la data comunicării”. Se observă că instanțele aflate în conflict au analizat, din perspective diferite, noțiunea de „entitate” folosită de legiuitor în conținutul textului anterior citat.

Având însă în vedere că obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie anularea Deciziei de invalidare nr. 1204/2014 emisă de C.N.C.I., rezultă cu evidență că, în cazul de față, entitatea la care se referă dispozițiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 nu poate fi alta decât cea care a avut și calitatea de emitentă a deciziei a cărei anulare se solicită în prezenta procedură, motiv pentru care, în acord cu prevederile aceleiași norme legale, litigiul de față este de competența (teritorială și materială) a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității emitente. Cum sediul C.N.C.I. se află în București, sector 1, respectiv în raza teritorială a Tribunalului București, competența de soluționare a cauzei va fi stabilită în favoarea acestei instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 iunie 2015.