ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1719/2015
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1719/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)
Asupra cauzei de față,
constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului
București la data de 8 august 2014, reclamanții Z.G.D., Z.P.F.M., A.R.M. și
C.C.I. au solicitat anularea Deciziei de invalidare nr. 1204 din 8 mai 2014 emisă
de C.N.C.I., precum și constatarea existenței și întinderii dreptului de
proprietate al reclamanților și acordarea măsurilor reparatorii conform Dispoziției
din 13 iulie 2006 a primarului orașului Băile Herculane.
Tribunalul București,
secția a III-a civilă, prin sentința nr. 247 din 20 februarie 2015 a admis
excepția necompetenței teritoriale. A declinat competența de soluționare a
cauzei în favoarea Tribunalului Caraș - Severin și a înaintat dosarul
respectivei instanțe.
Pentru a se pronunța
astfel, tribunalul a constatat, pornind de la prevederile art. 35 alin. (1) din
Legea nr. 165/2013 cu raportare la cele ale art. 33 și 34 din lege, că textul
de lege nu tranșează cu claritate noțiunea de „entitate”, față de care se
stabilește competența de soluționare a cererii de chemare în judecată.
Având în vedere și
dispozițiile art. 3 pct. 4 din Legea nr. 165/2013, precum și definiția unității
deținătoare potrivit H.G. nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de
aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, s-a reținut că aparține Tribunalului
Caraș - Severin competența soluționării cererii, în raport de locul situării
imobilului care facilitează administrarea probatoriilor.
S-a constatat
totodată că sediul C.N.C.I. constituie un element mai puțin important care nu
este în măsură a atrage competența, această instituție având atribuții exclusiv
în vederea finalizării dosarelor de restituire a imobilelor, respectiv de
verificare și de validare a lucrărilor efectuate de entitățile arătate la lit.
a) a pct. 4 din Legea nr. 165/2013.
A considerat că o
interpretare diferită ar însemna ca totalitatea notificărilor formulate în
temeiul Legii nr. 10/2001 și Legii nr. 18/1991 la nivel național să fie
soluționate de secțiile civile ale Tribunalului București, ceea ce ar duce la
un blocaj al procesului de restituire a imobilelor preluate abuziv și de
stabilire a măsurilor reparatorii, cu încălcarea principiului celerității
judecării acestor cauze.
Tribunalul Caraș -
Severin, secția I civilă, prin sentința nr. 1132 din 3 iunie 2015 a admis
excepția de necompetență teritorială. A declinat competența de soluționare a
cauzei în favoarea Tribunalului București. A constatat ivit conflictul negativ
de competență, a scos cauza de pe rol și a dispus înaintarea dosarului Înaltei
Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului.
Pentru a
se pronunța astfel, tribunalul a reținut, în esență, în raport de prevederile art.
35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, că prin entitate se înțelege unitatea
emitentă a actului, respectiv a dispoziției a cărei anulare se solicită.
Cum
sediul pârâtei C.N.C.I. este în București, competența de soluționare a cauzei
aparține Tribunalului București.
Înalta Curte,
competentă să soluționeze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135
alin. (1) C. proc. civ., stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea
Tribunalului București, în considerarea argumentelor ce succed:
Art. 17 alin. (1) lit.
a) din Legea nr. 165/2013 stipulează că în vederea finalizării procesului de
restituire în natură sau, după caz, în echivalent a imobilelor preluate în mod
abuziv în perioada regimului comunist, se constituie C.N.C.I., care
funcționează în subordinea Cancelariei Primului - Ministru și are în competență
validarea, respectiv invalidarea, în tot sau în parte, a deciziilor emise de
entitățile învestite de lege, care conțin propunerea de acordare a măsurilor
compensatorii.
Potrivit art. 35 alin.
(1) din Legea nr. 165/2013, „Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33
și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția
civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității, în
termen de 30 de zile de la data comunicării”.
Se observă că instanțele
aflate în conflict au analizat, din perspective diferite, noțiunea de
„entitate” folosită de legiuitor în conținutul textului anterior citat.
Având însă în vedere
că obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie anularea Deciziei de
invalidare nr. 1204/2014 emisă de C.N.C.I., rezultă cu evidență că, în cazul de
față, entitatea la care se referă dispozițiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013
nu poate fi alta decât cea care a avut și calitatea de emitentă a deciziei a
cărei anulare se solicită în prezenta procedură, motiv pentru care, în acord cu
prevederile aceleiași norme legale, litigiul de față este de competența (teritorială
și materială) a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității
emitente.
Cum sediul C.N.C.I.
se află în București, sector 1, respectiv în raza teritorială a Tribunalului
București, competența de soluționare a cauzei va fi stabilită în favoarea acestei
instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența
de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.
Definitivă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi, 22 iunie 2015.