ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1719/2015

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului

București la data de 8 august 2014, reclamanții Z.G.D., Z.P.F.M., A.R.M. și

C.C.I. au solicitat anularea Deciziei de invalidare nr. 1204 din 8 mai 2014 emisă

de C.N.C.I., precum și constatarea existenței și întinderii dreptului de

proprietate al reclamanților și acordarea măsurilor reparatorii conform Dispoziției

din 13 iulie 2006 a primarului orașului Băile Herculane.

Tribunalul București,

secția a III-a civilă, prin sentința nr. 247 din 20 februarie 2015 a admis

excepția necompetenței teritoriale. A declinat competența de soluționare a

cauzei în favoarea Tribunalului Caraș - Severin și a înaintat dosarul

respectivei instanțe.

Pentru a se pronunța

astfel, tribunalul a constatat, pornind de la prevederile art. 35 alin. (1) din

Legea nr. 165/2013 cu raportare la cele ale art. 33 și 34 din lege, că textul

de lege nu tranșează cu claritate noțiunea de „entitate”, față de care se

stabilește competența de soluționare a cererii de chemare în judecată.

Având în vedere și

dispozițiile art. 3 pct. 4 din Legea nr. 165/2013, precum și definiția unității

deținătoare potrivit H.G. nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de

aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, s-a reținut că aparține Tribunalului

Caraș - Severin competența soluționării cererii, în raport de locul situării

imobilului care facilitează administrarea probatoriilor.

S-a constatat

totodată că sediul C.N.C.I. constituie un element mai puțin important care nu

este în măsură a atrage competența, această instituție având atribuții exclusiv

în vederea finalizării dosarelor de restituire a imobilelor, respectiv de

verificare și de validare a lucrărilor efectuate de entitățile arătate la lit.

a) a pct. 4 din Legea nr. 165/2013.

A considerat că o

interpretare diferită ar însemna ca totalitatea notificărilor formulate în

temeiul Legii nr. 10/2001 și Legii nr. 18/1991 la nivel național să fie

soluționate de secțiile civile ale Tribunalului București, ceea ce ar duce la

un blocaj al procesului de restituire a imobilelor preluate abuziv și de

stabilire a măsurilor reparatorii, cu încălcarea principiului celerității

judecării acestor cauze.

Tribunalul Caraș -

Severin, secția I civilă, prin sentința nr. 1132 din 3 iunie 2015 a admis

excepția de necompetență teritorială. A declinat competența de soluționare a

cauzei în favoarea Tribunalului București. A constatat ivit conflictul negativ

de competență, a scos cauza de pe rol și a dispus înaintarea dosarului Înaltei

Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului.

Pentru a

se pronunța astfel, tribunalul a reținut, în esență, în raport de prevederile art.

35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, că prin entitate se înțelege unitatea

emitentă a actului, respectiv a dispoziției a cărei anulare se solicită.

Cum

sediul pârâtei C.N.C.I. este în București, competența de soluționare a cauzei

aparține Tribunalului București.

Înalta Curte,

competentă să soluționeze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135

alin. (1) C. proc. civ., stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea

Tribunalului București, în considerarea argumentelor ce succed:

Art. 17 alin. (1) lit.

a) din Legea nr. 165/2013 stipulează că în vederea finalizării procesului de

restituire în natură sau, după caz, în echivalent a imobilelor preluate în mod

abuziv în perioada regimului comunist, se constituie C.N.C.I., care

funcționează în subordinea Cancelariei Primului - Ministru și are în competență

validarea, respectiv invalidarea, în tot sau în parte, a deciziilor emise de

entitățile învestite de lege, care conțin propunerea de acordare a măsurilor

compensatorii.

Potrivit art. 35 alin.

(1) din Legea nr. 165/2013, „Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33

și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția

civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității, în

termen de 30 de zile de la data comunicării”.

Se observă că instanțele

aflate în conflict au analizat, din perspective diferite, noțiunea de

„entitate” folosită de legiuitor în conținutul textului anterior citat.

Având însă în vedere

că obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie anularea Deciziei de

invalidare nr. 1204/2014 emisă de C.N.C.I., rezultă cu evidență că, în cazul de

față, entitatea la care se referă dispozițiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013

nu poate fi alta decât cea care a avut și calitatea de emitentă a deciziei a

cărei anulare se solicită în prezenta procedură, motiv pentru care, în acord cu

prevederile aceleiași norme legale, litigiul de față este de competența (teritorială

și materială) a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității

emitente.

Cum sediul C.N.C.I.

se află în București, sector 1, respectiv în raza teritorială a Tribunalului

București, competența de soluționare a cauzei va fi stabilită în favoarea acestei

instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 22 iunie 2015.