ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1467/2015

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

La 29 septembrie 2014, reclamantul

L.D. a solicitat Tribunalului București, în contradictoriu cu pârâta C.N.C.I.,

anularea Deciziei de compensare nr. 1415 emisă de către pârâtă la data de 2

iulie 2014 și schimbarea deciziei contestate în sensul emiterii numărului de

puncte corespunzător construcției demolate formată din 7 camere și dependințe

situate în municipiul Rădăuți, jud. Suceava.

Tribunalul

București, secția a IIl-a civilă, prin sentința nr. 145 din 3 februarie 2015, a

admis excepția necompetenței sale teritoriale și a decimat competența de soluționare

a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava.

Pentru a

hotărî astfel, prima instanță sesizată a reținut în esență că, din

interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 34 alin. (1) și 35 alin. (1) din

Legea nr. 165/2013, rezultă că soluționarea contestațiilor formulate împotriva

deciziilor emise de C.N.C.I., intră în competența secției civile a tribunalului

în a cărui circumscripție se află sediul entității inițial investite cu

soluționarea cererii de restituire, în speță, Tribunalul Suceava. S-a considerat

că această instanța este cea mai în măsură a analiza contestația, în raport de

locul situării imobilului, având în vedere că obiectul contestației îl

constituie evaluarea imobilului, administrarea de probatorii fiind mai facilă

de către această instanță.

Tribunalul

București a apreciat că sediul C.N.C.I. constituie un element mat puțin

important, care nu este în măsură a atrage competența, această instituție având

atribuții exclusiv în vederea finalizării dosarelor de restituire a imobilelor,

astfel cum sunt prevăzute de art. 25 alin. (5) și (6) din Legea nr. 165/2013,

după ce entitățile investite cu soluționarea notificărilor au tranșat aspectele

esențiale în soluționarea acestora,

S-a reținut că

instituția în discuție are atribuții de verificare și de validare a lucrărilor

efectuate de entitățile arătate la lit a) pct. 4 din Legea nr. 165/2013 și de

evaluare a punctelor exclusiv prin aplicarea unei grile notariale, nefiind în

măsură a aprecia asupra suprafeței terenului sau a construcției, a configurării

imobilelor, a stării acestora la momentul preluării, aspecte care sunt invocate

prin contestația formulată.

A interpreta

altfel ar însemna ca totalitatea notificărilor formulate în temeiul Legii nr. 10/2001

și a Legii 18/1991 la nivel național să fie soluționate de cele trei secții

civile ale Tribunalului București, ceea ce ar duce la un blocaj ai procesului

de restituire a imobilelor preluate abuziv și de stabilire a măsurilor

reparatorii și la încălcarea principiului celerității judecării acestor cauze,

avut în vedere de legiuitor atât atunci când a procedat la modificarea codului

de procedură civilă, cât, mai ales, la adoptarea Legea nr. 165/2013.

La rândul său, Tribunalul Suceava, secția

civilă, s-a declarat necompetent teritorial să soluționeze cauza de față și,

prin sentința nr. 807 din 23 aprilie 2015, a declinat competența de soluționare

a contestației în favoarea Tribunalului București, secția civilă.

Constatând ivit

conflictul negativ de competență, în temeiul dispozițiilor art. 134 șl 135 alin.

(1) C. proc. civ., această instanță a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație

și Justiție.

Pentru a

pronunța această sentință, Tribunalul Suceava a reținut că regula de competență

teritorială prevăzută de art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 este foarte

clară, fiind dată de sediul entității care a emis decizia atacată.

S-a reținut că

legiuitorul nu a denumit, în articolul sus-menționat, entitatea., pentru că

aceasta diferă în funcție de etapa procesului de restituire în care ne aflăm,

aceste entități fiind însă clar și expres prevăzute la art. 3 pct. 4 din Legea nr.

165/2013.

Dacă

legiuitorul ar fi intenționat să instituie o altă regulă de competență

teritorială, ar fi procedat ca în alte situații, spre exemplu, conform art. 11

alin. (2) din Legea nr. 165/2013, în cazul neîndeplinirii obligațiilor în

termenul prevăzut de alin. (1), se poate face plângere la judecătoria în a

cărei rază teritorială se află terenul,

Tribunalul a

reținut că în cauză nu se soluționează notificarea la Legea nr. 10/2001, reclamantul

obținând deja câștig de cauză în această privință, conform sentinței civile nr.

1402/2011, a Tribunalului Suceava, rămasă irevocabilă prin Decizia civilă nr. 1460/2011

a Curții de Apel Suceava, cî ne aflăm într-o etapă ulterioară, de acordare a compensației

prin echivalent, respectiv puncte, de către pârâta în cauză.

Entitățile din

etapele anterioare ale retrocedării nu pot stabili competența în cauză,

respectivele etape fiind depășite, pârâta fiind doar C.N.C.I.

S-a mai

reținut că rațiunile de management al instanțelor (încărcătura dosarelor) nu

pot determina competența de soluționare, care rezultă exclusiv din dispozițiile

prevăzute de lege.

Înalta Carte,

competentă să soluționeze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat Ia art,

135 alin. (1) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în

favoarea Tribunalului București, pentru următoarele considerente:

Art. 17

alin. (1) lit. a) din Legea nr. 165/2013

stipulează ca, în vederea finalizării procesului de restituire în natură sau,

după caz, în echivalent a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada

regimului comunist, se constituie C.N.C.I., care funcționează în subordinea

Cancelariei Primului Ministru și are în competență validarea, respectiv

invalidarea, în tot sau în parte, a deciziilor emise de entitățile învestite de

lege, care conțin propunerea de acordare a măsurilor compensatorii.

Potrivit art. 35

alin. (1) din Legea nr. 165/2013, „Deciziile emise cu respectarea prevederilor art.

33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția

civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității, în

termen de 30 de zile de la data comunicării".

Cât

privește sintagma „entitate învestită", art. 3 pct. 4 din Legea nr. 165/2013,

enumera toate structurile desemnate de lege, cu atribuții în procesul de

restituire a imobilelor preluate abuziv și de stabilire a măsurilor

reparatorii, iar fa lit. g) se regăsește C.N.C.I.

Având în

vedere că obiectul prezentei contestații îl reprezintă anularea Deciziei de

compensare nr. 1415/2014 emisă de C.N.C.I., rezultă cu evidență că entitatea la

care se referă dispozițiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 nu poate

fi alta decât cea care a avut și calitatea de emitentă a deciziei a cărei

anulare se solicită în prezenta procedură, motiv pentru care, în acord cu

prevederile aceleiași norme legale, litigiul de față este de competența

tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității emitente.

Cum

sediul C.N.C.I. este în București, sector 1, competența teritorială de

soluționare a cauzei nu poate aparține decât tribunalului în circumscripția

căruia se află sediul acestei entități, respectiv Tribunalului București.

În consecință,

Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea tribunalului

în circumscripția căruia se află sediul C.N.C.I., respectiv Tribunalul

București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește

competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a

lll-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică astăzi, 29 mai 2015.