ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1467/2015

Asupra cauzei de față, constată următoarele: La 29 septembrie 2014, reclamantul L.D. a solicitat Tribunalului București, în contradictoriu cu pârâta C.N.C.I., anularea Deciziei de compensare nr. 1415 emisă de către pârâtă la data de 2 iulie 2014 și schimbarea deciziei contestate în sensul emiterii numărului de puncte corespunzător construcției demolate formată din 7 camere și dependințe situate în municipiul Rădăuți, jud. Suceava. Tribunalul București, secția a IIl-a civilă, prin sentința nr. 145 din 3 februarie 2015, a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a decimat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță sesizată a reținut în esență că, din interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 34 alin. (1) și 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, rezultă că soluționarea contestațiilor formulate împotriva deciziilor emise de C.N.C.I., intră în competența secției civile a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității inițial investite cu soluționarea cererii de restituire, în speță, Tribunalul Suceava. S-a considerat că această instanța este cea mai în măsură a analiza contestația, în raport de locul situării imobilului, având în vedere că obiectul contestației îl constituie evaluarea imobilului, administrarea de probatorii fiind mai facilă de către această instanță.

Tribunalul București a apreciat că sediul C.N.C.I. constituie un element mat puțin important, care nu este în măsură a atrage competența, această instituție având atribuții exclusiv în vederea finalizării dosarelor de restituire a imobilelor, astfel cum sunt prevăzute de art. 25 alin. (5) și (6) din Legea nr. 165/2013, după ce entitățile investite cu soluționarea notificărilor au tranșat aspectele esențiale în soluționarea acestora, S-a reținut că instituția în discuție are atribuții de verificare și de validare a lucrărilor efectuate de entitățile arătate la lit a) pct. 4 din Legea nr. 165/2013 și de evaluare a punctelor exclusiv prin aplicarea unei grile notariale, nefiind în măsură a aprecia asupra suprafeței terenului sau a construcției, a configurării imobilelor, a stării acestora la momentul preluării, aspecte care sunt invocate prin contestația formulată.

A interpreta altfel ar însemna ca totalitatea notificărilor formulate în temeiul Legii nr. 10/2001 și a Legii 18/1991 la nivel național să fie soluționate de cele trei secții civile ale Tribunalului București, ceea ce ar duce la un blocaj ai procesului de restituire a imobilelor preluate abuziv și de stabilire a măsurilor reparatorii și la încălcarea principiului celerității judecării acestor cauze, avut în vedere de legiuitor atât atunci când a procedat la modificarea codului de procedură civilă, cât, mai ales, la adoptarea Legea nr. 165/2013. La rândul său, Tribunalul Suceava, secția civilă, s-a declarat necompetent teritorial să soluționeze cauza de față și, prin sentința nr. 807 din 23 aprilie 2015, a declinat competența de soluționare a contestației în favoarea Tribunalului București, secția civilă.

Constatând ivit conflictul negativ de competență, în temeiul dispozițiilor art. 134 șl 135 alin. (1) C. proc. civ., această instanță a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție. Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul Suceava a reținut că regula de competență teritorială prevăzută de art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 este foarte clară, fiind dată de sediul entității care a emis decizia atacată. S-a reținut că legiuitorul nu a denumit, în articolul sus-menționat, entitatea., pentru că aceasta diferă în funcție de etapa procesului de restituire în care ne aflăm, aceste entități fiind însă clar și expres prevăzute la art. 3 pct. 4 din Legea nr. 165/2013.

Dacă legiuitorul ar fi intenționat să instituie o altă regulă de competență teritorială, ar fi procedat ca în alte situații, spre exemplu, conform art. 11 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, în cazul neîndeplinirii obligațiilor în termenul prevăzut de alin. (1), se poate face plângere la judecătoria în a cărei rază teritorială se află terenul, Tribunalul a reținut că în cauză nu se soluționează notificarea la Legea nr. 10/2001, reclamantul obținând deja câștig de cauză în această privință, conform sentinței civile nr. 1402/2011, a Tribunalului Suceava, rămasă irevocabilă prin Decizia civilă nr. 1460/2011 a Curții de Apel Suceava, cî ne aflăm într-o etapă ulterioară, de acordare a compensației prin echivalent, respectiv puncte, de către pârâta în cauză.

Entitățile din etapele anterioare ale retrocedării nu pot stabili competența în cauză, respectivele etape fiind depășite, pârâta fiind doar C.N.C.I. S-a mai reținut că rațiunile de management al instanțelor (încărcătura dosarelor) nu pot determina competența de soluționare, care rezultă exclusiv din dispozițiile prevăzute de lege. Înalta Carte, competentă să soluționeze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat Ia art, 135 alin. (1) C. proc.

civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, pentru următoarele considerente: Art. 17 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 165/2013 stipulează ca, în vederea finalizării procesului de restituire în natură sau, după caz, în echivalent a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist, se constituie C.N.C.I., care funcționează în subordinea Cancelariei Primului Ministru și are în competență validarea, respectiv invalidarea, în tot sau în parte, a deciziilor emise de entitățile învestite de lege, care conțin propunerea de acordare a măsurilor compensatorii.

Potrivit art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, „Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității, în termen de 30 de zile de la data comunicării". Cât privește sintagma „entitate învestită", art. 3 pct. 4 din Legea nr. 165/2013, enumera toate structurile desemnate de lege, cu atribuții în procesul de restituire a imobilelor preluate abuziv și de stabilire a măsurilor reparatorii, iar fa lit. g) se regăsește C.N.C.I.

Având în vedere că obiectul prezentei contestații îl reprezintă anularea Deciziei de compensare nr. 1415/2014 emisă de C.N.C.I., rezultă cu evidență că entitatea la care se referă dispozițiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 nu poate fi alta decât cea care a avut și calitatea de emitentă a deciziei a cărei anulare se solicită în prezenta procedură, motiv pentru care, în acord cu prevederile aceleiași norme legale, litigiul de față este de competența tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității emitente. Cum sediul C.N.C.I. este în București, sector 1, competența teritorială de soluționare a cauzei nu poate aparține decât tribunalului în circumscripția căruia se află sediul acestei entități, respectiv Tribunalului București.

În consecință, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea tribunalului în circumscripția căruia se află sediul C.N.C.I., respectiv Tribunalul București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a lll-a civilă. Definitivă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 29 mai 2015.