ÎCCJ, Secția penală

Asupra

cauzei penale de față;

Din

actele și lucrările cauzei constată următoarele:

Prin plângerea adresată

și înregistrată la 10 iunie 2009, petenții B.I., B.V., U.C. și P.A. au înțeles,

că în condițiile art. 278

1

C. proc. pen., să atace rezoluția nr. 29/P/2009

din 14 aprilie 2009 prin care Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, a dispus, în temeiul art.

229 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen.,

neînceperea urmăririi penale față de N.C., judecător la Tribunalul București, cu gradul profesional de judecător la Curtea de Apel București pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 246 C. pen., art. 248 C. pen., art. 261 C.

pen., art. 266 alin. (2) C. pen., art. 268 și art. 289 C. pen., deoarece

faptele reclamate nu există.

În motivarea

plângerii, petenții au criticat rezoluția pentru nelegalitate sub mai multe

aspecte, respectiv, lipsa audierii persoanelor vătămate, lipsa efectuării de

cercetări prealabile și neadministrarea de probatorii.

În concluzie, s-a

susținut că se impune infirmarea soluției pronunțate de procurori pentru

nelegalitate, întrucât astfel, la adăpostul unui sufism creat de jurisprudență,

judecătorul nu poate fi subiect de infracțiune de abuz în serviciu, situație

menită să acopere grave greșeli și veritabile fapte de natură penală.

Procedând la soluționarea

plângerii, potrivit dispozițiilor legale invocate, pe baza actelor și probelor

administrate în cauză, se constată următoarele:

Prin rezoluția nr. 29/P/2009

din 14 aprilie 2009, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția de urmărire penală și criminalistică, a dispus în temeiul dispozițiilor

legale, sus menționate, neînceperea urmăririi penale față de C.N. - judecător la Tribunalul București, cu grad profesional de judecător de Curtea de Apel București, pentru

infracțiunea prevăzută de art. 246, 248, 261, 266 al. 2, 268, 289 C. pen.

pentru că faptele reclamate nu există.

Petenții cu

menționat în plângere că „până la 18 iulie 2005 când a fost pronunțată o

soluție în această cauză, activitatea judecătorului de fond N.C., a fost una

care a sfidat orice regulă de echitate și bună credință, plasată în afara legii

și a normelor de desfășurare a unui proces penal. În activitatea de cercetare

judecătorească a fondului cauzei a fost încălcată legea în mod evident - cu

referire directă la încercarea de a determina mărturia mincinoasă a unor

martori prin promisiuni, amenințări, intimidări datorate sesizării pentru

infracțiunea de mărturie mincinoasă, cercetare abuzivă, arestare nelegală, fals

intelectual, toate fiind activități efectuate în mod nemijlocit de persoana

reclamată”.

Procurorul, în

motivarea sentinței dispusă, a reținut că pronunțarea unei hotărâri

judecătorești nu poate constitui prin ea însăși o faptă penală decât dacă se

dovedește reaua credință, respectiv, intenția frauduloasă a judecătorului

manifestată în favorizarea unei părți din proces, ceea ce în speță nu s-a

dovedit și nu justifică reținerea infracțiunii prevăzute de art. 246 C. pen.,

după cum, din nici un act al dosarului nu rezultă că judecătorul a determinat

declarații mincinoase în cauză.

Nu se poate reține

nici săvârșirea unor infracțiuni de fals, deoarece hotărârea a consfințit

starea de drept rezultată din probe.

Conformându-se

dispozițiilor art. 278 C. proc. pen., petenții au atacat soluția dispusă de

procurorul de caz și procurorul ierarhic superior pentru aspecte de

nelegalitate și netemeinicie.

Prin rezoluția nr. 5303/2533/II.2/2009

din 20 mai 2009, procurorul șef al Secției de urmărire penală și criminalistică

din cadrul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus

respingerea, ca neîntemeiată, a plângerii formulate de petenți, constatând că

nu există indicii de săvârșire a unei infracțiuni, aspect sub care soluția a

fost menținută, ca legală și temeinică.

Procedând la

soluționarea în fond a plângerii, cu respectarea prevederilor art. 278 alin. (7)

C. proc. pen., pe baza probelor administrate în cadrul cercetării penale,

pentru considerentele ce urmează, se constată că plângerea este nefondată.

Astfel, actele

premergătoare efectuate în cauză au relevat că petenții au fost trimiși în

judecată, alături de alte persoane, pentru săvârșirea unor infracțiuni de

violență, trafic de persoane, proxenetism, șantaj, înșelăciune prin

rechizitoriile 109/P/2004, nr. 331/A/P/2004, nr. 343/A/P/2004, nr. 362/A/P/2004,

nr. 367/A/P/2004 și nr. 3/A/P/2004 ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție. Cauzele penale sus amintite au format obiectul mai multor

dosare penale înregistrate pe rolul Tribunalului București.

Prin încheierile de

ședință din 17 iunie 2005 și 1 iulie 2005, instanța a dispus conexarea

dosarelor, la Dosarul nr. 5726/2004 în care cercetarea judecătorească a fost

efectuată de magistratul judecător C.N.

Pa parcursul

efectuării cercetării judecătorești a fost invocată nulitatea mandatelor de

arestare preventivă, nelegalitatea autorizațiilor de interceptare a

convorbirilor telefonice, a fost pusă în discuție admisibilitatea mărturiilor

martorilor cu identitate protejată, restituirea cauzei la parchet, schimbarea

încadrării juridice date faptelor prin actul de sesizare.

După administrarea

probatoriului, instanța a stabilit situația de fapt și încadrarea juridică a

faptelor, prin sentința penală nr. 966 din 18 iulie 2005 pronunțându-se asupra

cererilor formulate de inculpați, iar pe fond, a dispus condamnarea

inculpaților pentru infracțiunile reținute în sarcina fiecărui inculpat.

Așa cum corect a

reținut și procurorul de caz, pronunțarea unei hotărâri de condamnare de către

un judecător nu poate constitui prin ea însăși o faptă penală și în consecință,

nu poate conduce la antrenarea răspunderii penale, desigur, în măsura în care,

nu s-a dovedit existența relei credințe a judecătorului manifestată prin

favorizarea unei părți, ceea ce însă în cauză nu s-a dovedit.

Nemulțumirile

petenților legate de rezolvarea unor cereri vizând nelegalitatea unor acte

procedurale sau procesuale, precum și vizând respingerea unor cereri privind

administrarea unor probatorii sau a unor încadrări juridice nu pot constitui,

în sensul legii, fapte abuzive de încălcarea atribuțiilor de serviciu, dar pot

forma obiectul unor critici legale în cadrul procesului penal, cu ocazia

exercitării căilor de atac.

Mai mult, cu

excepția acestor nemulțumiri referitoare la modul de soluționare a unor cereri

formulate de petenți în cadrul procesului penal, petenții nu au indicat fapte

concrete ale magistratului nici care să constituie abuzuri, falsuri, sau

determinarea la mărturie mincinoasă, în sensul legii penale.

De altfel, petenții

nu au indicat nici actele de cercetare penală care se impuneau a fi efectuate

de procuror, în opinia acestora, în lipsa unei conduite abuzive a

magistratului.

Oricum, în raport de

lipsa oricărui indiciu de comiterea unor fapte penale, în cauză nu se impunea

efectuarea unor alte acte de cercetare penală, atâta timp cât, judecătorul nu a

adoptat o hotărâre vădit partinică, ci s-a conformat materialului probator

administrat, analizat prin prisma faptelor deduse judecății și dispozițiilor

legale substanțiale și procesuale.

Așa fiind, pentru

aceste considerente, soluția dispusă de procuror se va menține ca legală și

temeinică, prin respingerea plângerii pronunțate de petenți, potrivit art. 278

alin. (8) lit. a) C. proc. pen.

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petenții vor fi obligați la

plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H

O T Ă R Ă Ș T E

Respinge, ca nefondată, plângere

a formulată de petiționarii B.I., B.V., U.C. și P.A. împotriva

rezoluției nr. 29/P/2009 din 14 aprilie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, pe care

o menține.

Obligă petiționarii la câte

160 lei cheltuieli judiciare către stat.

Cu recurs.

Pronunțată în ședință

publică, ai 2 septembrie 2009.