ÎCCJ, Secția penală

Asupra cauzei penale de față; Din actele și lucrările cauzei constată următoarele: Prin plângerea adresată și înregistrată la 10 iunie 2009, petenții B.I., B.V., U.C. și P.A. au înțeles, că în condițiile art. 278 1 C. proc. pen., să atace rezoluția nr. 29/P/2009 din 14 aprilie 2009 prin care Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, a dispus, în temeiul art. 229 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de N.C., judecător la Tribunalul București, cu gradul profesional de judecător la Curtea de Apel București pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 246 C. pen., art. 248 C. pen., art. 261 C. pen., art. 266 alin. (2) C. pen., art. 268 și art. 289 C. pen., deoarece faptele reclamate nu există.

În motivarea plângerii, petenții au criticat rezoluția pentru nelegalitate sub mai multe aspecte, respectiv, lipsa audierii persoanelor vătămate, lipsa efectuării de cercetări prealabile și neadministrarea de probatorii. În concluzie, s-a susținut că se impune infirmarea soluției pronunțate de procurori pentru nelegalitate, întrucât astfel, la adăpostul unui sufism creat de jurisprudență, judecătorul nu poate fi subiect de infracțiune de abuz în serviciu, situație menită să acopere grave greșeli și veritabile fapte de natură penală. Procedând la soluționarea plângerii, potrivit dispozițiilor legale invocate, pe baza actelor și probelor administrate în cauză, se constată următoarele: Prin rezoluția nr. 29/P/2009 din 14 aprilie 2009, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, a dispus în temeiul dispozițiilor legale, sus menționate, neînceperea urmăririi penale față de C.N.

- judecător la Tribunalul București, cu grad profesional de judecător de Curtea de Apel București, pentru infracțiunea prevăzută de art. 246, 248, 261, 266 al. 2, 268, 289 C. pen. pentru că faptele reclamate nu există. Petenții cu menționat în plângere că „până la 18 iulie 2005 când a fost pronunțată o soluție în această cauză, activitatea judecătorului de fond N.C., a fost una care a sfidat orice regulă de echitate și bună credință, plasată în afara legii și a normelor de desfășurare a unui proces penal. În activitatea de cercetare judecătorească a fondului cauzei a fost încălcată legea în mod evident - cu referire directă la încercarea de a determina mărturia mincinoasă a unor martori prin promisiuni, amenințări, intimidări datorate sesizării pentru infracțiunea de mărturie mincinoasă, cercetare abuzivă, arestare nelegală, fals intelectual, toate fiind activități efectuate în mod nemijlocit de persoana reclamată”.

Procurorul, în motivarea sentinței dispusă, a reținut că pronunțarea unei hotărâri judecătorești nu poate constitui prin ea însăși o faptă penală decât dacă se dovedește reaua credință, respectiv, intenția frauduloasă a judecătorului manifestată în favorizarea unei părți din proces, ceea ce în speță nu s-a dovedit și nu justifică reținerea infracțiunii prevăzute de art. 246 C. pen., după cum, din nici un act al dosarului nu rezultă că judecătorul a determinat declarații mincinoase în cauză. Nu se poate reține nici săvârșirea unor infracțiuni de fals, deoarece hotărârea a consfințit starea de drept rezultată din probe. Conformându-se dispozițiilor art. 278 C. proc. pen., petenții au atacat soluția dispusă de procurorul de caz și procurorul ierarhic superior pentru aspecte de nelegalitate și netemeinicie.

Prin rezoluția nr. 5303/2533/II.2/2009 din 20 mai 2009, procurorul șef al Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus respingerea, ca neîntemeiată, a plângerii formulate de petenți, constatând că nu există indicii de săvârșire a unei infracțiuni, aspect sub care soluția a fost menținută, ca legală și temeinică. Procedând la soluționarea în fond a plângerii, cu respectarea prevederilor art. 278 alin. (7) C. proc. pen., pe baza probelor administrate în cadrul cercetării penale, pentru considerentele ce urmează, se constată că plângerea este nefondată.

Astfel, actele premergătoare efectuate în cauză au relevat că petenții au fost trimiși în judecată, alături de alte persoane, pentru săvârșirea unor infracțiuni de violență, trafic de persoane, proxenetism, șantaj, înșelăciune prin rechizitoriile 109/P/2004, nr. 331/A/P/2004, nr. 343/A/P/2004, nr. 362/A/P/2004, nr. 367/A/P/2004 și nr. 3/A/P/2004 ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Cauzele penale sus amintite au format obiectul mai multor dosare penale înregistrate pe rolul Tribunalului București. Prin încheierile de ședință din 17 iunie 2005 și 1 iulie 2005, instanța a dispus conexarea dosarelor, la Dosarul nr. 5726/2004 în care cercetarea judecătorească a fost efectuată de magistratul judecător C.N.

Pa parcursul efectuării cercetării judecătorești a fost invocată nulitatea mandatelor de arestare preventivă, nelegalitatea autorizațiilor de interceptare a convorbirilor telefonice, a fost pusă în discuție admisibilitatea mărturiilor martorilor cu identitate protejată, restituirea cauzei la parchet, schimbarea încadrării juridice date faptelor prin actul de sesizare. După administrarea probatoriului, instanța a stabilit situația de fapt și încadrarea juridică a faptelor, prin sentința penală nr. 966 din 18 iulie 2005 pronunțându-se asupra cererilor formulate de inculpați, iar pe fond, a dispus condamnarea inculpaților pentru infracțiunile reținute în sarcina fiecărui inculpat.

Așa cum corect a reținut și procurorul de caz, pronunțarea unei hotărâri de condamnare de către un judecător nu poate constitui prin ea însăși o faptă penală și în consecință, nu poate conduce la antrenarea răspunderii penale, desigur, în măsura în care, nu s-a dovedit existența relei credințe a judecătorului manifestată prin favorizarea unei părți, ceea ce însă în cauză nu s-a dovedit. Nemulțumirile petenților legate de rezolvarea unor cereri vizând nelegalitatea unor acte procedurale sau procesuale, precum și vizând respingerea unor cereri privind administrarea unor probatorii sau a unor încadrări juridice nu pot constitui, în sensul legii, fapte abuzive de încălcarea atribuțiilor de serviciu, dar pot forma obiectul unor critici legale în cadrul procesului penal, cu ocazia exercitării căilor de atac.

Mai mult, cu excepția acestor nemulțumiri referitoare la modul de soluționare a unor cereri formulate de petenți în cadrul procesului penal, petenții nu au indicat fapte concrete ale magistratului nici care să constituie abuzuri, falsuri, sau determinarea la mărturie mincinoasă, în sensul legii penale. De altfel, petenții nu au indicat nici actele de cercetare penală care se impuneau a fi efectuate de procuror, în opinia acestora, în lipsa unei conduite abuzive a magistratului. Oricum, în raport de lipsa oricărui indiciu de comiterea unor fapte penale, în cauză nu se impunea efectuarea unor alte acte de cercetare penală, atâta timp cât, judecătorul nu a adoptat o hotărâre vădit partinică, ci s-a conformat materialului probator administrat, analizat prin prisma faptelor deduse judecății și dispozițiilor legale substanțiale și procesuale.

Așa fiind, pentru aceste considerente, soluția dispusă de procuror se va menține ca legală și temeinică, prin respingerea plângerii pronunțate de petenți, potrivit art. 278 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petenții vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E Respinge, ca nefondată, plângere a formulată de petiționarii B.I., B.V., U.C. și P.A. împotriva rezoluției nr. 29/P/2009 din 14 aprilie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, pe care o menține. Obligă petiționarii la câte 160 lei cheltuieli judiciare către stat. Cu recurs. Pronunțată în ședință publică, ai 2 septembrie 2009.