ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2676/2014

Deliberând

asupra cererii de recurs de față, din actele și lucrările dosarului, a

constatat următoarele:

Prin sentința nr. 2927/CA/2013

pronunțată de Tribunalul Hunedoara s-au respins excepțiile privind lipsa

calității procesuale active și lipsa calității procesuale pasive invocate de

pârâta SC C.E.H. SA, s-a admis în parte acțiunea înaintată de reclamanta E.P.C.

Valea Jiului Vulcan, Sucursală a CN H. SA, împotriva pârâtei SC C.E.H. SA

Vulcan și, în consecință, a fost obligată pârâta la plata către reclamantă a

sumei de 3.085,72 lei, cu titlu de penalități de întârziere pentru parte din

facturile din 6 mai 2011, din 10 mai 2011, din 6 iunie 2011, din 22 iunie 2011,

precum și a sumei de 263,86 lei cheltuieli de judecată; a fost respinsă în rest

acțiunea.

SC P.E.E.T.E.P.

SA a luat ființă în urma reorganizării SC T. SA, în baza H.G. nr. 791/2010 și

în calitate de filială a societății primare participă la raporturile juridice,

în nume propriu, dobândește drepturi și își asumă obligații, așa cum rezultă și

din actul adițional nr. 7 la contractul de livrare din 03 august 2009 prin care

s-a stabilit calitatea de parte contractantă și de beneficiar a SC P.E.E.T.E.P.

SA.

Protocolul

încheiat la 31 octombrie 2011 între SC T. SA și SC E.P. SA în calitate de

primitor, privea predarea activului și pasivului sucursalelor E. Paroșeni și T.

la filiala SC E.P. SA, Anexa 29 prevedea situația „datoriilor către CN H. SA

Petroșani la data de 10 iulie 2011 din care rămase la SC T. SA și din care

preluate de SC E.P. SA".

Ulterior, s-a

procedat la o nouă reorganizare, prin înființarea SC C.E.H. SA, prin fuziunea

între SC E.D. SA și SC P.E.E.T.E.P. SA.

Coroborând cele

de mai sus, rezultă că pârâta SC C.E.H. SA are calitate procesuală pasivă în

cauză pentru obligația de plată a penalităților contractuale.

În plus, toate

actele de divizare, respectiv fuziune reprezint în ce o privește pe pârâta SC

C.E.H. SA acte întrerupătoare ale prescripție dreptului la acțiune, dat fiind

că în respectivele acte s-a prevăzut că succesoarele în drepturi preiau toate

drepturile și obligațiile antecesoarei.

Pe fond s-a

constatat că:

Din Anexa nr.

29 la protocolul încheiat la 31 octombrie 2011 între SC T. SA și SC E.P. SA în

calitate de primitor, se prevedea situația „datoriilor către CN H. SA Petroșani

la data de 10 iulie 2011 din care rămase la SC T. SA și din care preluate de SC

E.P. SA".

Din această

anexă rezultă că SC E.P. SA, a cărei succesoare în drepturi este SC C.E.H. SA,

a preluat doar datoriile reprezentând contravaloarea cărbunelui livrat în

perioada 23 iunie 2011-08 iulie 2011, respectiv parțial din facturile emise în

lunile mai și iunie 2011 și anume: din 6 mai 2011 a preluat soldul de 36.414,54

lei; din 10 mai 2011 a preluat soldul de 207.809,3 lei; din 06 iunie 2011 a

preluat soldul de 45.830,87 lei; din 22 iunie 2011 a preluat soldul de

341.900,51 lei. Iar restul au fost preluate de către SC T. SA, față de care a

fost disjunsă acțiunea reclamantei.

Prin urmare,

din totalul penalităților facturate și calculate de reclamantă potrivit art.

6.1 din cele două contracte, pârâtei SC C.E.H. SA îi revin potrivit

Protocolului de divizare din 31 octombrie 2011, penalitățile aferente celor 4

facturi proporțional cu soldul efectiv preluat, și anume 3.085,72 lei, din care

pentru facturile: din 6 mai 2011, penalități de 179,25 lei, din totalul de 3.400,19

lei, din 10 mai 2011, penalități de 1.091,8 lei, din totalul de 3.876 lei, din

6 iunie 2011, penalități de 241,93 lei, din totalul de 6.836,26 lei, din 22

iunie 2011, penalități de 1.572,74 lei, din totalul de 4.374,76 lei.

Restul

penalităților pentru aceste facturi revin SC T. SA, care a preluat diferența de

sold principal, revenindu-i deci și cota aferentă din accesorii.

Împotriva

acestei sentințe a declarat apel reclamanta CN H. SA Petroșani și pârâta SC

C.E.H. SA.

Reclamanta a

solicitat schimbarea sentinței atacate în sensul admiterii în tot a acțiunii

sale.

În motivarea

apelului s-a arătat, în esență, că prima instanță a stabilit greșit

penalitățile prin raportare la debitul stabilit prin procesul-verbal din 31

octombrie 2011 încheiat între Sucursala E. Petroșani și SC T. SA, deși la 09

iulie 2013 pârâta SC C.E.H. SA a recunoscut întregul debit.

Pârâta SC

C.E.H. SA a solicitat schimbarea în parte a sentinței atacate în sensul

respingerii în totalitate a cererii reclamantei, în motivarea căruia s-a

arătat, în esență, că prima instanță nu a observat că suma de 3.085,72 lei

penalități de întârziere face parte din penalitățile de 31.684,28 lei la care a

fost obligată prin sentința civilă nr. 2943/2012 a Tribunalului Hunedoara, care

a modificat Ordonanța nr. 2217/2012 a aceleiași instanțe.

Prin decizia

nr. nr. 140 din 13 decembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Alba lulia,

secția a ll-a civilă, au fost respinse ca nefondate apelurile părților și au

fost respinse cererile de acordare cheltuieli de judecată, formulate de

apelante.

Curtea de apel

a constatat că debitul invocat de reclamantă, reprezentând penalități de

întârziere, rezultă din contractele de livrare din 8 august 2008 și din 3

august 2008 încheiate între reclamantă și SC T. SA. Părțile au convenit la art.

14.4 (filele 6, 9 din dosarul Tribunalului Hunedoara) transmiterea obligațiilor

către succesorii în drepturi și obligații, urmare a reorganizării.

Pârâta SC

C.E.H. SA s-a constituit urmare a divizării parțiale a SC T. SA, aceasta din

urmă continuând să existe, ca persoană juridică. De altfel, chiar reclamanta,

prin acțiune, a arătat că, la data executării contractelor, sucursala E.

Paroșeni nu avea personalitate juridică, având doar o delegare de competență

din partea societății mamă SC T. SA. Totodată, reclamanta a arătat că a avut

cunoștință despre reorganizarea pârâtei. în fapt, nu a avut loc o reorganizare

a pârâtei, pârâta fiind SC C.E.H. SA.

Reorganizarea a

vizat-o pe chemata în garanție SC T. SA. Aceasta s-a divizat și, în urma

divizării, a luat naștere SC P.E.E.T.E.P. SA, sucursala fiind radiată. Această

reorganizare a fost notificată reclamantei care a și recunoscut, prin chiar

cererea de chemare în judecată, acest lucru.

Urmare a

divizării, s-a procedat la predarea-primirea activului și pasivului între SC T.

SA și SC E.P. SA, încheindu-se protocolul din 31 octombrie 2011. Situația

debitelor față de reclamantă, pe care Ie-a preluat SC E.P. SA, a fost

reflectată în anexa nr. 29 (fila 98 din dosarul Tribunalului Hunedoara).

Acesta este debitul

rămas în sarcina SC P.E.E.T.E.P. SA.

Ulterior, SC

P.E.E.T.E.P. SA a fuzionat cu SC E.D. SA și a luat naștere pârâta SC C.E.H. SA.

Prin urmare, la

înființarea pârâtei, aceasta a dobândit drepturile și obligațiile SC

P.E.E.T.E.P. SA, așa cum au fost stabilite prin protocolul și anexa 29 din 31

octombrie 2011.

Susținerea

reclamantei potrivit căreia pârâta ar fi recunoscut debitul constând în

penalități este nefondată. Din actele dosarului rezultă că, în mod constant,

atât SC P.E.E.T.E.P. SA (care a fuzionat ulterior), cât și SC C.E.H. SA au

negat preluarea acestor penalități și au arătat că acestea sunt în sarcina SC

T. SA (filele 113, 114 din dosarul Tribunalului Hunedoara, filele 15, 16 din

dosarul Curții de Apel Alba lulia). Pârâta a recunoscut doar suma de 31.684,28

lei, la care a fost obligată prin sentința nr. 2943/CA/2012 a Tribunalului

Hunedoara. Părțile au și arătat că pentru diferența de 1.129.506,36 lei se află

în litigiu, pârâta manifestându-și intenția de a exercita calea de atac în

situația unei soluții care i-ar fi fost defavorabilă.

Așadar,

criticile reclamantei față de interpretarea dată de prima instanță actelor

încheiate cu ocazia reorganizării SC T. SA și a înființării pârâtei sunt

nefondate.

Cu privire la

criticile pârâtei, față de lipsa interesului reclamantei, urmare a pronunțării

sentinței nr. 2943/CA/2012 de către Tribunalul Hunedoara, curtea de apel

constată că această sentință a fost pronunțată în procedura sumară a somației

de plată și nu are autoritate de lucru judecat. în al doilea rând, în sentința

nr. 2943/CA/2012 nu se menționează care sunt facturile pentru care s-a admis

cererea de somație de plată și sumele aferente acestor facturi la care s-ar

datora penalități.

Prin urmare,

instanța de apel a constatat că pârâta nu a dovedit identitatea între suma la

care a fost obligată pe calea ordonanței pronunțată în procedura somației de

plată și cea la care a fost obligată prin sentința apelată.

Împotriva

deciziei pronunțate în apel, pârâta a declarat recurs, în motivarea căruia

arată, în esență, că deși ambele instanțe au reținut numai penalitățile de

întârziere pentru facturile preluate în baza protocolului încheiat la data de

31 octombrie 2011 (care cuprinde situația exactă a datoriilor, respectiv

facturile preluate de către fosta SC E.P. SA), în mod eronat a fost obligată la

plata celor patru facturi, astfel că a fost obligată de două ori la plata

penalităților de întârziere. Sub acest aspect, recurenta indică și menționează

expres facturile cuprinse în Anexa nr. 29 la protocolul de divizare, precum și

celelalte facturi pe cale le indică expres. în acest sens, recurenta indică

expres situațiile facturilor potrivit cărora penalitățile de întârziere sunt în

sumă de 1.161.190 lei calculate pentru neachitarea în termenul contractual a facturilor

emise în perioada noiembrie 2008 - iunie 2011, pentru are a fost emisă factura

nr. 112/15 noiembrie 2011; de asemenea, recurenta indică și precizează

facturile cu sumele cu titlul de penalități de întârziere.

În consecință,

recurenta solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat.

Înalta Curte

examinând cererea de recurs din perspectiva criticilor invocate și reține

nemotivarea în drept a acesteia în raport de reglementarea cuprinsă în art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ. pentru următoarele considerente:

Din analizarea

criticilor formulate de pârâtă, acestea nu respectă exigențele mai sus arătate,

motiv pentru care, legiuitorul a prevăzut sancțiunea nulității cererii de

recurs, în considerarea dispozițiilor art. 302

1

alin. (1) lit. c) C.

proc. civ.

Practic, așa

cum se poate observa, prin criticile formulate de pârâtă se referă la aspecte

de netemeinicie cu privire la probele administrate în cauză și la situația de

fapt deja stabilită referitoare la debitul datorat și facturile menționate

expres; acestea nu fac decât să contestate situația de fapt deja stabilită și

reaprecierea probelor administrate în cauză.

Cum criticile

formulate nu pot fi încadrate în nici unul dintre motivele de nelegalitate

prevăzute expres și limitativ de art. 304 pct. 1 -9 C. proc. civ., în limita

cărora să se poată exercita controlul judiciar în recurs, situație în care se

va aplica sancțiunea nulității recursului.

În considerarea

celor ce preced, constatând că recurenta nu s-a conformat obligației

reglementate de dispozițiile art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc.

civ. potrivit cărora cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității,

motivele de recurs și dezvoltarea lor, Înalta Curte, având în vedere și

inexistența motivelor de ordine publică care să inducă aplicarea art. 306 alin.

(2) C. proc. civ., va constata nulitatea cererilor de recurs, conform art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată

nulitatea cererii de recurs formulată de pârâta SC C.E.H. SA - Hunedoara

împotriva Deciziei nr. 140 din 13 decembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel

Alba lulia, secția a ll-a civilă, în temeiul art. 302

1

alin. (1)

lit. c) C. proc. civ.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 24 septembrie 2014.