ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2676/2014

Deliberând asupra cererii de recurs de față, din actele și lucrările dosarului, a constatat următoarele: Prin sentința nr. 2927/CA/2013 pronunțată de Tribunalul Hunedoara s-au respins excepțiile privind lipsa calității procesuale active și lipsa calității procesuale pasive invocate de pârâta SC C.E.H. SA, s-a admis în parte acțiunea înaintată de reclamanta E.P.C. Valea Jiului Vulcan, Sucursală a CN H. SA, împotriva pârâtei SC C.E.H. SA Vulcan și, în consecință, a fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 3.085,72 lei, cu titlu de penalități de întârziere pentru parte din facturile din 6 mai 2011, din 10 mai 2011, din 6 iunie 2011, din 22 iunie 2011, precum și a sumei de 263,86 lei cheltuieli de judecată; a fost respinsă în rest acțiunea.

SC P.E.E.T.E.P. SA a luat ființă în urma reorganizării SC T. SA, în baza H.G. nr. 791/2010 și în calitate de filială a societății primare participă la raporturile juridice, în nume propriu, dobândește drepturi și își asumă obligații, așa cum rezultă și din actul adițional nr. 7 la contractul de livrare din 03 august 2009 prin care s-a stabilit calitatea de parte contractantă și de beneficiar a SC P.E.E.T.E.P. SA. Protocolul încheiat la 31 octombrie 2011 între SC T. SA și SC E.P. SA în calitate de primitor, privea predarea activului și pasivului sucursalelor E. Paroșeni și T. la filiala SC E.P. SA, Anexa 29 prevedea situația „datoriilor către CN H. SA Petroșani la data de 10 iulie 2011 din care rămase la SC T. SA și din care preluate de SC E.P.

SA". Ulterior, s-a procedat la o nouă reorganizare, prin înființarea SC C.E.H. SA, prin fuziunea între SC E.D. SA și SC P.E.E.T.E.P. SA. Coroborând cele de mai sus, rezultă că pârâta SC C.E.H. SA are calitate procesuală pasivă în cauză pentru obligația de plată a penalităților contractuale. În plus, toate actele de divizare, respectiv fuziune reprezint în ce o privește pe pârâta SC C.E.H. SA acte întrerupătoare ale prescripție dreptului la acțiune, dat fiind că în respectivele acte s-a prevăzut că succesoarele în drepturi preiau toate drepturile și obligațiile antecesoarei. Pe fond s-a constatat că: Din Anexa nr. 29 la protocolul încheiat la 31 octombrie 2011 între SC T. SA și SC E.P. SA în calitate de primitor, se prevedea situația „datoriilor către CN H. SA Petroșani la data de 10 iulie 2011 din care rămase la SC T. SA și din care preluate de SC E.P.

SA". Din această anexă rezultă că SC E.P. SA, a cărei succesoare în drepturi este SC C.E.H. SA, a preluat doar datoriile reprezentând contravaloarea cărbunelui livrat în perioada 23 iunie 2011-08 iulie 2011, respectiv parțial din facturile emise în lunile mai și iunie 2011 și anume: din 6 mai 2011 a preluat soldul de 36.414,54 lei; din 10 mai 2011 a preluat soldul de 207.809,3 lei; din 06 iunie 2011 a preluat soldul de 45.830,87 lei; din 22 iunie 2011 a preluat soldul de 341.900,51 lei. Iar restul au fost preluate de către SC T. SA, față de care a fost disjunsă acțiunea reclamantei. Prin urmare, din totalul penalităților facturate și calculate de reclamantă potrivit art. 6.1 din cele două contracte, pârâtei SC C.E.H.

SA îi revin potrivit Protocolului de divizare din 31 octombrie 2011, penalitățile aferente celor 4 facturi proporțional cu soldul efectiv preluat, și anume 3.085,72 lei, din care pentru facturile: din 6 mai 2011, penalități de 179,25 lei, din totalul de 3.400,19 lei, din 10 mai 2011, penalități de 1.091,8 lei, din totalul de 3.876 lei, din 6 iunie 2011, penalități de 241,93 lei, din totalul de 6.836,26 lei, din 22 iunie 2011, penalități de 1.572,74 lei, din totalul de 4.374,76 lei. Restul penalităților pentru aceste facturi revin SC T. SA, care a preluat diferența de sold principal, revenindu-i deci și cota aferentă din accesorii. Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta CN H. SA Petroșani și pârâta SC C.E.H.

SA. Reclamanta a solicitat schimbarea sentinței atacate în sensul admiterii în tot a acțiunii sale. În motivarea apelului s-a arătat, în esență, că prima instanță a stabilit greșit penalitățile prin raportare la debitul stabilit prin procesul-verbal din 31 octombrie 2011 încheiat între Sucursala E. Petroșani și SC T. SA, deși la 09 iulie 2013 pârâta SC C.E.H. SA a recunoscut întregul debit. Pârâta SC C.E.H. SA a solicitat schimbarea în parte a sentinței atacate în sensul respingerii în totalitate a cererii reclamantei, în motivarea căruia s-a arătat, în esență, că prima instanță nu a observat că suma de 3.085,72 lei penalități de întârziere face parte din penalitățile de 31.684,28 lei la care a fost obligată prin sentința civilă nr. 2943/2012 a Tribunalului Hunedoara, care a modificat Ordonanța nr. 2217/2012 a aceleiași instanțe.

Prin decizia nr. nr. 140 din 13 decembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Alba lulia, secția a ll-a civilă, au fost respinse ca nefondate apelurile părților și au fost respinse cererile de acordare cheltuieli de judecată, formulate de apelante. Curtea de apel a constatat că debitul invocat de reclamantă, reprezentând penalități de întârziere, rezultă din contractele de livrare din 8 august 2008 și din 3 august 2008 încheiate între reclamantă și SC T. SA. Părțile au convenit la art. 14.4 (filele 6, 9 din dosarul Tribunalului Hunedoara) transmiterea obligațiilor către succesorii în drepturi și obligații, urmare a reorganizării. Pârâta SC C.E.H. SA s-a constituit urmare a divizării parțiale a SC T. SA, aceasta din urmă continuând să existe, ca persoană juridică.

De altfel, chiar reclamanta, prin acțiune, a arătat că, la data executării contractelor, sucursala E. Paroșeni nu avea personalitate juridică, având doar o delegare de competență din partea societății mamă SC T. SA. Totodată, reclamanta a arătat că a avut cunoștință despre reorganizarea pârâtei. în fapt, nu a avut loc o reorganizare a pârâtei, pârâta fiind SC C.E.H. SA. Reorganizarea a vizat-o pe chemata în garanție SC T. SA. Aceasta s-a divizat și, în urma divizării, a luat naștere SC P.E.E.T.E.P. SA, sucursala fiind radiată. Această reorganizare a fost notificată reclamantei care a și recunoscut, prin chiar cererea de chemare în judecată, acest lucru. Urmare a divizării, s-a procedat la predarea-primirea activului și pasivului între SC T. SA și SC E.P.

SA, încheindu-se protocolul din 31 octombrie 2011. Situația debitelor față de reclamantă, pe care Ie-a preluat SC E.P. SA, a fost reflectată în anexa nr. 29 (fila 98 din dosarul Tribunalului Hunedoara). Acesta este debitul rămas în sarcina SC P.E.E.T.E.P. SA. Ulterior, SC P.E.E.T.E.P. SA a fuzionat cu SC E.D. SA și a luat naștere pârâta SC C.E.H. SA. Prin urmare, la înființarea pârâtei, aceasta a dobândit drepturile și obligațiile SC P.E.E.T.E.P. SA, așa cum au fost stabilite prin protocolul și anexa 29 din 31 octombrie 2011. Susținerea reclamantei potrivit căreia pârâta ar fi recunoscut debitul constând în penalități este nefondată. Din actele dosarului rezultă că, în mod constant, atât SC P.E.E.T.E.P.

SA (care a fuzionat ulterior), cât și SC C.E.H. SA au negat preluarea acestor penalități și au arătat că acestea sunt în sarcina SC T. SA (filele 113, 114 din dosarul Tribunalului Hunedoara, filele 15, 16 din dosarul Curții de Apel Alba lulia). Pârâta a recunoscut doar suma de 31.684,28 lei, la care a fost obligată prin sentința nr. 2943/CA/2012 a Tribunalului Hunedoara. Părțile au și arătat că pentru diferența de 1.129.506,36 lei se află în litigiu, pârâta manifestându-și intenția de a exercita calea de atac în situația unei soluții care i-ar fi fost defavorabilă. Așadar, criticile reclamantei față de interpretarea dată de prima instanță actelor încheiate cu ocazia reorganizării SC T. SA și a înființării pârâtei sunt nefondate.

Cu privire la criticile pârâtei, față de lipsa interesului reclamantei, urmare a pronunțării sentinței nr. 2943/CA/2012 de către Tribunalul Hunedoara, curtea de apel constată că această sentință a fost pronunțată în procedura sumară a somației de plată și nu are autoritate de lucru judecat. în al doilea rând, în sentința nr. 2943/CA/2012 nu se menționează care sunt facturile pentru care s-a admis cererea de somație de plată și sumele aferente acestor facturi la care s-ar datora penalități. Prin urmare, instanța de apel a constatat că pârâta nu a dovedit identitatea între suma la care a fost obligată pe calea ordonanței pronunțată în procedura somației de plată și cea la care a fost obligată prin sentința apelată.

Împotriva deciziei pronunțate în apel, pârâta a declarat recurs, în motivarea căruia arată, în esență, că deși ambele instanțe au reținut numai penalitățile de întârziere pentru facturile preluate în baza protocolului încheiat la data de 31 octombrie 2011 (care cuprinde situația exactă a datoriilor, respectiv facturile preluate de către fosta SC E.P. SA), în mod eronat a fost obligată la plata celor patru facturi, astfel că a fost obligată de două ori la plata penalităților de întârziere. Sub acest aspect, recurenta indică și menționează expres facturile cuprinse în Anexa nr. 29 la protocolul de divizare, precum și celelalte facturi pe cale le indică expres.

în acest sens, recurenta indică expres situațiile facturilor potrivit cărora penalitățile de întârziere sunt în sumă de 1.161.190 lei calculate pentru neachitarea în termenul contractual a facturilor emise în perioada noiembrie 2008 - iunie 2011, pentru are a fost emisă factura nr. 112/15 noiembrie 2011; de asemenea, recurenta indică și precizează facturile cu sumele cu titlul de penalități de întârziere. În consecință, recurenta solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat. Înalta Curte examinând cererea de recurs din perspectiva criticilor invocate și reține nemotivarea în drept a acesteia în raport de reglementarea cuprinsă în art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. pentru următoarele considerente: Din analizarea criticilor formulate de pârâtă, acestea nu respectă exigențele mai sus arătate, motiv pentru care, legiuitorul a prevăzut sancțiunea nulității cererii de recurs, în considerarea dispozițiilor art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc.

civ. Practic, așa cum se poate observa, prin criticile formulate de pârâtă se referă la aspecte de netemeinicie cu privire la probele administrate în cauză și la situația de fapt deja stabilită referitoare la debitul datorat și facturile menționate expres; acestea nu fac decât să contestate situația de fapt deja stabilită și reaprecierea probelor administrate în cauză. Cum criticile formulate nu pot fi încadrate în nici unul dintre motivele de nelegalitate prevăzute expres și limitativ de art. 304 pct. 1 -9 C. proc. civ., în limita cărora să se poată exercita controlul judiciar în recurs, situație în care se va aplica sancțiunea nulității recursului. În considerarea celor ce preced, constatând că recurenta nu s-a conformat obligației reglementate de dispozițiile art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc.

civ. potrivit cărora cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de recurs și dezvoltarea lor, Înalta Curte, având în vedere și inexistența motivelor de ordine publică care să inducă aplicarea art. 306 alin. (2) C. proc. civ., va constata nulitatea cererilor de recurs, conform art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nulitatea cererii de recurs formulată de pârâta SC C.E.H. SA - Hunedoara împotriva Deciziei nr. 140 din 13 decembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Alba lulia, secția a ll-a civilă, în temeiul art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 septembrie 2014.