ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2664/2014

Deliberând asupra cererii de recurs de față, din actele și lucrările dosarului, a constatat următoarele: Prin sentința nr. 337/Com din 25 iunie 2013, Tribunalul Bihor a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta T.M., cu domiciliul ales în Oradea, județul Bihor, în contradictoriu cu pârâta S.J.A. Bihor cu sediul în Oradea, județul Bihor și, în consecință: A obligat pârâta să plătească reclamantei echivalentul în lei a sumei de 9.900 euro la cursul BNR din ziua plății, cu titlu contravaloare lucrări de construcții. A respins celelalte pretenții ca fiind neîntemeiate. A obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 11.673 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că la data de 19 decembrie 2008, pârâta Serviciul de Ambulanta Bihor cu sediul în Oradea a întocmit Nota Justificativă privind selectarea procedurii de achiziție Cerere de oferte pentru atribuirea contractului de achiziție de „Lucrări de demolare învelitoare și șarpantă Substație Salonta" în valoare de 9.900 euro (echivalentul în lei suma de 39.135 lei), în baza căreia s-a propus în conformitate cu dispozițiile O.U.G. nr. 34/2006 cumpărarea directă a serviciului de lucrări conform pragului valoric filele 8,9 dosar atașat.

În speță, așa cum s-a arătat mai sus, la data de 19 decembrie 2008, pârâta a întocmit Nota Justificativă privind selectarea procedurii de achiziție ,,Cerere de oferte pentru atribuirea contractului de achiziție de Lucrări de demolare învelitoare și șarpantă Substație Salonta" în valoare de 9.900 euro, dar nu a încheiat nici un contract de achiziție publică pentru lucrările în valoare de 177.050 lei efectuate de asociația familială. Nerespectarea dispozițiilor legale privind achizițiile publice și respectiv efectuarea unor lucrări în aceste condiții, nu pot fi validate de instanță, întrucât s-ar ajunge la o eludare a dispozițiilor legale în materie prin intermediul instanței de judecată. Ca atare, instanța a apreciat că doar lucrările în valoare de 9.900 de euro au fost legal efectuate de Asociația familială R.M.

în favoarea pârâtei, lucrări pentru care pârâta a fost de acord să le achite reclamantei. În aceste condiții, instanța a apreciat ca nu sunt întrunite cerințele acțiunii în restituire, întrucât în speță nu poate fi vorba de un fapt licit atâta timp cât asociația familială cunoștea faptul că pentru lucrările suplimentare nu a fost respectată procedura legală de atribuire a lucrărilor. Instanța de fond a apreciat ca nu sunt întrunite cerințele acțiunii în restituire, întrucât în speță nu poate fi vorba de un fapt licit atâta timp cât asociația familială cunoștea faptul că pentru lucrările suplimentare nu a fost respectată procedura legală de atribuire a lucrărilor. Fiind în culpă procesuală, în temeiul art 274 C. proc.

civ., instanța a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 11.673 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxe de timbru, justificată cu chitanțele depuse la dosar filele 6, 58, 64 dosar atașat, onorariu expert conform chitanțelor depuse la dosar filele 16 și 65 dosar atașat. Împotriva acestei hotărâri, în termen și legal timbrat, a declarat apel apelanta reclamantă T.M., solicitând admiterea apelului, modificarea în parte a sentinței atacate, în sensul admiterii în totalitate a acțiunii formulate, cu cheltuieli de judecată reprezentând taxă de timbru. Prin Decizia nr. 103 din 15 noiembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a fost respins ca nefondat apelul reclamantei.

S-a reținut că reclamanta a invocat, în concluziile scrise depuse după închiderea dezbaterilor la fond, pentru prima data, drept cauză a pretențiilor sale îmbogățirea fără justă cauză, situația în raport cu care instanța fondului în mod corect nu a avut în vedere acest temei drept, nemaiputând fi pus în discuția părților. Instanța de apel a constatat că apelanta reclamanta și-a modificat, prin cererea de apel, cauza pretențiilor deduse judecății, respectiv în cererea de chemare în judecată și-a întemeiat pretențiile pe răspunderea contractuală a pârâtei pentru neplata lucrărilor executate și care au fost convenite prin acord tacit, iar în cererea de apel s-a invocat drept temei de drept principiul îmbogățirii fără justă cauză.

Or, potrivit art. 294 alin. (1) C. proc. civ., în apel nu se poate schimba cauza cererii de chemare în judecată, adică temeiul juridic, fundamentul dreptului litigios, așa încât instanța de apel nu a analizat temeinicia și legalitatea sentinței apelate prin prisma principiului îmbogățirii fără justă cauză, invocat pentru prima oară în apel. În ceea ce privește pretențiile reclamantei, instanța de apel Ie-a considerat nefondate, întrucât convenția nu poate naște obligația de plată a contravalorii lucrărilor atât timp cât nu au fost respectate prevederile O.U.G. nr. 34/2006. împotriva deciziei pronunțate în apel, reclamanta a declarat recurs.

Motivele de recurs invocate sunt, în esență, următoarele: 1. Instanța de apel nu a procedat la analizarea tuturor motivelor de apel, considerând în speță că principiul îmbogățirii fără justă cauză invocat de reclamantă nu a fost pus în discuție în fața instanței de fond, astfel încât în apel nu se poate schimba cauza cererii de chemare în judecată, respectiv fundamentul dreptului litigios. Raportat la cele reținute de instanța de apel este de remarcat faptul că instanța de fond a procedat la analizarea și a acestor aspecte juridice reținând în esență că nu ne aflăm în fața unei situații de îmbogățire fără justă cauză, astfel încât motivarea instanței de apel apare ca nefondată.

2. În ceea ce privește fondul cauzei reclamanta, critică soluția primei instanțe și susține că reclamanta a fost de bună - credință în efectuarea lucrărilor de reparații la substația Salonta, ca urmare a solicitării intimatei, pentru care a suportat toate cheltuielile privind manopera și achiziționarea materialelor de construcții, iar decontarea urma să se facă după predarea lucrărilor. Prin urmare, reclamanta a făcut dovada existenței unui contract de colaborare, chiar dacă nu s-a încheiat faptul că s-a produs o micșorare patrimoniului asociației și o mărire a patrimoniului intimatei care a beneficiat de aceste lucrări. Instanța de fond a apreciat, în mod eronat, că acțiunea sa, întemeiată pe temeiul îmbogățirii fără justă cauză, este neîntemeiată, deoarece nu se poate vorbi de un fapt licit, întrucât asociația cunoștea faptul că pentru lucrările suplimentare nu a fost respectată procedura legală de atribuire a lucrărilor.

în acest sens, a menționat că nicio probă administrată în cauză nu a relevat acest fapt. Ba mai mult, toată probațiunea administrată a dovedit clar buna credință a asociației care a demarat lucrările pe baza înțelegerii avută cu intimata și recunoscută de către aceasta. De asemenea, intimata nu a făcut dovada faptului că pe tot parcursul derulării acestor reparații ar fi trimis vreo notificare prin care să ceară stoparea lucrărilor și să îi aducă la cunoștință că nu mai poate efectua reparații, deoarece nu a fost respectată procedura privind achizițiile publice. Totodată, nu reiese din nicio probă faptul că știa că pentru lucrările suplimentare solicitate nu a fost respectată procedura legală de atribuire, apreciind că este doar o presupunere a instanței de fond.

în esență, recurenta arată, că raporturile consfințite între părțile din prezentul litigiu, este adeverința din 29 aprilie 2009 emisă de managerul general al intimatei, prin care s-a confirmat faptul că, cităm : „Serviciul de Ambulanță Bihor are un contract de colaborare cu domnul R.M., care are ca obiect efectuarea lucrărilor de reparații la clădirile aparținând substației Salonta." În final, conchide recurenta că, din nicio probă nu rezultă faptul că asociația știa că pentru lucrările suplimentare solicitate nu a fost respectată procedura legală de atribuire și apreciază că este doar o presupunere a instanței de fond; însă, instanța este chemată să pronunțe o soluție pe baza probelor administrate și nu pe baza unor presupuneri.

Un fapt juridic licit considerat de unanimitatea literaturii juridice ca izvor de obligații și consacrat ca atare de practica judecătorească este îmbogățirea fără justă cauză. Se instituie o obligație de restituire în situația în care are loc o mărire a patrimoniului unei persoane pe seama patrimoniului altei persoane. în consecință, îmbogățirea fără justă cauză, este un fapt juridic prin care patrimoniul unei persoane este mărit pe seama patrimoniului unei alte persoane, fără ca pentru aceasta să existe un temei juridic. Sub acest aspect, recurenta enumera condițiile cerute pentru acest fapt juridic licit. Reclamanta susține că atât ea cât și asociația nu dispune de altă cale legală de a-și recupera suma de bani cheltuită pe efectuarea acestor reparații, chiar dacă instanța de fond a indicat altceva.

Asociația a contractat cu intimata S.J.A. Bihor, a efectuat aceste lucrări în beneficiul intimatei, lucrări de care intimata se bucură și beneficiază și în prezent, în consecință aceasta urmează să fie obligată la plata contravalorii reparațiilor efectuate. În consecință, recurenta precizează că Asociația Familială R.M. a fost de bună credință, a demarat lucrările de reparații ca urmare a solicitării intimatei, a suportat toate cheltuielile privind manopera și achiziționarea materialelor de construcție urmând ca decontarea să se facă la predarea lucrărilor. În cauză, este vorba de existența unui contract între părți chiar dacă nu este în formă scrisă, contract denumit de intimată ca fiind un contract de colaborare.

Faptul că a existat o înțelegere între părți nu a fost negată de către intimată care a și recunoscut efectuarea reparațiilor, refuzând însă plata contravalorii acestora. Pe tot parcursul efectuării reparațiilor intimata nu a trimis nicio notificare prin care să îi ceară asociației să stopeze lucrările și să îi aducă la cunoștință faptul că nu a fost respectată procedura de atribuire a lucrărilor. Faptul ca intimata și-a schimbat ulterior managerul, sau că acesta are proleme de natură penală nu poate fi imputat asociație, iar la momentul contractării acesta era legal învestit în funcția sa, avea dreptul de a angaja instituția în relații cu terțe persoane. Realitatea reparațiilor efectuate și contravaloarea lor au fost dovedite de expertiza tehnică efectuată în cauză și expertiza tehnică extrajudiciară.

Sunt două acte întocmite de către experți tehnici autorizați, iar valoarea lor probantă este incontestabilă. Conchide recurenta, că este o obligație de restituire în sarcina intimatei a sumelor cheltuite de către asociație ca urmare a efectuării reparațiilor la substația Salonta. Chiar dacă nu a fost respectată procedura de atribuire, este o obligație îndeplinită de asociație și de o micșorare a patrimoniului acesteia si menținerea hotărârii primei instanțe ar însemna încălcarea principiului îmbogățirii fără justă cauză, intimata urmând sa beneficieze de aceste reparații fără a achita costul lor, soluție neechitabilă și care duce la crearea unui prejudiciu în sarcina recurentei. Asociația a contractat lucrarea respectivă tocmai pe ideea de a obține profit și nu de a gratifica intimata.

Înalta Curte examinând cererea de recurs din perspectiva criticilor invocate și reține nemotivarea în drept a acesteia în raport de reglementarea cuprinsă în art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. pentru următoarele considerente: Recurenta - pârâtă își circumscrie criticile în mod global și formal motivelor de identificare prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., raportându-se la hotărârea instanței de fond, din perspectiva situației de fapt privind raporturile născute în temeiul contractului de colaborarea, arătând modalitatea în care a fost încheiat acest contract, precum și faptul că au fost respectate prevederile legale vizând achizițiile publice. Referitor la achizițiile publice, recurenta nu face decât să readucă în discuție aspectele soluționate de prima instanță.

în opinia recurentei, atâta timp cât lucrările au fost efectuate și valoarea acestora stabilită prin cele două expertize, înseamnă că a făcut dovada existenței raporturilor dintre asociație și intimată. Deși arată care sunt condițiile îmbogățirii fără justă cauză, recurenta nu motivează în ce constă nelegalitatea hotărârii sub acest aspect, aceasta rezumându-se numai la aspecte de netemeinicie, respectiv reparațiile făcute și împrejurarea că acest demers judiciar este unica cale prin care își poate recupera pretinsa sumă.

În ceea ce privește motivul invocat de recurentă cu privire la faptul că instanța de apel - singurul motiv adus de recurentă vizând hotărârea recurată - nu a analizat toate motivele de apel, în considerarea neluării în seamă a îmbogățirii fără justă cauză dat fiind că aceasta a fost invocată după terminarea dezbaterilor publice în fața primei instanțe, Înalta Curte constată că acestea constituie simple afirmații, întrucât recurenta nu argumentează în drept din perspectiva motivelor de nelegalitate prevăzute strict și limitativ de pct. 1 - 9 ale art. 304 C. proc. civ.; iar pe de altă parte, recurenta critică soluția primei instanțe, ceea ce nu poate face obiectul controlului judiciar în calea de atac exercitată de reclamantă, întrucât controlul judiciar asupra hotărârii recurate se face numai din perspectiva motivelor de nelegalitate prevăzute pct. 1 - 9 ale art. 304 C. proc.

civ. Practic, așa cum se poate observa, prin criticile formulate recurenta se referă în special la soluția pronunțată de prima instanță, singurele afirmații - și acestea de netemeinicie - ale recurentei vizând hotărârea atacată sunt cu privire la neanalizarea motivelor de apel, respectiv la îmbogățirea fără justă cauză. Cum criticile formulate nu pot fi încadrate în nici unul dintre motivele de nelegalitate prevăzute expres și limitativ de art. 304 pct. 1 -9 C. proc. civ., în limita cărora să se poată exercita controlul judiciar în recurs, situație în care se va aplica sancțiunea nulității recursului. În considerarea celor ce preced, constatând că recurenta nu s-a conformat obligației reglementate de dispozițiile art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc.

civ. potrivit cărora cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de recurs și dezvoltarea lor, Înalta Curte, având în vedere și inexistența motivelor de ordine publică care să inducă aplicarea art. 306 alin. (2) C. proc. civ., va constata nulitatea cererii de recurs, conform art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nulitatea cererii de recurs formulată de reclamanta T.M. împotriva Deciziei nr. 103/CA din 19 decembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a ll-a civilă de contencios administrativ și fiscal, în temeiul art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 septembrie 2014.