ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2415/2014

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată, reclamantul B.V., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, a solicitat obligarea pârâtului la recunoașterea efectelor diplomei și suplimentului de diplomă eliberate de Universitatea S.H. și obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată, conform art. 274 C. proc. civ. Pârâtul Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului a formulat întâmpinare, invocând excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților. Prin Sentința civilă nr. 1291 din 10 aprilie 2014 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților și a respins acțiunea formulată de reclamantul B.V., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că argumentele prezentate de pârât în susținerea excepției lipsei calității procesuale active, pornesc de la premisa eronată că obiectul prezentei acțiuni ar consta în obligarea M.E.C.T.S. să aprobe tipărirea formularelor tipizate a diplomei de licență, acesta învederând că procedura de eliberare a avizelor necesare pentru formularele-tipizate fiind o procedură care implică numai instituțiile de învățământ superior particulare acreditate, Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului și R.SA - Compania de Material Didactic, și nicidecum absolvenții universităților respective. Or, autoritatea pârâtă este într-o evidentă confuzie, întrucât, pe de o parte, obiectul acțiunii constă în obligarea M.E.C.T.S.

la recunoașterea efectelor diplomei și suplimentului de diplomă care au fost deja eliberate de Universitatea S.H., iar pe de altă parte, nu există mai mulți reclamanți, absolvenți ai Facultății de Drept și Administrație Publică, ci unul singur, absolvent al Facultății de Geografie. Curtea de Apel a constatat că în speță nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 pentru a considera că este vorba de un refuz nejustificat din partea pârâtului Ministerul Educației Cercetării Tineretului și Sportului. Nu a fost dovedit faptul că pârâtul Ministerul Educației Cercetării Tineretului și Sportului ar avea vreo obligație contractuală sau legală de a emite un act administrativ prin care să recunoască o diplomă de licență eliberată de Universitatea S.H.

Prin urmare, o diplomă de licență emisă de o instituție de învățământ superior, cum este cea a reclamantului, produce efecte juridice fără a fi necesar vreun act de recunoaștere/validare a diplomei de către M.E.C.T.S. Împotriva acestei hotărâri, reclamantul B.V. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea recursului se arată că astfel cum a reținut și instanța de fond, diploma de licență a recurentului este în ființă și constituie un act administrativ nerevocat, sau după caz, anulat în vreun mod, de către instanțele de judecată. În esență, în speța de față sunt în conflict două principii de drept: acela conform căruia nimeni nu poate invoca nerecunoașterea legii (respectiv se pune în discuție faptul că recurentul nu ar putea invoca nerecunoașterea împrejurării că a optat pentru înmatricularea la formele de învățământ neacreditate sau neautorizate provizoriu) și, respectiv teoria validității aparenței în drept.

Calitatea de unitate de învățământ superior acreditată/neacreditată - Universitatea S.H. - pentru forma de învățământ absolvită de recurent, creează în mod exclusiv eventuala culpă a acestei universități, iar reclamantul, în baza teoriei "aparenței dreptului", nu poate fi victima lipsei de acreditare. Eventualele abateri ale Universității în derularea procesului de învățământ la specializările/programele de studii organizate în formele de învățământ neacreditate/neautorizate nu pot fi imputate recurentului aflat în eroare comună cu privire la legalitatea formei de învățământ absolvite, iar acestora nu li se poate crea sau menține un statut juridic incert.

Nu li se pot imputa studenților înscriși la formele de învățământ neautorizate provizoriu/neacreditate, actuali absolvenți, lipsa de diligență în condițiile în care calitatea de profesionist este deținută de universitate care trebuia să depună toate diligențele în vederea legalei desfășurări a activității, nici nu li se pot pretinde diligențe suplimentare, câtă vreme Universitatea a creat aparența de legalitate, rezultată din împrejurările de fapt reținute în cele ce preced admiterea la specializări, încasarea de taxe, organizarea examenului de licență, eliberare diplomă de licență, etc. Instanța de fond, își depășește cadrul cu care a fost învestită, afirmând faptul că "potrivit dispozițiilor art. 216 și urm. din Legea nr. 1/2011, intimatul M.E.N.

fost M.E.C.T.S. nu are în competență să recunoască sau nu o diplomă de licența". Potrivit, art. 2 lit. c) din H.G. nr. 536/2011 privind organizarea și funcționarea M.E.C.T.S., acest intimat coordonează și controlează sistemul național de învățământ. De asemenea, instanța de fond în mod netemeinic nu a analizat litigiul dedus judecații. Or, devreme ce diploma nu a fost revocată sau, după caz, anulată, aceasta produce în continuare efecte juridice, ceea ce presupune că beneficiarului diplomei trebuie să i se recunoască toate drepturile conferite de lege pe baza acestora. A interpreta în sens contrar înseamnă a prejudicia grav interesele absolvenților, prin acordarea de diplome nerecunoscute de M.E.C.T.S.

și, implicit, nici de alte autorități ale statului, absolventul riscând să fie exclus din cariera, din viața socială, în condițiile în care acesta a fost admis la studii de către Universitatea S.H., a achitat taxele de școlarizare, a promovat examenele din cursul anilor, precum și examenul de licență. Examinând cauza și sentința recurată în raport cu actele și lucrările dosarului precum și cu dispozițiile legale incidente, inclusiv cu cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat. Pentru a ajunge la această soluție, instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate. Deși s-a adresat instanței de contencios administrativ, reclamantul nu a invocat ca temei de drept vreo dispoziție din Legea nr. 554/2004.

Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004: "Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât și public". Din interpretarea acestui text rezultă că pentru a se putea adresa instanței de contencios administrativ, persoana trebuie să dovedească: - vătămarea sa într-un drept al său sau într-un interes legitim; - această vătămare să fie produsă de o autoritate publică fie printr-un act administrativ; - fie prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri.

Actul administrativ, în sensul legii contenciosului administrativ poate fi un act administrativ, pur și simplu sau un act administrativ asimilat.

Conform art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, "actul administrativ reprezintă actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice; sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, și contractele încheiate de autoritățile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achizițiile publice; prin legi speciale pot fi prevăzute și alte categorii de contracte administrative supuse competenței instanțelor de contencios administrativ", iar conform art. 2 alin. (2) din același act normativ: "Se asimilează actelor administrative unilaterale și refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal" Reclamantul, în acțiunea adresată instanței de fond, nu a indicat nici ce vătămări i-au fost aduse de autoritatea publică pârâtă și nici care este actul administrativ, în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 sau actul administrativ asimilat prin care i s-ar fi produs vătămarea.

De asemenea, în cauză nu a fost indicat actul prin care această autoritate publică ar fi afirmat nevalabilitatea diplomei, diplomă care, conform O.M.E.C.T. nr. 2284/2007, este eliberată de instituțiile de învățământ, ministerul având obligația de a pune la dispoziție formularele tipizate printr-o unitate de specialitate. Chiar dacă ar exista o culpă a ministerului în ceea ce privește modul de emitere a diplomelor formular, Înalta Curte constată că reclamantul nu a făcut dovada că ar exista un act administrativ sau un act administrativ asimilat prin care această autoritate nu ar recunoaște valabilitatea diplomei emise pe numele acestuia.

Având în vedere prevederile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, conform cărora: "Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale.

De asemenea, se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim", Înalta Curte constată că cererea reclamantului, în mod corect a fost respinsă de instanța de fond. Prin urmare, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentului sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond în mod corect a respins acțiunea ca fiind neîntemeiată. În consecință, pentru considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul B.V. împotriva Sentinței civile nr. 1291 din 10 aprilie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 23 mai 2014. Procesat de GGC - NN