ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2415/2014

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată, reclamantul B.V., în

contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și

Sportului, a solicitat obligarea pârâtului la recunoașterea efectelor diplomei

și suplimentului de diplomă eliberate de Universitatea S.H. și obligarea

acestuia la plata cheltuielilor de judecată, conform art. 274 C. proc. civ.

Pârâtul Ministerul

Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului a formulat întâmpinare,

invocând excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților.

Prin Sentința civilă

nr. 1291 din 10 aprilie 2014 Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, a respins ca neîntemeiată excepția lipsei

calității procesuale active a reclamanților și a respins acțiunea formulată de

reclamantul B.V., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educației,

Cercetării, Tineretului și Sportului, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța

această soluție instanța de fond a reținut că argumentele prezentate de pârât

în susținerea excepției lipsei calității procesuale active, pornesc de la

premisa eronată că obiectul prezentei acțiuni ar consta în obligarea M.E.C.T.S.

să aprobe tipărirea formularelor tipizate a diplomei de licență, acesta

învederând că procedura de eliberare a avizelor necesare pentru formularele-tipizate

fiind o procedură care implică numai instituțiile de învățământ superior

particulare acreditate, Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și

Sportului și R.SA - Compania de Material Didactic, și nicidecum absolvenții

universităților respective.

Or, autoritatea

pârâtă este într-o evidentă confuzie, întrucât, pe de o parte, obiectul

acțiunii constă în obligarea M.E.C.T.S. la recunoașterea efectelor diplomei și

suplimentului de diplomă care au fost deja eliberate de Universitatea S.H., iar

pe de altă parte, nu există mai mulți reclamanți, absolvenți ai Facultății de

Drept și Administrație Publică, ci unul singur, absolvent al Facultății de

Geografie.

Curtea de Apel a

constatat că în speță nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 2 alin.

(1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 pentru a considera că este vorba de un refuz

nejustificat din partea pârâtului Ministerul Educației Cercetării Tineretului

și Sportului.

Nu a fost dovedit

faptul că pârâtul Ministerul Educației Cercetării Tineretului și Sportului ar

avea vreo obligație contractuală sau legală de a emite un act administrativ

prin care să recunoască o diplomă de licență eliberată de Universitatea S.H.

Prin urmare, o

diplomă de licență emisă de o instituție de învățământ superior, cum este cea a

reclamantului, produce efecte juridice fără a fi necesar vreun act de

recunoaștere/validare a diplomei de către M.E.C.T.S.

Împotriva acestei

hotărâri, reclamantul B.V. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate

și netemeinicie.

În motivarea

recursului se arată că astfel cum a reținut și instanța de fond, diploma de

licență a recurentului este în ființă și constituie un act administrativ

nerevocat, sau după caz, anulat în vreun mod, de către instanțele de judecată.

În esență, în speța

de față sunt în conflict două principii de drept: acela conform căruia nimeni

nu poate invoca nerecunoașterea legii (respectiv se pune în discuție faptul că

recurentul nu ar putea invoca nerecunoașterea împrejurării că a optat pentru

înmatricularea la formele de învățământ neacreditate sau neautorizate

provizoriu) și, respectiv teoria validității aparenței în drept.

Calitatea de unitate

de învățământ superior acreditată/neacreditată - Universitatea S.H. - pentru

forma de învățământ absolvită de recurent, creează în mod exclusiv eventuala

culpă a acestei universități, iar reclamantul, în baza teoriei "aparenței

dreptului", nu poate fi victima lipsei de acreditare.

Eventualele abateri

ale Universității în derularea procesului de învățământ la specializările/programele

de studii organizate în formele de învățământ neacreditate/neautorizate nu pot

fi imputate recurentului aflat în eroare comună cu privire la legalitatea

formei de învățământ absolvite, iar acestora nu li se poate crea sau menține un

statut juridic incert.

Nu li se pot imputa

studenților înscriși la formele de învățământ neautorizate

provizoriu/neacreditate, actuali absolvenți, lipsa de diligență în condițiile

în care calitatea de profesionist este deținută de universitate care trebuia să

depună toate diligențele în vederea legalei desfășurări a activității, nici nu

li se pot pretinde diligențe suplimentare, câtă vreme Universitatea a creat

aparența de legalitate, rezultată din împrejurările de fapt reținute în cele ce

preced admiterea la specializări, încasarea de taxe, organizarea examenului de

licență, eliberare diplomă de licență, etc.

Instanța de fond, își

depășește cadrul cu care a fost învestită, afirmând faptul că "potrivit

dispozițiilor art. 216 și urm. din Legea nr. 1/2011, intimatul M.E.N. fost

M.E.C.T.S. nu are în competență să recunoască sau nu o diplomă de

licența".

Potrivit, art. 2 lit.

c) din H.G. nr. 536/2011 privind organizarea și funcționarea M.E.C.T.S., acest

intimat coordonează și controlează sistemul național de învățământ.

De asemenea, instanța

de fond în mod netemeinic nu a analizat litigiul dedus judecații. Or, devreme

ce diploma nu a fost revocată sau, după caz, anulată, aceasta produce în

continuare efecte juridice, ceea ce presupune că beneficiarului diplomei

trebuie să i se recunoască toate drepturile conferite de lege pe baza acestora.

A interpreta în sens

contrar înseamnă a prejudicia grav interesele absolvenților, prin acordarea de

diplome nerecunoscute de M.E.C.T.S. și, implicit, nici de alte autorități ale

statului, absolventul riscând să fie exclus din cariera, din viața socială, în

condițiile în care acesta a fost admis la studii de către Universitatea S.H., a

achitat taxele de școlarizare, a promovat examenele din cursul anilor, precum

și examenul de licență.

Examinând cauza și

sentința recurată în raport cu actele și lucrările dosarului precum și cu

dispozițiile legale incidente, inclusiv cu cele ale art. 304

1

C.

proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la

această soluție, instanța a avut în vedere considerentele în continuare

arătate.

Deși s-a adresat

instanței de contencios administrativ, reclamantul nu a invocat ca temei de

drept vreo dispoziție din Legea nr. 554/2004.

Potrivit art. 1 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004: "Orice persoană care se consideră vătămată

într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate

publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal

a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente,

pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului

legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi

atât privat, cât și public".

Din interpretarea

acestui text rezultă că pentru a se putea adresa instanței de contencios

administrativ, persoana trebuie să dovedească:

- vătămarea sa

într-un drept al său sau într-un interes legitim;

- această vătămare să

fie produsă de o autoritate publică fie printr-un act administrativ;

- fie prin

nesoluționarea în termenul legal a unei cereri.

Actul administrativ,

în sensul legii contenciosului administrativ poate fi un act administrativ, pur

și simplu sau un act administrativ asimilat.

Conform art. 2 alin.

(1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, "actul administrativ reprezintă actul

unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în

regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a

executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi

juridice; sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, și

contractele încheiate de autoritățile publice care au ca obiect punerea în

valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes

public, prestarea serviciilor publice, achizițiile publice; prin legi speciale

pot fi prevăzute și alte categorii de contracte administrative supuse

competenței instanțelor de contencios administrativ", iar conform art. 2

alin. (2) din același act normativ: "Se asimilează actelor administrative

unilaterale și refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un

drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde

solicitantului în termenul legal"

Reclamantul, în

acțiunea adresată instanței de fond, nu a indicat nici ce vătămări i-au fost

aduse de autoritatea publică pârâtă și nici care este actul administrativ, în

sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 sau actul administrativ

asimilat prin care i s-ar fi produs vătămarea.

De asemenea, în cauză

nu a fost indicat actul prin care această autoritate publică ar fi afirmat

nevalabilitatea diplomei, diplomă care, conform O.M.E.C.T. nr. 2284/2007, este

eliberată de instituțiile de învățământ, ministerul având obligația de a pune

la dispoziție formularele tipizate printr-o unitate de specialitate.

Chiar dacă ar exista

o culpă a ministerului în ceea ce privește modul de emitere a diplomelor

formular, Înalta Curte constată că reclamantul nu a făcut dovada că ar exista

un act administrativ sau un act administrativ asimilat prin care această

autoritate nu ar recunoaște valabilitatea diplomei emise pe numele acestuia.

Având în vedere

prevederile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, conform cărora:

"Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes

legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit

la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul

prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanța de contencios

administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a

actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale.

De asemenea, se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care

se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin

nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei

cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni

administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau

interesului legitim", Înalta Curte constată că cererea reclamantului, în

mod corect a fost respinsă de instanța de fond.

Prin urmare, Înalta

Curte constată că susținerile și criticile recurentului sunt neîntemeiate și nu

pot fi primite, iar instanța de fond în mod corect a respins acțiunea ca fiind

neîntemeiată.

În consecință, pentru

considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de reclamantul B.V. împotriva Sentinței civile nr. 1291 din 10 aprilie

2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a, de contencios administrativ

și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 23 mai 2014.

Procesat

de GGC - NN