ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4950/2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4950/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 15

martie 2012 pe rolul Curții de Apel Suceava, secția a II-a civilă, de

contencios administrativ și fiscal, reclamantele M.D., C. (fostă I.) G.V. și

M.L.L., au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Universitatea

"S.H." și Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului,

obligarea pârâtei Universitatea "S.H." la eliberarea diplomei de

licență și a suplimentului de diplomă, pentru examenul de licență susținut în

sesiunea iulie 2009, precum și obligarea Ministerului Educației, Cercetării,

Tineretului și Sportului să aprobe tipărirea formularelor tipizate a diplomei

de licență.

La data de 10 aprilie

2012, Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului a depus întâmpinare,

prin care a invocat excepția lipsei obiectului cerere de chemare în judecată și

excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, iar, pe fond,

respingerea cererii de chemare în judecată în contradictoriu cu ministerul, ca

neîntemeiată.

Pârâta Universitatea

"S.H." a formulat cerere de chemare în garanție a Ministerului

Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, pentru obligarea acestei

autorități publice să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând în

diploma de licență și suplimentul la diplomă pentru reclamanți sub sancțiunea

prevăzută de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, în cuantum de 50 RON/zi

de întârziere, începând cu a 30-a zi de la rămânerea irevocabilă a hotărârii și

la plata cheltuielilor de judecată.

pronunțată de curtea de apel

Prin Sentința nr. 209

din 15 iunie 2012, Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă, de contencios

administrativ și fiscal a hotărât următoarele:

- a respins excepția

lipsei obiectului invocată de Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și

Sportului;

- a admis excepția

lipsei calității procesuale active a reclamanților în ceea ce privește cel

de-al doilea capăt de cerere;

- a admis acțiunea

având ca obiect "obligația de a face" formulată de reclamanți în

contradictoriu cu pârâta Universitatea "S.H." din București și

chematul în garanție Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și

Sportului;

- a obligat pârâta

Universitatea "S.H." din București să elibereze reclamanților diplome

de licență și suplimentul la diplomă pentru forma de învățământ absolvită;

- a admis cererea de

chemare în garanție;

- a obligat chematul

în garanție Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului să

aprobe tipărirea formularelor tipizate, constând în diploma de licență și suplimentele

la diplomă privindu-i pe reclamanți;

- a luat act că nu

s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța a reținut, în esență, următoarele:

În privința excepției

lipsei calității procesuale active a reclamanților, Curtea de Apel a reținut că

între reclamanți și Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului

nu există raporturi juridice, întrucât, conform Ordinului nr. 2.284/2007,

procedura de eliberare a avizelor necesare pentru formularele tipizate este o

procedură care implică numai instituțiile de învățământ superior particulare

acreditate de minister și ROMDIDAC, și nu persoane particulare.

Cu referire la

excepția lipsei de obiect a acțiunii invocată de Ministerul Educației,

Cercetării, Tineretului și Sportului, Curtea de Apel a reținut că adresele

depuse la dosar nu probează cu certitudine îndeplinirea obligației de eliberare

a avizului solicitat. A reținut instanța că, pe de o parte, ministerul arată că

a eliberat avizele solicitate și a soluționat integral cererile Universității

"S.H.", iar, pe de altă parte, a susținut că universitatea nu avea

dreptul să elibereze actele de studiu pentru absolvenții unor programe de

studii și specializări neacreditate.

Pe fondul cauzei,

instanța a reținut că, din înscrisurile ce emană de la Universitatea

"S.H.", rezultă că reclamanții au fost admiși să susțină examenul de

licență în sesiunea iulie 2009, examen pe care l-au și promovat, astfel că în

mod justificat li s-au emis adeverințe din care rezultă calitatea lor de

licențiați.

Totodată,

înscrisurile de la dosar confirmă că universitatea s-a adresat ministerului cu

solicitarea de a aproba tipărirea formularelor tipizate pentru absolvenții

anului 2009, comunicându-le și numărul necesar de diplome, fără însă a primi un

răspuns.

În raport cu

dispozițiile art. 2 din H.G. nr. 366/2007, în vigoare la data când reclamanta a

parcurs studiile superioare și a susținut licența, factorii cu atribuții de

decizie din sistemul asigurării calității educației, dar mai ales Ministerul

Educației, nu au sesizat nereguli după încheierea perioadei de monitorizare a

universității, prevăzută de art. 8 din Legea nr. 443/2002, nici după emiterea

H.G. nr. 676/2007 și a H.G. nr. 635/2008, precum și nici după intrarea în

vigoare a O.U.G. nr. 75/2005 - privind asigurarea calității educației.

Atât Legea nr.

84/1995, cât și Legea nr. 288/2004, în forma în vigoare la data admiterii

reclamantei, conțineau prevederi în sensul că Ministerul Educației și

Cercetării actualizează periodic, la propunerea Consiliului Național al

Rectorilor, lista domeniilor și a specializărilor de licență, care se aprobă

prin hotărâre de Guvern.

La data

înmatriculării reclamantei în anul I de studii era în vigoare și H.G. nr.

916/2005 privind structurile instituțiilor de învățământ superior acreditate

sau autorizate să funcționeze provizoriu și a specializărilor din domeniile

studiilor universitare de licență, care a aprobat structura instituțiilor de

învățământ superior acreditate, precum și a specializărilor acestora, sens în

care în anexa 1B, pct. 6, se regăsește Universitatea "S.H." București

- Facultatea de Drept și Administrație Publică, art. 5 din aceeași hotărâre a

Guvernului precizând că "Structurile și specializările prevăzute în

anexele nr. 1 și 2 funcționează începând cu anul universitar 2005/2006, pentru

anul I de studii".

Actele normative

menționate mai sus nu conțineau și reglementări exprese cu privire la forma de

învățământ (zi, seral, frecvență redusă, la distanță) pentru specializările

acreditate/autorizate, așa încât se subînțelege că acest domeniu a fost lăsat

în competența de reglementare a fiecărei instituții de învățământ superior, în

considerarea autonomiei universitare, așa cum, de altfel, a procedat și

universitatea pârâtă.

Ulterior, H.G. nr.

676/2007 a adus reglementări precise cu privire la actualizarea Nomenclatorului

domeniilor de studii universitare de licență și al specializărilor din cadrul

acestora și cu privire la numărul de credite transferabile, anexa 2 conținând

prevederi exprese și cu privire la forma de învățământ pentru domeniile de

studii universitare.

A reținut instanța că

reclamanților li se pot opune numai actele normative în vigoare la data

înmatriculării lor, întrucât la acea dată reclamanții au putut în mod legitim

("speranța legitimă") să considere că admiterea și respectiv

parcurgerea studiilor universitare, în forma și coordonatele legale raportate

la acea dată, asigură legalitatea și recunoașterea publică a studiilor lor

universitare și fără ca acestea, prin acte normative ulterioare, să îi fie

invalidate retroactiv.

Din această

perspectivă, refuzul ministerului de a aproba tipărirea diplomei de licență a

reclamanților apare ca un "refuz nejustificat", în sensul art. 2

alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, motiv pentru care cererea de chemare

în garanție, îndeplinește condițiile legale prevăzute de art. 60 C. proc. civ.

exercitată

Împotriva Sentinței

nr. 209 din 15 iunie 2012 a Curții de Apel Suceava, secția a II-a civilă, de

contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs chematul în garanție

Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, invocând motivele

de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7, 8, și 9 C. proc. civ. și criticând

sentința atacată pentru nelegalitate și netemeinicie.

Sub aspectul

motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 4 C. proc. civ., recurentul

susține, în esență, că instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești și

a dispus obligarea ministerului să aprobe furnizarea de formulare tipizate

pentru diplomă spre a fi eliberate unor persoane care au urmat studiile cu

încălcarea prevederilor legale, instanța substituindu-se astfel organismelor de

certificare a calității studiilor universitare și ministerului.

Sub aspectul

motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., recurentul

a argumentat, în esență, că instanța de fond a interpretat greșit materialul

probator și a apreciat în mod eronat că o metodologie a unei persoane juridice

de drept privat, în speță Metodologia organizării și desfășurării examenelor de

finalizare a studiilor emisă de Universitatea "S.H." și înregistrată

sub nr. 1.405 din 12 mai 2009, este superioară legilor și hotărârilor de guvern

cu incidență în domeniul organizării și funcționării învățământului superior.

Totodată, se susține că universitatea a încălcat cu bună știință legea atunci

când a organizat studii la forme de învățământ pentru care nu avea autorizare

provizorie sau acreditare. În concluzie, se susține că ministerul nu poate fi

obligat să aprobe emiterea de diplome de licență pentru activități desfășurate

ilegal.

Înaltei Curți

Înainte de a proceda

la analiza motivelor de recurs expuse de chematul în garanție Ministerul

Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, Înalta Curte constată

incidența motivului de recurs de ordine publică prevăzut de art. 304 pct. 3 C.

proc. civ., față de care va admite recursul și va casa sentința instanței de

fond, pentru considerentele arătate în continuare.

Potrivit art. 1 alin.

(1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată,

"Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori

într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act

administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate

adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea

actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea

pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât și

public".

Din expunerea

rezumativă a lucrărilor dosarului, rezultă că obiectul prezentului litigiu de

contencios administrativ îl reprezintă, în principal, obligarea unei instituții

de învățământ superior să elibereze diploma de licență și suplimentul la

diplomă.

Pârâta Universitatea

"S.H." din București este o autoritate publică, în sensul

dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. b) teza întâi din Legea nr. 554/2004.

Universitatea

"S.H." din București a fost înființată prin Legea nr. 443/2002, ca

instituție de învățământ superior, persoană juridică de drept privat și de

utilitate publică, parte a sistemului național de învățământ.

Totodată, atât

potrivit art. 1 din H.G. nr. 81/2010 (în vigoare la data introducerii cererii

de chemare în judecată), cât și potrivit art. 1 din H.G. nr. 536/2011 (în vigoare

la data pronunțării prezentei decizii și care a abrogat H.G. nr. 81/2010),

Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului este organ de

specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică în

subordinea Guvernului și are rol de sinteză și coordonare în aplicarea

strategiei și Programului de guvernare în domeniul educației, învățământului,

cercetării științifice, dezvoltării tehnologice, tineretului și sportului.

Faptul că

instituțiile de învățământ superior, fie ele de stat sau particulare, au

autonomie universitară, în condițiile stabilite prin Legea nr. 84/1995 (act

normativ în vigoare la momentul finalizării ciclului de pregătire urmat de

reclamantă) nu justifică plasarea acestora în vârful ierarhiei organizatorice a

sistemului național de învățământ. Conform dispozițiilor legii respective,

autonomia universitară se manifestă prin relația directă a rectorului

instituției de învățământ superior cu Ministerul Educației care, printre

altele, avea competența de a confirma prin ordin actul de alegere a rectorului

și de a-l suspenda din funcție.

Aceste prerogative

legale revin unui organ central al administrației publice, astfel că unitatea

de învățământ superior se situează la un nivel inferior Ministerului Educației.

În acest context,

trebuie subliniat faptul că, potrivit art. 116 din Constituție, ministerele

sunt în subordinea Guvernului, iar în sfera organelor de specialitate nu pot fi

cuprinse decât autoritățile administrative autonome, care se află doar sub

controlul general al Parlamentului.

În speță,

Universitatea "S.H." din București nu poate fi considerată autoritate

administrativă autonomă, întrucât actele administrative pe care le emite sunt

consecința unei delegări de competențe, iar nu a investirii sale cu dreptul de

a lucra în regim de putere publică, la nivelul întregului sistem național de

învățământ.

În mod evident,

Universitatea "S.H." din București este o autoritate publică

descentralizată din punct de vedere teritorial.

În alți termeni,

Universitatea "S.H." din București nu îndeplinește cerințele impuse

de legiuitor pentru a fi calificată drept organ al autorității publice

centrale, cu atât mai mult cu cât niciun act normativ nu conține o asemenea

dispoziție cu privire la universitatea pârâtă.

Ca atare, o astfel de

universitate nu poate fi încadrată decât în categoria unei autorități publice

locale.

Față de argumentele

expuse, Înalta Curte reține că, în cauză, sunt incidente dispozițiile art. 10

alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care instituie, pentru determinarea instanței

competente material, două criterii, și anume: (i) rangului autorității care

emite sau, după caz, încheie actul administrativ dedus judecății, în sistemul

organelor administrației publice; (ii) criteriul valoric.

În cauza de față,

este aplicabil primul criteriu enunțat, astfel că, raportat la rangul local al

autorității publice pârâte - Universitatea "S.H." din București -

competența de soluționare a litigiului revine tribunalului.

Conform art. 10 alin.

(3) din Legea nr. 554/2004, modificată, reclamanta se poate adresa instanței de

la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului; dacă reclamantul a

optat pentru instanța de la domiciliul pârâtului nu mai se poate invoca

excepția necompetenței teritoriale.

Reclamanta a optat

pentru instanța de la domiciliul său, astfel că nu se mai poate pune în

discuție competența teritorială a instanței în soluționarea cauzei.

De asemenea, se

cuvine a observa dispozițiile art. 17 C. proc. civ., în temeiul cărora cererile

accesorii și incidentale sunt în căderea instanței competente să judece cererea

principală.

Or, în litigiul de

față, este evident faptul că cererea de chemare în garanție este o cerere

incidentală care va fi soluționată de către instanța competentă să soluționeze

cererea principală.

Pentru aceste

considerente, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004

și ale art. 312 alin. (2) și (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite

recursul, va casa sentința recurată și va trimite cauza, spre competentă

soluționare, la Tribunalul Suceava, secția de contencios administrativ și

fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului

împotriva Sentinței nr. 209 din 15 iunie 2012 a Curții de Apel Suceava, secția

a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința

atacată și trimite cauza, spre competentă soluționare, la Tribunalul Suceava,

secția de contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 11 aprilie 2013.

Procesat de GGC - AM