ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5072/2013
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5072/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra recursului de
față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Obiectul acțiunii deduse judecății
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de
Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal,
reclamanta M.F.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Universitatea S.H.
și Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului, obligarea acestora la
eliberarea diplomei de licență și a suplimentului la diplomă, respectiv foaia
matricolă, având în vedere că a urmat cursurile instituției de învățământ
superior menționate, promovând examenul de licență.
Hotărârea primei
instanțe
Curtea de Apel
Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin Sentința
nr. 185 din 22 mai 2012, a respins excepția lipsei plângerii prealabile, precum
și excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, formulate de
Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului și a admis, în
parte, cererea de chemare în garanție formulată de pârâta "Universitatea
S.H." împotriva Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și
Sportului.
Prin aceeași
sentință, a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamantă și, în
consecință, a obligat pârâta să elibereze reclamantei diploma de licență și
suplimentele la diplomă, sub sancțiunea unor penalități de 100 RON pentru
fiecare zi de întârziere.
Totodată, a obligat
chematul în garanție Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și
Sportului să aprobe tipărirea formularelor tipizate, constând în diplomă de
licență și suplimentele la diplomă pentru reclamantă, sub sancțiunea unor
penalități de 100 RON pentru fiecare zi de întârziere.
Recursul exercitat
în cauză
Împotriva acestei
sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat a declarat recurs
Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului (în prezent Ministerul Educației
Naționale).
II. Considerentele
Înaltei Curți asupra recursului
Examinând cu
prioritate motivul de ordine publică invocat din oficiu potrivit art. 306 alin.
(2) C. proc. civ., Înalta Curte reține că sentința atacată a fost pronunțată cu
încălcarea competenței materiale a primei instanțe.
Argumentele
corespunzătoare motivului de ordine publică
Potrivit art. 1 alin.
(1) din Legea nr. 554/2004, orice persoană care se consideră vătămată într-un
drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică,
printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei
cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente,
pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim
și repararea cauzei ce i-a fost cauzată, iar interesul legitim poate fi atât
privat, cât și public.
Obiectul prezentului
litigiu îl constituie obligarea unei instituții de învățământ superior la
eliberarea diplomei de licență și a suplimentului la diplomă, respectiv foaia
matricolă, ca urmare a studiilor universitare efectuate de către reclamantă.
Instanța de control
judiciar constată că universitatea pârâtă este încadrată în noțiunea de
autoritate publică, în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Legea
nr. 554/2004, potrivit cărora "sunt asimilate autorităților publice, în
sensul prezentei legi, persoanele juridice de drept privat care, potrivit
legii, au obținut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze
un serviciu public, în regim de putere publică".
Prin Legea nr.
443/2002 a fost înființată Universitatea "S.H.", ca instituție de
învățământ superior, persoană juridică de drept privat și de utilitate publică,
parte a sistemului național de învățământ, cu sediul în București.
Înalta Curte
apreciază că această universitate reprezintă o unitate descentralizată de
învățământ, parte a sistemului național de învățământ, dar nu este instituție
publică centrală ale cărei acte administrative, tipice sau asimilate, să poată
fi contestate, în primă instanță la curtea de apel.
Sub aspectul
competenței materiale de soluționare a cauzei este irelevantă împrejurarea că
pârâta a chemat în garanție Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și
Sportului care este o autoritate publică centrală, având în vedere că art. 10
alin. (1) din Legea nr. 554/2004 face referire la criteriul poziționării
autorității emitente a actului administrativ contestat, în sistemul
autorităților publice.
Instanța de control
judiciar mai reține că, într-adevăr, instituțiile de învățământ superior, fie
ele de stat sau particulare, au autonomie universitară, în condițiile stabilite
prin Legea nr. 84/1995 (act normativ în vigoare la momentul finalizării
ciclului de pregătire urmat de reclamant) însă acest fapt nu le plasează în
vârful ierarhiei organizatorice a sistemului național de învățământ. Această
reglementare prevedea că, la nivel național, autonomia universitară se
manifesta prin relația directă a rectorului instituției de învățământ superior
cu Ministerul Educației care, printre altele, avea competența de a confirma
prin ordin actul de alegere a rectorului și de a-l suspenda din funcție.
Prin urmare, aceste
universități nu îndeplinesc cerințele impuse de legiuitor pentru a fi
calificate drept organe ale autorității publice centrale. De altfel, niciun act
normativ nu conține o asemenea reglementare pentru pârâta în cauză și astfel nu
poate fi încadrată decât în ipoteza unei autorități publice locale.
Potrivit art. 10
alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004:
"Litigiile
privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice
locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții,
datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 RON se
soluționează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele
privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice
centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii
vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 RON, se
soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale
curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel".
Specificul litigiilor
care se desfășoară între persoanele fizice sau juridice și administrația
publică determină, în mod necesar, existența unor reguli imperative în privința
competenței instanțelor de contencios administrativ.
Pentru stabilirea
competenței materiale, articolul aflat în discuție instituie două criterii: cel
al rangului autorității care emite sau, după caz, încheie actul administrativ
dedus judecății, în sistemul organelor administrației publice, respectiv
criteriul valoric, în cauză fiind aplicabil primul criteriu menționat.
În plus, se impune a
fi subliniat că tribunalul este competent să soluționeze acest litigiu de
contencios administrativ, în raport cu împrejurarea că Universitățile sunt
autorități publice locale, având în vedere și prevederile art. 2 pct. 1 lit. d)
C. proc. civ.
În altă ordine de
idei, în temeiul art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, reclamantul se poate
adresa instanței de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului;
dacă reclamantul a optat pentru instanța de la domiciliul pârâtului, nu se
poate invoca excepția necompetenței teritoriale.
În cauză, reclamanta
a optat pentru instanța de la domiciliul lui, astfel că nu se mai poate pune în
discuție competența teritorială a instanței în soluționarea cauzei.
În fine, în speță vor
fi avute în vedere și prevederile art. 17 din C. proc. civ., potrivit cărora
cererile accesorii și incidentale sunt în căderea instanței competente să
judece cererea principală.
În speță, cererea de
chemare în garanție fiind cerere incidentală, va fi soluționată de instanța
competentă să soluționeze acțiunea principală.
Temeiul legal al
soluției adoptate în recurs
Pentru considerentele
expuse, în temeiul art. 304 pct. 3 coroborat cu art. 312 alin. (6) din C. proc.
civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința atacată și va trimite
cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Bihor, secția contencios
administrativ și fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul
declarat de Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului (în prezent
Ministerul Educației Naționale) împotriva Sentinței nr. 185 din 22 mai 2012 a
Curții de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și
fiscal.
Casează sentința
atacată și trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Bihor,
secția contencios administrativ și fiscal.
Irevocabilă.
Pronunțată, în
ședință publică, astăzi 19 aprilie 2013.
Procesat de GGC - CL