ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5981/2013

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal,

reclamanții I. (fostă P.) G., G.S.S.M. și V.C. au solicitat, în contradictoriu

cu pârâții Universitatea SH și Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului,

obligarea pârâtei la eliberarea diplomelor de licență, având în vedere că au

urmat cursurile instituției de învățământ superior menționate, promovând examenul

de licență.

instanțe

Curtea de Apel

Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin

Sentința nr. 44 din 25 ianuarie 2012, a admis excepția lipsei calității

procesuale pasive a Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului, respingând

acțiunea față de acest pârât, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără

calitate procesuală pasivă.

Prin aceeași

sentință, a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanți, a obligat pârâta

Universitatea SH să elibereze reclamanților diplomele de licență, respingând

cererea de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, ca nefondată.

Totodată, a admis

cererea de chemare în garanție a Ministerului Educației, Cercetării,

Tineretului, a obligat chematul în garanție să aprobe tipizarea formularelor de

diplomă de licență pentru reclamanți, respingând celelalte capete ale cererii

de chemare în garanție.

în cauză

Împotriva acestei

sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs Ministerul

Educației, Cercetării, Tineretului (în prezent Ministerul Educației Naționale).

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra recursului

Examinând cu

prioritate motivul de ordine publică invocat din oficiu potrivit art. 306 alin.

(2) C. proc. civ., Înalta Curte reține că sentința atacată a fost pronunțată cu

încălcarea competenței materiale a primei instanțe.

corespunzătoare motivului de ordine publică

Potrivit art. 1 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004, orice persoană care se consideră vătămată într-un

drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică,

printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei

cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente,

pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului

legitim și repararea cauzei ce i-a fost cauzată, iar interesul legitim poate fi

atât privat, cât și public.

Obiectul prezentului

litigiu îl constituie obligarea unei instituții de învățământ superior la

eliberarea diplomei de licență ca urmare a studiilor universitare efectuate de

către reclamanți.

Instanța de control

judiciar constată că universitatea pârâtă este încadrată în noțiunea de

autoritate publică, în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Legea

nr. 554/2004, potrivit cărora „sunt asimilate autorităților publice, în sensul

prezentei legi, persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au

obținut statut de utilitate publică sau unt autorizate să presteze un serviciu

public, în regim de putere publică”.

Prin Legea nr.

443/2002 a fost înființată Universitatea „SH”, ca instituție de învățământ

superior, persoană juridică de drept privat și de utilitate publică, parte a

sistemului național de învățământ, cu sediul în București.

Înalta Curte

apreciază că această universitate reprezintă o unitate descentralizată de

învățământ, parte a sistemului național de învățământ, dar nu este instituție

publică centrală ale cărei acte administrative, tipice sau asimilate, să poată

fi contestate, în primă instanță la curtea de apel.

Sub aspectul

competenței materiale de soluționare a cauzei este irelevantă împrejurarea că

pârâta a chemat în garanție Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și

Sportului care este o autoritate publică centrală, având în vedere că art. 10

alin. (1) din Legea nr. 554/2004 face referire la criteriul poziționării

autorității emitente a actului administrativ contestat, în sistemul

autorităților publice.

Instanța de control

judiciar mai reține că, într-adevăr, instituțiile de învățământ superior, fie

ele de stat sau particulare, au autonomie universitară, în condițiile stabilite

prin Legea nr. 84/1995 (act normativ în vigoare la momentul finalizării

ciclului de pregătire urmat de reclamant) însă acest fapt nu le plasează în

vârful ierarhiei organizatorice a sistemului național de învățământ. Această

reglementare prevedea că, la nivel național, autonomia universitară se

manifesta prin relația directă a rectorului instituției de învățământ superior

cu Ministerul Educației care, printre altele, avea competența de a confirma

prin ordin actul de alegere a rectorului și de a-l suspenda din funcție.

Prin urmare, aceste

universități nu îndeplinesc cerințele impuse de legiuitor pentru a fi

calificate drept organe ale autorității publice centrale. De altfel, niciun act

normativ nu conține o asemenea reglementare pentru pârâta în cauză și astfel nu

poate fi încadrată decât în ipoteza unei autorități publice locale.

Potrivit art. 10

alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004:

„Litigiile privind

actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și

județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii

vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 RON se soluționează

în fond de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele

administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și

cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și

accesorii ale acestora mai mari de 500.000 RON, se soluționează în fond de

secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin

lege organică specială nu se prevede altfel”.

Specificul litigiilor

care se desfășoară între persoanele fizice sau juridice și administrația

publică determină, în mod necesar, existența unor reguli imperative în privința

competenței instanțelor de contencios administrativ.

Pentru stabilirea

competenței materiale, articolul aflat în discuție instituie două criterii: cel

al rangului autorității care emite sau, după caz, încheie actul administrativ

dedus judecății, în sistemul organelor administrației publice, respectiv

criteriul valoric, în cauză fiind aplicabil primul criteriu menționat.

În plus, se impune a

fi subliniat că tribunalul este competent să soluționeze acest litigiu de

contencios administrativ, în raport cu împrejurarea că Universitățile sunt

autorități publice locale, având în vedere și prevederile art. 2 pct. 1 lit. d)

C. proc. civ.

În altă ordine de

idei, în temeiul art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, reclamantul se poate

adresa instanței de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului;

dacă reclamantul a optat pentru instanța de la domiciliul pârâtului, nu se

poate invoca excepția necompetenței teritoriale.

În cauză, reclamanta

a optat pentru instanța de la domiciliul lui, astfel că nu se mai poate pune în

discuție competența teritorială a instanței în soluționarea cauzei.

În fine, în speță vor

fi avute în vedere și prevederile art. 17 C. proc. civ., potrivit cărora

cererile accesorii și incidentale sunt în căderea instanței competente să

judece cererea principală.

În speță, cererea de

chemare în garanție fiind cerere incidentală, va fi soluționată de instanța

competentă să soluționeze acțiunea principală.

soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele

expuse, în temeiul art. 304 pct. 3 coroborat cu art. 312 alin. (6) C. proc.

civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința atacată și va trimite

cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Constanța, secția contencios

administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de Ministerul Educației Naționale împotriva Sentinței nr. 44 din 25

ianuarie 2012 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios

administrativ și fiscal.

Casează sentința

atacată și trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Constanța,

secția contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 27 iunie 2013.

Procesat de GGC - LM