ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1215/2014

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1215/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Decizia

nr. 1215/2014

Dosar nr.

1334/59/2012

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Circumstanțele

cauzei

Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel

Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta prin acțiunea în

contencios administrativ înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara sub nr.

1334/59/2012 din 12 noiembrie 2012, reclamanta T.B.I.S., în contradictoriu cu pârâții

Universitatea S.H. și Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului

București, a solicitat obligarea celui din urmă pârât să avizeze și să aprobe tipărirea

formularelor tipizate de diplomă de licență și suplimentul de diplomă ce revin absolvenților

și desemneze unitatea de specialitate producătoare de a pune la dispoziția Universității

S.H. București tipizatele necesare pentru eliberarea actelor finale de studii ce

îi revin de drept, așa cum rezultă din adeverința de studii depusă în probațiune;

obligarea Universității S.H. București de a-i elibera diploma de licență, conform

adeverinței de studii anexate, suplimentul la diplomă, cât și de a-i restitui diploma

de bacalaureat depusă în original la dosarul de înscriere; ca hotărârea judecătorească

ce se va pronunța în prezenta cauză să țină loc de diploma de licență până la eliberarea

acesteia în fapt; obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată, constând

în onorariu avocațial.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că

în fapt, conform adeverinței de studii din 23 iulie 2009 emisă de către pârâta Universitatea

S.H., a absolvit în sesiunea iulie 2009, o facultate acreditată din cadrul Universității

S.H., dobândind pe această cale titlul de licențiată în științe economice.

Având în vedere faptul că, pârâta Universitatea

S.H. nu a soluționat favorabil nici până la această dată cererile reclamantei de

eliberare a diplomei de studii, cereri transmise acesteia pe parcursul anilor 2010,

2011 și 2012, prin intermediul curieratelor poștale, ultima expediată la data de

12 septembrie 2012, la care încă nu i s-a comunicat nici un răspuns, a înțeles să

se adreseze instanței de judecată în termenul prevăzut de lege, solicitând acesteia

să oblige pârâta Universitatea S.H., corelativ cu obligația pârâtului Ministerul

Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, la eliberarea actelor finale de

studii, în acord cu primele două capete de cerere formulate în speță.

Reclamanta a solicitat a se observa că, deși ambii

pârâți în cauză au, potrivit Regulamentului privind regimul actelor de studii în

sistemul de învățământ superior, atribuții precise în procedura de eliberare a actelor

finale de studii, aceștia încearcă să își paseze reciproc responsabilitățile, blocând

astfel, de mai bine de doi ani, eliberarea actelor finale de studii al reclamantei,

nesocotindu-i astfel, un drept legal.

Prin întâmpinare, pârâtul Ministerul Educației,

Cercetării, Tineretului și Sportului București a solicitat respingerea cererii reclamantei

ca neîntemeiată.

Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 22

februarie 2013, pârâta Universitatea S.H. București a solicitat instanței să constate

că și-au îndeplinit obligațiile legale față de reclamanta T.B.I.S., în sensul că,

după finalizarea completă a studiilor și susținerea examenului de licența, la cererea

acesteia, a eliberat adeverința de absolvire a studiilor, cu termen de valabilitate

de 12 luni, potrivit Metodologiei organizării și desfășurării examenelor de finalizare

a studiilor, emisă 21 mai 2009.

A susținut că s-a adresat ministerului, prin adresele

din 6 aprilie 2009; din 25 august 2009; din 21 iunie 2010; din 12 octombrie 2010;

din 18 octombrie 2010; din 26 octombrie 2010; din 3 februarie 2011; din 8

octombrie 2009; din 5 august 2010, prin care a solicitat să le fie dată aprobarea

pentru a putea tipări formularele tipizate la SC R. SA, pentru absolvenții anului

2009, dar nu a primit un răspuns oficial din partea autorității administrative.

În prezent, a arătat că se află în imposibilitatea

practică de a obține în totalitate tipărirea formularelor tipizate, constând în

actele de studii solicitate de reclamantă, datorită refuzului Ministerul

Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului.

Pentru aceleași motive, pârâta Universitatea S.H.

a formulat și cerere de chemare în garanție a

Ministerului Educației, Cercetării,

Tineretului și Sportului, pentru a fi obligat la aprobarea tipăririi formularelor

tipizate, constând în diploma de licență, sub sancțiunea prevăzuta de art. 24

alin. (2) din Legea nr. 554/2004, în cuantum de 50 RON/zi de întârziere, începând

cu a 30-a zi de la rămânerea irevocabilă a hotărârii.

Hotărârea instanței de fond

Prin sentința nr. 136 din 11 martie 2013, Curtea

de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, a

admis excepția lipsei

calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului

și Sportului București; a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta T.B.I.S.

în contradictoriu cu pârâții Universitatea S.H. București și Ministerul Educației,

Cercetării, Tineretului și Sportului București, obligând pârâta Universitatea S.H.

București să elibereze reclamantei diploma de licență și suplimentele de diplomă.

A respins în rest acțiunea în ceea ce privește

solicitarea reclamantei de eliberare a foii matricole și a diplomei de bacalaureat,

ca fiind prematur formulată, cererea acesteia în sensul ca hotărârea judecătorească

ce se pronunța să țină loc de diplomă de licența până la eliberarea acesteia în

fapt, precum și obligarea pârâtului Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului

și Sportului București la avizarea și aprobarea tipăririi formularelor tipizate

de diploma de licența și desemnarea unității producătoare care să pună la dispoziție

tipizatele.

A respins acțiunea formulată în contradictoriu

cu pârâtul Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului București,

ca fiind formulata împotriva unei instituții care nu are calitate procesuala pasiva.

A admis în parte cererea de chemare în garanție

formulată de Universitatea S.H. București și, în consecință, a obligat chematul

în garanție Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului București

să aprobe tipărirea pentru reclamantă a formularelor tipizate, constând în diplomă

de licență și suplimentele de diplomă.

A respins în rest cererea de chemare în garanție

în ceea ce privește aplicarea sancțiunii în temeiul art. 24 alin. (2) din Legea

nr. 554/2004.

Totodată, a obligat pârâta Universitatea S.H.

București și chematul în garanție Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului

și Sportului București la plata către reclamată a sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli

de judecată, reprezentând onorariu parțial avocat.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de

fond a reținut că regimul actelor de studii în sistemul învățământului superior

este dat de Regulamentul aprobat prin Ordinul ministrului educației, cercetării

și tineretului nr. 2284/2007, emis în temeiul Legii nr. 84/1995, în vigoare la data

absolvirii facultății de către reclamantă (Regulamentul).

Regulamentul stabilește obligații pentru fiecare

din participanții la procedură, iar îndeplinirea lor converge spre scopul final,

eliberarea documentelor de studii către persoanele îndreptățite.

În cauză, prima instanță a reținut că Ministerul

Educației Cercetării Tineretului și Sportului nu și-a îndeplinit obligația de a

aviza achiziționarea de către Universitatea S.H., de la SC R. SA, a formularelor

tipizate pentru toți absolvenții promoției 2009, fapt ce rezultă din împrejurarea

că nu există nici un aviz pentru formularele de diplomă solicitate de Universitatea

S.H. prin adresa din 25 august 2009. Avizele transmise de Ministerul Educației Cercetării

Tineretului și Sportului unității care asigură tipărirea se referă la alte solicitări

ale universității pârâte (unele, pentru alte promoții, altele fără să specifice

promoția).

Pe fond, Curtea de apel a constatat că există

o lipsă de coordonare între două autorități publice [Ministerul Educației Cercetării

Tineretului și Sportului și Universitatea S.H., cea din urmă asimilată unei autorități

publice, în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea contenciosului administrativ

nr. 554/2004], care converge spre vătămarea dreptului reclamantei de obținere a

diplomei de licență și a suplimentelor la diplomă (supliment reprezentând anexă

la diplomă, cf. Ordinului ministrului educației, cercetării, tineretului și

sportului nr. 5289/2008).

În acest context, judecătorul fondului a respins

acțiunea formulată de reclamantă în ceea ce privește obligarea pârâtului Ministerul

Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului de a aviza și aproba tipărirea formularelor

tipizate de diplomă de licență și suplimente de diplomă, motivat de faptul că nu

există un raport juridic direct între reclamantă și această instituție publică.

Raportat la prevederile art. 18 din Legea nr.

554/2004, a respins petitul din cererea de chemare în judecată, având ca obiect

solicitarea reclamantei ca hotărârea judecătorească pronunțată să țină loc de diplomă

de licență până la eliberarea acesteia.

A constatat că petitul din cererea de chemare

în judecată cu privire la eliberarea foii matricole și a diplomei de bacalaureat

este prematur introdus, întrucât această obligație legală a pârâtei Universitatea

S.H. urmează să fie îndeplinită după eliberarea diplomei de licență.

De asemenea, în temeiul art. 28 din Legea nr.

554/2004 raportat la art. 63 alin. (1) C. proc. civ., a admis în parte cererea de

chemare în garanție formulată de pârâta Universitatea S.H., în contradictoriu cu

Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, obligând chematul în

garanție să aprobe tipărirea formularelor tipizate de diplomă de licență și suplimentele

la diplomă.

Solicitarea pârâtei în ceea ce privește acordarea

daunelor solicitate în temeiul art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, a fost

respinsă raportat la împrejurarea că acest articol vizează situația în care autoritatea

publică nu respectă obligația stabilită printr-o hotărâre judecătorească în termenul

stabilit prin aceasta sau în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile

a hotărârii, ipoteză în care s-ar putea solicita aplicarea conducătorului autorității

publice a unei amenzi sau despăgubiri pentru întârziere.

De asemenea, față de prevederile art. 274 C. proc.

civ., pârâta Universitatea S.H. București și chematul în garanție Ministerul Educației,

Cercetării, Tineretului și Sportului București au fost obligați la plata către reclamată

a sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu parțial

avocat.

Recursul

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul

Ministerul Educației Naționale, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie,

invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

În motivarea cererii de recurs, recurentul a arătat,

în esență, că instanța de fond a ignorat prevederile legale din domeniul învățământului

superior și nu a ținut cont de faptul că organizarea fiecărui ciclu de studii se

face de către instituția de învățământ superior cu aprobarea ministerului.

A mai susținut că Ministerul Educației Naționale

nu poate fi obligat să emită formulare tipizate pentru diplome dacă specializările

urmate nu s-au desfășurat conform prevederilor legale.

De asemenea, a arătat că nu se poate vorbi de

o culpă a ministerului în organizarea de către universitatea pârâtă a unor specializări

și forme de învățământ nelegale.

Procedura în fața instanței de recurs.

Atât intimata-reclamantă T.B.I.S., cât și intimata-pârâtă

Universitatea S.H., au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului

ca nefondat.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Înalta Curte, examinând cu prioritate, în conformitate

cu dispozițiile art. 137 C. proc. civ., excepția necompetenței materiale invocată

din oficiu, constată că hotărârea recurată a fost pronunțată de o instanță necompetentă,

astfel că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., motiv

pentru care va admite recursul, iar, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (6)

C. proc. civ., va casa sentința atacată și va trimite cauza spre competentă soluționare

la Tribunalul Timiș, secția de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a ajunge la această soluție, Înalta Curte

a avut în vedere considerentele în continuare arătate:

Obiectul prezentului litigiu de contencios administrativ

se referă la obligarea unei instituții de învățământ superior la eliberarea diplomei

de licență și a altor acte de studii reclamanților, absolvenți al Universității

S.H.

Nu se poate ignora faptul că pârâta este încadrată

în noțiunea de autoritate publică, în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) teza a II-a

din Legea nr. 554/2004, care include în această definiție persoanele juridice de

drept privat care, potrivit legii, au obținut statut de utilitate publică sau sunt

autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică.

Or, în cauza de față, prin Legea nr. 443/2002,

a fost înființată Universitatea S.H., ca instituție de învățământ superior, persoană

juridică de drept privat și de utilitate publică, parte a sistemului național de

învățământ.

Ministerul Educației Naționale este organ de specialitate

al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului

și are rol de sinteză și coordonare în aplicarea strategiei și programului de guvernare

în domeniul educației, învățământului, cercetării științifice, dezvoltării tehnologice,

tineretului și sportului.

Faptul că instituțiile de învățământ superior,

fie ele de stat sau particulare, au autonomie universitară, nu justifică plasarea

acestora în vârful ierarhiei organizatorice a sistemului național de învățământ

pe același palier cu Ministerul Educației Naționale, neavând aceleași competențe

și responsabilități ca instituție publică, responsabilă de fundamentarea și aplicarea

strategiei globale a învățământului.

Aceste prerogative legale revin unui organ central

al administrației publice, astfel că unitatea de învățământ superior se situează

la un nivel inferior Ministerului Educației.

Universitatea S.H. nu poate fi considerată autoritate

administrativă autonomă, întrucât actele administrative pe care le emite sunt consecința

unei delegări de competențe, iar nu a investirii sale cu dreptul de a lucra în regim

de putere publică, la nivelul întregului sistem național de învățământ.

În alți termeni, Universitatea S.H. nu îndeplinește

cerințele impuse de legiuitor pentru a fi calificată drept organ al autorității

publice centrale, cu atât mai mult cu cât niciun act normativ nu conține o asemenea

dispoziție cu privire la universitatea pârâtă.

Ca atare, o astfel de universitate nu poate fi

încadrată decât în categoria unei autorități publice locale.

Față de argumentele expuse, Înalta Curte reține

că, în cauză, sunt incidente dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

care instituie, pentru determinarea instanței competente material, două criterii,

și anume: (i) rangului autorității care emite sau, după caz, încheie actul administrativ

dedus judecății, în sistemul organelor administrației publice; (ii) criteriul valoric.

În cauza de față, este aplicabil primul criteriu

enunțat, astfel că, raportat la rangul local al autorității publice pârâte, Universitatea

S.H., competența de soluționare a litigiului revine tribunalului.

De asemenea, se cuvine a observa dispozițiile

art. 17 C. proc. civ., în temeiul cărora cererile accesorii și incidentale sunt

în căderea instanței competente să judece cererea principală.

Or, în litigiul de față, este evident faptul că

cererea de chemare în garanție este o cerere incidentală care va fi soluționată

de către instanța competentă să soluționeze cererea principală.

Reținând în mod greșit că este competentă să soluționeze

cauza de față în raport cu obiectul acțiunii și cu dispozițiile legale citate mai

sus, instanța de fond a pronunțat o hotărâre casabilă în condițiile art. 304

pct. 3 C. proc. civ.

În consecință, având în vedere considerentele

expuse, în temeiul art. 313, coroborat cu art. 312 alin. (6) și art. 304 pct. 3

C. proc. civ., recursul va fi admis, dispunându-se casarea sentinței atacate și

trimiterea cauzei spre competentă soluționare Tribunalului Timiș, secția contencios

administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Ministerul Educației

Naționale împotriva sentinței nr. 136 din 11 martie 2013 a Curții de Apel Timișoara,

secția contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre

competentă soluționare la Tribunalul Timiș, secția contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 martie

2014.