ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4585/2014

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Timișoara la data de 21 mai 2012 sub nr. 646/59/2012, reclamanta S. (N.)

M.E., în contradictoriu cu pârâții Universitatea "S.H." București,

Universitatea "S.H." - Centrul Teritorial de Învățământ Drobeta-Turnu

Severin și Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, a

solicitat obligarea Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și

Sportului prin Ministru să aprobe tipizarea formularelor de diplomă de licență

pentru reclamantă, în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă și

irevocabilă a hotărârii sub sancțiunea plății de 1.000 RON penalități pe zi de

întârziere; obligarea Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și

Sportului prin Ministru, să desemneze unitatea de specialitate producătoare

pentru punerea la dispoziția pârâtei Universitatea "S.H.", a

tipizatului de diplomă în vederea eliberării actului de studii în favoarea sa,

de a-i recunoaște titlul de licențiată în psihologie, certificat prin

Adeverința de studii din 23 iulie 2009, respectiv să-i vizeze recunoașterea și

echivalarea actului de studii în vederea utilizării acestuia în străinătate,

obligații ce urmează a fi stabilite sub sancțiunea daunelor cominatorii în

cuantum de 1.000 RON pentru fiecare zi de întârziere, începând cu a 30-a zi de

la rămânerea definitivă a hotărârii ce urmează a se pronunța în cauză și până

la executarea efectivă a obligațiilor stabilite; obligarea pârâtei

Universitatea "S.H.", să-i elibereze diploma de licență, conform

Adeverinței de studii din 23 iulie 2009, suplimentul la diplomă, foaia

matricolă, precum și la restituirea diplomei de bacalaureat depuse în original

odată cu dosarul de înscriere, sub sancțiunea daunelor cominatorii în cuantum

de 1.000 RON pentru fiecare zi de întârziere, începând cu a 30-a zi de la

rămânerea definitivă a hotărârii ce urmează a se pronunța în cauză și până la

executarea efectivă a obligațiilor stabilite. Cu cheltuieli de judecată.

Prin întâmpinarea

depusă la dosar, pârâta Universitatea "S.H." București a solicitat să

se constate că și-a îndeplinit obligațiile legale față de reclamantă și

întrucât Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului nu i-a pus

la dispoziție formularele destinate diplomei de licență a formulat cerere de

chemare în garanție a Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și

Sportului.

Pârâtul Ministerul

Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului prin întâmpinarea depusă la

dosar a solicitat respingerea cererii de chemare în garanție ca fiind lipsită

de obiect, întrucât și-a îndeplinit obligațiile ce-i reveneau în ceea ce

privește emiterea avizului în vederea achiziționării tipizatelor de către

Universitatea S.H.

Hotărârea instanței

de fond

Prin Sentința nr. 64

din 29 ianuarie 2014 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios

administrativ și fiscal, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta S.

(N.) M.E. în contradictoriu cu pârâta Universitatea "S.H." București;

a fost obligată pârâta Universitatea "S.H." București să elibereze

reclamantei diploma de licență și suplimentul la diplomă. A fost respinsă în

rest acțiunea reclamantei față de pârâta menționată. A fost respinsă acțiunea

reclamantei formulată în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educației,

Cercetării, Tineretului și Sportului, ca fiind introdusă împotriva unei

persoane fără calitate procesuală pasivă. S-a admis în parte cererea de chemare

în garanție formulată de pârâta Universitatea "S.H." în

contradictoriu cu Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului și

a fost obligat chematul în garanție să aprobe tipărirea formularelor tipizate

de diplomă de licență și suplimentul la diplomă. A fost respinsă în rest

cererea de chemare în garanție, fără cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a reținut că nu există niciun raport juridic

între reclamantă și M.E.C.T.S., respectiv niciun drept pe care reclamanta să-l

poată opune pârâtului, astfel încât nu există nici obligația corelativă.

Pe fondul acțiunii, a

constatat că M.E.C.T.S. nu și-a îndeplinit obligația de a aviza achiziționarea

de către Universitatea "S.H.", de la SC R. SA, a formularelor

tipizate pentru toți absolvenții promoției 2009, fapt ce rezultă din

împrejurarea că nu s-a făcut dovada vreunui aviz pentru formularele de diplomă

solicitate de Universitatea "S.H.".

S-a constatat o lipsă

de coordonare între două autorități publice (M.E.C.T.S. și Universitatea

"S.H.", cea din urmă asimilată unei autorități publice, în sensul

art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004)

care converg spre vătămarea dreptului reclamantei de obținere a diplomei de

licență și a suplimentului la diplomă, vătămare înlăturată prin obligarea

fiecărei autorități la executarea obligațiilor din domeniul lor de activitate.

Recursul

Împotriva acestei

sentințe a formulat recurs pârâtul Ministerul Educației Naționale, criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea cererii

de recurs, a arătat în esență că prima instanță a ignorat prevederile legale

din domeniul învățământului superior și nu a ținut cont de dispozițiile art. 60

C. proc. civ.

S-a arătat că nu s-a

reținut că organizarea fiecărui ciclu de studii se face de către instituția de

învățământ superior cu aprobarea M.E.C.T.S., încălcându-se atribuțiile exclusive

ale acestuia.

Totodată, s-a

susținut că nu există niciun temei legal pentru demersul reclamanților de a

solicita eliberarea diplomei de licență în urma parcurgerii unor cursuri

neacreditate sau neautorizate provizoriu.

Considerentele și

soluția instanței de recurs

Înalta Curte,

examinând cu prioritate, în conformitate cu dispozițiile art. 137 C. proc.

civ., excepția necompetenței materiale invocată din oficiu, constată că

hotărârea recurată a fost pronunțată de o instanță necompetentă, astfel că în

cauză sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., motiv pentru

care va admite recursul, iar, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (6) C.

proc. civ., va casa sentința atacată și va trimite cauza spre competentă

soluționare la Tribunalul Caraș-Severin, secția a II-a civilă.

Pentru a ajunge la

această soluție, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare

arătate:

Obiectul prezentului

litigiu de contencios administrativ se referă la obligarea unei instituții de

învățământ superior la eliberarea diplomei de licență și a altor acte de studii

reclamantei, absolvente a Universității "S.H.".

Nu se poate ignora

faptul că pârâta este încadrată în noțiunea de autoritate publică, în sensul

art. 2 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, care include în

această definiție persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au

obținut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu

public, în regim de putere publică.

Or, în cauza de față,

prin Legea nr. 443/2002, a fost înființată Universitatea "S.H.", ca

instituție de învățământ superior, persoană juridică de drept privat și de

utilitate publică, parte a sistemului național de învățământ.

Ministerul Educației,

Cercetării, Tineretului și Sportului este organ de specialitate al

administrației publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea

Guvernului și are rol de sinteză și coordonare în aplicarea strategiei și

programului de guvernare în domeniul educației, învățământului, cercetării științifice,

dezvoltării tehnologice, tineretului și sportului.

Faptul că

instituțiile de învățământ superior, fie ele de stat sau particulare, au

autonomie universitară, nu justifică plasarea acestora în vârful ierarhiei

organizatorice a sistemului național de învățământ pe același palier cu

Ministerul Educației Naționale, neavând aceleași competențe și responsabilități

ca instituție publică, responsabilă de fundamentarea și aplicarea strategiei

globale a învățământului.

Aceste prerogative

legale revin unui organ central al administrației publice, astfel că unitatea

de învățământ superior se situează la un nivel inferior Ministerului Educației.

În acest context,

trebuie subliniat faptul că, potrivit art. 116 din Constituție, ministerele

sunt în subordinea Guvernului, iar în sfera organelor de specialitate nu pot fi

cuprinse decât autoritățile administrative autonome, care se află doar sub

controlul general al Parlamentului.

În speță,

Universitatea "S.H." nu poate fi considerată autoritate

administrativă autonomă, întrucât actele administrative pe care le emite sunt

consecința unei delegări de competențe, iar nu a învestirii sale cu dreptul de

a lucra în regim de putere publică, la nivelul întregului sistem național de

învățământ.

În alți termeni,

Universitatea "S.H." nu îndeplinește cerințele impuse de legiuitor

pentru a fi calificată drept organ al autorității publice centrale, cu atât mai

mult cu cât niciun act normativ nu conține o asemenea dispoziție cu privire la

universitatea pârâtă.

Ca atare, o astfel de

universitate nu poate fi încadrată decât în categoria unei autorități publice

locale.

Față de argumentele

expuse, Înalta Curte reține că, în cauză, sunt incidente dispozițiile art. 10

alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care instituie, pentru determinarea instanței

competente material, două criterii, și anume: (i) rangului autorității care

emite sau, după caz, încheie actul administrativ dedus judecății, în sistemul

organelor administrației publice; (ii) criteriul valoric.

În cauza de față,

este aplicabil primul criteriu enunțat, astfel că, raportat la rangul local al

autorității publice pârâte - Universitatea "S.H."- competența de

soluționare a litigiului revine tribunalului.

De asemenea, se

cuvine a observa dispozițiile art. 17 C. proc. civ., în temeiul cărora cererile

accesorii și incidentale sunt în căderea instanței competente să judece cererea

principală.

Or, în litigiul de

față, este evident faptul că cererea de chemare în garanție este o cerere

incidentală care va fi soluționată de către instanța competentă să soluționeze

cererea principală.

Soluționând cauza de

față fără a-și verifica competența în raport cu obiectul acțiunii și cu

dispozițiile legale citate mai sus, instanța de fond a pronunțat o hotărâre

casabilă în condițiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ.

În consecință, având

în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 313, coroborat cu art. 312

alin. (6) și art. 304 pct. 3 C. proc. civ., recursul va fi admis, dispunându-se

casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre competentă soluționare Tribunalului

Caraș-Severin, secția a II-a civilă, instanță competentă și din punct de vedere

al competenței teritoriale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de Ministerul Educației Naționale împotriva Sentinței nr. 64 din 29

ianuarie 2014 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și

fiscal.

Casează sentința

atacată și trimite cauza spre competentă soluționare Tribunalului

Caraș-Severin, secția a II-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 2 decembrie 2014.

Procesat

de GGC - AZ