ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4585/2014

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Circumstanțele cauzei Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara la data de 21 mai 2012 sub nr. 646/59/2012, reclamanta S. (N.) M.E., în contradictoriu cu pârâții Universitatea "S.H." București, Universitatea "S.H." - Centrul Teritorial de Învățământ Drobeta-Turnu Severin și Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, a solicitat obligarea Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului prin Ministru să aprobe tipizarea formularelor de diplomă de licență pentru reclamantă, în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii sub sancțiunea plății de 1.000 RON penalități pe zi de întârziere; obligarea Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului prin Ministru, să desemneze unitatea de specialitate producătoare pentru punerea la dispoziția pârâtei Universitatea "S.H.", a tipizatului de diplomă în vederea eliberării actului de studii în favoarea sa, de a-i recunoaște titlul de licențiată în psihologie, certificat prin Adeverința de studii din 23 iulie 2009, respectiv să-i vizeze recunoașterea și echivalarea actului de studii în vederea utilizării acestuia în străinătate, obligații ce urmează a fi stabilite sub sancțiunea daunelor cominatorii în cuantum de 1.000 RON pentru fiecare zi de întârziere,

începând cu a 30-a zi de la rămânerea definitivă a hotărârii ce urmează a se pronunța în cauză și până la executarea efectivă a obligațiilor stabilite; obligarea pârâtei Universitatea "S.H.", să-i elibereze diploma de licență, conform Adeverinței de studii din 23 iulie 2009, suplimentul la diplomă, foaia matricolă, precum și la restituirea diplomei de bacalaureat depuse în original odată cu dosarul de înscriere, sub sancțiunea daunelor cominatorii în cuantum de 1.000 RON pentru fiecare zi de întârziere, începând cu a 30-a zi de la rămânerea definitivă a hotărârii ce urmează a se pronunța în cauză și până la executarea efectivă a obligațiilor stabilite. Cu cheltuieli de judecată.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâta Universitatea "S.H." București a solicitat să se constate că și-a îndeplinit obligațiile legale față de reclamantă și întrucât Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului nu i-a pus la dispoziție formularele destinate diplomei de licență a formulat cerere de chemare în garanție a Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului. Pârâtul Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului prin întâmpinarea depusă la dosar a solicitat respingerea cererii de chemare în garanție ca fiind lipsită de obiect, întrucât și-a îndeplinit obligațiile ce-i reveneau în ceea ce privește emiterea avizului în vederea achiziționării tipizatelor de către Universitatea S.H.

Hotărârea instanței de fond Prin Sentința nr. 64 din 29 ianuarie 2014 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta S. (N.) M.E. în contradictoriu cu pârâta Universitatea "S.H." București; a fost obligată pârâta Universitatea "S.H." București să elibereze reclamantei diploma de licență și suplimentul la diplomă. A fost respinsă în rest acțiunea reclamantei față de pârâta menționată. A fost respinsă acțiunea reclamantei formulată în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. S-a admis în parte cererea de chemare în garanție formulată de pârâta Universitatea "S.H." în contradictoriu cu Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului și a fost obligat chematul în garanție să aprobe tipărirea formularelor tipizate de diplomă de licență și suplimentul la diplomă.

A fost respinsă în rest cererea de chemare în garanție, fără cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că nu există niciun raport juridic între reclamantă și M.E.C.T.S., respectiv niciun drept pe care reclamanta să-l poată opune pârâtului, astfel încât nu există nici obligația corelativă. Pe fondul acțiunii, a constatat că M.E.C.T.S. nu și-a îndeplinit obligația de a aviza achiziționarea de către Universitatea "S.H.", de la SC R. SA, a formularelor tipizate pentru toți absolvenții promoției 2009, fapt ce rezultă din împrejurarea că nu s-a făcut dovada vreunui aviz pentru formularele de diplomă solicitate de Universitatea "S.H.". S-a constatat o lipsă de coordonare între două autorități publice (M.E.C.T.S.

și Universitatea "S.H.", cea din urmă asimilată unei autorități publice, în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004) care converg spre vătămarea dreptului reclamantei de obținere a diplomei de licență și a suplimentului la diplomă, vătămare înlăturată prin obligarea fiecărei autorități la executarea obligațiilor din domeniul lor de activitate. Recursul Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâtul Ministerul Educației Naționale, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea cererii de recurs, a arătat în esență că prima instanță a ignorat prevederile legale din domeniul învățământului superior și nu a ținut cont de dispozițiile art. 60 C. proc.

civ. S-a arătat că nu s-a reținut că organizarea fiecărui ciclu de studii se face de către instituția de învățământ superior cu aprobarea M.E.C.T.S., încălcându-se atribuțiile exclusive ale acestuia. Totodată, s-a susținut că nu există niciun temei legal pentru demersul reclamanților de a solicita eliberarea diplomei de licență în urma parcurgerii unor cursuri neacreditate sau neautorizate provizoriu. Considerentele și soluția instanței de recurs Înalta Curte, examinând cu prioritate, în conformitate cu dispozițiile art. 137 C. proc. civ., excepția necompetenței materiale invocată din oficiu, constată că hotărârea recurată a fost pronunțată de o instanță necompetentă, astfel că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 3 C. proc.

civ., motiv pentru care va admite recursul, iar, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (6) C. proc. civ., va casa sentința atacată și va trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Caraș-Severin, secția a II-a civilă. Pentru a ajunge la această soluție, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate: Obiectul prezentului litigiu de contencios administrativ se referă la obligarea unei instituții de învățământ superior la eliberarea diplomei de licență și a altor acte de studii reclamantei, absolvente a Universității "S.H.". Nu se poate ignora faptul că pârâta este încadrată în noțiunea de autoritate publică, în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, care include în această definiție persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obținut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică.

Or, în cauza de față, prin Legea nr. 443/2002, a fost înființată Universitatea "S.H.", ca instituție de învățământ superior, persoană juridică de drept privat și de utilitate publică, parte a sistemului național de învățământ. Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului este organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului și are rol de sinteză și coordonare în aplicarea strategiei și programului de guvernare în domeniul educației, învățământului, cercetării științifice, dezvoltării tehnologice, tineretului și sportului.

Faptul că instituțiile de învățământ superior, fie ele de stat sau particulare, au autonomie universitară, nu justifică plasarea acestora în vârful ierarhiei organizatorice a sistemului național de învățământ pe același palier cu Ministerul Educației Naționale, neavând aceleași competențe și responsabilități ca instituție publică, responsabilă de fundamentarea și aplicarea strategiei globale a învățământului. Aceste prerogative legale revin unui organ central al administrației publice, astfel că unitatea de învățământ superior se situează la un nivel inferior Ministerului Educației. În acest context, trebuie subliniat faptul că, potrivit art. 116 din Constituție, ministerele sunt în subordinea Guvernului, iar în sfera organelor de specialitate nu pot fi cuprinse decât autoritățile administrative autonome, care se află doar sub controlul general al Parlamentului.

În speță, Universitatea "S.H." nu poate fi considerată autoritate administrativă autonomă, întrucât actele administrative pe care le emite sunt consecința unei delegări de competențe, iar nu a învestirii sale cu dreptul de a lucra în regim de putere publică, la nivelul întregului sistem național de învățământ. În alți termeni, Universitatea "S.H." nu îndeplinește cerințele impuse de legiuitor pentru a fi calificată drept organ al autorității publice centrale, cu atât mai mult cu cât niciun act normativ nu conține o asemenea dispoziție cu privire la universitatea pârâtă. Ca atare, o astfel de universitate nu poate fi încadrată decât în categoria unei autorități publice locale.

Față de argumentele expuse, Înalta Curte reține că, în cauză, sunt incidente dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care instituie, pentru determinarea instanței competente material, două criterii, și anume: (i) rangului autorității care emite sau, după caz, încheie actul administrativ dedus judecății, în sistemul organelor administrației publice; (ii) criteriul valoric. În cauza de față, este aplicabil primul criteriu enunțat, astfel că, raportat la rangul local al autorității publice pârâte - Universitatea "S.H."- competența de soluționare a litigiului revine tribunalului. De asemenea, se cuvine a observa dispozițiile art. 17 C. proc. civ., în temeiul cărora cererile accesorii și incidentale sunt în căderea instanței competente să judece cererea principală.

Or, în litigiul de față, este evident faptul că cererea de chemare în garanție este o cerere incidentală care va fi soluționată de către instanța competentă să soluționeze cererea principală. Soluționând cauza de față fără a-și verifica competența în raport cu obiectul acțiunii și cu dispozițiile legale citate mai sus, instanța de fond a pronunțat o hotărâre casabilă în condițiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ. În consecință, având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 313, coroborat cu art. 312 alin. (6) și art. 304 pct. 3 C. proc. civ., recursul va fi admis, dispunându-se casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre competentă soluționare Tribunalului Caraș-Severin, secția a II-a civilă, instanță competentă și din punct de vedere al competenței teritoriale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Ministerul Educației Naționale împotriva Sentinței nr. 64 din 29 ianuarie 2014 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre competentă soluționare Tribunalului Caraș-Severin, secția a II-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 2 decembrie 2014. Procesat de GGC - AZ