ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5401/2012
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5401/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată, la data de 6 aprilie 2012, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul J. Prahova, prin P.C.J. Prahova, a solicitat, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării Notei de constatare nr. CA-20460 din 16 martie 2012 emisă de D.C.V.U.F.C. din cadrul M.D.R.T., până la pronunțarea instanței de fond asupra legalității actului administrativ mai sus menționat. 2. Hotărârea primei instanțe Prin Sentința civilă nr. 2879 din 2 mai 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis cererea formulată de reclamant și a dispus suspendarea executării Notei de constatare nr. CA – 20460 din 16 martie 2012 emisă de D.C.V.U.F.C.
din cadrul M.D.R.T., până la pronunțarea instanței de fond. Pentru a pronunța această soluție, Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele: Prin Nota de constatare contestată a fost stabilită o corecție de 75 % din valoarea contractului de finanțare nr. 319 din 02 iunie 2009 pentru realizarea proiectului cod SIMS 1129 „Reabilitarea DJ 101G Tătărani (DJ101D) – Brazi-Tinosu-Sirna-Habud-Crivățu (DN 1A) km. 0 + 000 – km. 24 + 020, județul Prahova, km. 24 + 0,20 – km. 30 + 120, județul Dâmbovița”, beneficiar al contractului fiind U.A.T.J. Prahova. Corecția de 75 % a fost aplicată, după ce anterior, prin Nota de constatare nr. CA-59929 din 08 august 2011, a fost stabilită o corecție de 25 %, ajungându-se astfel la o corecție de 100 % din valoarea contractului de finanțare.
Pentru aplicarea corecțiilor de mai sus, pârâtul a avut în vedere faptul că, în urma verificării realizate în temeiul O.U.G. nr. 66/2011, a constatat că reclamantul, cu ocazia derulării procedurii de atribuire a contractului nr. 15205 din 23 octombrie 2009 pentru achiziționarea de lucrări, nu a respectat decizia C.N.S.C. nr. 4072/2C2/4523,4543 din data de 19 august 2009. Reclamantul a invocat atât prevederile pct. 1.7 din anexa la O.U.G. nr. 66/2011, precum și recomandarea A.A. (Curtea de Conturi) din Raportul de audit cu nr. 51648/ AP din 22 decembrie 2011. În raport cu prevederile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și ale art. 50 alin. (8) și (9) din O.U.G.
nr. 66/2011, instanța a reținut că pentru a fi dispusă măsura de suspendare a executării, trebuie să fie îndeplinite următoarele condiții: - reclamantul să fi formulat plângere prealabilă; - să existe un caz bine justificat; - măsura suspendării să fie necesară pentru prevenirea unei pagube iminente; - să se fi achitat o cauțiune în cuantumul stabilit de instanță de până la 20 % din cuantumul sumei contestate. În cauză, reclamantul a formulat plângere prealabilă, înregistrată la pârât sub nr. 25054 din 02 aprilie 2012, și a achitat cauțiunea de 5 % din suma contestată, cauțiune stabilită de instanță în temeiul art. 50 alin. (9) din O.U.G. nr. 66/2011, dovadă fiind recipisa de consemnare nr. 3156617/1 din 20 aprilie 2012 emisă de C.E.C.
Bank – Agenția Victoria. În ceea ce privește condiția cazului bine justificat, Curtea de apel a reținut că este îndeplinită această condiție, având în vedere că, în baza acelorași nereguli constatate, și anume nerespectarea de către reclamant în cadrul procedurii de atribuire a contractului de execuție de lucrări a deciziei C.N.S.C. nr. 4072/2C2/4523,4543 din data de 19 august 2009, pârâtul a emis două note de constatare, prin prima notă dispunând o corecție de 25 % din valoarea contractului de finanțare, iar prin cea de-a doua (nota de constare a cărei suspendare se solicită prin cererea de față) a dispus o corecție pentru încă 75 % din valoarea contractului. Singurul element suplimentar prezentat în cea de-a doua notă de constatare se referă la raportul de audit al Curții de Conturi nr. 51648/ A din 22 decembrie 2011 care a considerat, în baza dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. d) din H.G.
nr. 759/2007, că respectiva cheltuială este neeligibilă și trebuie recuperată în proporție de 100 %. Acest raport de audit constată, însă, aceeași neregulă avută în vedere de pârât la emiterea primei note de constatare, astfel că nu a adus elemente noi cu privire la situația de fapt prezentată în prima notă de constatare. În condițiile în care, pârâtul, pentru aceeași faptă, a aplicat o altă corecție financiară în sarcina reclamantului, Curtea de apel a apreciat că această împrejurare este de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ. Prima instanță a mai reținut că temeiul de drept în baza căruia pârâtul a emis cea de-a doua notă de constatare este același cu cel menționat în prima notă de constatare, și anume pct. 1.7 din Anexa 1 la O.U.G.
nr. 66/2011, în care sunt prevăzute corecțiile/reducerile financiare aplicabile cheltuielilor aferente proiectelor finanțate din fonduri europene și/sau din fonduri publice naționale aferente acestora în caz de nerespectare a reglementărilor privind achizițiile. Potrivit acestei dispoziții se aplică o corecție de 25 % din valoarea contractului pentru cazurile în care anumiți potențiali ofertanți au fost împiedicați să participe la o procedură de atribuire din cauza unor criterii restrictive stabilite în documentația de atribuire. Textul prevede că se poate aplica și o corecție de 100 % în cele mai grave cazuri, unde există o intenție de a exclude în mod deliberat anumiți ofertanți. În nota de constatare nr. CA – 20460 din 16 martie 2012, pârâtul, deși invocă pct. 1.7 din Anexa 1 la O.U.G.
nr. 66/2011, nu reține că ar exista o intenție a reclamantului de a exclude în mod deliberat anumiți ofertanți, ci precizează că a aplicat această corecție întrucât era obligată să respecte recomandările Autorității de Audit, motiv pentru care Curtea de apel a reținut că aplicarea, în aceste condiții, a unei corecții de 100 % din valoare contractului, reprezintă o altă împrejurare de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.
În ceea ce privește condiția prevenirii unei pagube iminente, Curtea de apel a reținut că este îndeplinită, în sensul art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, având în vedere cuantumul foarte ridicat al sumei stabilite în sarcina reclamantului, respectiv 15.382.171,57 lei, a cărei executare va conduce la perturbarea previzibilă gravă a funcționării autorității reclamante, determinată de imposibilitatea furnizării unor servicii publice de calitate, a plății creditelor contractate de reclamant pentru realizarea unor investiții de interes județean și continuării celorlalte investiții derulate de reclamant. 3. Calea de atac exercitată Împotriva sentinței pronunțate de Curtea de apel a declarat recurs pârâtul M.D.R.T., în temeiul art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C.proC.
civ., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Recurentul-pârât expune circumstanțele cauzei, împrejurările de fapt și dispozițiile legale incidente care fundamentează legalitatea și temeinicia actului ce formează obiectul cererii de suspendare a executării. În esență, recurentul-pârât susține că instanța de fond în mod greșit a reținut îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, întrucât argumentele invocate de reclamant nu reprezintă motive temeinice de natură a crea o îndoială serioasă în privința legalității actului, iar analiza modului în care a fost aplicată corecția finanaciară de 100 %, respectiv a gravității abaterii sîvârșite prin intenția de a exclude deliberat anumiți ofertanți este un atribut al instanței învestite cu acțiunea în anulare.
Cu referire la condiția privind prevenirea unei pagube iminente, recurentul-pârât susține că instanța nu a motivat îndeplinirea acestei cerințe, iar reclamanta nu a făcut dovada în acest sens. II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs formulate în raport cu art. 304 și art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat pentru considerentele arătate în continuare. 1. Argumente de fapt și de drept În sensul celor expuse anterior, reclamantul a învestit instanța, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, cu o cerere de suspendare a executării Notei de constatare emisă de pârât, prin care a fost stabilită o corecție de 75 % din valoarea contractului de finanțare nr. 319 din 02 iunie 2009 pentru realizarea proiectului cod SIMS 1129, valoarea creanței bugetare rezultate din aplicarea corecției financiare fiind de 15.382.171,57 lei.
Suspendarea executării actului administrativ la cererea persoanei vătămate, reglementată de art. 14 din Legea nr. 554/2004, constituie un instrument procedural menit să asigure protecția juridică provizorie a subiectelor de drept în privința cărora actul administrativ produce anumite efecte juridice, până la evaluarea acestuia de către instanța de contencios administrativ în cadrul acțiunii în anulare.
Această măsură de protecție, care înlătură temporar efectul executoriu al actului administrativ, poate fi dispusă numai dacă sunt îndeplinite cele două condiții prevăzute cumulativ de lege: - cazul bine justificat, definit în art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind împrejurările legate de starea de fapt și de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ; - paguba iminentă, definită de art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004 ca fiind prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.
Cazul bine justificat și iminența unei pagube sunt analizate în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care nu poate efectua decât o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de partea interesată, cu respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl îndeplinească și drepturile subiective sau interesele legitime private care pot fi afectate. Prin prisma acestor condiții, soluția pronunțată de prima instanță și considerentele pe care s-a fundamentat aceasta sunt la adăpost de orice critică, curtea de apel apreciind corect că motivele de nelegalitate invocate de reclamant sub aspectul cazului bine justificat pot fi decelate printr-o verificare a aparenței dreptului.
Înalta Curte constată că, în referire la cerința cazului bine justificat, întemeiat prima instanță, fără a antama fondul cauzei, ci doar analizând aparența dreptului, a reținut că aplicarea unei duble corecții financiare pentru aceeași faptă și în condițiile în care nu au fost relevate elemente noi, reprezintă împrejurări care, în limitele procedurii reglementate de art. 14 din Legea nr. 554/2004, sunt de natură a crea o îndoială serioasă aptă să răstoarne prezumția de legalitate a actului administrativ.
În condițiile în care s-a reținut existența unei serioase îndoieli cu privire la legalitatea actului administrativ și în considerarea cuantumului considerabil al sumei ce ar trebui să fie executată (15.382.171,57 lei), constituie argumente care fundamentează îndeplinirea condiției referitoare la prevenirea unei pagube iminente, în sensul art. 14 alin. (1) raportat la art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, întrucât executarea ar putea conduce la perturbarea previzibilă gravă a funcționării autorității publice reclamante, decurgând din imposibilitatea furnizării unor servicii publice de calitate, a plății creditelor contractate pentru realizarea unor investiții de interes județean și continuării investițiilor aflate în curs de derulare.
2.Temeiul legal al soluției instanței de recurs Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, neexistând motive de reformare a hotărârii atacate, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 304 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursul declarat de M.D.R.T. împotriva Sentinței civile nr. 2879 din 2 mai 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 decembrie 2012.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.