ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2951/2013

Asupra recursului de

față:

Dina analiza actelor

și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Circumstanțele

cauzei.

Prin încheierea de ședință din data de 28

iunie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 4785/2/2012, Curtea de Apel București, secția

a VIII a contencios administrativ și fiscal, a admis cererea reclamantului

Județul Dâmbovița prin Consiliul Județean Dâmbovița și a dispus suspendarea

executării Deciziei nr. 40 din 11 aprilie 2012 emisă de M.D.R.T., până la

soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță a reținut următoarele considerente:Reclamantul Consiliul

Județean Dâmbovița a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul M.D.R.T.,

suspendarea executării Deciziei nr. 40 din 11 aprilie 2012 prin care s-a

soluționat contestația formulată împotriva Notei de constatare a neregulilor și

de stabilire a corecțiilor financiare din 22 februarie 2012 privind proiectul, cu

titlul „ramforsarea și modernizarea drumurilor județene, pe traseul Dobra –

Cornățelu - Braniștea – Titu – Sălcuța – Odobești – Potlogi – Corbii Mari”.

Cererea de suspendare

a fost întemeiată pe dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 iar

reclamanta a achitat o cauțiune de 1% din suma contestată, potrivit

dispozițiilor art. 25 alin. (2) C. proc. fisc.

Curtea a reținut că,

în speță, reclamantul a făcut dovada îndeplinirii celor două condiții prevăzute

de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, referitoare la cazul bine

justificat și paguba iminentă.

Astfel, s-a reținut

că având în vedere valoarea mare a contractului, executarea actelor

administrative atacate ar conduce la perturbarea gravă a desfășurării

activității reclamantului care este o autoritate publică la nivel județean,

respectiv Consiliul Județean Dâmbovița și din perspectiva serviciilor publice

de interes județean pe care le furnizează potrivit art. 91 alin. (5) din Legea nr.

215/2001 a administrației publice.

Contractul de

achiziție publică încheiat în temeiul dispozițiilor O.U.G. nr. 34/2006 din

cadrul Proiectului ce a făcut obiectul controlului nu a fost încă finalizat,

lucrările de modernizare a drumurilor județene fiind în plină desfășurare, iar

pe măsura realizării obiectivelor contractului se decontează lucrările

efectuate, astfel încât neplata lucrărilor ar atrage sistarea lucrărilor în

întreg județul Dâmbovița.

Recursul declarat în

cauză.

Împotriva acestei hotărâri

a declarat recurs pârâtul M.D.R.A.P., criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

Recurentul a criticat

sentința recurată susținând că instanța de fond, interpretând greșit actul

dedus judecății a efectuat o aplicare greșită a legii și a dispus suspendarea

executării Deciziei nr. 40 din 11 aprilie 2012 emisă de M.D.R.T.P., deși

reclamanta nu a dovedit întrunirea condițiilor prevăzute de art. 14 alin. (1)

din Legea nr. 554/2004, referitoare la cazul bine justificat și paguba

iminentă.

Cu privire incidența

„cazului bine justificat”, recurentul a susținut că aparența de nelegalitate a

actului administrativ trebuie să rezulte din acele împrejurări de fapt sau de

drept care se constituie în „indicii de nelegalitate” și care rezultă dintr-o

analiză simplă și sumară a dosarului.

Prin argumentele

invocate, însă prima instanță a prejudiciat fondul cauzei, ceea ce contravine art.

14 și 15 din Legea nr. 554/2004.

Cât privește paguba

iminentă, recurentul a precizat că reclamanta nu a depus la dosarul cauzei înscrisuri

care să dovedească situația economică precară a autorității și care să probeze

iminența producerii pagubei invocate, fiind fără relevanță simplele afirmații

făcute ca atare de instanța de fond.

Totodată recurentul

pârât a susținut că reclamantul nu a solicitat instanței și suspendarea

efectelor Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor

financiare din 22 februarie 2012, titlul de creanță continuând să își producă

efectele juridice.

Considerentele

Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Examinând sentința

atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile invocate de

recurent, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele

ale art. 304

1

C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat,

după cum se va arăta în continuare.

Potrivit art. 14 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004, „

În cazuri bine

justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în

condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității

ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să

dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la

pronunțarea instanței de fond”.

Rezultă,

așadar, că suspendarea executării unui act administrativ este condiționată de

îndeplinirea cumulativă a următoarelor trei condiții: inițierea procedurii de anulare

a actului administrativ, existența unui caz bine justificat și iminența

producerii unei pagube care, astfel, poate fi prevenită.

În speță, nu se

contestă că recurenta-reclamantă a contestat la instanța judecătorească măsura

de impunere luată.

Celelalte două

condiții, astfel cum rezultă din prevederile legale citate, se determină

reciproc, logic neputându-se vorbi despre un caz bine justificat, fără

existența pericolului producerii unei pagube.

Astfel, în timp ce

condiția

existenței unui caz bine justificat

se deduce din complexitatea pe care o prezintă fondul cauzei, care presupune

verificarea condițiilor legale și a împrejurărilor de fapt care au condus la

emiterea actului administrativ fiscal contestat, condiția referitoare la

prejudiciu și la iminența producerii acestuia rezultă din

posibilitatea punerii în executare a actului administrativ fiscal contestat, cu

consecința imediată și directă a afectării grave a activității unității

administrativ teritoriale.

În ceea ce privește

existența cazului bine justificat, Înalta Curte reține că reclamanta a oferit

indicii suficiente de răsturnare a prezumției de legalitate, iar acestea sunt susținute

de documentele depuse la dosar.

Fără a se pronunța

asupra fondului litigiului instanța constată inconsecvențele autorității de

aplicare a legislației naționale în domeniul achizițiilor publice precum și

împrejurările de fapt prezentate în întâmpinare, împrejurări în care Unității

administrativ teritoriale i-a fost aplicată corecția financiară de 10% din

valoarea contractului de lucrări nr. 489/2009.

Înalta Curte constată

că și condiția pagubei iminente, definită la art. 2 alin. (1) lit. ș) ca fiind

„prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea

previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu

public”, este incidentă în cauză, deoarece blocarea conturilor unității

administrativ teritoriale ar provoca prejudicii grave și imediate comunității.

Pe de altă parte,

Înalta Curte reține că suspendarea executării actelor administrative constituie

un instrument procedural eficient pus la dispoziția autorității emitente sau a

instanței de judecată, în vederea respectării principiului legalității. Atât

timp cât autoritatea publică sau judecătorul urmează a evalua, din punct de

vedere legal, actul administrativ contestat, este echitabil ca acesta din urmă

să nu-și producă efectele asupra celui vizat.

În plus, instituția

juridică analizată trebuie să ofere o protecție adecvată împotriva arbitrajului

ceea ce realizează și Legea nr. 554/2004, modificată.

Legiuitorul național

a fost obligat să găsească criterii pertinente pentru suspendarea executării

actelor administrative până la clarificarea exactă a gradului de conformare a

acestora cu normele juridice aplicabile în speță.

În acest sens sunt și

prevederile Recomandării nr. 89/9 a C.M.C.E. cu privire la protecția juridică

provizorie în materie administrativă, prin care se solicită autorității

jurisdicționale competente ca atunci când executarea unei decizii

administrative este de natură să provoace daune grave, dificil de reparat,

persoanele particulare cointeresate în această decizie să ia măsuri de

protecție provizorii corespunzătoare, în limitele competenței sale și fără ca

astfel să influențeze în vreun fel soluția asupra fondului, cu atât mai mult

atunci când există un argument juridic aferent valabil în raport cu elementele

de legalitate ale actului administrativ contestat.

În aceste condiții,

Curtea constată că atât din recomandarea nr. 89/8 din 13 septembrie 1989

evocată, cât și din cuprinsul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 rezultă

fără echivoc că exercițiul dreptului unei persoane, fizice sau juridice, de a

obține suspendarea provizorie a executării unui act administrativ, este

condiționat de îndeplinirea de către aceasta a două condiții cumulative,

respectiv condiția existenței unui caz bine justificat și condiția nevoii de a

se preveni producerea unei pagube iminente, dificil sau imposibil de a mai fi

reparată în viitor.

Concluzionând în

sensul că motivele de nelegalitate invocate de reclamant, la o primă analiză

sumară, specifică unui astfel de litigiu, sunt apte să conducă la reținerea

existenței în speță a unui caz bine justificat, aparenta nelegalitate a actului

administrativ contestat; față de împrejurarea că blocarea conturilor unității

administrativ teritoriale ar provoca prejudicii grave și imediate comunității,

poate fi subsumată condiției pagubei iminente în accepțiunea dată de legiuitor

la art. 2 lit. ș din Legea nr. 554/2004, Curtea consideră că suspendarea

executării actului administrativ în discuție, pronunțată de instanța de fond a

fost soluția corectă.

Pentru considerentele

expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge

recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de M.D.R.A.P. împotriva încheierii din 28 iunie 2012

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII a contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi, 7 martie 2013.