ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2951/2013

Asupra recursului de față: Dina analiza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele: Circumstanțele cauzei. Prin încheierea de ședință din data de 28 iunie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 4785/2/2012, Curtea de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal, a admis cererea reclamantului Județul Dâmbovița prin Consiliul Județean Dâmbovița și a dispus suspendarea executării Deciziei nr. 40 din 11 aprilie 2012 emisă de M.D.R.T., până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele considerente:Reclamantul Consiliul Județean Dâmbovița a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul M.D.R.T., suspendarea executării Deciziei nr. 40 din 11 aprilie 2012 prin care s-a soluționat contestația formulată împotriva Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare din 22 februarie 2012 privind proiectul, cu titlul „ramforsarea și modernizarea drumurilor județene, pe traseul Dobra – Cornățelu - Braniștea – Titu – Sălcuța – Odobești – Potlogi – Corbii Mari”. Cererea de suspendare a fost întemeiată pe dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 iar reclamanta a achitat o cauțiune de 1% din suma contestată, potrivit dispozițiilor art. 25 alin. (2) C. proc.

fisc. Curtea a reținut că, în speță, reclamantul a făcut dovada îndeplinirii celor două condiții prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, referitoare la cazul bine justificat și paguba iminentă. Astfel, s-a reținut că având în vedere valoarea mare a contractului, executarea actelor administrative atacate ar conduce la perturbarea gravă a desfășurării activității reclamantului care este o autoritate publică la nivel județean, respectiv Consiliul Județean Dâmbovița și din perspectiva serviciilor publice de interes județean pe care le furnizează potrivit art. 91 alin. (5) din Legea nr. 215/2001 a administrației publice. Contractul de achiziție publică încheiat în temeiul dispozițiilor O.U.G.

nr. 34/2006 din cadrul Proiectului ce a făcut obiectul controlului nu a fost încă finalizat, lucrările de modernizare a drumurilor județene fiind în plină desfășurare, iar pe măsura realizării obiectivelor contractului se decontează lucrările efectuate, astfel încât neplata lucrărilor ar atrage sistarea lucrărilor în întreg județul Dâmbovița. Recursul declarat în cauză. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul M.D.R.A.P., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Recurentul a criticat sentința recurată susținând că instanța de fond, interpretând greșit actul dedus judecății a efectuat o aplicare greșită a legii și a dispus suspendarea executării Deciziei nr. 40 din 11 aprilie 2012 emisă de M.D.R.T.P., deși reclamanta nu a dovedit întrunirea condițiilor prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, referitoare la cazul bine justificat și paguba iminentă.

Cu privire incidența „cazului bine justificat”, recurentul a susținut că aparența de nelegalitate a actului administrativ trebuie să rezulte din acele împrejurări de fapt sau de drept care se constituie în „indicii de nelegalitate” și care rezultă dintr-o analiză simplă și sumară a dosarului. Prin argumentele invocate, însă prima instanță a prejudiciat fondul cauzei, ceea ce contravine art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004. Cât privește paguba iminentă, recurentul a precizat că reclamanta nu a depus la dosarul cauzei înscrisuri care să dovedească situația economică precară a autorității și care să probeze iminența producerii pagubei invocate, fiind fără relevanță simplele afirmații făcute ca atare de instanța de fond.

Totodată recurentul pârât a susținut că reclamantul nu a solicitat instanței și suspendarea efectelor Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare din 22 februarie 2012, titlul de creanță continuând să își producă efectele juridice. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție. Examinând sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile invocate de recurent, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, „ În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond”. Rezultă, așadar, că suspendarea executării unui act administrativ este condiționată de îndeplinirea cumulativă a următoarelor trei condiții: inițierea procedurii de anulare a actului administrativ, existența unui caz bine justificat și iminența producerii unei pagube care, astfel, poate fi prevenită.

În speță, nu se contestă că recurenta-reclamantă a contestat la instanța judecătorească măsura de impunere luată. Celelalte două condiții, astfel cum rezultă din prevederile legale citate, se determină reciproc, logic neputându-se vorbi despre un caz bine justificat, fără existența pericolului producerii unei pagube. Astfel, în timp ce condiția existenței unui caz bine justificat se deduce din complexitatea pe care o prezintă fondul cauzei, care presupune verificarea condițiilor legale și a împrejurărilor de fapt care au condus la emiterea actului administrativ fiscal contestat, condiția referitoare la prejudiciu și la iminența producerii acestuia rezultă din posibilitatea punerii în executare a actului administrativ fiscal contestat, cu consecința imediată și directă a afectării grave a activității unității administrativ teritoriale.

În ceea ce privește existența cazului bine justificat, Înalta Curte reține că reclamanta a oferit indicii suficiente de răsturnare a prezumției de legalitate, iar acestea sunt susținute de documentele depuse la dosar. Fără a se pronunța asupra fondului litigiului instanța constată inconsecvențele autorității de aplicare a legislației naționale în domeniul achizițiilor publice precum și împrejurările de fapt prezentate în întâmpinare, împrejurări în care Unității administrativ teritoriale i-a fost aplicată corecția financiară de 10% din valoarea contractului de lucrări nr. 489/2009.

Înalta Curte constată că și condiția pagubei iminente, definită la art. 2 alin. (1) lit. ș) ca fiind „prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public”, este incidentă în cauză, deoarece blocarea conturilor unității administrativ teritoriale ar provoca prejudicii grave și imediate comunității. Pe de altă parte, Înalta Curte reține că suspendarea executării actelor administrative constituie un instrument procedural eficient pus la dispoziția autorității emitente sau a instanței de judecată, în vederea respectării principiului legalității. Atât timp cât autoritatea publică sau judecătorul urmează a evalua, din punct de vedere legal, actul administrativ contestat, este echitabil ca acesta din urmă să nu-și producă efectele asupra celui vizat.

În plus, instituția juridică analizată trebuie să ofere o protecție adecvată împotriva arbitrajului ceea ce realizează și Legea nr. 554/2004, modificată. Legiuitorul național a fost obligat să găsească criterii pertinente pentru suspendarea executării actelor administrative până la clarificarea exactă a gradului de conformare a acestora cu normele juridice aplicabile în speță. În acest sens sunt și prevederile Recomandării nr. 89/9 a C.M.C.E.

cu privire la protecția juridică provizorie în materie administrativă, prin care se solicită autorității jurisdicționale competente ca atunci când executarea unei decizii administrative este de natură să provoace daune grave, dificil de reparat, persoanele particulare cointeresate în această decizie să ia măsuri de protecție provizorii corespunzătoare, în limitele competenței sale și fără ca astfel să influențeze în vreun fel soluția asupra fondului, cu atât mai mult atunci când există un argument juridic aferent valabil în raport cu elementele de legalitate ale actului administrativ contestat.

În aceste condiții, Curtea constată că atât din recomandarea nr. 89/8 din 13 septembrie 1989 evocată, cât și din cuprinsul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 rezultă fără echivoc că exercițiul dreptului unei persoane, fizice sau juridice, de a obține suspendarea provizorie a executării unui act administrativ, este condiționat de îndeplinirea de către aceasta a două condiții cumulative, respectiv condiția existenței unui caz bine justificat și condiția nevoii de a se preveni producerea unei pagube iminente, dificil sau imposibil de a mai fi reparată în viitor.

Concluzionând în sensul că motivele de nelegalitate invocate de reclamant, la o primă analiză sumară, specifică unui astfel de litigiu, sunt apte să conducă la reținerea existenței în speță a unui caz bine justificat, aparenta nelegalitate a actului administrativ contestat; față de împrejurarea că blocarea conturilor unității administrativ teritoriale ar provoca prejudicii grave și imediate comunității, poate fi subsumată condiției pagubei iminente în accepțiunea dată de legiuitor la art. 2 lit. ș din Legea nr. 554/2004, Curtea consideră că suspendarea executării actului administrativ în discuție, pronunțată de instanța de fond a fost soluția corectă. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de M.D.R.A.P. împotriva încheierii din 28 iunie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 7 martie 2013.