ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3710/2014

Asupra recursului de

față,

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Brașov reclamanta P.A.A.E. a chemat în judecată pe M.E.C.T.S. și pe

Universitatea "S.H." București, solicitând ca acestea să fie obligate

să elibereze diploma de licența și suplimentele la diplomă, care să ateste

finalizarea studiilor universitare efectuate, prin susținerea examenului de

licență organizat de Facultatea de Științe Juridice și Administrative din

Brașov, specializarea Administrație Publică din cadrul Universității "S.H."

București.

Pârâta Universitatea

"S.H." a formulat cerere de chemare în garanție a M.E.C.T.S.

Prin Sentința nr.

253/F din 15 noiembrie 2012, Curtea de Apel Brașov a respins acțiunea formulată

de P.A.A.E. în contradictoriu cu pârâtul M.E.C.T.S., a admis acțiunea formulată

de reclamanta P.A.A.E. în contradictoriu cu pârâta Universitatea

"S.H.", a obligat pârâta să elibereze reclamantei diploma de licență

și suplimentul de diplomă ca urmare a absolvirii cursurilor Facultății de

Științe Juridice și Administrative din Brașov, din cadrul Universității

"S.H." și a susținerii și promovării examenului de licență, a admis

în parte cererea de chemare în garanție a M.E.C.T.S. formulată de Universitatea

"S.H." și în consecință a obligat chematul în garanție să aprobe

tipărirea formularelor tipizate, constând în diploma de licență și supliment la

diplomă pentru reclamanta P.A.A.E., a respins restul pretențiilor formulate de

Universitatea "S.H." prin cererea de chemare în garanție și a obligat

pârâta Universitatea "S.H." la plata către reclamant a sumei de 4,30

RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs Ministerul Educației Naționale criticând sentința

atacată pentru nelegalitate și netemeinicie.

La termenul din 9

octombrie 2014, Înalta Curte, în temeiul art. 306 alin. (2) C. proc. civ. a

invocat necompetența primei instanțe în soluționarea cauzei, motiv de recurs

prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ.

În privința acestui

motiv de recurs se constată că hotărârea instanței de fond a fost dată cu

încălcarea normelor de competență.

Obiectul litigiului

în fața instanței de fond l-a constituit, în principal, obligarea unei

universități la eliberarea unei diplome de licență, dar a fost chemat în

judecată și M.E.C.T.S., pentru un capăt de cerere subsidiar.

Pârâta Universitatea

"S.H." poate fi încadrată în noțiunea de autoritate publică, în

sensul art. 2 alin. (1) lit. b) teza I din Legea nr. 554/2004, modificată, care

include în această definiție orice organ de stat sau al unităților administrativ-teritoriale

care acționează în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes

legitim public.

Or, în speța de față,

prin Legea nr. 443/2002, a fost înființată Universitatea "S.H." din

București, ca instituție de învățământ superior, persoană juridică de drept

privat și de utilitate publică, parte a sistemului național de învățământ.

În altă ordine de

idei, potrivit art. 1 din H.G. nr. 81/2010, M.E.C.T.S. este organ de

specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică în

subordinea Guvernului și are rol de sinteză și coordonare în aplicarea

strategiei și Programului de guvernare în domeniul educației, învățământului,

cercetării științifice, dezvoltării tehnologice, tineretului și sportului.

Faptul că

instituțiile de învățământ superior, fie ele de stat sau particulare, au

autonomie universitară, în condițiile stabilite prin Legea nr. 84/1995 (act

normativ în vigoare la momentul finalizării ciclului de pregătire urmat de

reclamantă), nu le plasează în vârful ierarhiei organizatorice a sistemului

național de învățământ. Această reglementare prevedea că, la nivel național,

autonomia universitară se manifesta prin relația directă a rectorului

instituției de învățământ superior cu Ministerul Educației care, printre

altele, avea competența de a confirma prin ordin actul de alegere a rectorului

și de a-l suspenda din funcție.

Aceste prerogative

legale revin unui organ central al administrației publice, astfel că unitatea

de învățământ superior se situează la un nivel inferior Ministerului Educației.

În acest context,

trebuie subliniat faptul că, potrivit art. 116 din Constituție, ministerele

sunt în subordinea Guvernului, iar în sfera organelor de specialitate nu pot fi

cuprinse decât autoritățile administrative autonome, care se află doar sub

controlul general al Parlamentului.

În cauza de față,

Universitatea "S.H." nu poate fi o autoritate administrativă

autonomă, întrucât actele administrative pe care le poate emite sunt consecința

unei delegări de competențe, iar nu a învestirii sale cu dreptul de a lucra în

regim de putere publică, la nivelul întregului sistem național de învățământ.

În mod evident,

Universitatea "S.H." din București este o autoritate publică

descentralizată din punct de vedere teritorial.

În alți termeni,

Universitatea "S.H." nu îndeplinește cerințele impuse de legiuitor

pentru a fi calificată drept organ al autorității publice centrale. De altfel,

niciun act normativ nu conține o asemenea reglementare pentru pârâta aflată în

litigiu.

Ca atare, o astfel de

universitate nu poate fi încadrată decât în ipoteza unei autorități publice

locale.

În raport de

prevederile art. 10 din Legea nr. 554/2004, pârâta fiind o autoritate publică

locală, competența de soluționare a cauzei revine, în primă instanță,

tribunalului, secția contencios administrativ și fiscal.

De asemenea, trebuie

precizat că dispozițiile art. 17 C. proc. civ. prevăd că cererile accesorii și

incidentale sunt în căderea instanței competente să judece cererea principală.

Or, în litigiul de

față, este evident faptul că cererea de chemare în garanție este o cerere

incidentală care va fi soluționată de către instanța competentă să soluționeze

cererea principală.

Față de cele anterior

prezentate, Înalta Curte, în majoritate, în temeiul art. 304 pct. 3 C. proc.

civ., raportat la art. 312 alin. (6) C. proc. civ., va admite recursul, va casa

sentința atacată și va trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul

Iași, secția de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de Ministerul Educației Naționale împotriva Sentinței nr. 253 din 15

noiembrie 2012 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și

fiscal.

Casează hotărârea

atacată și trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Brașov,

secția de contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 9 octombrie 2014.

Procesat de GGC - MI