ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3528/2014

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3528/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra contestației

de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Hotărârea nr. 428 din 11 aprilie 2013,

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a respins, ca neîntemeiată,

contestația formulată de doamna P.R., procuror în cadrul Parchetului de pe

lângă Judecătoria Vaslui, împotriva Hotărârii Secției pentru procurori a

Consiliului Superior al Magistraturii nr. 57 din 5 martie 2012.

Pentru a hotărî

astfel, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a reținut următoarele:

Asupra cererii de

recuzare și excepției de neconstituționalitate invocate de contestatoare.

Împrejurarea că

Plenul Consiliului îndeplinește rolul de „instanță extrajudiciară" în

cazul acțiunilor disciplinare rezultă din considerentele Deciziei Curții

Constituționale nr. 391 din 17 aprilie 2007; atât Secțiile Consiliului cu

ocazia soluționării acțiunilor disciplinare, cât și Plenul cu ocazia

soluționării contestațiilor la evaluare funcționează ca „instanțe

extrajudiciare", soluționarea acestor cauze făcându-se, potrivit

dispozițiilor art. 44 din Legea nr. 317/2004, normă specială care se aplică cu

prioritate. Spre deosebire de procedura disciplinară, unde legea organică

(Legea nr. 317/2004 - art. 49 alin. (7)) prevede expres că „Dispozițiile din

prezenta lege ce reglementează procedura de soluționare a acțiunii disciplinare

se completează cu dispozițiile Codului de procedură civilă", în cazul

contestațiilor la evaluare aceste mențiuni nu se regăsesc.

Rezultă, deci,

inaplicabilitatea, în prezenta contestație, a dispozițiilor art. 27 pct. 7 C.

proc. civ., invocate drept temei al cererii de recuzare, motiv pentru care, cu

unanimitatea voturilor membrilor prezenți, a fost respinsă această cerere, ca

inadmisibilă.

Sesizarea Curții

Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate poate fi făcută doar de

către instanțele judecătorești enumerate limitativ de legea organică, iar nu și

de alte instanțe extrajudiciare, cum este Plenul Consiliului Superior al

Magistraturii în soluționarea prezentei contestații.

Tot astfel, Plenul a

apreciat că cererea de sesizare a Curții de Apel București cu excepția de

nelegalitate a uni act administrativ cu caracter normativ nu poate fi primită,

având în vedere calitatea de „instanță extrajudiciară" a Consiliului

Superior al Magistraturii și procedura expres prevăzută de lege și regulament

în materia evaluării.

Asupra fondului

contestației

Prin Adresa nr.

696/VI/13 din 2 februarie 2012 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui,

înregistrată la Consiliul Superior al Magistraturii sub nr. 1/3129/1154 din 3

februarie 2012, a fost transmisă contestația împotriva calificativului acordat

la evaluarea activității profesionale desfășurate în perioada 1 ianuarie 2008 -

31 decembrie 2010, formulată de doamna procuror P.R. din cadrul Parchetului de

pe lângă judecătoria Vaslui, în conformitate cu dispozițiile art. 37 din

Regulamentul privind evaluarea activității profesionale a judecătorilor și

procurorilor, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al

Magistraturii nr. 676/2007, cu modificările și completările ulterioare.

Prin contestația

formulată, doamna procuror a solicitat fie reevaluarea domniei sale de către

altă comisie de evaluare, fie modificarea calificativului în mod corespunzător

notei pe care ar fi trebuit să o acorde comisia.

Prin Hotărârea

Secției pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 57 din 5

martie 2012 a fost respinsă contestația formulată de doamna procuror P.R.

împotriva calificativului acordat la evaluarea activității profesionale

desfășurate în perioada 1 ianuarie 2008 - 31 decembrie 2010.

La data de 5 martie

2012, doamna procuror a formulat contestație împotriva Hotărârii Secției pentru

procurori nr. 57 din 5 martie 2012, întemeindu-se pe dispozițiile art. 37 alin.

(5) din Regulamentul privind evaluarea activității profesionale a judecătorilor

și procurorilor, precizând că va expune motivele contestației, după redactarea

și comunicarea hotărârii.

Hotărârea i-a fost

comunicată doamnei procuror la data de 5 aprilie 2012, iar la data de 10

aprilie 2012 a fost înregistrată la Consiliul Superior al Magistraturii, sub

nr. 1/10008/1154/2012, o completare a contestației inițiale.

În cuprinsul acestei

completări, doamna procuror a învederat faptul că au fost încălcate mai multe

norme de procedură a evaluării prevăzute de Legea privind statutul judecătorilor

și procurorilor precum și de Regulamentul de evaluare a activității

profesionale a judecătorilor și procurorilor, fiind, totodată, apreciată în mod

greșit activitatea sa.

A mai arătat doamna

procuror că Hotărârea Secției pentru procurori nr. 57/2002 este nelegală,

deoarece Secția nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în

contestația formulată, fiind omisă analizarea greșitei alcătuiri a comisiei de

evaluare, neîntocmirii proceselor-verbale prevăzute de art. 31 din Regulamentul

de evaluare, încălcării obligației motivării de către Comisia de evaluare a

fiecărei note acordate.

Totodată, doamna

procuror a arătat ca Secția a apreciat greșit atât faptul că nu exista

obligația interviului în fața comisiei de evaluare, cât și faptul că soluția de

remediere a deficiențelor din activitatea comisiei de evaluare prin reevaluarea

de către o altă comisie nu este permisă.

Analizând

contestația, Plenul a apreciat că Hotărârea nr. 57 din 5 martie 2012 a Secției

pentru procurori este temeinică și legală pentru următoarele considerente:

În ceea ce privește

greșita alcătuire a comisiei de evaluare și încălcarea prevederilor art. 39

alin. (3) din Legea nr. 303/2004, potrivit cărora în cazul procurorilor de la

parchetele de pe lângă judecătorii (cum este cazul doamnei procuror), comisiile

de evaluare sunt formate din conducătorul parchetului și 2 procurori desemnați

de colegiul de conducere, Plenul reține că doamna procuror D.R.P. a fost

evaluată de către o comisie de evaluare a parchetului ierarhic superior, potrivit

dispozițiilor art. 25 alin. (6) din Regulamentul de evaluare, în forma în

vigoare la data de 1 ianuarie 2008, conform cărora: „La instanțele sau

parchetele la care funcționează un număr mai mic de 10 judecători, respectiv

procurori evaluarea se face de comisia constituită la instanța ierarhic

superioară sau, după caz, la parchetul ierarhic superior".

Dispoziția

regulamentară menționată se regăsește și în forma actuală a Regulamentului, în

cuprinsul art. 25 alin. (9) și a fost avută în vedere de Secția pentru

procurori la pronunțarea Hotărârii nr. 57 din 5 martie 2012.

Plenul reține că

dispozițiile regulamentare acoperă situațiile în care la o instanța sau parchet

cu o schemă redusă de personal nu se poate asigura continuitatea unei comisii

de evaluare, cu atât mai mult cu cât fluctuația de personal la nivelul acestor

instanțe poate fi des întâlnită. Doamna procuror funcționa la data evaluării la

un parchet în schema căruia figurau mai puțin de 9 posturi de procuror (7 de

execuție și 2 de conducere), astfel că a fost legal evaluată de către o comisie

constituită la parchetul ierarhic superior.

Plenul constată, de

asemenea, că membrii comisiei de evaluare din cadrul Parchetului de pe lângă

Tribunalul Vaslui au fost numiți prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior

al Magistraturii nr. 677/2007 și reînvestiți prin Hotărârea Plenului nr. 882

din 14 octombrie 2010, iar ambele hotărâri sunt publicate pe site-ul

Consiliului Superior al Magistraturii.

În ceea ce privește

invocarea de către contestatară a faptului că Secția pentru procurori nu s-a

pronunțat cu privire la incompatibilitatea unora dintre membrii comisiei de

evaluare, Plenul constată că revine Colegiului de conducere al parchetului

competența constatării situațiilor de incompatibilitate între 2 sau mai mulți

membri ai comisiei de evaluare și procurorul evaluat, potrivit dispozițiilor

art. 261 din Regulamentul privind evaluarea activității profesionale a

judecătorilor și procurorilor, iar doamna P.R. nu a sesizat Colegiul de

conducere la momentul evaluării cu o eventuală incompatibilitate a unor membri

ai comisiei de evaluare. De altfel, susținerea contestatoarei privind existența

unor neînțelegeri între doamna procuror și doi membri ai comisiei de evaluare

nu a fost dovedită în niciun fel și, odată ce nu a fost sesizat Colegiul de

conducere al instanței cu această situație, Plenul apreciază că posibila stare

de tensiune nu era de natură a afecta imparțialitatea comisiei de evaluare.

Totodată, Plenul

apreciază că exprimarea oficială a unor puncte de vedere cu privire la

activitatea doamnei procuror de către un membru al comisiei de evaluare nu este

de natură a afecta obiectivitatea și imparțialitatea acestui membru al comisiei

de evaluare ci vizează comunicarea unor situații statistice privind activitatea

unui magistrat.

Referitor la

susținerile contestatoarei privind neîntocmirea și aducerea la cunoștință a

proceselor-verbale prevăzute de art. 31 din Regulamentul de evaluare, Plenul nu

le poate reține dat fiind faptul că în ședința din data de 29 martie 2011 a

Comisiei 3 - Eficientizarea activității și performanța judiciară a instanțelor

și parchetelor, s-a apreciat că evaluarea se poate realiza conform Ghidului de

evaluare a activității profesionale a magistraților, aprobat prin Hotărârea

Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 10/2008, cu modificările și

completările ulterioare și Regulamentului privind evaluarea activității

profesionale a judecătorilor și procurorilor, chiar dacă nu a existat o

evaluare anuală, urmând ca în cadrul evaluării să fie verificată activitatea

desfășurată pe ultimii 3 ani.

În ceea ce privește

critica adusă de contestatară cu privire la nerealizarea interviului, Plenul

constată că în conformitate cu dispozițiile art. 34 pct. 1 din Regulament,

interviul reprezintă „(..) discuția purtată (..) la finalul perioadei de

evaluare (..) atât cu privire la aspectele care nu au putut fi clarificate ca

urmare a culegerii datelor și informațiilor necesare evaluării, cât și cu

privire la aspectele în legătură cu care judecătorul sau procurorul a formulat

observații sau obiecții. În perioada supusă evaluării, între judecătorul sau

procurorul evaluat și membrii comisiei de evaluare pot avea loc periodic

discuții cu privire la orice aspecte privind procesul de evaluare".

În Raportul de

evaluare a activității profesionale a doamnei procuror P.R. s-a arătat că

„Procurorul nu a solicitat participarea la interviu, iar comisia nu a

considerat necesar", precum și că „Procurorul nu contestă alte note

acordate de comisia de evaluare, decât nota la criteriul „sancțiuni

disciplinare rămase irevocabile în perioada supusă evaluării", considerând

că nu a fost respectată cerința criteriului. Observația este întemeiată și se

admite, comisia acordând nota la acest criteriu. Obiecțiunile cu privire la conținutul

recomandărilor comisiei nu sunt întemeiate, ele fiind justificate de

constatările făcute cu ocazia controalelor și cu ocazia cercetării disciplinare

desfășurată în anul 2010".

Din dispozițiile

regulamentare mai sus menționate, coroborate cu dispozițiile art. 1 pct. 2 din

Regulament, Plenul consideră că interviul reprezintă o etapă a procesului de

evaluare, însă nerealizarea acestuia nu impietează cu nimic asupra procesului

de evaluare și a finalizării acestuia, un atare aspect derivând din chiar conținutul

dispozițiilor art. 34 pct. 2, prin care se arată că refuzul persoanei evaluate

de a se prezenta la interviu, nu împiedică parcurgerea următoarelor etape ale

procedurii de evaluare și finalizarea acesteia.

Deși în contestația

formulată, doamna procuror P.R. susține că interviul nu este „ (..) un act la

opțiunea exclusivă a comisiei de evaluare", din textul regulamentar mai

sus precizat, rezultă clar că interviul nu se realizează urmare a opțiunii

comisiei sau a opțiunii magistratului evaluat, ci se realizează doar dacă

există aspecte „care nu au putut fi clarificate (..)", ori „în legătură cu

care judecătorul sau procurorul a formulat observații sau obiecții".

Plenul observă ca în

cazul doamnei P.R., comisia nu a considerat necesară realizarea interviului

ceea ce duce la concluzia că, urmare a culegerii datelor și informațiilor

necesare evaluării, precum și urmare a formulării observațiilor, nu a fost

nevoie de clarificarea niciunui aspect, cu atât mai mult cu cât în urma

obiecțiunilor formulate de doamna procuror, comisia a înțeles să modifice

notarea la unul dintre criterii, realizând acest lucru fără existența unui

interviu.

Așadar, nu interviul

în sine, în sensul realizării acestuia - ca etapă a procesului de evaluare -

poate influența schimbarea notării ori acordarea calificativului, ci doar

elementele concrete, care pot fi exprimate și în scris, astfel după cum s-a și

întâmplat.

Cu privire la critica

adusă de contestatară referitoare la neanalizarea de către Secția de procurori

a modului în care notele acordate la fiecare criteriu corespund realității,

precum și a omisiunii motivării de către comisia de evaluare a acordării unor

note, se constată că în Hotărârea Secției pentru procurori nr. 57 din 5 martie

2012 (pag. 4) s-a reținut că în urma obiecțiunilor formulate de către doamna

procuror împotriva raportului de evaluare, comisia a revenit asupra notării

acordate inițial la un criteriu, iar la aprecierea activității profesionale

s-au avut în vedere constatările rezultate în urma controalelor curente și

tematice, precum și datele consemnate în analizele întocmite în baza Ordinului

privind organizarea și funcționarea sistemului informațional al ministerului

public nr. 229/2007, astfel că aprecierea făcută de comisie a avut la bază date

concrete și nu subiective. Comisia a examinat actele de control ale conducerii

Parchetului de pe lângă tribunalul Vaslui, analizele judiciare și civile (..),

referatele întocmite cu ocazia controalelor tematice și curente, actele depuse

de magistrat și actele de control de pe lângă Curtea de Apel Iași". Atât

notele, cât și calificativul care se pot acorda magistratului evaluat, conform

dispozițiilor art. 36 pct. 5 din Regulament, acestea „(..) trebuie să

corespundă datelor, constatărilor și observațiilor comisiei de evaluare".

Dacă nota acordată

corespunde acestor cerințe, adică este conformă cu datele, constatările și

observațiile comisiei de evaluare, Plenul consideră că motivarea acordării sale

este implicită.

Prin urmare, Plenul

apreciază că notele acordate doamnei procuror sunt justificate de către

documentația atașată, astfel încât argumentele sale nu pot fi reținute.

Plenul reține că nu

exista o obligație a Secției pentru procurori de a analiza toate motivele

invocate de către doamna procuror în cuprinsul contestației împotriva

calificativului acordat de comisia de evaluare pentru activitatea profesională

din perioada 2008 - 2010, atâta timp cât au fost cercetate principalele

argumente din cuprinsul contestației. Plenul reține că în jurisprudența sa

constantă, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat că „obligația pe

care o impune art. 6 parag. 1 instanțelor naționale de a-și motiva deciziile nu

presupune existența unui răspuns detaliat la fiecare argument formulat de

parte", noțiunea de proces echitabil presupunând ca „o instanță internă

care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa să fi examinat totuși în mod real

problemele esențiale care i-au fost supuse”.

exercitată

Împotriva Hotărârii

nr. 428 din 11 aprilie 2013 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii

(Plenul CSM), a formulat contestație P.D.R., cu precizarea că denumirea

inițială a căii de atac exercitate a fost aceea de recurs, recalificarea

juridică fiind realizată la data de 21 ianuarie 2014, prin încheierea de

ședință de la acea dată, în sensul că s-a apreciat că hotărârea contestată

vizează cariera și drepturile judecătorilor și procurorilor, fiind supusă

contestației în condițiile art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004. La aceeași

dată a fost practic respinsă și excepția de inadmisibilitate invocată de

Consiliul Superior al Magistraturii.

În esență, în

motivarea contestației îndreptate împotriva Hotărârii nr. 428/2013 a Plenului

Consiliului Superior al Magistraturii, au fost arătate următoarele:

(i) Cu privire la

Legea de procedură aplicabilă cauzei, s-a arătat că se impune ca Înalta Curte

să considere că este admisibil recursul promovat, dispunând, urmare a

constatării neregulilor și nelegalităților comise, reluarea procedurii de

acordare a calificativului;

(ii) Cu privire la

pretinsa inadmisibilitate a recursului, deja invocată de intimat prin Adresa

nr. 10674/1154/2013, s-a arătat că se impune respingerea acestei excepții,

raportat și la practica recentă a ÎCCJ-SCAF (a se vedea în acest sens Decizia

nr. 5380 din 23 mai 2013); contestatoarea a indicat că, dată fiind

posibilitatea de a nu fi primit punctul său de vedere cu privire la aplicarea

art. 40 alin. (4) din Legea nr. 303/2004, invocă excepția de nelegalitate a

acestui articol în raport cu prevederile art. 21 alin. (3) din Constituția

României;

(iii) Cu referire la

motivele efective de recurs (contestație) au fost învederate următoarele:

• Plenul CSM nu a

fost alcătuit potrivit prevederilor legale în sensul că au fost incluși și au

participat la ședința de plen din 11 aprilie 2013, membri care se pronunțaseră

anterior asupra contestației, în cadrul secției de procurori; este nefondat

considerentul conform căruia Plenul CSM nu trebuie să aplice procedurile

prevăzute pentru instanțele de judecată, fiind evident că se impunea și

respectarea dreptului la un proces echitabil sub aspectul nepărtinirii

judecătorilor;

• Plenul CSM a

încălcat regula de procedură prevăzută de art. 4 din Legea nr. 554/2004, în

forma în vigoare la data declanșării procedurii contestației împotriva hotărârii

secției pentru procurori, în sensul că a refuzat nelegal să sesizeze instanța

de contencios administrativ cu excepția de nelegalitate a art. 25 pct. 6 din

Regulamentul privind evaluarea activității profesionale a judecătorilor și

procurorilor, aprobat prin Hotărârea CSM nr. 676/2007, cu modificările

ulterioare, arătând în cuprinsul hotărârii atacate că o atare excepție este

inadmisibilă;

• Hotărârea Plenului

CSM a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material

privitoare la constituirea comisiei de evaluare, la nerespectarea principiului

evaluării permanente, prin neîntocmirea și neprezentarea proceselor-verbale

anuale, la aprecierea interviului ca nefiind o etapă obligatorie a procesului

de evaluare, ci un act la opțiunea exclusivă a comisiei de evaluare.

intimatului Consiliul Superior al Magistraturii (CSM)

Arătând prin

întâmpinarea formulată în cauză că recurenta P.R., procuror la Parchetul de pe

lângă Judecătoria Vaslui a formulat recursul de față în temeiul prevederilor

noului cod de procedură civilă, în esență, intimatul CSM a invocat

inadmisibilitatea căii de atac exercitate, raportat la prevederile art. 40

alin. (4) din Legea nr. 303/2004, coroborat cu prevederile cuprinse în

Regulamentele privind evaluarea activității profesionale a judecătorilor și

procurorilor (HCSM nr. 676/2007) și respectiv cel de organizare și funcționare

a CSM (HCSM nr. 326/2005), potrivit cu care „Hotărârile Plenului ca instanță de

judecată sunt definitive și irevocabile” iar împotriva hotărârii secției ce a

soluționat contestațiile judecătorilor sau procurorilor împotriva

calificativelor acordate de comisiile de evaluare a activității profesionale,

„hotărârea Plenului, ca instanță de judecată, este definitivă și irevocabilă”.

În subsidiar,

intimatul CSM a arătat că deși recurenta contestatoare nu a indicat nici un

text de lege, apreciază că prezentul recurs nu poate fi calificat drept

contestație, în temeiul dispozițiilor art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004,

întrucât în materia evaluării judecătorilor și procurorilor, legiuitorul a

stipulat distinct o procedură specială, finalizată cu hotărârea definitivă și

irevocabilă a Plenului CSM, sens în care a fost invocată și Decizia nr. 1759

din 30 martie 2012 a ÎCCJ-SCAF.

soluționare a cauzei de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

contencios administrativ și fiscal

Astfel cum s-a

învederat deja, la termenul de judecată din data de 21 ianuarie 2014, Înalta

Curte, deliberând cu prioritate asupra calificării juridice a căii de atac

formulate și a admisibilității acesteia, în temeiul art. 22 alin. (4) C. proc.

civ., potrivit cu care „judecătorul dă sau restabilește calificarea juridică a

actelor și faptelor deduse judecății, chiar dacă părțile le-au dat o altă denumire”,

a apreciat că, în sensul art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, hotărârea de

plen atacată vizează cariera și drepturile judecătorilor și procurorilor, fiind

supusă contestației. Ca atare s-a decis că aparține secției de contencios

administrativ a ÎCCJ, competența de soluționare a contestației astfel

calificată, orice altă interpretare având ca efect încălcarea dreptului la

acces la justiție prevăzut de art. 6 § 1 din Convenția Europeană a Drepturilor

Omului, fiind astfel evident că excepția de inadmisibilitate a recursului,

invocată de CSM nu putea fi primită.

La același termen,

din 21 ianuarie 2014, apărătorul contestatoarei a precizat că stăruie în

invocarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 40 alin. (3)

din Legea nr. 303/2004, sens în care au fost depuse ulterior la dosar și

precizări referitoare la această excepție, însoțite de o serie de înscrisuri,

respectiv extrase din documente ale Consiliului Europei și ale CJUE.

Ulterior dezbaterii

la 1 aprilie 2014 a solicitării de sesizare a Curții Constituționale cu

soluționarea excepției de neconstituționalitate invocate, la data de 9 aprilie

2014 Înalta Curte a respins această cerere ca și cererea de suspendare a

judecății formulată în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., pentru

motivele expres arătate în încheierea de la acea dată și care, în esență,

vizează neîndeplinirea cerinței legăturii cu pricina ce se judecă, impusă de

art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, urmare a calificării căii de atac

exercitate în cauză.

La dosar a fost

depusă de către intimat la solicitarea instanței, toată documentația ce a stat

la baza emiterii actelor atacate și totodată cu fost încuviințate probele cu

înscrisuri solicitate de părți. Întreaga documentație a fost analizată nemijlocit

de Înalta Curte și evaluată în contextul examinării criticilor contestatoarei.

considerentele Înaltei Curți asupra contestației formulate

Analizând contestația

formulată de dna. procuror P.R. din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui

împotriva Hotărârii Plenului CSM nr. 428 din 11 aprilie 2013, prin care i-a

fost menținut calificativul „Bine” acordat la evaluarea activității

profesionale desfășurate în perioada 1 ianuarie 2008 - 31 decembrie 2010,

Înalta Curte constată că nu sunt întemeiate motivele de nelegalitate invocate

în ceea ce privește hotărârea de plen contestată și implicit, cu referire și la

hotărârea secției pentru procurori a Consiliul Superior al Magistraturii nr. 57

din 5 martie 2012.

Cu titlu prealabil,

Înalta Curte arată că primele aspecte critice și cereri cuprinse în contestația

contestatoarei vizând legea de procedură aplicabilă judecății recursului,

pretinsa inadmisibilitate a recursului ca și solicitarea de sesizare a Curții

Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art. 40 alin. (4) din

Legea nr. 303/2004, republicată, au fost soluționate pe parcursul derulării

procesului, prin încheieri interlocutorii, mai sus evocate.

O primă critică

referitoare la hotărârea Plenului CSM nr. 428 din 11 aprilie 2013 vizează

alcătuirea, respectiv compunerea la data emiterii acestei hotărâri,

contestatoarea apreciind că nu a avut parte de o judecată imparțială și

nepărtinitoare urmare a participării și a membrilor ce au alcătuit secția

pentru procurori și care au votat cu ocazia emiterii Hotărârii nr. 57 din 5

martie 2012.

Contrar celor

susținute de contestatoare, Înalta Curte reține că pronunțarea Hotărârii nr.

428 din 11 aprilie 2013 de către Plenul CSM în compunerea existentă la acea

dată, incluzându-i și pe membrii ce au făcut parte din secția de procurori nu

este de natură a atrage nelegalitatea hotărârii și nu încalcă, în sine, dreptul

la un proces echitabil.

Este adevărat că

potrivit textelor de lege și din regulamentul CSM, evocate și în cuprinsul

hotărârii atacate, în această materie Plenul CSM funcționează ca „instanță de

judecată”.

În același timp însă,

raportat la prevederile art. 126 din Constituția României și la legea organică

privind organizarea judiciară, în cuprinsul căreia sunt expres și limitativ menționate

instanțele judecătorești, nu se poate nega valabilitatea procedurii speciale

aplicabile funcționării Plenului CSM, cuprinse în legea specială, chiar și

atunci când acesta funcționează ca „instanță de judecată”.

Drept urmare, normele

generale procesual civile nu sunt direct și obligatoriu aplicabile, fără însă

ca prin aceasta să fie încălcate principiile și jurisprudența CEDO, dată fiind

marja de apreciere acordată statelor contractante și limitările implicite, la

care și Curtea Constituțională a făcut în mod direct și efectiv trimitere, în

cuprinsul Deciziei nr. 518/2007, pertinent evocată de altfel și de către Plenul

CSM în cuprinsul hotărârii contestate în ceea ce privește factorii arătați

chiar de Curtea Constituțională, ca fiind de natură a asigura independența și

imparțialitatea acestui organ de jurisdicție.

Pentru aceleași

argumente, Înalta Curte constată, în acord și cu cele arătate de intimatul CSM

că nu sunt întemeiate criticile referitoare la modalitatea de soluționare a

excepției de nelegalitate invocată de contestatoare în cursul procedurii, cu

privire la dispozițiile art. 25 pct. 6 din Regulamentul privind evaluarea

activității profesionale a judecătorilor și procurorilor, aprobat prin

Hotărârea Plenului CSM nr. 676/2007 (în forma în vigoare la 1 ianuarie 2008).

Înalta Curte constată

că neîntemeiate sunt și susținerile contestatoarei cu referire la încălcarea

și, respectiv, greșita aplicare de către Plenul CSM a „normelor de drept

material” și anume a prevederilor cuprinse în Regulamentul privind evaluarea

activității profesionale a judecătorilor și procurorilor.

Din această

perspectivă, chestiunea juridică ce se impune a fi dezlegată vizează, în

esență, determinarea naturii juridice a normei din regulamentul enunțat,

privitoare la etapa interviului în procesul de evaluare profesională, respectiv

a efectelor generate în ipoteza neparcurgerii acestei etape, în condițiile în

care, în cauză interviul contestatoarei nu s-a efectuat.

În hotărârea de Plen

CSM ce formează obiectul prezentei contestații s-a reținut că nu s-a realizat

interviul contestatoarei de către comisia de evaluare, menționându-se în

raportul de evaluare întocmit că „procurorul nu a solicitat participarea la

interviu, iar comisia nu a considerat necesară efectuarea acestuia”. Totodată

s-a indicat că în același raport de evaluare au fost expres arătate notele

contestate de către contestatoare ca și cele care au fost modificate în urma

observațiilor acesteia, cu mențiunea că „nu au fost contestate și alte note

dintre cele acordate de comisia de evaluare”.

Articolul 34 din

Regulamentul privind evaluarea activității profesionale prevede următoarele:

„(1) Interviul de

evaluare reprezintă discuția purtată între judecătorul sau procurorul evaluat

și membrii comisiei de evaluare la finalul perioadei de evaluare, după

efectuarea autoevaluării, atât cu privire la aspectele care nu au putut fi

clarificate ca urmare a culegerii datelor și informațiilor necesare evaluării,

cât și cu privire la aspectele în legătură cu care judecătorul sau procurorul a

formulat observații și obiecții. În perioada supusă evaluării, între

judecătorul sau procurorul evaluat și membrii comisiei de evaluare pot avea loc

periodic discuții cu privire la orice aspecte privind procesul de evaluare.

(2) Refuzul persoanei

evaluate de a întocmi fișa de autoevaluare și de a se prezenta la interviu nu

împiedică parcurgerea următoarelor etape ale procedurii de evaluare și

finalizarea acesteia.”

Interpretarea

teleologică și sistematică a normei sus-enunțate conduce la concluzia că deși

interviul reprezintă o etapă distinctă a procesului de evaluare, intenția

legiuitorului nu a fost aceea ca neparcurgerea acesteia să conducă la

imposibilitatea finalizării procedurii sau să atragă de plano invalidarea

acesteia.

Că este așa o demonstrează

chiar art. 34 alin. (2) în care se arată expres că refuzul de prezentare la

interviu nu împiedică parcurgerea următoarelor etape și finalizarea procedurii

de evaluare.

Chiar admițând că

interviul nu este o etapă a cărei parcurgere se află la libera opțiune a

comisiei de evaluare, Înalta Curte constată, raportat la conținutul prevederii

examinate, direct incidentă, că nu poate aprecia că nerealizarea acestei etape

atrage nulitatea, respectiv nelegalitatea întregii proceduri, în lipsa unei

reglementări exprese în acest sens.

Mai mult, în cazul

concret al contestatoarei, argumentul comisiei de evaluare în sensul că nu a

considerat necesară realizarea interviului, urmare a culegerii datelor și

informațiilor necesare în etapele premergătoare ale evaluării, a fost susținut

de împrejurarea de fapt, de asemenea necontestată, că în urma obiecțiunilor

contestatoarei, chiar comisia de evaluare a înțeles să modifice notarea la unul

dintre criterii, ceea ce s-a realizat în lipsa interviului.

Concluzionând, Înalta

Curte constată că nu subzistă în cauză niciunul dintre aspectele de

nelegalitate invocate, analizate de altfel și în cuprinsul hotărârii atacate

raportat la prima hotărâre a secției de procurori și drept urmare, în temeiul

art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, va respinge ca neîntemeiată

contestația de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația

formulată de P.D.R. împotriva Hotărârii nr. 428 din 11 aprilie 2013 a Plenului

Consiliului Superior al Magistraturii și a Hotărârii nr. 57 din 5 martie 2012 a

Secției pentru Procurori a C.S.M., ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 30 septembrie 2014.

Procesat de GGC - LM