Decizia nr. 3528/2014 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — contestație

Hotărârea contestată Prin Hotărârea nr. 428 din 11 aprilie 2013, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a respins, ca neîntemeiată, contestația formulată de doamna P.R., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, împotriva Hotărârii Secției pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 57 din 5 martie 2012. Pentru a hotărî astfel, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a reținut următoarele: Asupra cererii de recuzare și excepției de neconstituționalitate invocate de contestatoare. Împrejurarea că Plenul Consiliului îndeplinește rolul de „instanță extrajudiciară" în cazul acțiunilor disciplinare rezultă din considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 391 din 17 aprilie 2007; atât Secțiile Consiliului cu ocazia soluționării acțiunilor disciplinare, cât și Plenul cu ocazia soluționării contestațiilor la evaluare funcționează ca „instanțe extrajudiciare", soluționarea acestor cauze făcându-se, potrivit dispozițiilor art. 44 din Legea nr. 317/2004, normă specială care se aplică cu prioritate. Spre deosebire de procedura disciplinară, unde legea organică (Legea nr. 317/2004 - art. 49 alin. (7)) prevede expres că „Dispozițiile din prezenta lege ce reglementează procedura de soluționare a acțiunii disciplinare se completează cu dispozițiile Codului de procedură civilă", în cazul contestațiilor la evaluare aceste mențiuni nu se regăsesc. Rezultă, deci, inaplicabilitatea, în prezenta contestație, a dispozițiilor art. 27 pct. 7 C. proc. civ., invocate drept temei al cererii de recuzare, motiv pentru care, cu unanimitatea voturilor membrilor prezenți, a fost respinsă această cerere, ca inadmisibilă. Sesizarea Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate poate fi făcută doar de către instanțele judecătorești enumerate limitativ de legea organică, iar nu și de alte instanțe extrajudiciare, cum este Plenul Consiliului Superior al Magistraturii în soluționarea prezentei contestații. Tot astfel, Plenul a apreciat că cererea de sesizare a Curții de Apel București cu excepția de nelegalitate a uni act administrativ cu caracter normativ nu poate fi primită, având în vedere calitatea de „instanță extrajudiciară" a Consiliului Superior al Magistraturii și procedura expres prevăzută de lege și regulament în materia evaluării. Asupra fondului contestației Prin Adresa nr. 696/VI/13 din 2 februarie 2012 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui, înregistrată la Consiliul Superior al Magistraturii sub nr. 1/3129/1154 din 3 februarie 2012, a fost transmisă contestația împotriva calificativului acordat la evaluarea activității profesionale desfășurate în perioada 1 ianuarie 2008 - 31 decembrie 2010, formulată de doamna procuror P.R. din cadrul Parchetului de pe lângă judecătoria Vaslui, în conformitate cu dispozițiile art. 37 din Regulamentul privind evaluarea activității profesionale a judecătorilor și procurorilor, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 676/2007, cu modificările și completările ulterioare. Prin contestația formulată, doamna procuror a solicitat fie reevaluarea domniei sale de către altă comisie de evaluare, fie modificarea calificativului în mod corespunzător notei pe care ar fi trebuit să o acorde comisia. Prin Hotărârea Secției pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 57 din 5 martie 2012 a fost respinsă contestația formulată de doamna procuror P.R. împotriva calificativului acordat la evaluarea activității profesionale desfășurate în perioada 1 ianuarie 2008 - 31 decembrie 2010. La data de 5 martie 2012, doamna procuror a formulat contestație împotriva Hotărârii Secției pentru procurori nr. 57 din 5 martie 2012, întemeindu-se pe dispozițiile art. 37 alin. (5) din Regulamentul privind evaluarea activității profesionale a judecătorilor și procurorilor, precizând că va expune motivele contestației, după redactarea și comunicarea hotărârii. Hotărârea i-a fost comunicată doamnei procuror la data de 5 aprilie 2012, iar la data de 10 aprilie 2012 a fost înregistrată la Consiliul Superior al Magistraturii, sub nr. 1/10008/1154/2012, o completare a contestației inițiale. În cuprinsul acestei completări, doamna procuror a învederat faptul că au fost încălcate mai multe norme de procedură a evaluării prevăzute de Legea privind statutul judecătorilor și procurorilor precum și de Regulamentul de evaluare a activității profesionale a judecătorilor și procurorilor, fiind, totodată, apreciată în mod greșit activitatea sa. A mai arătat doamna procuror că Hotărârea Secției pentru procurori nr. 57/2002 este nelegală, deoarece Secția nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în contestația formulată, fiind omisă analizarea greșitei alcătuiri a comisiei de evaluare, neîntocmirii proceselor-verbale prevăzute de art. 31 din Regulamentul de evaluare, încălcării obligației motivării de către Comisia de evaluare a fiecărei note acordate. Totodată, doamna procuror a arătat ca Secția a apreciat greșit atât faptul că nu exista obligația interviului în fața comisiei de evaluare, cât și faptul că soluția de remediere a deficiențelor din activitatea comisiei de evaluare prin reevaluarea de către o altă comisie nu este permisă. Analizând contestația, Plenul a apreciat că Hotărârea nr. 57 din 5 martie 2012 a Secției pentru procurori este temeinică și legală pentru următoarele considerente: În ceea ce privește greșita alcătuire a comisiei de evaluare și încălcarea prevederilor art. 39 alin. (3) din Legea nr. 303/2004, potrivit cărora în cazul procurorilor de la parchetele de pe lângă judecătorii (cum este cazul doamnei procuror), comisiile de evaluare sunt formate din conducătorul parchetului și 2 procurori desemnați de colegiul de conducere, Plenul reține că doamna procuror D.R.P. a fost evaluată de către o comisie de evaluare a parchetului ierarhic superior, potrivit dispozițiilor art. 25 alin. (6) din Regulamentul de evaluare, în forma în vigoare la data de 1 ianuarie 2008, conform cărora: „La instanțele sau parchetele la care funcționează un număr mai mic de 10 judecători, respectiv procurori evaluarea se face de comisia constituită la instanța ierarhic superioară sau, după caz, la parchetul ierarhic superior". Dispoziția regulamentară menționată se regăsește și în forma actuală a Regulamentului, în cuprinsul art. 25 alin. (9) și a fost avută în vedere de Secția pentru procurori la pronunțarea Hotărârii nr. 57 din 5 martie 2012. Plenul reține că dispozițiile regulamentare acoperă situațiile în care la o instanța sau parchet cu o schemă redusă de personal nu se poate asigura continuitatea unei comisii de evaluare, cu atât mai mult cu cât fluctuația de personal la nivelul acestor instanțe poate fi des întâlnită. Doamna procuror funcționa la data evaluării la un parchet în schema căruia figurau mai puțin de 9 posturi de procuror (7 de execuție și 2 de conducere), astfel că a fost legal evaluată de către o comisie constituită la parchetul ierarhic superior. Plenul constată, de asemenea, că membrii comisiei de evaluare din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui au fost numiți prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 677/2007 și reînvestiți prin Hotărârea Plenului nr. 882 din 14 octombrie 2010, iar ambele hotărâri sunt publicate pe site-ul Consiliului Superior al Magistraturii. În ceea ce privește invocarea de către contestatară a faptului că Secția pentru procurori nu s-a pronunțat cu privire la incompatibilitatea unora dintre membrii comisiei de evaluare, Plenul constată că revine Colegiului de conducere al parchetului competența constatării situațiilor de incompatibilitate între 2 sau mai mulți membri ai comisiei de evaluare și procurorul evaluat, potrivit dispozițiilor art. 261 din Regulamentul privind evaluarea activității profesionale a judecătorilor și procurorilor, iar doamna P.R. nu a sesizat Colegiul de conducere la momentul evaluării cu o eventuală incompatibilitate a unor membri ai comisiei de evaluare. De altfel, susținerea contestatoarei privind existența unor neînțelegeri între doamna procuror și doi membri ai comisiei de evaluare nu a fost dovedită în niciun fel și, odată ce nu a fost sesizat Colegiul de conducere al instanței cu această situație, Plenul apreciază că posibila stare de tensiune nu era de natură a afecta imparțialitatea comisiei de evaluare. Totodată, Plenul apreciază că exprimarea oficială a unor puncte de vedere cu privire la activitatea doamnei procuror de către un membru al comisiei de evaluare nu este de natură a afecta obiectivitatea și imparțialitatea acestui membru al comisiei de evaluare ci vizează comunicarea unor situații statistice privind activitatea unui magistrat. Referitor la susținerile contestatoarei privind neîntocmirea și aducerea la cunoștință a proceselor-verbale prevăzute de art. 31 din Regulamentul de evaluare, Plenul nu le poate reține dat fiind faptul că în ședința din data de 29 martie 2011 a Comisiei 3 - Eficientizarea activității și performanța judiciară a instanțelor și parchetelor, s-a apreciat că evaluarea se poate realiza conform Ghidului de evaluare a activității profesionale a magistraților, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 10/2008, cu modificările și completările ulterioare și Regulamentului privind evaluarea activității profesionale a judecătorilor și procurorilor, chiar dacă nu a existat o evaluare anuală, urmând ca în cadrul evaluării să fie verificată activitatea desfășurată pe ultimii 3 ani. În ceea ce privește critica adusă de contestatară cu privire la nerealizarea interviului, Plenul constată că în conformitate cu dispozițiile art. 34 pct. 1 din Regulament, interviul reprezintă „(..) discuția purtată (..) la finalul perioadei de evaluare (..) atât cu privire la aspectele care nu au putut fi clarificate ca urmare a culegerii datelor și informațiilor necesare evaluării, cât și cu privire la aspectele în legătură cu care judecătorul sau procurorul a formulat observații sau obiecții. În perioada supusă evaluării, între judecătorul sau procurorul evaluat și membrii comisiei de evaluare pot avea loc periodic discuții cu privire la orice aspecte privind procesul de evaluare". În Raportul de evaluare a activității profesionale a doamnei procuror P.R. s-a arătat că „Procurorul nu a solicitat participarea la interviu, iar comisia nu a considerat necesar", precum și că „Procurorul nu contestă alte note acordate de comisia de evaluare, decât nota la criteriul „sancțiuni disciplinare rămase irevocabile în perioada supusă evaluării", considerând că nu a fost respectată cerința criteriului. Observația este întemeiată și se admite, comisia acordând nota la acest criteriu. Obiecțiunile cu privire la conținutul recomandărilor comisiei nu sunt întemeiate, ele fiind justificate de constatările făcute cu ocazia controalelor și cu ocazia cercetării disciplinare desfășurată în anul 2010". Din dispozițiile regulamentare mai sus menționate, coroborate cu dispozițiile art. 1 pct. 2 din Regulament, Plenul consideră că interviul reprezintă o etapă a procesului de evaluare, însă nerealizarea acestuia nu impietează cu nimic asupra procesului de evaluare și a finalizării acestuia, un atare aspect derivând din chiar conținutul dispozițiilor art. 34 pct. 2, prin care se arată că refuzul persoanei evaluate de a se prezenta la interviu, nu împiedică parcurgerea următoarelor etape ale procedurii de evaluare și finalizarea acesteia. Deși în contestația formulată, doamna procuror P.R. susține că interviul nu este „ (..) un act la opțiunea exclusivă a comisiei de evaluare", din textul regulamentar mai sus precizat, rezultă clar că interviul nu se realizează urmare a opțiunii comisiei sau a opțiunii magistratului evaluat, ci se realizează doar dacă există aspecte „care nu au putut fi clarificate (..)", ori „în legătură cu care judecătorul sau procurorul a formulat observații sau obiecții". Plenul observă ca în cazul doamnei P.R., comisia nu a considerat necesară realizarea interviului ceea ce duce la concluzia că, urmare a culegerii datelor și informațiilor necesare evaluării, precum și urmare a formulării observațiilor, nu a fost nevoie de clarificarea niciunui aspect, cu atât mai mult cu cât în urma obiecțiunilor formulate de doamna procuror, comisia a înțeles să modifice notarea la unul dintre criterii, realizând acest lucru fără existența unui interviu. Așadar, nu interviul în sine, în sensul realizării acestuia - ca etapă a procesului de evaluare - poate influența schimbarea notării ori acordarea calificativului, ci doar elementele concrete, care pot fi exprimate și în scris, astfel după cum s-a și întâmplat. Cu privire la critica adusă de contestatară referitoare la neanalizarea de către Secția de procurori a modului în care notele acordate la fiecare criteriu corespund realității, precum și a omisiunii motivării de către comisia de evaluare a acordării unor note, se constată că în Hotărârea Secției pentru procurori nr. 57 din 5 martie 2012 (pag. 4) s-a reținut că în urma obiecțiunilor formulate de către doamna procuror împotriva raportului de evaluare, comisia a revenit asupra notării acordate inițial la un criteriu, iar la aprecierea activității profesionale s-au avut în vedere constatările rezultate în urma controalelor curente și tematice, precum și datele consemnate în analizele întocmite în baza Ordinului privind organizarea și funcționarea sistemului informațional al ministerului public nr. 229/2007, astfel că aprecierea făcută de comisie a avut la bază date concrete și nu subiective. Comisia a examinat actele de control ale conducerii Parchetului de pe lângă tribunalul Vaslui, analizele judiciare și civile (..), referatele întocmite cu ocazia controalelor tematice și curente, actele depuse de magistrat și actele de control de pe lângă Curtea de Apel Iași". Atât notele, cât și calificativul care se pot acorda magistratului evaluat, conform dispozițiilor art. 36 pct. 5 din Regulament, acestea „(..) trebuie să corespundă datelor, constatărilor și observațiilor comisiei de evaluare". Dacă nota acordată corespunde acestor cerințe, adică este conformă cu datele, constatările și observațiile comisiei de evaluare, Plenul consideră că motivarea acordării sale este implicită. Prin urmare, Plenul apreciază că notele acordate doamnei procuror sunt justificate de către documentația atașată, astfel încât argumentele sale nu pot fi reținute. Plenul reține că nu exista o obligație a Secției pentru procurori de a analiza toate motivele invocate de către doamna procuror în cuprinsul contestației împotriva calificativului acordat de comisia de evaluare pentru activitatea profesională din perioada 2008 - 2010, atâta timp cât au fost cercetate principalele argumente din cuprinsul contestației. Plenul reține că în jurisprudența sa constantă, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat că „obligația pe care o impune art. 6 parag. 1 instanțelor naționale de a-și motiva deciziile nu presupune existența unui răspuns detaliat la fiecare argument formulat de parte", noțiunea de proces echitabil presupunând ca „o instanță internă care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa să fi examinat totuși în mod real problemele esențiale care i-au fost supuse”.

Calea de atac exercitată Împotriva Hotărârii nr. 428 din 11 aprilie 2013 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii (Plenul CSM), a formulat contestație P.D.R., cu precizarea că denumirea inițială a căii de atac exercitate a fost aceea de recurs, recalificarea juridică fiind realizată la data de 21 ianuarie 2014, prin încheierea de ședință de la acea dată, în sensul că s-a apreciat că hotărârea contestată vizează cariera și drepturile judecătorilor și procurorilor, fiind supusă contestației în condițiile art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004. La aceeași dată a fost practic respinsă și excepția de inadmisibilitate invocată de Consiliul Superior al Magistraturii. În esență, în motivarea contestației îndreptate împotriva Hotărârii nr. 428/2013 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, au fost arătate următoarele: (i) Cu privire la Legea de procedură aplicabilă cauzei, s-a arătat că se impune ca Înalta Curte să considere că este admisibil recursul promovat, dispunând, urmare a constatării neregulilor și nelegalităților comise, reluarea procedurii de acordare a calificativului; (ii) Cu privire la pretinsa inadmisibilitate a recursului, deja invocată de intimat prin Adresa nr. 10674/1154/2013, s-a arătat că se impune respingerea acestei excepții, raportat și la practica recentă a ÎCCJ-SCAF (a se vedea în acest sens Decizia nr. 5380 din 23 mai 2013); contestatoarea a indicat că, dată fiind posibilitatea de a nu fi primit punctul său de vedere cu privire la aplicarea art. 40 alin. (4) din Legea nr. 303/2004, invocă excepția de nelegalitate a acestui articol în raport cu prevederile art. 21 alin. (3) din Constituția României; (iii) Cu referire la motivele efective de recurs (contestație) au fost învederate următoarele: • Plenul CSM nu a fost alcătuit potrivit prevederilor legale în sensul că au fost incluși și au participat la ședința de plen din 11 aprilie 2013, membri care se pronunțaseră anterior asupra contestației, în cadrul secției de procurori; este nefondat considerentul conform căruia Plenul CSM nu trebuie să aplice procedurile prevăzute pentru instanțele de judecată, fiind evident că se impunea și respectarea dreptului la un proces echitabil sub aspectul nepărtinirii judecătorilor; • Plenul CSM a încălcat regula de procedură prevăzută de art. 4 din Legea nr. 554/2004, în forma în vigoare la data declanșării procedurii contestației împotriva hotărârii secției pentru procurori, în sensul că a refuzat nelegal să sesizeze instanța de contencios administrativ cu excepția de nelegalitate a art. 25 pct. 6 din Regulamentul privind evaluarea activității profesionale a judecătorilor și procurorilor, aprobat prin Hotărârea CSM nr. 676/2007, cu modificările ulterioare, arătând în cuprinsul hotărârii atacate că o atare excepție este inadmisibilă; • Hotărârea Plenului CSM a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material privitoare la constituirea comisiei de evaluare, la nerespectarea principiului evaluării permanente, prin neîntocmirea și neprezentarea proceselor-verbale anuale, la aprecierea interviului ca nefiind o etapă obligatorie a procesului de evaluare, ci un act la opțiunea exclusivă a comisiei de evaluare.

Apărarea intimatului Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) Arătând prin întâmpinarea formulată în cauză că recurenta P.R., procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vaslui a formulat recursul de față în temeiul prevederilor noului cod de procedură civilă, în esență, intimatul CSM a invocat inadmisibilitatea căii de atac exercitate, raportat la prevederile art. 40 alin. (4) din Legea nr. 303/2004, coroborat cu prevederile cuprinse în Regulamentele privind evaluarea activității profesionale a judecătorilor și procurorilor (HCSM nr. 676/2007) și respectiv cel de organizare și funcționare a CSM (HCSM nr. 326/2005), potrivit cu care „Hotărârile Plenului ca instanță de judecată sunt definitive și irevocabile” iar împotriva hotărârii secției ce a soluționat contestațiile judecătorilor sau procurorilor împotriva calificativelor acordate de comisiile de evaluare a activității profesionale, „hotărârea Plenului, ca instanță de judecată, este definitivă și irevocabilă”. În subsidiar, intimatul CSM a arătat că deși recurenta contestatoare nu a indicat nici un text de lege, apreciază că prezentul recurs nu poate fi calificat drept contestație, în temeiul dispozițiilor art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, întrucât în materia evaluării judecătorilor și procurorilor, legiuitorul a stipulat distinct o procedură specială, finalizată cu hotărârea definitivă și irevocabilă a Plenului CSM, sens în care a fost invocată și Decizia nr. 1759 din 30 martie 2012 a ÎCCJ-SCAF.

Procedura de soluționare a cauzei de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal Astfel cum s-a învederat deja, la termenul de judecată din data de 21 ianuarie 2014, Înalta Curte, deliberând cu prioritate asupra calificării juridice a căii de atac formulate și a admisibilității acesteia, în temeiul art. 22 alin. (4) C. proc. civ., potrivit cu care „judecătorul dă sau restabilește calificarea juridică a actelor și faptelor deduse judecății, chiar dacă părțile le-au dat o altă denumire”, a apreciat că, în sensul art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, hotărârea de plen atacată vizează cariera și drepturile judecătorilor și procurorilor, fiind supusă contestației. Ca atare s-a decis că aparține secției de contencios administrativ a ÎCCJ, competența de soluționare a contestației astfel calificată, orice altă interpretare având ca efect încălcarea dreptului la acces la justiție prevăzut de art. 6 § 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, fiind astfel evident că excepția de inadmisibilitate a recursului, invocată de CSM nu putea fi primită. La același termen, din 21 ianuarie 2014, apărătorul contestatoarei a precizat că stăruie în invocarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 40 alin. (3) din Legea nr. 303/2004, sens în care au fost depuse ulterior la dosar și precizări referitoare la această excepție, însoțite de o serie de înscrisuri, respectiv extrase din documente ale Consiliului Europei și ale CJUE. Ulterior dezbaterii la 1 aprilie 2014 a solicitării de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate invocate, la data de 9 aprilie 2014 Înalta Curte a respins această cerere ca și cererea de suspendare a judecății formulată în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., pentru motivele expres arătate în încheierea de la acea dată și care, în esență, vizează neîndeplinirea cerinței legăturii cu pricina ce se judecă, impusă de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, urmare a calificării căii de atac exercitate în cauză. La dosar a fost depusă de către intimat la solicitarea instanței, toată documentația ce a stat la baza emiterii actelor atacate și totodată cu fost încuviințate probele cu înscrisuri solicitate de părți. Întreaga documentație a fost analizată nemijlocit de Înalta Curte și evaluată în contextul examinării criticilor contestatoarei.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra contestației formulate Analizând contestația formulată de dna. procuror P.R. din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui împotriva Hotărârii Plenului CSM nr. 428 din 11 aprilie 2013, prin care i-a fost menținut calificativul „Bine” acordat la evaluarea activității profesionale desfășurate în perioada 1 ianuarie 2008 - 31 decembrie 2010, Înalta Curte constată că nu sunt întemeiate motivele de nelegalitate invocate în ceea ce privește hotărârea de plen contestată și implicit, cu referire și la hotărârea secției pentru procurori a Consiliul Superior al Magistraturii nr. 57 din 5 martie 2012. Cu titlu prealabil, Înalta Curte arată că primele aspecte critice și cereri cuprinse în contestația contestatoarei vizând legea de procedură aplicabilă judecății recursului, pretinsa inadmisibilitate a recursului ca și solicitarea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art. 40 alin. (4) din Legea nr. 303/2004, republicată, au fost soluționate pe parcursul derulării procesului, prin încheieri interlocutorii, mai sus evocate. O primă critică referitoare la hotărârea Plenului CSM nr. 428 din 11 aprilie 2013 vizează alcătuirea, respectiv compunerea la data emiterii acestei hotărâri, contestatoarea apreciind că nu a avut parte de o judecată imparțială și nepărtinitoare urmare a participării și a membrilor ce au alcătuit secția pentru procurori și care au votat cu ocazia emiterii Hotărârii nr. 57 din 5 martie 2012. Contrar celor susținute de contestatoare, Înalta Curte reține că pronunțarea Hotărârii nr. 428 din 11 aprilie 2013 de către Plenul CSM în compunerea existentă la acea dată, incluzându-i și pe membrii ce au făcut parte din secția de procurori nu este de natură a atrage nelegalitatea hotărârii și nu încalcă, în sine, dreptul la un proces echitabil. Este adevărat că potrivit textelor de lege și din regulamentul CSM, evocate și în cuprinsul hotărârii atacate, în această materie Plenul CSM funcționează ca „instanță de judecată”. În același timp însă, raportat la prevederile art. 126 din Constituția României și la legea organică privind organizarea judiciară, în cuprinsul căreia sunt expres și limitativ menționate instanțele judecătorești, nu se poate nega valabilitatea procedurii speciale aplicabile funcționării Plenului CSM, cuprinse în legea specială, chiar și atunci când acesta funcționează ca „instanță de judecată”. Drept urmare, normele generale procesual civile nu sunt direct și obligatoriu aplicabile, fără însă ca prin aceasta să fie încălcate principiile și jurisprudența CEDO, dată fiind marja de apreciere acordată statelor contractante și limitările implicite, la care și Curtea Constituțională a făcut în mod direct și efectiv trimitere, în cuprinsul Deciziei nr. 518/2007, pertinent evocată de altfel și de către Plenul CSM în cuprinsul hotărârii contestate în ceea ce privește factorii arătați chiar de Curtea Constituțională, ca fiind de natură a asigura independența și imparțialitatea acestui organ de jurisdicție. Pentru aceleași argumente, Înalta Curte constată, în acord și cu cele arătate de intimatul CSM că nu sunt întemeiate criticile referitoare la modalitatea de soluționare a excepției de nelegalitate invocată de contestatoare în cursul procedurii, cu privire la dispozițiile art. 25 pct. 6 din Regulamentul privind evaluarea activității profesionale a judecătorilor și procurorilor, aprobat prin Hotărârea Plenului CSM nr. 676/2007 (în forma în vigoare la 1 ianuarie 2008). Înalta Curte constată că neîntemeiate sunt și susținerile contestatoarei cu referire la încălcarea și, respectiv, greșita aplicare de către Plenul CSM a „normelor de drept material” și anume a prevederilor cuprinse în Regulamentul privind evaluarea activității profesionale a judecătorilor și procurorilor. Din această perspectivă, chestiunea juridică ce se impune a fi dezlegată vizează, în esență, determinarea naturii juridice a normei din regulamentul enunțat, privitoare la etapa interviului în procesul de evaluare profesională, respectiv a efectelor generate în ipoteza neparcurgerii acestei etape, în condițiile în care, în cauză interviul contestatoarei nu s-a efectuat. În hotărârea de Plen CSM ce formează obiectul prezentei contestații s-a reținut că nu s-a realizat interviul contestatoarei de către comisia de evaluare, menționându-se în raportul de evaluare întocmit că „procurorul nu a solicitat participarea la interviu, iar comisia nu a considerat necesară efectuarea acestuia”. Totodată s-a indicat că în același raport de evaluare au fost expres arătate notele contestate de către contestatoare ca și cele care au fost modificate în urma observațiilor acesteia, cu mențiunea că „nu au fost contestate și alte note dintre cele acordate de comisia de evaluare”. Articolul 34 din Regulamentul privind evaluarea activității profesionale prevede următoarele: „(1) Interviul de evaluare reprezintă discuția purtată între judecătorul sau procurorul evaluat și membrii comisiei de evaluare la finalul perioadei de evaluare, după efectuarea autoevaluării, atât cu privire la aspectele care nu au putut fi clarificate ca urmare a culegerii datelor și informațiilor necesare evaluării, cât și cu privire la aspectele în legătură cu care judecătorul sau procurorul a formulat observații și obiecții. În perioada supusă evaluării, între judecătorul sau procurorul evaluat și membrii comisiei de evaluare pot avea loc periodic discuții cu privire la orice aspecte privind procesul de evaluare. (2) Refuzul persoanei evaluate de a întocmi fișa de autoevaluare și de a se prezenta la interviu nu împiedică parcurgerea următoarelor etape ale procedurii de evaluare și finalizarea acesteia.” Interpretarea teleologică și sistematică a normei sus-enunțate conduce la concluzia că deși interviul reprezintă o etapă distinctă a procesului de evaluare, intenția legiuitorului nu a fost aceea ca neparcurgerea acesteia să conducă la imposibilitatea finalizării procedurii sau să atragă de plano invalidarea acesteia. Că este așa o demonstrează chiar art. 34 alin. (2) în care se arată expres că refuzul de prezentare la interviu nu împiedică parcurgerea următoarelor etape și finalizarea procedurii de evaluare. Chiar admițând că interviul nu este o etapă a cărei parcurgere se află la libera opțiune a comisiei de evaluare, Înalta Curte constată, raportat la conținutul prevederii examinate, direct incidentă, că nu poate aprecia că nerealizarea acestei etape atrage nulitatea, respectiv nelegalitatea întregii proceduri, în lipsa unei reglementări exprese în acest sens. Mai mult, în cazul concret al contestatoarei, argumentul comisiei de evaluare în sensul că nu a considerat necesară realizarea interviului, urmare a culegerii datelor și informațiilor necesare în etapele premergătoare ale evaluării, a fost susținut de împrejurarea de fapt, de asemenea necontestată, că în urma obiecțiunilor contestatoarei, chiar comisia de evaluare a înțeles să modifice notarea la unul dintre criterii, ceea ce s-a realizat în lipsa interviului. Concluzionând, Înalta Curte constată că nu subzistă în cauză niciunul dintre aspectele de nelegalitate invocate, analizate de altfel și în cuprinsul hotărârii atacate raportat la prima hotărâre a secției de procurori și drept urmare, în temeiul art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, va respinge ca neîntemeiată contestația de față.