ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3247/2014
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3247/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 1898/2014 din 21 martie 2014, Tribunalul Vâlcea, secția a II-a civilă și pentru cauze de contencios administrativ și fiscal a admis excepția de necompetență materială a tribunalului și a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe creditoarea SC P. SRL, în contradictoriu cu debitorul Consiliul Local Polovragi, în favoarea Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă.
Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că, în speță, Contractul de execuție lucrări nr. 7529/2012, având ca obiect executarea lucrării „alimentare cu energie electrică sat de vacanță Cheile Oltețului, comuna Polovragi, județul Gorj” este un contract administrativ, asimilat, potrivit art. 2 din Legea nr. 554/2004, actelor administrative și că, în raport de prevederile art. 10 din Legea nr. 554/2004, întrucât cuantumul pretențiilor depășește suma de 1.000.000 RON, revine Curții de Apel Pitești competența de soluționare a cauzei.
Prin Sentința nr. 64/F-CONT din 12 mai 2014, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția privind necompetența materială a curții de apel, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea, secția a II-a civilă, a constatat ivit conflictul negativ de competență, a suspendat din oficiu judecata cauzei și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului. Pentru a hotărî astfel, Curtea a reținut că, potrivit art. 3 lit. f) din O.U.G. nr. 34/2006, contractul de achiziție publică este definit ca fiind contractul, asimilat, potrivit legii, actului administrativ; că, potrivit dispozițiilor art. 1013 C. proc.
civ., procedura ordonanței de plată se aplică creanțelor certe, lichide și exigibile constând în obligații de plată a unor sume de bani care rezultă dintr-un contract civil, inclusiv din cele încheiate între un profesionist și o autoritate contractantă; că potrivit art. 1015 C. proc. civ., cererea se depune la instanța competentă pentru judecarea fondului cererii în primă instanță. Curtea a apreciat că în litigiul dedus judecății pretențiile creditoarei se întemeiază pe Contractul de execuție de lucrări nr. 7529 din 20 octombrie 2009, încheiat în temeiul O.U.G. nr. 34/2006 între SC P. SRL Râmnicu Vâlcea și Consiliul Local Polovragi, care este o autoritate publică locală, astfel că, având în vedere rangul autorității publice contractante în sistemul administrației publice, revine Tribunalului Vâlcea, secția a II-a civilă competența de soluționare a cauzei.
Constatându-se ivit conflictul negativ de competență reglementat de art. 133 pct. 2 C. proc. civ., Curtea de Apel Pitești a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului. Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanță competentă să soluționeze conflictul, conform art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea, secția a II-a civilă și pentru cauze de contencios administrativ și fiscal. Pentru a adopta această soluție, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate: Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Secției I civilă a Tribunalului Vâlcea, creditoarea SC P. SRL a chemat în judecată pe debitorul Consiliul Local Polovragi, județul Gorj, solicitând emiterea ordonanței de plată în care să se precizeze sumele și termenele de plată de către debitor a creanței de 1.894.932,99 RON, inclusiv TVA.
În motivarea cererii, creditoarea a susținut că la data de 2 noiembrie 2012 a încheiat cu debitorul Contractul de execuție lucrări nr. 7529/2012, având ca obiect executarea lucrării „alimentare cu energie electrică sat de vacanță Cheile Oltețului, comuna Polovragi, județul Gorj” și că în contract au fost prevăzute modalitatea de plată, termenele de plată și obligația debitorului de a plăti penalități de întârziere. Creditoarea și-a motivat cererea în sensul că debitorul nu și-a îndeplinit obligația de plată, înregistrând un debit restant de 1.896.069,99 RON, conform Facturii nr. 1516 din 11 februarie 2013 și că în raport de principiul forței obligatorii a contractelor și de celelalte probe sunt îndeplinite cerințele procedurii ordonanței de plată, astfel cum este reglementată de art. 1013 - 1024 C. proc.
civ. Astfel cum în mod corect a reținut și Curtea de Apel Pitești, Contractul de execuție lucrări nr. 7529/2012, având ca obiect executarea lucrării „alimentare cu energie electrică sat de vacanță Cheile Oltețului, comuna Polovragi, județul Gorj” este un contract administrativ, asimilat, potrivit art. 2 din Legea nr. 554/2004, actelor administrative.
Contenciosul administrativ este definit, prin art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004 modificată, ca fiind activitatea de soluționare, de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit legii organice, a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul acestei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau interes legitim, astfel cum rezultă din prevederile art. 8, care reglementează obiectul acțiunii judiciare.
Competența materială a instanței de contencios administrativ și fiscal este reglementată de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora: „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 1.000.000 de RON se soluționează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 1.000.000 de RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel”.
Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare, noțiunea de act administrativ este definită ca fiind „actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice”.
În interpretarea și aplicarea normelor de competență prevăzute de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în jurisprudența instanței supreme s-a reținut, în mod unitar, că aceste dispoziții instituie două criterii de determinare a competenței materiale a instanței de fond, după cum urmează: - criteriul poziționării în cadrul sistemului administrației publice (rangul autorității centrale sau locale) a autorității publice emitente a actului atacat, în cazul actelor administrative cu caracter general; - criteriul valoric, stabilit pe baza cuantumului impozitului, taxei, contribuției sau datoriei vamale care face obiectul actului administrativ contestat, în cazul actelor administrativ-fiscale.
Potrivit art. 3 lit. f) din O.U.G. nr. 34/2006 contractul de achiziție publică este definit ca fiind contractul, asimilat, potrivit legii, actului administrativ. Art. 286 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006 dispune că ”procesele și cererile privind acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, precum și cele privind executarea, nulitatea, anularea, rezoluțiunea, rezilierea sau denunțarea unilaterală a contractelor de achiziție publică se soluționează în primă instanță de către secția de contencios administrativ și fiscal a tribunalului în circumscripția căruia se află sediul autorității contractante”. Așa cum rezultă din actele și lucrările dosarului, în litigiul dedus judecății pretențiile creditoarei se întemeiază pe Contractul de execuție de lucrări nr. 7529 din 20 octombrie 2009, încheiat în temeiul O.U.G.
nr. 34/2006 între SC P. SRL Râmnicu Vâlcea și Consiliul Local Polovragi, care este o autoritate publică locală. Întrucât contractul fost încheiat de o autoritate publică locală - Consiliul Local Polovragi și având în vedere rangul autorității publice contractante în sistemul administrației publice, Înalta Curte constată că instanța competentă să soluționeze prezenta cauză este Tribunalul Vâlcea. În consecință, având în vedere considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Vâlcea, secția a II-a civilă și pentru cauze de contencios administrativ și fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe creditoarea SC „P.” SRL și pe debitorul Consiliul Local Polovragi în favoarea Tribunalului Vâlcea, secția a II-a civilă și pentru cauze de contencios administrativ și fiscal. Definitivă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 12 septembrie 2014. Procesat de GGC - LM
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.