ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2440/2014

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

Sentința nr. 6387 din 9 noiembrie 2012, Curtea de Apel București, secția a

VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a respins, ca neîntemeiată,

acțiunea formulată de S.N.P.V. "P.L.", în reprezentarea membrilor săi

de sindicat, menționați în anexa la cererea de chemare în judecată, în

contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne, prin care se solicita

constatarea refuzului nejustificat al pârâtului de a emite ordinul prevăzut de

art. 32 alin. (3) din Legea nr. 360/2002 și obligarea acestuia la plata de

despăgubiri pentru prejudiciul suferit de reclamanți, ca urmare a refuzului de

emitere a ordinului respectiv.

Pentru

a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, că în cauză

nu este dovedit refuzul nejustificat al autorității pârâte de emite ordinul

prevăzut de art. 32 alin. (3) din Legea nr. 360/2002, astfel că nu poate fi

angajată nici răspunderea civilă a pârâtei pentru prejudiciul ce ar fi cauzat

de refuzul emiterii actului administrativ menționat.

Astfel,

reține prima instanță, ministrul administrației și internelor a emis, în

temeiul dispozițiilor legale sus-menționate, Ordinul nr. 129/2010 privind

construirea de locuințe proprietate a personalului instituției, din fondurile

beneficiarilor, prin programe coordonate de Ministerul Administrației și

Internelor; ca atare, contrar susținerilor reclamanților, autoritatea pârâtă a

emis actul administrativ pentru punerea în executare a dispozițiilor art. 32

din Legea nr. 360/2002.

Împotriva

acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, au declarat recurs

reclamanții, prin reprezentantul lor, S.N.P.V. "P.L.".

În

motivarea cererii de recurs, întemeiată pe dispozițiile art. 304 C. proc. civ.,

recurenții invocă încălcarea dreptului la apărare, pentru "lipsa motivării

proprii a instanței", care îi pune în "imposibilitatea de a ști care

au fost argumentele judecătorului de respingere a acțiunii"; celelalte

argumente nu reprezintă critici efective ale sentinței atacate, ci sunt

motivele invocate în fața instanței de fond, pe care recurenții le reiterează

în fața instanței de recurs.

Examinând

cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu

motivele și criticile formulate de recurenți, care se încadrează în

dispozițiile prevăzute de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., precum și cu

dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 din același

cod, Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în

continuare.

Obiectul

acțiunii formulate în cauză, astfel cum acesta a fost precizat prin cererea

formulată la data de 28 septembrie 2012, îl reprezintă constatarea refuzului

nejustificat al pârâtului de a emite ordinul prevăzut de art. 32 alin. (3) din

Legea nr. 360/2002 și, pe cale de consecință, obligarea acestuia la plata de

despăgubiri pentru prejudiciul suferit de reclamanți, ca urmare a refuzului de

emitere a ordinului respectiv.

Potrivit

prevederilor art. 32 din Legea nr. 360/2002, invocate de recurenții-reclamanți,

"Polițistul va fi sprijinit în construirea sau cumpărarea, o singură dată

în timpul carierei, a unei locuințe proprietate personală în localitatea în

care își are sediul unitatea de poliție la care este încadrat, în condițiile

legii" [alin. (1)] și "Criteriile și condițiile de sprijin prevăzute

la alin. (1) se stabilesc prin ordin al ministrului administrației și

internelor" [alin. (3)].

În

executarea acestor din urmă dispoziții legale, ministerul administrației și

internelor a emis, la data de 3 iunie 2010, Ordinul nr. 129/2010 privind

construirea de locuințe proprietate a personalului instituției, din fondurile

beneficiarilor, prin programe coordonate de Ministerul Administrației și

Internelor, care prevede condițiile în care personalul ministerului poate

beneficia de programele respective, criteriile ce stau la baza punctajului în

temeiul căruia se stabilește lista priorităților, în situația în care numărul

solicitanților depășește numărul de spații locative prevăzute în program,

precum modul de organizare și funcționare al Comisiei centrale de coordonare a

programelor și al comisiilor teritoriale.

În

cauză nu ne aflăm, așadar, în prezența unui refuz nejustificat de a rezolva o

cerere, astfel cum acesta este definit la art. 2 alin. (1) lit. i) și alin. (2)

din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, actul administrativ vizat

de reclamanți în cererea de chemare în judecată fiind emis, deja, cum corect și

suficient motivat s-a reținut și prin sentința atacată, în speță nefiind în

prezența cazului de casare prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Recurenții,

invocând cazul de casare prevăzut de art. 304 pct. 7 din C. proc. civ.,

eludează motivarea instanței de fond, rezumându-se la a reitera argumentele

invocate în fața instanței de fond, care, însă, nu reprezintă critici efective

ale sentinței atacate și care, raportat la cele reținute de instanța de

judecată, apar ca neîntemeiate.

Pentru

motivele arătate, constatând că nu există motive de casare sau de modificare a

hotărârii atacate, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, menținând

sentința criticată, ca fiind temeinică, legală și suficient motivată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge,

ca nefondat, recursul declarat de S.N.P.V. "P.L.", în reprezentarea

membrilor săi de sindicat, împotriva Sentinței civile nr. 6387 din 9 noiembrie

2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată,

în ședință publică, astăzi 27 mai 2014.

Procesat

de GGC - GV