ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2440/2014

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința nr. 6387 din 9 noiembrie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de S.N.P.V. "P.L.", în reprezentarea membrilor săi de sindicat, menționați în anexa la cererea de chemare în judecată, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne, prin care se solicita constatarea refuzului nejustificat al pârâtului de a emite ordinul prevăzut de art. 32 alin. (3) din Legea nr. 360/2002 și obligarea acestuia la plata de despăgubiri pentru prejudiciul suferit de reclamanți, ca urmare a refuzului de emitere a ordinului respectiv.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, că în cauză nu este dovedit refuzul nejustificat al autorității pârâte de emite ordinul prevăzut de art. 32 alin. (3) din Legea nr. 360/2002, astfel că nu poate fi angajată nici răspunderea civilă a pârâtei pentru prejudiciul ce ar fi cauzat de refuzul emiterii actului administrativ menționat. Astfel, reține prima instanță, ministrul administrației și internelor a emis, în temeiul dispozițiilor legale sus-menționate, Ordinul nr. 129/2010 privind construirea de locuințe proprietate a personalului instituției, din fondurile beneficiarilor, prin programe coordonate de Ministerul Administrației și Internelor; ca atare, contrar susținerilor reclamanților, autoritatea pârâtă a emis actul administrativ pentru punerea în executare a dispozițiilor art. 32 din Legea nr. 360/2002.

Împotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, au declarat recurs reclamanții, prin reprezentantul lor, S.N.P.V. "P.L.". În motivarea cererii de recurs, întemeiată pe dispozițiile art. 304 C. proc. civ., recurenții invocă încălcarea dreptului la apărare, pentru "lipsa motivării proprii a instanței", care îi pune în "imposibilitatea de a ști care au fost argumentele judecătorului de respingere a acțiunii"; celelalte argumente nu reprezintă critici efective ale sentinței atacate, ci sunt motivele invocate în fața instanței de fond, pe care recurenții le reiterează în fața instanței de recurs. Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele și criticile formulate de recurenți, care se încadrează în dispozițiile prevăzute de art. 304 pct. 7 C. proc.

civ., precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 din același cod, Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare. Obiectul acțiunii formulate în cauză, astfel cum acesta a fost precizat prin cererea formulată la data de 28 septembrie 2012, îl reprezintă constatarea refuzului nejustificat al pârâtului de a emite ordinul prevăzut de art. 32 alin. (3) din Legea nr. 360/2002 și, pe cale de consecință, obligarea acestuia la plata de despăgubiri pentru prejudiciul suferit de reclamanți, ca urmare a refuzului de emitere a ordinului respectiv.

Potrivit prevederilor art. 32 din Legea nr. 360/2002, invocate de recurenții-reclamanți, "Polițistul va fi sprijinit în construirea sau cumpărarea, o singură dată în timpul carierei, a unei locuințe proprietate personală în localitatea în care își are sediul unitatea de poliție la care este încadrat, în condițiile legii" [alin. (1)] și "Criteriile și condițiile de sprijin prevăzute la alin. (1) se stabilesc prin ordin al ministrului administrației și internelor" [alin. (3)]. În executarea acestor din urmă dispoziții legale, ministerul administrației și internelor a emis, la data de 3 iunie 2010, Ordinul nr. 129/2010 privind construirea de locuințe proprietate a personalului instituției, din fondurile beneficiarilor, prin programe coordonate de Ministerul Administrației și Internelor, care prevede condițiile în care personalul ministerului poate beneficia de programele respective, criteriile ce stau la baza punctajului în temeiul căruia se stabilește lista priorităților, în situația în care numărul solicitanților depășește numărul de spații locative prevăzute în program, precum modul de organizare și funcționare al Comisiei centrale de coordonare a programelor și al comisiilor teritoriale.

În cauză nu ne aflăm, așadar, în prezența unui refuz nejustificat de a rezolva o cerere, astfel cum acesta este definit la art. 2 alin. (1) lit. i) și alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, actul administrativ vizat de reclamanți în cererea de chemare în judecată fiind emis, deja, cum corect și suficient motivat s-a reținut și prin sentința atacată, în speță nefiind în prezența cazului de casare prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. Recurenții, invocând cazul de casare prevăzut de art. 304 pct. 7 din C. proc. civ., eludează motivarea instanței de fond, rezumându-se la a reitera argumentele invocate în fața instanței de fond, care, însă, nu reprezintă critici efective ale sentinței atacate și care, raportat la cele reținute de instanța de judecată, apar ca neîntemeiate.

Pentru motivele arătate, constatând că nu există motive de casare sau de modificare a hotărârii atacate, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, menținând sentința criticată, ca fiind temeinică, legală și suficient motivată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de S.N.P.V. "P.L.", în reprezentarea membrilor săi de sindicat, împotriva Sentinței civile nr. 6387 din 9 noiembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 27 mai 2014. Procesat de GGC - GV