ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5821/2013

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 302

din 19 aprilie 2012, Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios

administrativ și fiscal, a respins cererea formulată de reclamanta V.M., având

ca obiect anularea Hotărârii nr. 30621 din 03 februarie 2012 emisă de pârâta C.J.P.

Cluj, cu consecința recunoașterii în favoarea reclamantei a drepturilor

prevăzute de O.G. nr. 105/1999

privind acordarea unor

drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu

începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice

,

aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 189/2000, cu modificările

ulterioare (denumită în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, „O.G. nr. 105/1999,

cu modificările ulterioare”).

Pentru a pronunța această

soluție, Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele:

Prin hotărârea contestată,

C.J.P. Cluj a respins cererea reclamantei de acordare a drepturilor prevăzute de

O.G. nr. 105/1999, cu modificările ulterioare, motivat de faptul că datele sunt

contradictorii în dovedirea calității de refugiat.

În raport cu

prevederile art. 1 și art. 6

1

din O.G. nr. 105/1999, cu modificările

ulterioare, mijloacele de probă existente la dosarul cauzei nu dovedesc faptul că

reclamanta se încadrează în situațiile prevăzute de actul normativ, întrucât petenta

nu se află în posesia unui document oficial eliberat de autoritățile

competente din care să reiasă calitatea sa ori a părinților săi de

refugiați, martorii propuși de reclamantă sunt rude cu aceasta și au

interes în cauză, iar din adeverința eliberată de Școala cu clasele I-VIII B.

rezultă că, cel puțin în perioada 1944-1945, reclamanta a urmat cursurile

școlii primare din localitatea Săcel, astfel că nu putea fi refugiată în

localitatea Muntele Băișorii.

Împotriva

sentinței pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă,

de contencios administrativ, a declarat recurs reclamanta V.M.

În esență, reclamanta

expune contextul istoric al evenimentelor din perioada 1944-1945, susține că

instanța nu a lămurit aspectele menționate în adeverința eliberată de Școala cu

clasele I-VIII B., iar din declarațiile martorilor depuse la dosar rezultă că

împreună cu familia sa s-a refugiat în localitatea Muntele Băișorii.

Examinând sentința

atacată în raport cu criticile formulate, cu probele administrate în cauză,

precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii se constată că recursul

este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Conform art. 1 din

O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările

ulterioare, beneficiază de prevederile ordonanței persoana, cetățean român,

care în perioada regimurilor instaurate în perioada 6 septembrie 1940 – 6

martie 1945 a avut de suferit persecuții pe motive etnice, printre situațiile

prevăzute de lege fiind și aceea a strămutării în altă localitate decât cea de

domiciliu [(art. 1 lit. c)].

Prin Normele pentru

aplicarea prevederilor O.G. nr. 105/1999, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, s-a

precizat că prin persoană care a fost strămutată în altă localitate se înțelege

persoana care a fost mutată sau obligată să își schimbe domiciliul în altă

localitate din motive etnice, precum și persoanele care au fost expulzate, s-au

refugiat ori cele care au făcut obiectul unui schimb de populații ca urmare a

unui tratat bilateral.

În cauză, instanța de

fond a realizat o corectă apreciere a probatoriului administrat, reținând că

reclamanta nu a făcut dovada încadrării în ipoteza reglementată de art. 1 lit.

c) din O.G. nr. 105/1999, cu modificările ulterioare.

Pe de o parte, se

constată că

reclamanta

nu a prezentat documente oficiale eliberate de autoritățile competente din care

să reiasă calitatea sa ori a părinților săi de refugiați pe motive etnice, iar

răspunsul dat de C.N.S.A.S. demonstrează doar depunerea de către reclamantă a

unor diligențe în vederea obținerii unor acte oficiale în sensul art. 6

1

din O.G. nr. 105/1999, cu modificările ulterioare și art. 4 alin. (2) din

Normele aprobate prin H.G. nr. 127/2002.

Totodată, cu just

temei a apreciat instanța de fond că adeverința eliberată de Școala cu clasele

I-VIII B. probează, contrar celor susținute de reclamantă prin acțiune, că în

perioada 1944-1945 petenta a urma cursurile școlii primare în localitatea

Săcel, nefiind refugiată în localitatea Muntele Băișorii, susținere reiterată

prin cererea de recurs.

Cu referire la martorii

propuși de reclamantă, Înalta Curte împărtășește convingerea instanței de fond

în sensul că aceștia sunt rude cu reclamanta, sora reclamantei are și un

interes în soluționarea favorabilă a prezentei cauze, deoarece a formulat, la

rândul său, cerere de acordare a drepturilor prevăzute de ordonanță pentru

aceleași împrejurări de fapt cu cele ce formează obiectul prezentului litigiu, iar

declarația verișoarei reclamantei este contrazisă, cel puțin cu privire la

perioada 1944-1945, de adeverința emisă de Școala cu clasele I-VIII B., la care

s-a făcut referire anterior.

Pentru considerentele

expuse, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și al art. 312 alin.

(1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamantă

V.M.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de V.M. împotriva sentinței civile nr. 302 din 19 aprilie 2012 a Curții

de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 19 iunie 2013.