ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2456/2014

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința nr. 260 din 10 aprilie 2013,

Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ și

fiscal, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea reclamantului R.I., prin care

solicita anularea Hotărârii nr. 33301 din 24 august 2012 emisă de pârâta Casa

Județeană de Pensii Cluj și obligarea acesteia la recunoașterea pentru

reclamant a calității de beneficiar al Legii nr. 189/2000.

Pentru a pronunța

această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, că dovezile prezentate

de reclamant, în speță declarațiile martorilor, coroborate cu Adeverința nr. 25

din 25 ianuarie 2012, emisă de Școala cu clasele I - VIII Călărași, nu probează

susținerile reclamantului.

Împotriva acestei

sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs reclamantul,

reiterând argumentele invocate în fața primei instanțe și susținând, în esență,

că prin probele administrate a făcut dovada susținerilor sale; recurentul își

întemeiază recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

Examinând sentința

atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de

recurent, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele

ale art. 304

1

C. proc. civ., Curtea constată că recursul este

nefondat, după cum se va arăta în continuare.

Potrivit art. (1)

lit. c) din O.G. nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor

persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6

septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, cu modificările și

completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază

persoana, cetățean român, care, în perioada sus menționată, a avut de suferit

persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în

altă localitate.

Totodată, potrivit

art. 6

1

din O.G. nr. 105/1999 și art. 4 din Normele pentru aplicarea

prevederilor acestui act normativ, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada

încadrării în situațiile prevăzute la art. 1 din ordonanță se poate face cu

acte oficiale eliberate de organele competente și, în lipsa acestor acte, prin

declarație cu martori.

Pentru dovedirea

susținerilor sale, reclamantul a depus la dosarul cauzei declarațiile

martorilor I.V., G.I. și S.F., acesta din urmă fiind audiat nemijlocit de către

instanța de fond, precum și Adeverința nr. 25 din 25 ianuarie 2012, emisă de

Școala cu clasele I - VIII Călărași.

Declarațiile

martorilor sunt, însă, confuze și contradictorii în privința perioadei de

refugiu și complet nerelevante în privința lămuririi asupra persecuțiilor

etnice care ar fi determinat refugiul, nefiind, deci, în măsură să determine

intima convingere a judecătorului, în sensul aprecierii ca obiective și

întemeiate a susținerilor reclamantului.

Mai mult decât atât,

susținerile recurentului-reclamant sunt puse sub semnul îndoielii de mențiunile

din Adeverința nr. 25 din 25 ianuarie 2012, emisă de Școala cu clasele I-VIII

Călărași, care atestă prezența acestuia, în calitate de elev, în localitatea de

domiciliu, în perioada 1943 - 1947, pe care pretinde că ar fi petrecut-o în

refugiu.

Așa fiind, în

condițiile în care probele prezentate de reclamant nu fac dovada refugiului și

a motivelor care l-ar fi determinat, în mod just și cu interpretarea și

aplicarea corectă a legii, a dispus instanța de fond respingerea acțiunii,

motiv pentru care și recursul va fi respins, ca nefondat, menținându-se

sentința criticată, ca fiind temeinică și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de reclamantul R.I. împotriva Sentinței nr. 260 din 10 aprilie 2013 a

Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 27 mai 2014.

Procesat

de GGC - NN