ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2224/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamantul O.C. a chemat în judecată Casa Județeană de Pensii Cluj solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună anularea Hotărârii nr. 21869 din 9 iulie 2007 eliberată de pârâtă, cu consecința obligării acesteia la acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000. În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că hotărârea emisă de pârâtă este nelegală, întrucât ignoră calitatea sa de persoană strămutată, calitate ce a fost dovedită prin declarații de martori și acte de stare civilă. Curtea de Apel Cluj, secția comercială de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 91 din 23 ianuarie 2008 a respins ca tardivă acțiunea formulată de reclamant, reținând că acesta nu a contestat Hotărârea nr. 21869 din 9 iulie 2007 în termenul prevăzut de lege, respectiv dispozițiile art. 7 alin. (4) din Legea nr. 189/2000.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Recurentul a susținut în esență că hotărârea emisă de pârâtă a fost contestată în termenul legal, prevăzut de Legea nr. 554/2004 respectiv acela de 6 luni de la comunicarea hotărârii. Acest termen, susține recurentul, a fost prevăzut și în conținutul hotărârii atacate, comunicată de pârâtă. Recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează. Potrivit dispozițiilor art. 7 alin. (4) teza întâi din O.G. nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice „hotărârea Comisiei pentru aplicarea O.G.

nr. 105/1999, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 189/2000, poate fi contestată la instanța de contencios administrativ competentă, în termen de 30 de zile de la comunicare”. O.G. nr. 105/1999, este un act normativ cu caracter de lege specială, care cuprinde norme derogatorii de la dreptul comun în materia contenciosului administrativ reglementat prin Legea nr. 554/2004. Așa fiind, dispozițiile de drept comun în materia contenciosului administrativ, cuprinse în Legea nr. 554/2004, sunt aplicabile în domeniul la care se referă O.G. nr. 105/1999, numai în măsura în care prevede aspecte nereglementate de această lege specială. Pe de altă parte norma specială de la art. 7 alin. (4) teza întâi in O.G.

nr. 105/1999, introdusă prin Legea nr. 189/2000 nu poate fi considerată abrogată implicit, deoarece prin aceasta s-ar împiedica realizarea scopului urmărit de legiuitor, de a supune hotărârile comisiilor constituite, în temeiul art. 1 din același articol, controlului judiciar al instanței de contencios administrativ, într-un termen cât mai rezonabil cu putință. În cauză, hotărârea contestată de reclamant a fost comunicată la data de 27 iulie 2007 (data poștei) iar acesta a formulat acțiune în contencios administrativ la data de 26 noiembrie 2007 cu depășirea termenului prevăzut de dispozițiile art. 7 alin. (4) teza întâi din O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000. Față de considerentele mai sus expuse recursul declarat se vădește ca nefondat și urmează a fi respins ca atare, menținându-se sentința criticată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de O.C. împotriva sentinței civile n. 91 din 23 ianuarie 2008 a Curții de Apel Cluj, secția comercială de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 mai 2008.