ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4711/2014

Asupra contestației

în anulare de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

Decizia civilă nr. 1018 din 28 februarie 2014, Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins recursul

declarat de reclamanții G.I. și G.A. împotriva Sentinței civile nr. 7148 din 29

noiembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pentru a hotărî

astfel, Înalta Curte a arătat, mai întâi, că cererile formulate pentru prima

dată în recurs privind "anularea efectelor juridice și financiare produse

de aplicarea prevederilor actului administrativ din 9 octombrie 2008, emis de

Ministerul Culturii și Cultelor", "obligarea la plata către fiecare

reclamant de despăgubiri materiale (...)" și obligarea Ministerului Culturii

și Patrimoniului Național și a Filarmonicii "George Enescu" la

refacerea tuturor actelor oficiale întocmite în baza actului administrativ

(...)", precum și criticile de nelegalitate care nu au fost supuse

dezbaterii părților și analizei primei instanțe, nu pot fi analizate de către

instanța de control judiciar, raportat la dispozițiile art. 316 C. proc. civ.,

coroborat cu art. 294 C. proc. civ.

A apreciat că în mod

corect prima instanță a reținut existența autorității lucrului judecat în

privința capătului de cerere având ca obiect anularea adresei din 9 octombrie

2008 emisă de pârâtul Ministerul Culturii, Cultelor și Patrimoniului Național.

Prin Sentința civilă

nr. 7900 din 17 decembrie 2008, pronunțată în Dosarul nr. 43787/3/3008,

Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale,

a respins ca inadmisibil capătul de cerere formulat de reclamanții G.I. și G.A.

având ca obiect constatarea nulității adresei din 9 octombrie 2008 emisă de

pârâtul Ministerul Culturii, Cultelor și Patrimoniului Național, cu motivarea

că este vorba despre o corespondență și nu de un act administrativ, în sensul

Legii nr. 554/2004, modificată. În cadrul acestei hotărâri judecătorești,

instanța a analizat "refuzul Filarmonicii de acordare către reclamanți a drepturilor

salariale superioare, prevăzute în grila de salarizare cuprinsă în anexa la

O.G. nr. 21/2007, introdusă prin legea de aprobare a acestei ordonanțe/7

(sentința a rămas definitivă și irevocabilă prin nerecurare).

Curtea a mai reținut

că recurenții au formulat cerere de renunțare la judecarea capetelor 2, 4, 5 și

6 din acțiunea completată, precum și la soluționarea cauzei în contradictoriu

cu pârâta Filarmonica "George Enescu", la data de 5 martie 2010, în

temeiul art. 246 C. proc. civ. Renunțarea este un act juridic unilateral,

irevocabil: odată exprimată această poziție procesuală, partea nu mai poate

reveni asupra ei.

Capătul de cerere

având ca obiect acordarea daunelor morale a fost apreciat ca nefondat, față de

principiul de drept accesorium sequitur principale, precum și de soluția

pronunțată cu privire la capătul principal de cerere, respectiv anularea

adresei din 9 octombrie 2008 emisă de intimatul Ministerul Culturii, Cultelor

și Patrimoniului Național.

În raport de cele

anterior reținute, instanța de control judiciar a arătat că nu va mai analiza

pct. 3 și 4 din memoriul de recurs.

Împotriva Deciziei

civile nr. 1018 din 28 februarie 2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, au formulat contestație

în anulare recurenții G.I. și G.A., solicitând, în temeiul art. 318 C. proc.

civ.:

(i) admiterea

excepției necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție

privind pronunțarea asupra fondului acțiunii;

(ii) schimbarea în

totalitate a deciziei, în sensul admiterii recursului, casării Sentinței civile

nr. 7148 din 29 noiembrie 2011, pronunțată de Curtea de Apel București;

(iii) trimiterea spre

rejudecare a dosarului la instanța de fond competentă material și teritorial,

respectiv Curtea de Apel București.

Contestatorii au

invocat excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, ca instanță de recurs, privind pronunțarea pe fondul acțiunii,

deoarece Înalta Curte de Casație și Justiție a decis irevocabil prin Decizia

nr. 2518 din 17 martie 2011, pronunțată în Dosarul nr. 46228/3/2009, că

instanța competentă în soluționarea cererii de anulare este Curtea de Apel

București.

Au argumentat că

instanța de recurs a reținut greșit existența autorității de lucru judecat, raportat

la scopul final al acțiunii, că sentința invocată ca autoritate de lucru

judecat a fost pronunțată de o instanță care nu avea competență materială în a

se pronunța asupra unui act administrativ emis de o autoritate publică

centrală, iar a cere constatarea nulității unui act nu este sinonim cu a cere

anularea acelui act.

Au mai susținut că în

mod greșit instanța de recurs a reținut și a judecat pe fond că ei,

contestatorii, ar fi invocat în recurs motive noi ale cererii de chemare în

judecată, temeiuri noi ce nu au fost supuse dezbaterilor părților și analizei

primei instanțe, că ar fi avut solicitări noi în recurs și ar fi renunțat, în

Dosarul nr. 943/2/2009 la capetele de cerere nr. 2, 4, 5 și 6 din acțiunea

completă, precum și la soluționarea cauzei în contradictoriu cu pârâta

Filarmonica "George Enescu".

Intimatul D.A.I. a

formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației în anulare

ca inadmisibilă și, în subsidiar ca nefondată, cu menținerea deciziei atacate

ca fiind temeinică și legală.

Intimatul a susținut,

în esență, că cei doi contestatori reiterează motivele deja invocate pe calea

recursului și se limitează la a critica considerentele reținute de instanța de

control judiciar cu prilejul soluționării recursului, fără a putea fi reținută

incidența vreunuia din motivele contestației în anulare specială prevăzute de

dispozițiile art. 318 C. proc. civ.

A mai învederat că

din eroare se invocă, în mod nejustificat, excepția necompetenței Înaltei

Curți, prin raportare la dispozițiile art. 312 alin. (5) C. proc. civ.,

solicitând respingerea acesteia și obligarea contestatorilor, în solidar, la

plata unei amenzi judiciare, în cuantumul prevăzut la art. 1081 alin. (1) lit.

a) C. proc. civ., pentru introducerea cu rea-credință a unei cereri vădit

netemeinice.

Examinând cu

prioritate excepțiile invocate, raportat la susținerile părților, înscrisurile

cauzei și dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

întâmpinării formulate de intimatul D.A.I., invocată de contestatorii G.I. și

G.A., este neîntemeiată.

În motivarea

excepției, contestatorii au susținut că întâmpinarea nu poartă ștampila

avocatului care o semnează, iar delegația acestuia a fost prezentată ulterior

depunerii întâmpinării.

Înalta Curte

constată, însă, examinând înscrisurile depuse la dosarul cauzei, că intimatul

D.A.I. a încheiat contractul de asistentă juridică, având ca obiect Dosarul nr.

940/1/2014, la data de 13 octombrie 2014, iar delegația avocațială a fost

semnată în data de 26 noiembrie 2014, deci anterior depunerii întâmpinării,

înregistrată la dosarul cauzei la 28 noiembrie 2014.

În consecință, nu se

poate reține lipsa mandatului sau nulitatea actelor îndeplinite în aceste

condiții.

inadmisibilității contestației în anulare, invocată de intimatul D.A.I., este

întemeiată și va fi admisă, cu consecința respingerii contestației în anulare,

ca inadmisibilă, pentru considerentele ce urmează.

Contestația în

anulare este o cale extraordinară de atac, ce poate fi exercitată numai în

condițiile și pentru motivele expres prevăzute de lege.

Reglementând

contestația în anulare specială, art. 318 alin. (1) C. proc. civ. prevede că:

"Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când

dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța,

respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să

cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare".

Motivele contestației

în anulare speciale sunt, așadar, expres și limitativ prevăzute de lege, iar

textul care o reglementează este de strictă interpretare.

În cadrul

contestației în anulare nu se analizează temeinicia soluției cu privire la

drepturile subiective deduse judecății, ci se verifică incidența vreunuia

dintre motivele prevăzute de normele menționate anterior.

Față de cele ce

preced, analizând argumentele expuse în motivarea contestației în anulare,

Înalta Curte constată că aspectele invocate de către contestatori nu pot fi

încadrate în nici una dintre ipotezele avute în vedere de dispozițiile art. 318

alin. (1) C. proc. civ.

Susținerile din

motivarea contestației în anulare reprezintă de fapt o reluare a apărărilor

invocate în recurs și critici directe ale raționamentului instanței de control

judiciar, a modului în care aceasta a interpretat și aplicat dispozițiile

legale incidente problemei de drept deduse judecății, prin acestea dorindu-se,

în realitate, o rejudecare a recursului.

Înalta Curte are în

vedere și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului. În mod constant,

Curtea reamintește faptul că nici o parte a unui proces nu poate determina

redeschiderea acestuia, soluționat definitiv și irevocabil, numai în scopul de

a obține o rejudecare a cauzei; contestația în anulare nu poate avea

semnificația unui "apel-recurs deghizat", ci trebuie să fie

justificată numai de circumstanțe esențiale și imperative, condiție care, în

prezenta cauză, nu este realizată.

Principiul

securității raporturilor juridice implică respectarea principiului res

judicata, care exclude posibilitatea de desființare a unei hotărâri definitive

și irevocabile în absența unui "defect fundamental", astfel cum în

mod constant a statuat și Curtea Europeană a Drepturilor Omului în

jurisprudența sa (cauza Mitrea vs. România, 26105/03 Hotărârea din 29 iulie

2008).

Pentru aceste

considerente, în temeiul dispozițiilor art. 320 C. proc. civ., Înalta Curte va

respinge contestația în anulare ca inadmisibilă.

În temeiul

dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., vor fi obligați contestatorii

la plata, către intimatul D.A.I., a sumei de 1000 lei, cu titlu de cheltuieli

de judecată, constând în onorariu de avocat, redus, așa cum permit dispozițiile

art. 274 alin. (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE

CONSIDERENTE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția

nulității întâmpinării formulate de intimatul D.A.I., invocată de contestatorii

G.I. și G.A.

Admite excepția

inadmisibilității contestației în anulare, invocată de intimatul D.A.I.

Respinge contestația

în anulare formulată de contestatorii G.I. și G.A. împotriva Deciziei civile

nr. 1018 din 28 februarie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția

de contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibilă.

Obligă contestatorii

la plata, către intimatul D.A.I., a sumei de 1000 lei, cu titlu de cheltuieli

de judecată, constând în onorariu de avocat, astfel cum a fost redus, potrivit

art. 274 alin. (3) C. proc. civ.

Irevocabilă.

Pronunțată,

în ședință publică, astăzi 9 decembrie 2014.

Procesat de GGC - CL