ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4711/2014

Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Decizia civilă nr. 1018 din 28 februarie 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins recursul declarat de reclamanții G.I. și G.A. împotriva Sentinței civile nr. 7148 din 29 noiembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pentru a hotărî astfel, Înalta Curte a arătat, mai întâi, că cererile formulate pentru prima dată în recurs privind "anularea efectelor juridice și financiare produse de aplicarea prevederilor actului administrativ din 9 octombrie 2008, emis de Ministerul Culturii și Cultelor", "obligarea la plata către fiecare reclamant de despăgubiri materiale (...)" și obligarea Ministerului Culturii și Patrimoniului Național și a Filarmonicii "George Enescu" la refacerea tuturor actelor oficiale întocmite în baza actului administrativ (...)", precum și criticile de nelegalitate care nu au fost supuse dezbaterii părților și analizei primei instanțe, nu pot fi analizate de către instanța de control judiciar, raportat la dispozițiile art. 316 C. proc.

civ., coroborat cu art. 294 C. proc. civ. A apreciat că în mod corect prima instanță a reținut existența autorității lucrului judecat în privința capătului de cerere având ca obiect anularea adresei din 9 octombrie 2008 emisă de pârâtul Ministerul Culturii, Cultelor și Patrimoniului Național. Prin Sentința civilă nr. 7900 din 17 decembrie 2008, pronunțată în Dosarul nr. 43787/3/3008, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, a respins ca inadmisibil capătul de cerere formulat de reclamanții G.I. și G.A. având ca obiect constatarea nulității adresei din 9 octombrie 2008 emisă de pârâtul Ministerul Culturii, Cultelor și Patrimoniului Național, cu motivarea că este vorba despre o corespondență și nu de un act administrativ, în sensul Legii nr. 554/2004, modificată.

În cadrul acestei hotărâri judecătorești, instanța a analizat "refuzul Filarmonicii de acordare către reclamanți a drepturilor salariale superioare, prevăzute în grila de salarizare cuprinsă în anexa la O.G. nr. 21/2007, introdusă prin legea de aprobare a acestei ordonanțe/7 (sentința a rămas definitivă și irevocabilă prin nerecurare). Curtea a mai reținut că recurenții au formulat cerere de renunțare la judecarea capetelor 2, 4, 5 și 6 din acțiunea completată, precum și la soluționarea cauzei în contradictoriu cu pârâta Filarmonica "George Enescu", la data de 5 martie 2010, în temeiul art. 246 C. proc. civ. Renunțarea este un act juridic unilateral, irevocabil: odată exprimată această poziție procesuală, partea nu mai poate reveni asupra ei.

Capătul de cerere având ca obiect acordarea daunelor morale a fost apreciat ca nefondat, față de principiul de drept accesorium sequitur principale, precum și de soluția pronunțată cu privire la capătul principal de cerere, respectiv anularea adresei din 9 octombrie 2008 emisă de intimatul Ministerul Culturii, Cultelor și Patrimoniului Național. În raport de cele anterior reținute, instanța de control judiciar a arătat că nu va mai analiza pct. 3 și 4 din memoriul de recurs. Împotriva Deciziei civile nr. 1018 din 28 februarie 2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, au formulat contestație în anulare recurenții G.I. și G.A., solicitând, în temeiul art. 318 C. proc.

civ.: (i) admiterea excepției necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție privind pronunțarea asupra fondului acțiunii; (ii) schimbarea în totalitate a deciziei, în sensul admiterii recursului, casării Sentinței civile nr. 7148 din 29 noiembrie 2011, pronunțată de Curtea de Apel București; (iii) trimiterea spre rejudecare a dosarului la instanța de fond competentă material și teritorial, respectiv Curtea de Apel București. Contestatorii au invocat excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca instanță de recurs, privind pronunțarea pe fondul acțiunii, deoarece Înalta Curte de Casație și Justiție a decis irevocabil prin Decizia nr. 2518 din 17 martie 2011, pronunțată în Dosarul nr. 46228/3/2009, că instanța competentă în soluționarea cererii de anulare este Curtea de Apel București.

Au argumentat că instanța de recurs a reținut greșit existența autorității de lucru judecat, raportat la scopul final al acțiunii, că sentința invocată ca autoritate de lucru judecat a fost pronunțată de o instanță care nu avea competență materială în a se pronunța asupra unui act administrativ emis de o autoritate publică centrală, iar a cere constatarea nulității unui act nu este sinonim cu a cere anularea acelui act. Au mai susținut că în mod greșit instanța de recurs a reținut și a judecat pe fond că ei, contestatorii, ar fi invocat în recurs motive noi ale cererii de chemare în judecată, temeiuri noi ce nu au fost supuse dezbaterilor părților și analizei primei instanțe, că ar fi avut solicitări noi în recurs și ar fi renunțat, în Dosarul nr. 943/2/2009 la capetele de cerere nr. 2, 4, 5 și 6 din acțiunea completă, precum și la soluționarea cauzei în contradictoriu cu pârâta Filarmonica "George Enescu". Intimatul D.A.I.

a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației în anulare ca inadmisibilă și, în subsidiar ca nefondată, cu menținerea deciziei atacate ca fiind temeinică și legală. Intimatul a susținut, în esență, că cei doi contestatori reiterează motivele deja invocate pe calea recursului și se limitează la a critica considerentele reținute de instanța de control judiciar cu prilejul soluționării recursului, fără a putea fi reținută incidența vreunuia din motivele contestației în anulare specială prevăzute de dispozițiile art. 318 C. proc. civ. A mai învederat că din eroare se invocă, în mod nejustificat, excepția necompetenței Înaltei Curți, prin raportare la dispozițiile art. 312 alin. (5) C. proc.

civ., solicitând respingerea acesteia și obligarea contestatorilor, în solidar, la plata unei amenzi judiciare, în cuantumul prevăzut la art. 1081 alin. (1) lit. a) C. proc. civ., pentru introducerea cu rea-credință a unei cereri vădit netemeinice. Examinând cu prioritate excepțiile invocate, raportat la susținerile părților, înscrisurile cauzei și dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată următoarele: 1. Excepția nulității întâmpinării formulate de intimatul D.A.I., invocată de contestatorii G.I. și G.A., este neîntemeiată. În motivarea excepției, contestatorii au susținut că întâmpinarea nu poartă ștampila avocatului care o semnează, iar delegația acestuia a fost prezentată ulterior depunerii întâmpinării.

Înalta Curte constată, însă, examinând înscrisurile depuse la dosarul cauzei, că intimatul D.A.I. a încheiat contractul de asistentă juridică, având ca obiect Dosarul nr. 940/1/2014, la data de 13 octombrie 2014, iar delegația avocațială a fost semnată în data de 26 noiembrie 2014, deci anterior depunerii întâmpinării, înregistrată la dosarul cauzei la 28 noiembrie 2014. În consecință, nu se poate reține lipsa mandatului sau nulitatea actelor îndeplinite în aceste condiții. 2. Excepția inadmisibilității contestației în anulare, invocată de intimatul D.A.I., este întemeiată și va fi admisă, cu consecința respingerii contestației în anulare, ca inadmisibilă, pentru considerentele ce urmează. Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, ce poate fi exercitată numai în condițiile și pentru motivele expres prevăzute de lege.

Reglementând contestația în anulare specială, art. 318 alin. (1) C. proc. civ. prevede că: "Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare". Motivele contestației în anulare speciale sunt, așadar, expres și limitativ prevăzute de lege, iar textul care o reglementează este de strictă interpretare. În cadrul contestației în anulare nu se analizează temeinicia soluției cu privire la drepturile subiective deduse judecății, ci se verifică incidența vreunuia dintre motivele prevăzute de normele menționate anterior.

Față de cele ce preced, analizând argumentele expuse în motivarea contestației în anulare, Înalta Curte constată că aspectele invocate de către contestatori nu pot fi încadrate în nici una dintre ipotezele avute în vedere de dispozițiile art. 318 alin. (1) C. proc. civ. Susținerile din motivarea contestației în anulare reprezintă de fapt o reluare a apărărilor invocate în recurs și critici directe ale raționamentului instanței de control judiciar, a modului în care aceasta a interpretat și aplicat dispozițiile legale incidente problemei de drept deduse judecății, prin acestea dorindu-se, în realitate, o rejudecare a recursului. Înalta Curte are în vedere și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.

În mod constant, Curtea reamintește faptul că nici o parte a unui proces nu poate determina redeschiderea acestuia, soluționat definitiv și irevocabil, numai în scopul de a obține o rejudecare a cauzei; contestația în anulare nu poate avea semnificația unui "apel-recurs deghizat", ci trebuie să fie justificată numai de circumstanțe esențiale și imperative, condiție care, în prezenta cauză, nu este realizată. Principiul securității raporturilor juridice implică respectarea principiului res judicata, care exclude posibilitatea de desființare a unei hotărâri definitive și irevocabile în absența unui "defect fundamental", astfel cum în mod constant a statuat și Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudența sa (cauza Mitrea vs. România, 26105/03 Hotărârea din 29 iulie 2008). Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 320 C. proc.

civ., Înalta Curte va respinge contestația în anulare ca inadmisibilă. În temeiul dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., vor fi obligați contestatorii la plata, către intimatul D.A.I., a sumei de 1000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în onorariu de avocat, redus, așa cum permit dispozițiile art. 274 alin. (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE

CONSIDERENTE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge excepția nulității întâmpinării formulate de intimatul D.A.I., invocată de contestatorii G.I. și G.A. Admite excepția inadmisibilității contestației în anulare, invocată de intimatul D.A.I. Respinge contestația în anulare formulată de contestatorii G.I. și G.A. împotriva Deciziei civile nr. 1018 din 28 februarie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibilă. Obligă contestatorii la plata, către intimatul D.A.I., a sumei de 1000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în onorariu de avocat, astfel cum a fost redus, potrivit art. 274 alin. (3) C. proc. civ. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 9 decembrie 2014. Procesat de GGC - CL