ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție

Sursă originală

ÎCCJ 03.03.2014

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 761/2014

HOTĂRÂRE

03.03.2014

CAMERĂ

penal

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2014
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 761/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 44 din 01 martie 2013 a Tribunalului Vaslui, a fost condamnat inculpatul S.F.C.,fără antecedente penale, la pedeapsa de 3 (trei) ani de închisoare pentru comiterea infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 320

alin. (7) C. proc. pen. anterior.

În baza art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 coroborat cu art. 65 alin. (2) și (3) C. pen. anterior, i s-a aplicat inculpatului S.F.C. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) din același cod (constând în dreptul de a ocupa funcția de asociat sau administrator la o societate comercială) pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 C. pen. anterior, i s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c din același cod, pe durata executării pedepsei.

În baza art. 81 alin. (1) C. pen. anterior, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui

termen de încercare de 5 ani, termen stabilit potrivit dispozițiilor art. 82 C. pen. anterior, care se socotește de la data rămânerii definitive a hotărârii, conform dispozițiilor art. 82 alin. (3) din același cod.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. anterior, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii, s-a suspendat executarea pedepsei accesorii.

În baza art. 359 alin. (1) C. proc. pen. anterior, i s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. anterior privind revocarea beneficiului suspendării condiționate a executării pedepsei în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni în cadrul termenului de încercare stabilit și asupra dispozițiilor art. 84 C. pen. anterior privind revocarea beneficiului suspendării condiționate a executării pedepsei în cazul neexecutării obligațiilor civile stabilite prin hotărârea de condamnare.

A fost admisă, în parte, acțiunea civilă formulată în procesul penal de către partea civilă Statul Român prin A.N.A.F. - prin D.G.F.P. Vaslui.

În baza art. 14 și 346 C. proc. pen. anterior, art. 998 și urm. din vechiul C. civ., a fost obligat inculpatul S.F.C. la plata sumei de 7.495,93 lei către partea civilă, la care se adaugă dobânzi și penalități de la data scadenței până la stingerea în totalitate a creanțelor către stat, conform Codului fiscal și Codului de procedură fiscală.

S-au respins, ca nefondate, celelalte pretenții civile formulate de partea civilă Statul Român prin A.N.A.F. - prin D.G.F.P. Vaslui.

A fost respinsă cererea părții civile de instituire a măsurii sechestrului asigurător, constatându-se lipsa unor bunuri mobile și/sau imobile în proprietatea inculpatului S.F.C.

Conform art. 12 din Legea nr. 241/2005, i s-a interzis inculpatului să fie fondator, administrator, director sau reprezentant legal al unei societății comerciale, iar dacă a fost ales, s-a dispus decăderea acestuia din drepturi, ca urmare a condamnării pentru infracțiunile prevăzute de prezenta lege.

Conform art. 13 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, după rămânerea definitivă a sentinței, s-a dispus a se comunica O.N.R.C. o copie a

dispozitivului hotărârii judecătorești în vederea efectuării mențiunilor corespunzătoare.

În baza art. 189 și art. 191 alin. (1) C. proc. pen. anterior, a fost obligat inculpatul S.F.C. la plata sumei de 2.500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat în faza de urmărire penală și de judecată, din care suma de 200 lei reprezentând onorariu apărător desemnat din oficiu (faza de judecată - 200 lei - avocat N.D., delegație din 2012 emisă de Baroul Vaslui) va fi avansată din fondurile speciale ale Ministerului Justiției.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt și de drept:

Inculpatul S.F.C. a avut calitatea de asociat și administrator al SC A.S. SRL. Vaslui, societate înregistrată la O.R.C. cu nr. 137/116/2010.

La data de 20 septembrie 2011, Tribunalul Vaslui, în Dosarul nr. 2214/89/2011, a dispus deschiderea procedurii insolvenței în privința societății și numirea unui administrator judiciar, iar la data de 20 martie 2012, a dispus închiderea procedurii și radierea societății.

Prin procesul-verbal din 07 noiembrie 2011 (filele 37-47 dosar de urmărire penală), ca urmare a controlului de specialitate efectuat de către comisarii Gărzii Financiare Vaslui în cadrul SC A.S. SRL Vaslui, s-a constatat că, în perioada 2010 - noiembrie 2011, societatea nu a înregistrat în evidența contabilă mai multe facturi fiscale privind achiziții de mărfuri de la SC I.C.R. SRL Cluj Napoca.

Astfel, s-a arătat că societatea nu a înregistrat în evidența contabilă:

2 facturi în cursul lunii octombrie 2010;

30 facturi în cursul lunii noiembrie 2010;

o factură în cursul lunii decembrie 2010; - 27 facturi în cursul lunii ianuarie 2011;

o factură în cursul lunii februarie 2011;

o factură în cursul lunii martie 2011.

S-a reținut, în același proces-verbal, că valoarea mărfurilor primite de la furnizor și neînregistrate în evidența contabilă este de 31.325,65 lei, prin aceasta cauzându-se un prejudiciu în dauna bugetului de stat în valoare de 9.719,71

lei, reprezentând 880,62 lei impozit pe profit și 8.839,09 lei T.V.A.

S-a mai constatat că pe respectivele facturi exista confirmarea primirii lor prin existența ștampilei cumpărătorului aplicată pe acestea și uneori a semnăturii reprezentantului său, iar mărfurile înscrise în aceste facturi nu mai existau în gestiunea societății, fiind vândute.

În cauză, a fost efectuată o expertiză contabilă (filele 20-27 dosar de urmărire penală), care a concluzionat următoarele: SC A.S.S. SRL Vaslui nu a înregistrat în evidența contabilă 33 facturi în cursul anului 2010 și 29 facturi în cursul anului 2011, facturi emise de SC I.C.R. SRL Cluj Napoca; valoarea totală a celor 62 de facturi este de 29.956,67 lei, valoare potrivit căreia societatea datorează bugetului de stat suma de 7.495,93 lei, reprezentând 679,14 lei impozit pe profit și 6.816,79 lei T.V.A.

Prejudiciul cauzat de către inculpat în dauna bugetului de stat prin săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală este în valoare de 7.495,93 lei, prejudiciu rămas nerecuperat.

Potrivit dispozițiilor Legii nr. 82/1991, „Orice operațiune economico-financiară efectuată se consemnează în momentul efectuării ei într-un document care stă la baza înregistrărilor în contabilitate, dobândind astfel calitatea de document justificativ" (art. 6), „Răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității societăților comerciale revine administratorului" (art. 10 alin. (1)), iar efectuarea de operațiuni economico-financiare, fără să fie înregistrate în contabilitate, este interzisă (art. 11).

Potrivit dispozițiilor Legii nr. 571/2003, „Persoanele impozabile stabilite în România trebuie să, țină evidențe corecte și complete ale tuturor operațiunilor efectuate în desfășurarea activității lor economice" (art. 156 alin. (1)). Contribuabilul trebuie să plătească T.V.A.-ul organelor fiscale până la data la care are obligația depunerii deconturilor sau declarațiilor fiscale (art. 157 alin. (1)). Decontul de taxă trebuie depus la organul fiscal competent până la data de 25 ale lunii următoare celei în care se încheie perioada fiscală respectivă, de regulă o lună sau în mod excepțional trei luni de la momentul exigibilității taxei (art. 156

alin. (1), 2, art. 156

alin. (1)).

Declararea și plata impozitului pe profit se efectuează trimestrial, până la data de 25 inclusiv a primei luni

următoare încheierii trimestrelor I-III, definitivarea și plata impozitului pe profit aferent anului fiscal respectiv urmând a se efectua până la termenul de depunere a declarației anuale privind impozitul pe profit, respectiv până la data de 25 martie inclusiv a anului următor (art. 34 alin. (1), art. 35 alin. (1)).

Prin urmare, inculpatul, în calitate de administrator al SC A.S. SRL Vaslui, nu și-a îndeplinit obligația de a înregistra sau de a dispune înregistrarea în evidența contabilă a societății a facturilor fiscale mai sus arătate, acestea constituind documente justificative ale operațiunilor economice desfășurate, prin aceasta omițând și declararea fiscală a T.V.A-ului și a impozitului pe profit corespunzătoare, fapt care a dus în mod implicit la evazionarea bugetului de stat cu contravaloarea acestor taxe și impozite.

În cursul urmăririi penale, inculpatul a susținut că, în perioada mai sus arătată, a achiziționat mărfuri de la SC I.C.R. SRL Cluj Napoca, însă a fost omisă înregistrarea facturilor respective în evidența contabilă, ca urmare a faptului că acestea au fost așezate de către gestionar într-un raft din magazin unde, în mod normal, nu ar fi trebuit să stea, motiv pentru care nu au fost predate contabilului.

Cu ocazia cercetărilor, a găsit facturile respective, pe care le-a prezentat Gărzii Financiare pentru verificare, însă nu au mai fost înregistrate în evidența contabilă, firma intrând în procedura insolvenței.

Pentru a reține această situație de fapt, instanța a avut în vedere dispozițiile art. 63 C. proc. pen. anterior, care stipulează că „probele nu au valoare prestabilită. Aprecierea fiecărei probe se face de organul de urmărire penală sau de instanța de judecată în urma examinării tuturor probelor administrate în scopul aflării adevărului", precum și dispozițiile art. 75 din același cod, conform cărora "declarațiile părții vătămate. făcute în cursul procesului penal pot servi la aflarea adevărului, numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte sau împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză".

La termenul de judecată din 31 octombrie 2012, inculpatul S.F.C. a recunoscut în totalitate faptele reținute în actul de sesizare a instanței și a solicitat ca judecata să aibă loc

în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, pe care a indicat că le cunoaște și le însușește.

Instanța a coroborat declarațiile inculpatului S.F.C., din fața instanței, care a recunoscut săvârșirea faptei, astfel cum a fost reținută în actul de sesizare a instanței, cu aspectele reliefate de: actul de constatare al Gărzii Financiare Vaslui; documente contabile; expertiză contabilă; extrase de la O.R.C. privind starea firmei; acte.

În drept,

s-a reținut că fapta inculpatului S.F.C. întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, constând în neevidențierea operațiunilor comerciale desfășurate în documentele contabile ale societății, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale.

A fost avut în vedere că inculpatul este în vârstă de 37 ani și a fost cercetat în stare de libertate, iar potrivit fișei de cazier judiciar, acesta nu este cunoscut cu antecedente penale. în timpul urmăririi penale, a avut o atitudine sinceră, recunoscând și regretând fapta.

Reținând vinovăția inculpatului în ceea ce privește infracțiunea de evaziune fiscală anterior amintită, instanța de fond l-a condamnat la o pedeapsă cu închisoarea în limitele prevăzute de textul incriminator.

La alegerea și individualizarea pedepsei, au fost avute în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. anterior, și anume dispozițiile părții generale a C. pen., limitele de pedeapsă prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, reduse conform art. 320

alin. (7) C. proc. pen. anterior (închisoare de la 1 an și 4 luni la 5 ani și 4 luni și interzicerea unor drepturi), împrejurările concrete în care au fost săvârșite faptele, gradul concret de pericol social (concretizat în diminuarea bugetului de stat), perioada de timp în care inculpatul a încălcat legea penală, persoana inculpatului (care nu avea antecedente penale la momentul săvârșirii faptelor din prezenta cauză), întinderea prejudiciului cauzat prin activitatea sa infracțională, vârsta inculpatului, precum și atitudinea acestuia în fața instanței de judecată - inculpatul a tergiversat soluționarea cauzei, solicitând acordarea mai multor termene de judecată în vederea achitării prejudiciului cauzat bugetului de stat prin infracțiunea dedusă judecății, prejudiciu din care, însă,

inculpatul nu a achitat nicio sumă de bani și nici nu s-a mai prezentat ulterior în fața instanței de judecată.

S-a reținut că, potrivit art. 74 C. pen. anterior, acordarea de circumstanțe atenuante nu reprezintă o obligație pentru instanțele de judecată decât în măsura în care o astfel de modalitate de diminuare a pedepselor aplicate se justifică în raport cu scopul lor și cu criteriile de individualizare prevăzute de art. 52 și, respectiv, art. 72 din același cod.

Cu alte cuvinte, recunoașterea unor date și împrejurări ale realității ca și circumstanțe atenuante nu este posibilă decât dacă circumstanțele avute în vedere reduc în asemenea măsură gravitatea faptei în ansamblu sau îl caracterizează de o asemenea manieră pe inculpat, încât numai aplicarea unei pedepse sub minimul special prevăzut de lege pentru infracțiunea săvârșită în concret satisface imperativul justei individualizări a pedepsei.

Or, în cauza de față, instanța a apreciat că simpla lipsă a antecedentelor penale nu este de natură a diminua gradul de pericol social al faptei comise de către inculpat, astfel încât să permită aplicarea unei pedepse sub minimul special prevăzut de lege, redus conform art. 320

alin. (7) C. proc. pen. anterior.

Față de considerentele anterior expuse, instanța de fond a apreciat că scopul pedepsei, în egală măsură preventiv și educativ, poate fi atins prin aplicarea față de inculpatul S.F.C. a pedepsei de 3 (trei) ani de închisoare pentru comiterea infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 320

alin. (7) C. proc. pen. anterior.

S-a considerat, însă, că scopul pedepsei față de inculpatul S.F.C. poate fi atins și fără executarea efectivă a acesteia, convingere fundamentată pe circumstanțele personale ale inculpatului, constând în lipsa antecedentelor penale la momentul săvârșirii faptelor din prezenta cauză, vârsta sa (37 de ani), instanța apreciind că prin fixarea unui termen de încercare de 5 ani (cu posibilitatea revocării suspendării în cazul reiterării comportamentului infracțional în această perioadă) se atinge scopul pedepsei, prev. de art. 52 C. pen. anterior, într-o mai mare măsură decât prin executarea pedepsei în regim, de detenție.

Instanța a constatat că sunt îndeplinite și celelalte condiții impuse de art. 81 C. pen. anterior (pedeapsa aplicată în prezenta cauză este de 3 ani închisoare, iar inculpatul nu a mai

fost, anterior săvârșirii faptelor din prezenta cauză, condamnat în mod definitiv).

Condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii și suspendarea executării acesteia s-a apreciat că reprezintă un avertisment suficient pentru inculpat, în măsură să conducă la reeducarea acestuia, la formarea unei atitudini corecte fată de ordinea de drept, de valorile sociale ocrotite prin dispozițiile legale ce incriminează infracțiunea pentru care a fost antrenată răspunderea penală.

Sub aspectul laturii civile, Statul Român, reprezentat prin M.F.P. - A.N.A.F. - D.G.F.P. a Județului

Vaslui, s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 9.719,71 lei, reprezentând prejudiciul direct cauzat în dauna bugetului de stat.

S-a arătat că prejudiciul direct se compune din suma de 880,62 lei reprezentând impozit pe profit, la care se adaugă suma de 8.839,08 lei reprezentând T.V.A.

S-a solicitat, totodată, acordarea de dobânzi și penalități până la data achitării debitului, precum și, conform art. 163 C. proc. pen. anterior, luarea măsurilor asigurătorii asupra bunurilor inculpatului.

Având în vedere concluziile raportului de expertiză contabilă judiciară efectuată în cauză (filele 20-27 dosar de urmărire penală) prin care s-a constatat un prejudiciu cauzat bugetului de stat în cuantum de 7.495,93 lei - 679,14 lei impozit pe profit și 6.816,79 lei T.V.A., instanța de fond a admis doar în parte acțiunea civilă formulată în procesul penal de către partea civilă.

În baza art. 14 și 346 C. proc. pen. anterior, art. 998 și urm. din vechiul C. civ., a obligat pe inculpatul S.F.C. la plata sumei de 7.495,93 lei către partea civilă, la care se vor adăuga dobânzi și penalități de la data scadenței până la stingerea în totalitate a creanțelor către stat, conform C. fisc. și C. proc. fisc.

A respins, ca nefondate, restul pretențiilor civile formulate de partea civilă și, de asemenea, a respins cererea acesteia de instituire a măsurii sechestrului asigurător, constatând lipsa unor bunuri mobile și/sau imobile în proprietatea inculpatului S.F.C. Aceasta întrucât, din adresa din 17 aprilie 2012 (fila 66 dosar de urmărire penală) a Primarului municipiului Vaslui, a rezultat că inculpatul deținea în proprietate două autoturisme. Or, din adresa din 08 mai 2012 întocmită de Instituția Prefectului a județului Vaslui - S.P.C.R.P.C.Î.V. (fila 69 dosar de urmărire penală), a rezultat că autovehiculul, a figurat înmatriculat pe numele inculpatului pană la data de 03 august 2011, când s-a făcut transferul de proprietate pe Cluj, unde figurează înmatriculat. Din aceeași adresă, a rezultat că pentru autovehiculul, inculpatul a beneficiat de două numere provizorii, la datele de 18 iulie 2007 și 14 mai 2008, cu o valabilitate de 30 de zile fiecare, în prezent autovehiculul figurând înmatriculat pe Maramureș.

În cursul judecății, Instituția Prefectului a județului Cluj -S.P.C.R.P.C.Î.V. (fila 26 dosar instanță), a comunicat că autovehiculul, îl are ca deținător pe A.G.A.

Instituția Prefectului a județului Maramureș - S.P.C.R.P.C.Î.V. (fila 43 dosar instanță), a comunicat că autovehiculul, are ca deținător pe L.N.R.

Împotriva acestei sentințe penale, în termenul prevăzut de lege, inculpatul S.F.C. și partea civilă D.G.F.P. Vaslui - în numele și pentru A.N.A.F. - ca reprezentantă a Statului Român, au declarat apel.

Partea civilă nu a motivat apelul, iar inculpatul a solicitat aplicarea unei amenzi penale, pedeapsa cu închisoarea, chiar dacă a fost stabilită cu suspendarea condiționată a executării, fiind prea mare, raportat la poziția sa procesuală și la achitarea prejudiciului.

Prin Decizia penală nr. 113 din 18 iunie 2013 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori,

a fost admis apelul formulat de inculpatul S.F.C. împotriva sentinței penale nr. 44 din 01 martie 2013 pronunțată de Tribunalul Vaslui în Dosarul nr. 2239/89/2012, care a fost casată, în parte, atât în latură penală, cât și în latură civilă și, în rejudecare:

Au fost reținute în favoarea inculpatului prevederile art. 74 lit. a), b) și art. 76 lit. d) C. pen. anterior.

A fost redus cuantumul pedepsei aplicate inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 320

alin. (7) C. proc. pen. anterior și art. 13 C. pen. anterior, de la 3 ani închisoare, la 1 an închisoare.

A fost înlăturată din cuprinsul hotărârii pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi, aplicată inculpatului.

S-a menținut suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate și s-a redus termenul de încercare la 3 ani.

S-a constatat că inculpatul a achitat prejudiciul direct, în valoare de 7495,93 lei.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

A fost respins, ca nefondat, apelul declarat de partea civilă A.N.A.F. prin D.G.F.P. Vaslui.

Cheltuielile judiciare ocazionate de judecarea apelului declarat de inculpat au rămas în sarcina statului.

A fost obligată partea civilă să achite statului suma de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

Examinând actele și lucrările dosarului și sentința criticată prin prisma motivelor de apel invocate, dar și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei, conform dispozițiilor art. 371 alin. (2) C. proc. pen. anterior, instanța de apel a constatat că instanța de fond a reținut în mod corect și complet situația de fapt și a realizat o justă interpretare și apreciere a mijloacelor de probă administrate în cauză în cursul procesului penal, din care rezultă atât existența faptei pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, cât și săvârșirea acesteia cu vinovăție, în forma cerută de lege.

Astfel, s-a reținut că au fost valorificate mijloacele de probă strânse în faza de urmărire penală, respectiv: actul de constatare al Gărzii Financiare Vaslui, documente contabile, extrase de la O.R.C. privind starea firmei, acte, declarațiile inculpatului pe care acesta și le-a însușit conform disp. art. 320

alin. (7) C. proc. pen. anterior.

Raportat la actele și lucrările dosarului, instanța de apel a apreciat că pedeapsa aplicată inculpatului este prea mare. S-a reținut că este de netăgăduit că fapta comisă de inculpat are o gravitate sporită, confirmată generic și de limitele de pedeapsă

stabilite de legiuitor, dar și în concret, de circumstanțele de fapt efective în care acțiunea cu caracter infracțional a fost desfășurată de făptuitor, însă individualizarea pedepselor presupune atât analizarea aspectelor defavorabile, cât și a celor favorabile inculpatului, precum și a tuturor celorlalte criterii stabilite de art. 72 C. pen. anterior, care se referă la împrejurările săvârșirii faptei, gravitatea acesteia - dată de urmările produse ori care s-ar fi putut produce, dar și a celor cu caracter personal ce ar putea determina atenuarea sau agravarea răspunderii penale.

S-a reținut că pedeapsa stabilită pentru infracțiunea comisă trebuie în același timp individualizată pentru a răspunde principiului proporționalitătii, în sensul unui raport echitabil și echilibrat între fapta săvârșită și răspunderea penală și a unei corecte, necesare și corespunzătoare adecvări a pedepsei la scopul legii penale, în condițiile prevăzute de art. 52 C. pen. anterior.

Astfel, s-a apreciat că aplicarea unei pedepse de 3 ani închisoare pentru infracțiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, în condițiile recunoașterii faptei și a achitării prejudiciului, care are o valoare destul de redusă, înfrânge principiul proporționalitătii și justului echilibru între natura valorilor sociale lezate și sancțiunile penale.

S-a reținut că nici aplicarea unei amenzi penale nu este corectă deoarece, ca măsură de constrângere, pedeapsa are, pe lângă scopul său represiv, și o finalitate de exemplaritate, ea conținând dezaprobarea legală și judiciară atât în ceea ce privește fapta penală săvârșită, cât și referitor la comportamentul infractorului, care trebuie, astfel, să se convingă că nerespectarea legii presupune pedepsirea sa și să evite în viitor comiterea unor alte fapte antisociale.

Ca atare, s-a constatat că pedeapsa aplicată inculpatului este excesivă, în condițiile în care acesta nu este cunoscut cu antecedente penale, a recunoscut fapta și a făcut eforturi pentru a achita prejudiciul, aplicarea unei pedepse de 1 an închisoare, cu suspendarea condiționată a executării, fiind în măsură să asigure scopul acesteia, în contextul reținerii circumstanțelor personale prevăzute de art. 74 lit. a), b) C. pen. anterior.

În ceea ce privește apelul declarat de partea civilă, care este nemotivat, instanța de apel a considerat că instanța de fond a stabilit corect prejudiciul cauzat prin comiterea infracțiunii,

prejudiciul direct fiind și achitat, nemaiimpunându-se instituirea sechestrului asigurător.

Împotriva deciziei anterior menționate, în termen legal, a declarat recurs inculpatul S.F.C.,

calea de atac nefiind motivată în scris.

Cu prilejul concluziilor formulate oral în fața instanței, apărătorul recurentului inculpat a invocat cazul de casare prevăzut de art. 385

alin. (1) pct. 17

C. proc. pen. anterior, solicitând admiterea recursului, cu consecința reducerii pedepsei și a termenului de încercare stabilit în cauză.

Prealabil, Înalta Curte reține că, potrivit art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen. și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii noi, declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în competența aceleiași instanțe și se judecă potrivit dispozițiilor legii vechi privitoare la recurs.

Astfel, examinând recursul declarat prin raportare la dispozițiile art. 385

C. proc. pen. anterior, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru considerentele care urmează.

Consacrând efectul parțial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 385

C. proc. pen. anterior stabilește în alin. (2) că instanța de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute de art. 385

din același cod. Rezultă, așadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurenții și nici instanța nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate de art. 385

C. proc. pen. anterior.

Instituind, totodată, o altă limită a devoluției recursului, art. 385

C. proc. pen. anterior prevede în alin. (2)

că instanța de recurs nu poate examina hotărârea atacată pentru vreunul din cazurile prevăzute în art. 385

C. proc. pen. anterior, dacă motivul de recurs, deși se încadrează în unul dintre aceste cazuri, nu a fost invocat în

scris cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată, așa cum se prevede în alin. (2) al aceluiași articol, cu singura excepție a cazurilor de casare care, potrivit art. 385

alin. (3) C. proc. pen. anterior, se iau în considerare din oficiu.

În cauză, se observă că decizia penală recurată a fost pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, la data de 18 iunie 2013, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, situație în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute de art. 385

C. proc. pen. anterior, astfel cum au fost modificate prin actul normativ menționat.

Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat o nouă limitare a devoluției recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanțial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 17

al art. 385

C. proc. pen. anterior, intenția clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.

În ce privește cazul de casare prevăzut de art. 385

alin. (1) pct. 17

C. proc. pen. anterior, se constată că, într-adevăr, acesta a fost menținut și nu a suferit nicio modificare sub aspectul conținutului prin Legea nr. 2/2013, însă, potrivit art. 385

alin. (3) C. proc. pen. anterior, în noua redactare, a fost exclus din categoria motivelor de recurs care se iau în considerare din oficiu, fiind necesară, pentru a putea fi examinat de către instanța de ultim control judiciar, respectarea condițiilor formale prevăzute de art. 385

alin. (1) și (2) C. proc. pen. anterior.

Verificând îndeplinirea acestor cerințe, se observă, însă, că recurentul inculpat nu și-a motivat calea de atac în scris cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată stabilit în cauză, respectiv cel din data de 6 ianuarie 2014, ci doar oral, în ziua judecății (invocând cazul de casare prevăzut de art. 385

alin. (1) pct. 17

C. proc. pen. anterior), încălcându-și, astfel, obligația ce-i revenea potrivit art. 385

alin. (2) C. proc. pen. anterior.

Ca urmare, față de această împrejurare, Înalta Curte, ținând seama de prevederile art. 385

alin. (2)

C. proc. pen. anterior, precum și de cele ale art. 385

alin. (3) din același

cod, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013 și care nu mai enumera printre cazurile de casare ce pot fi luate în considerare din oficiu și pe cel reglementat de pct. 17

al art. 385

C. proc. pen. anterior, nu va proceda la examinarea criticilor formulate prin raportare la acest caz de casare, nefiind îndeplinite condițiile formale prevăzute de art. 385

alin. (2) C. proc. pen. anterior.

În plus, chiar dacă s-ar trece peste aspectul arătat, criticile formulate nu ar putea fi analizate prin prisma cazului de casare invocat, instanța de recurs nemaiavând posibilitatea de a reaprecia cuantumul pedepsei, în contextul limitării cazurilor de casare în baza Legii nr. 2/2013.

Totodată, în urma examinării căii de atac în limitele impuse de dispozițiile art. 385

alin. (3) C. proc. pen. anterior, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte nu identifică vreun motiv de nelegalitate a hotărârilor pronunțate în cauză.

Pe de altă parte, examinând cauza în raport cu succesiunea de legi penale intervenite de la momentul săvârșirii infracțiunii de către inculpat, în contextul intrării în vigoare a noului C. pen. la data de 1 februarie 2014, instanța de recurs constată că nu este incidență instituția aplicării legii penale mai favorabile, prev. de art. 5 din noul C. pen. întrucât, pentru infracțiunea de evaziune fiscală, nu au intervenit modificări.

Pentru considerentele anterior expuse, în temeiul art. 385

pct. 1 lit. b) C. proc. pen. anterior, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat în cauză.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. anterior, recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se va include și onorariul cuvenit pentru apărarea din oficiu, conform dispozitivului.