ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4717/2014

Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta V.F.V. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Inspectoratul General al Poliției de Frontieră București și Ministerul Afacerilor Interne, obligarea acestora la plata restanței indemnizației de chirie pe o perioadă de 11 luni, în valoare de 6.380,00 RON, cu daune cominatorii calculate de la data de 27 iulie 2012, conform raportului anexă 4, prin care solicita plata restanței, până la data efectuării plății. Prin Sentința civilă nr. 2216/PI/NCA/2014 din 9 mai 2014, Tribunalul Timiș a admis excepția necompetenței sale materiale, invocată de această instanță din oficiu și, în consecință, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că reclamanta contestă refuzul pretins nejustificat exprimat de pârâții - instituții centrale - Inspectoratul General al Poliției de Frontieră (I.G.P.F.) și Ministerul Afacerilor Interne (M.A.I.), concretizate în răspunsurile din 29 august 2012 și din 16 iulie 2013 comunicate reclamantei de către pârâți, referitor la neplata chiriei stabilite prin Sentința civilă nr. 548 din 13 decembrie 2010, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în Dosarul nr. 4734/30/2009, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 2151/2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție. La rândul său, prin Sentința civilă nr. 238 din 30 septembrie 2014, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței sale materiale, invocată din oficiu, și, în consecință, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiș, secția de contencios administrativ și fiscal.

Curtea a constatat că, într-adevăr, actul prin care cererea reclamantei a fost soluționată, este emis de o autoritate centrală, dar ceea ce reclamanta urmărește să obțină pe calea demersului său judiciar este plata compensației pentru chirie, iar calitatea sa de agent de poliție atrage incidența prevederilor Legii nr. 188/1999, republicată. În atare situație, cum indemnizația pentru chirie reprezintă un drept născut din raportul de serviciu al reclamantei, în speță, sunt pe deplin aplicabile prevederile art. 109 din Legea nr. 188/1999, republicată, cu modificările și completările ulterioare, neavând relevanță rangul autorității care a soluționat cererea. Constatând existența conflictului negativ de competență, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal a decis, în temeiul art. 134 și art. 135 alin. (1) din noul C. proc.

civ., înaintarea cauzei către Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea soluționării acestuia. Examinând conflictul negativ de competență, Înalta Curte constată că în speță, în raport de obiectul litigiului și dispozițiile legale incidente, competența soluționării cauzei aparține Tribunalului Timiș, secția de contencios administrativ și fiscal. Litigiul dedus judecății vizează obligarea pârâților Inspectoratul General al Poliției de Frontieră București și Ministerul Afacerilor Interne la plata sumei de 6.38,00 lei, reprezentând contravaloarea indemnizației lunare pentru chirie aferentă perioadei 19 august 2009 - 31 iulie 2010 (11 luni), precum și acordarea de "daune cominatorii". Indemnizația pretinsă de reclamantă este datorată de pârâți în baza prevederilor H.G.

nr. 284/2005 privind stabilirea cuantumului și condițiilor de acordare a compensației lunare pentru chirie cuvenite polițiștilor, iar dreptul reclamantei la plata acestei indemnizații a fost confirmat prin Sentința civilă nr. 548 din 13 decembrie 2010, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în Dosarul nr. 4734/30/2009, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 2151 din 12 aprilie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal. În aceste condiții, se constată că pretențiile supuse judecății derivă din raportul de serviciu al reclamantei, în calitate de funcționar public, astfel că prevederile Legii nr. 188/1999, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sunt incidente în cauză.

Potrivit art. 109 din Legea nr. 188/1999, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013 "cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe." În aceste condiții, raportat la dispozițiile art. 109 din Legea nr. 188/1999, sus-citată, și în lipsa unor dispoziții speciale care să prevadă competența altei instanțe, în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (1) și (4) din noul C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Timiș, secția de contencios administrativ și fiscal, soluționând conflictul negativ de competență în acest sens.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta V.F.V. în contradictoriu cu pârâții Inspectoratul General al Poliției de Frontieră București și Ministerul Afacerilor Interne în favoarea Tribunalului Timiș, secția de contencios administrativ și fiscal. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 9 decembrie 2014. Procesat de GGC - NN