ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4717/2014

Asupra conflictului

negativ de competență de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului Timiș, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta

V.F.V. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Inspectoratul General al

Poliției de Frontieră București și Ministerul Afacerilor Interne, obligarea

acestora la plata restanței indemnizației de chirie pe o perioadă de 11 luni,

în valoare de 6.380,00 RON, cu daune cominatorii calculate de la data de 27

iulie 2012, conform raportului anexă 4, prin care solicita plata restanței,

până la data efectuării plății.

Prin Sentința civilă

nr. 2216/PI/NCA/2014 din 9 mai 2014, Tribunalul Timiș a admis excepția

necompetenței sale materiale, invocată de această instanță din oficiu și, în

consecință, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de

Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal.

Pentru a hotărî

astfel, tribunalul a reținut că reclamanta contestă refuzul pretins

nejustificat exprimat de pârâții - instituții centrale - Inspectoratul General

al Poliției de Frontieră (I.G.P.F.) și Ministerul Afacerilor Interne (M.A.I.),

concretizate în răspunsurile din 29 august 2012 și din 16 iulie 2013 comunicate

reclamantei de către pârâți, referitor la neplata chiriei stabilite prin

Sentința civilă nr. 548 din 13 decembrie 2010, pronunțată de Curtea de Apel

Timișoara în Dosarul nr. 4734/30/2009, rămasă irevocabilă prin Decizia nr.

2151/2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

La rândul său, prin

Sentința civilă nr. 238 din 30 septembrie 2014, Curtea de Apel Timișoara,

secția contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței sale

materiale, invocată din oficiu, și, în consecință, a declinat competența de

soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiș, secția de contencios administrativ

și fiscal.

Curtea a constatat

că, într-adevăr, actul prin care cererea reclamantei a fost soluționată, este

emis de o autoritate centrală, dar ceea ce reclamanta urmărește să obțină pe

calea demersului său judiciar este plata compensației pentru chirie, iar

calitatea sa de agent de poliție atrage incidența prevederilor Legii nr.

188/1999, republicată.

În atare situație,

cum indemnizația pentru chirie reprezintă un drept născut din raportul de

serviciu al reclamantei, în speță, sunt pe deplin aplicabile prevederile art.

109 din Legea nr. 188/1999, republicată, cu modificările și completările

ulterioare, neavând relevanță rangul autorității care a soluționat cererea.

Constatând existența

conflictului negativ de competență, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios

administrativ și fiscal a decis, în temeiul art. 134 și art. 135 alin. (1) din

noul C. proc. civ., înaintarea cauzei către Înalta Curte de Casație și

Justiție, în vederea soluționării acestuia.

Examinând conflictul

negativ de competență, Înalta Curte constată că în speță, în raport de obiectul

litigiului și dispozițiile legale incidente, competența soluționării cauzei

aparține Tribunalului Timiș, secția de contencios administrativ și fiscal.

Litigiul dedus

judecății vizează obligarea pârâților Inspectoratul General al Poliției de

Frontieră București și Ministerul Afacerilor Interne la plata sumei de 6.38,00

lei, reprezentând contravaloarea indemnizației lunare pentru chirie aferentă

perioadei 19 august 2009 - 31 iulie 2010 (11 luni), precum și acordarea de

"daune cominatorii".

Indemnizația pretinsă

de reclamantă este datorată de pârâți în baza prevederilor H.G. nr. 284/2005

privind stabilirea cuantumului și condițiilor de acordare a compensației lunare

pentru chirie cuvenite polițiștilor, iar dreptul reclamantei la plata acestei

indemnizații a fost confirmat prin Sentința civilă nr. 548 din 13 decembrie

2010, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în Dosarul nr. 4734/30/2009,

rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 2151 din 12 aprilie 2010 pronunțată de

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și

fiscal.

În aceste condiții,

se constată că pretențiile supuse judecății derivă din raportul de serviciu al

reclamantei, în calitate de funcționar public, astfel că prevederile Legii nr.

188/1999, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sunt

incidente în cauză.

Potrivit art. 109 din

Legea nr. 188/1999, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013

"cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public

sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal a

tribunalului, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin

lege competența altor instanțe."

În aceste condiții,

raportat la dispozițiile art. 109 din Legea nr. 188/1999, sus-citată, și în

lipsa unor dispoziții speciale care să prevadă competența altei instanțe, în

conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (1) și (4) din noul C. proc. civ.,

Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță,

în favoarea Tribunalului Timiș, secția de contencios administrativ și fiscal,

soluționând conflictul negativ de competență în acest sens.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei privind pe reclamanta V.F.V. în contradictoriu cu

pârâții Inspectoratul General al Poliției de Frontieră București și Ministerul

Afacerilor Interne în favoarea Tribunalului Timiș, secția de contencios

administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 9 decembrie 2014.

Procesat

de GGC - NN