ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4259/2014
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4259/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)
Asupra recursului de
față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Procedura în fața primei instanțe
Prin cererea înregistrată la 15 mai 2012 în
Dosarul nr. 4025/2/2012, reclamantul Centrul Român pentru Administrarea
Drepturilor Artiștilor Interpreți - CREDIDAM a solicitat anularea Deciziei nr.
11 din 7 februarie 2012 emisă de pârâtul O.R.D.A. (publicată în M. Of. nr.
109/10.02.2012), prin care a fost desemnat organismul de gestiune colectivă
Asociația Română pentru Artiști Interpreți sau Executanți - ARAIEX drept
colector al remunerațiilor cuvenite artiștilor interpreți sau executanți pentru
comunicarea publică a fonogramelor publicate în scop comercial ori a
reproducerilor acestora, stabilite prin Metodologia privind comunicarea publică
a fonogramelor publicate în scop comercial sau ale reproducerilor acestora și
tabelele cuprinzând drepturile patrimoniale ale artiștilor interpreți sau
executanți și producătorilor de fonograme.
Reclamantul a
solicitat și obligarea pârâtului O.R.D.A. la plata de despăgubiri pentru paguba
cauzată prin actul administrativ contestat și la plata cheltuielilor de
judecată în sumă de 10.858,18 RON, suportate în dosarul având ca obiect cererea
de suspendare a executării acestui act.
Prin cererea
înregistrată la 2 iulie 2012 sub nr. 5298/2/2012, reclamantul Centrul Român
pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți - CREDIDAM a solicitat
anularea Deciziei nr. 56 din 7 mai 2012 emisă de pârâtul O.R.D.A. (publicată în
M. Of. nr. 313 din 10.05.2012), prin care a fost desemnat organismul de
gestiune colectivă Asociația Română pentru Artiști Interpreți sau Executanți -
ARAIEX drept colector al remunerațiilor cuvenite artiștilor interpreți sau
executanți pentru comunicarea publică a fonogramelor publicate în scop
comercial ori a reproducerilor acestora și tabelele cuprinzând drepturile
patrimoniale ale artiștilor interpreți sau executanți și producătorilor de
fonograme.
Reclamantul a
solicitat și obligarea pârâtului O.R.D.A. la plata de despăgubiri pentru paguba
cauzată prin actul administrativ contestat și la plata cheltuielilor de
judecată efectuate în dosarul având ca obiect cererea de suspendare a
executării acestui act.
Prin cererea
înregistrată la 7 august 2012 sub nr. 6342/2/2012, reclamantul Centrul Român
pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți - CREDIDAM a solicitat
anularea Deciziei nr. 39 din 21 martie 2012 emisă de pârâtul O.R.D.A.
(publicată în M. Of. nr. 197/26.03.2012), prin care a fost desemnat organismul
de gestiune colectivă Asociația Română pentru Artiști Interpreți sau Executanți
- ARAIEX drept colector al remunerațiilor cuvenite artiștilor interpreți sau
executanți pentru comunicarea publică a fonogramelor publicate în scop
comercial ori a reproducerilor acestora, stabilite prin Metodologia privind
comunicarea publică a fonogramelor publicate în scop comercial sau ale
reproducerilor acestora și tabelele cuprinzând drepturile patrimoniale ale
artiștilor interpreți sau executanți și producătorilor de fonograme.
Reclamantul a
solicitat și obligarea pârâtului O.R.D.A. la plata de despăgubiri pentru paguba
cauzată prin actul administrativ contestat și la plata cheltuielilor de
judecată efectuate în dosarul având ca obiect cererea de suspendare a
executării acestui act.
În motivarea
cererilor de chemare în judecată, reclamantul a susținut că deciziile
contestate sunt nelegale, fiind emise de pârâtul O.R.D.A. cu nerespectarea
procedurii prevăzute de Legea nr. 8/1996 pentru desemnarea colectorului sumelor
datorate de utilizatori sau de alți plătitori în cazul existenței mai multor organisme
de gestiune colectivă pentru același domeniu de creație, dacă acestea nu depun
la O.R.D.A. un protocol cu privire la:
- criteriile de
repartizare între organisme a remunerației;
- organismul de
gestiune colectivă care urmează să fie numit dintre acestea, prin decizie a
directorului general al O.R.D.A., drept colector în domeniul titularilor de
drepturi în cauză;
- modalitatea de
evidențiere și justificare a cheltuielilor privind acoperirea reală a
costurilor de colectare ale organismului de gestiune colector.
Reclamantul a
criticat deciziile emise de pârât pentru încălcarea dispozițiilor legale care
prevăd condiția reprezentativității, arătând că este singurul organism de
gestiune colectivă în măsură să colecteze remunerațiile datorate artiștilor interpreți
sau executanți pentru comunicarea publică, deoarece este primul organism de
gestiune colectivă pentru artiști interpreți sau executanți de pe teritoriul
României, având cel mai mare număr de membri (aproximativ 11.000) și 29 de
acorduri bilaterale încheiate cu 22 de țări, spre deosebire de pârâta ARAIEX,
care s-a înființat la data de 14 iulie 2011, are numai 560 de membri și neavând
acorduri bilaterale cu alte state, nu reprezintă artiști străini.
Deciziile întocmite
de pârâtul O.R.D.A. au fost criticate de reclamant și pentru încălcarea
obligației de transparență impusă de Legea nr. 52/2003 privind transparența
decizională, obligație care impune autorităților publice să permită accesul la
luarea deciziilor administrative și nu numai obligația de a supune dezbaterii
publice proiectele de acte normative.
Pentru respectarea
principiului transparenței decizionale, s-a arătat că pârâtul O.R.D.A., în
calitate de autoritate a administrației publice, avea obligația de a informa și
de a supune dezbaterii publice proiectele deciziilor respective, cu atât mai
mult cu cât acestea au modificat o metodologie negociată și acceptată printr-un
protocol semnat între CREDIDAM, UFPR și reprezentanții utilizatorilor.
Deciziile emise de
pârâtul O.R.D.A. au fost criticate de reclamant și pentru nerespectarea
obligației de motivare a actelor administrative, arătându-se că simpla
enumerare a unor dispoziții normative nu echivalează cu motivarea actului,
deoarece nu au fost expuse elementele de fapt și de drept care să permită, pe
de o parte, destinatarilor să cunoască și să evalueze temeiurile și efectele
deciziei, iar pe de altă parte, să facă posibilă exercitarea controlului de
legalitate.
Soluția instanței
de fond
Curtea de Apel
București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis prin
încheierea din ședința publică de la 16 noiembrie 2012 excepția conexității și
a dispus conexarea Dosarelor nr. 5.298/2/2012 și nr. 6.342/2/2012 la Dosarul
nr. 4.025/2/2012.
Prin Sentința civilă
nr. 7245 din 21 decembrie 2012, aceeași instanță a admis cererile formulate de
reclamant și a anulat Deciziile nr. 11 din 7 februarie 2012, nr. 39 din 21
martie 2012 și nr. 56 din 7 mai 2012 emise de pârâtul O.R.D.A.
Pentru a hotărî
astfel, instanța de fond a constatat că Deciziile nr. 11 din 7 februarie 2012,
nr. 39 din 21 martie 2012 și nr. 56 din 7 mai 2012 au fost emise de pârâtul
O.R.D.A. cu încălcarea dispozițiilor art. 133 alin. (1) - (3), raportat la art.
129
1
din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile
conexe, deoarece a fost desemnat drept colector pentru comunicare publică/sursa
ambiental un organism de gestiune colectivă nou-înființat, cu un număr de
membri mult mai mic decât reclamantul CREDIDAM și cu un repertoriu gestionat
extrem de redus comparativ cu acesta.
Nelegalitatea celor
trei decizii contestate de către reclamant a fost constatată de prima instanță
și față de încălcarea obligației de transparență impusă de Legea nr. 52/2003
privind transparența decizională, cu motivarea că O.R.D.A., în calitate de
autoritate a administrației publice, avea obligația de a informa și de a supune
dezbaterii publice proiectele deciziilor respective, cu atât mai mult cu cât
Metodologia astfel modificată a fost negociată și acceptată printr-un protocol
semnat între CREDIDAM, UPFR și reprezentanții utilizatorilor.
În același sens, s-a
reținut că transparența decizională trebuia asigurată în raport cu organismul
de gestiune colectivă CREDIDAM, deoarece la data emiterii deciziilor
contestate, acțiunile CREDIDAM erau limitate, ca urmare a suspendării
activității dispusă prin Decizia O.R.D.A. nr. 6 din 31 ianuarie 2012.
Nelegalitatea
deciziilor emise de pârâtul O.R.D.A. a fost constatată de instanța de fond și
pentru lipsa unei motivări, din care să rezulte împrejurările care au
determinat adoptarea lor, ceea ce a afectat posibilitatea reclamantului de a-și
exercita în mod corespunzător dreptul la apărare și de a exercita în mod
eficient accesul la justiție.
Astfel, s-a avut în
vedere că, motivarea reprezintă o condiție esențială de legalitate a unui act
administrativ, având o dublă finalitate și anume:
- asigură respectarea
principiului transparenței actului administrativ față de subiectul de drept
vizat;
- din perspectiva
instanței de judecată, permite demarcația între actul administrativ adoptat de
autoritatea publică în cadrul marjei de apreciere pe care legea i-o conferă și
cel adoptat cu exces de putere.
Calea de atac
exercitată
Împotriva acestei
sentințe, a declarat recurs pârâta Asociația Română pentru Artiști Interpreți
sau Executanți, solicitând modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii
ca neîntemeiate a cererilor de anulare a Deciziilor nr. 11 din 7 februarie
2012, nr. 39 din 21 martie 2012 și nr. 56 din 7 mai 2012 emise de O.R.D.A.
Ca prim motiv de
recurs s-a invocat interpretarea greșită de instanța de fond a dispozițiilor
art. 133 alin. (3) din Legea nr. 8/1996 cu privire la îndeplinirea de către
intimatul-reclamant CREDIDAM a criteriului reprezentativității pentru numirea
în calitate de organism colector al remunerațiilor rezultate din comunicarea
publică și cuvenite titularilor de drepturi, artiști interpreți sau executanți.
În opinia recurentei,
prin reprezentativitate nu se înțelege organismul cu numărul cel mai mare de
membri, ci acel organism care poate îndeplini obligațiile legale, asigurând
astfel cea mai bună reprezentare a intereselor beneficiarilor legii, și anume,
ale artiștilor.
Recurenta a învederat
că intimatul CREDIDAM nu mai era în măsură să asigure o bună îndeplinire a
obligațiilor care îi reveneau în calitate de colector al remunerațiilor, nu mai
îndeplinea criteriul reprezentativității și din acest motiv, s-a impus
înlocuirea sa din calitatea de colector și acordarea prerogativei colectării
celuilalt organism de gestiune colectivă existent.
Ca argumente în acest
sens au fost invocate concluziile controalelor tematice, din care rezultă
următoarele deficiențe în activitatea intimatului CREDIDAM:
- înregistra în
evidențele sale, cu o întârziere mai mare de 6 luni documentația premergătoare
încheierii licențelor;
- proceda la
încheierea contractelor de licență cu o întârziere mai mare de 6 luni de la
data la care utilizatorii au solicitat acordarea licențelor;
- emitea facturile de
plată a licențelor cu o întârziere de peste 6 luni;
- în anumite cazuri,
nu se încheiau contractele de licență, deși utilizatorii formulaseră cereri;
- emitea facturi
pentru perioade mai mari de 1 an, ceea ce reprezintă o încălcare a
dispozițiilor art. 6 din Metodologia de acordare a licențelor, prevăzută în
Decizia O.R.D.A. nr. 399/2006;
- emitea facturi
fiscale la mai mult de 6 luni după încasarea facturilor proforme, cu încălcarea
dispozițiilor art. 155 alin. (1) C. fisc.
Prin cel de-al doilea
motiv de recurs a fost criticată interpretarea dată de instanța de fond dispozițiilor
art. 138
2
din Legea nr. 8/1996, arătându-se că deși această lege nu
prevede în mod expres o procedură prin care un organism de gestiune colectivă
poate fi înlocuit, aceasta nu înseamnă că un asemenea colector poate păstra
calitatea respectivă în mod nelimitat.
Recurenta a susținut
că măsurile dispuse prin Deciziile nr. 11 din 7 februarie 2012, nr. 39 din 21
martie 2012 și nr. 56 din 7 mai 2012 reprezintă aplicații practice ale
prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 401/2006 privind organizarea, funcționarea,
structura personalului și dotările necesare îndeplinirii atribuțiilor O.R.D.A.
În ultimul motiv de
recurs a fost criticată concluzia instanței de fond privind nelegalitatea
deciziilor contestate pentru nerespectarea obligației de motivare, arătându-se
că această obligație a fost îndeplinită în cauză prin indicarea temeiurilor de
drept și de fapt care au determinat adoptarea lor (referate interne O.R.D.A.).
Cu referire la
jurisprudența instanțelor naționale, s-a precizat că obligația autorității de a
motiva actul administrativ este îndeplinită și în situația în care în
conținutul acestuia nu sunt reluate toate temeiurile de fapt și de drept care
au fost reținute într-un alt înscris pe care actul administrativ s-a
fundamentat și pe care îl înglobează.
Considerentele primei
instanțe privind legislația comunitară care impune autorităților obligația să
motiveze actele administrative au fost apreciate de recurentă ca fiind lipsite
de relevanță în cauză, dat fiind că această reglementare este incidentă doar în
măsura în care autoritățile fac aplicarea dreptului comunitar.
II. Considerentele
Înaltei Curți asupra recursului
Examinând actele și
lucrările dosarului, în raport și cu dispozițiile art. 304 și art. 304
1
C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat pentru
următoarele considerente:
Aspecte de fapt și
de drept relevante
Deciziile nr. 11 din
7 februarie 2012, nr. 39 din 21 martie 2012 și nr. 56 din 7 mai 2012 prin care
intimatul O.R.D.A. a desemnat recurenta ARAIEX drept colector al remunerațiilor
cuvenite artiștilor interpreți sau executanți pentru comunicarea publică a
fonogramelor publicate în scop comercial ori a reproducerilor acestora au fost
corect anulate prin hotărârea pronunțată de instanța de fond și criticile formulate
în prezentul recurs sunt nefondate, urmând a fi respinse pentru următoarele
argumente.
Motivul de
nelegalitate privind încălcarea dispozițiilor art. 133 alin. (1) - (3) din
Legea nr. 8/1996 a fost corect admis de prima instanță, constatându-se că nesocotirea
de către autoritatea emitentă - O.R.D.A. a criteriului reprezentativității
organismului de gestiune colectivă desemnat colector constituie o cauză de
nulitate a deciziilor deduse judecății în prezenta cauză.
Din aceste prevederi
legale rezultă că, în cazul fonogramelor publicate în scop comercial, dacă
există mai multe organisme de gestiune colectivă pentru același domeniu de
creație, sunt reglementate două modalități de desemnare a organismului care va
colecta sumele datorate de utilizatori sau de alți plătitori și anume:
încheierea unui protocol de către organismele de gestiune colectivă prin care
se stabilește organismul care va fi numit colector, iar în lipsa acestui
protocol, organismul de gestiune colectivă se desemnează colector prin decizia
directorului general al O.R.D.A., pe baza reprezentativității.
Dat fiind că un
asemenea protocol nu a fost încheiat de organismele de gestiune colectivă din
domeniul fonogramelor publicate în scop comercial, desemnarea colectorului
sumelor datorate de utilizatori sau de alți plătitori nu se poate face decât
prin decizie a directorului general al O.R.D.A., cu respectarea criteriului
reprezentativității organismului de gestiune colectivă desemnat.
Instanța de fond a
constatat întemeiat că acest criteriu nu a fost respectat de intimatul O.R.D.A.
la emiterea Deciziilor nr. 11 din 7 februarie 2012, nr. 39 din 21 martie 2012
și nr. 56 din 7 mai 2012 față de probatoriului administrat și din care rezultă
că recurenta ARAIEX are un număr de membri mai mic decât intimatul CREDIDAM,
fapt care de altfel nici nu a fost contestat.
În lipsa unei
reglementări care să definească reprezentativitatea și procedura în care poate
fi determinată, instanța de fond a considerat cu just temei că singurul
criteriu relevant este numărul de membri al organismului de gestiune colectivă
și deci critica formulată sub acest aspect de către recurentă se dovedește a fi
nefondată, cu atât mai mult cu cât nu a fost susținută prin argumente care să
justifice în mod rezonabil utilizarea altor criterii pentru stabilirea
reprezentativității, ca indici obiectivi de analiză pentru desemnarea
colectorului remunerațiilor datorate artiștilor interpreți și executanți pentru
comunicarea publică a fonogramelor în scop comercial.
Susținerile
recurentei privind emiterea celor trei decizii față de înregistrarea în
activitatea CREDIDAM a unor abateri cu ocazia controalelor efectuate de
O.R.D.A. în luna noiembrie 2011 sunt lipsite de relevanță, întrucât decizia
prin care se desemnează un organism de gestiune colectivă drept colector al
remunerațiilor pentru o anumită categorie de drepturi nu reprezintă o decizie
de sancționare a unui alt organism de gestiune colectivă din același domeniu de
creație, ci un act administrativ emis în conformitate cu criteriile reglementate
de Legea nr. 8/1996 și pentru a căror nerespectare nu se poate invoca drept
justificare încălcarea acestei legi de către organismul de gestiune respectiv,
câtă vreme sancțiunile pentru o astfel de încălcare sunt prevăzute expres de
lege și printre acestea nu se regăsește schimbarea criteriilor de desemnare a
organismului colector al remunerațiilor.
Independent de
aceasta, se reține că, în urma controlului tematic efectuat în perioada 14 - 25
noiembrie 2011, O.R.D.A. a emis pentru CREDIDAM 18 decizii de intrare în
legalitate și deposedare a dreptului de a colecta, decizii care au fost
contestate în justiție și care au un obiect diferit de deciziile atacate pe
calea acțiunii în anulare în prezenta cauză.
Elementele de fapt
avute în vedere la întocmirea celor 18 decizii prin care s-a finalizat
controlul tematic efectuat de O.R.D.A. nu pot constitui situația premisă pentru
deciziile de înlocuire a intimatului reclamant din calitatea sa de organism
colector, întrucât actele respective au fost emise într-o altă procedură și nu
au natura juridică de acte premergătoare pentru măsura adoptată prin cele trei
decizii contestate în acest litigiu.
Critica din recurs
privind interpretarea greșită de către prima instanță a dispozițiilor art. 138
din Legea nr. 8/1996 este nefondată, constatându-se că, prin aplicarea acestei
reglementări O.R.D.A. avea posibilitatea să utilizeze alte mecanisme legale de
sancționare, respectiv, retragerea temporară a avizului în cazul nerespectării
de către intimatul reclamant CREDIDAM a unei decizii O.R.D.A. definitive, ceea
ce însă nu s-a realizat, astfel că, retragerea dreptului de colectare dispusă
prin cele trei decizii contestate apare ca fiind o măsură abuzivă și nelegală.
Instanța de fond a
reținut în mod corect că legitimitatea colectorului se bazează pe două condiții
cumulative:
- o condiție
pozitivă, de reprezentativitate, raportat la art. 133 alin. (2) și (3) din
Legea nr. 8/1996;
- o condiție
negativă, respectiv inexistența unui comportament de încălcare a unei decizii
definitive O.R.D.A. de intrare în legalitate.
Cum la data emiterii
celor trei decizii contestate nu s-a dovedit că intimatul reclamant nu mai
îndeplinea cele două condiții cumulative, s-a constatat întemeiat că nu s-a
justificat adoptarea de către O.R.D.A a măsurii de retragere a dreptului de
colectare a remunerațiilor.
Ultima critică
formulată în recurs este de asemenea nefondată, întrucât lipsa motivării în
fapt și în drept a actului administrativ individual prin care se aduce atingere
exercițiului unor drepturi recunoscute subiectului de drept constituie o cauză
de nulitate a actului respectiv.
Instanța de fond a
constatat în mod judicios că motivarea reprezintă o condiție esențială de
legalitate a unui act administrativ, având o dublă finalitate, și anume:
- asigură respectarea
principiului transparenței actului administrativ față de subiectul de drept
vizat;
- din perspectiva
instanței de judecată, permite demarcația între actul administrativ adoptat de
autoritatea publică în cadrul marjei de apreciere pe care legea i-o conferă și
cel adoptat prin exces de putere.
Obligația motivării
oricărui act administrativ rezultă implicit din dispozițiile constituționale
care consacră dreptul la informație, reprezentând o obligație corelativă a
autorităților administrației publice, iar îndeplinirea acestei obligații
permite un control eficient al superiorului ierarhic asupra conținutului
actului, dar și un control jurisdicțional riguros al instanței sesizate cu
acțiunea în anularea actului respectiv.
Cerința motivării
actului administrativ nu a fost îndeplinită în cazul celor trei decizii
contestate prin simpla enumerare a dispozițiilor legale care prevăd competența
autorității emitente, fără a cuprinde elementele de fapt și de drept care au
fundamentat măsura adoptată în sensul desemnării recurentei drept colector al
remunerațiilor cuvenite artiștilor interpreți sau executanți pentru comunicarea
publică a fonogramelor publicate în scop comercial ori a reproducerilor
acestora.
Fără a aplica normele
de drept comunitar, judecătorul fondului a avut în vedere că obligația
motivării actului administrativ își găsește consacrare și în dispozițiile art.
41 parag. 2 lit. c) din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene care
reglementează dreptul la bună administrare, ceea ce implică și obligația
administrației de a-și motiva deciziile.
În consecință,
considerentele din hotărârea atacată care se referă la obligația motivării
actului administrativ potrivit legislației și jurisprudenței comunitare nu au
fost determinante pentru constatarea nelegalității celor trei decizii datorită
neîndeplinirii cerinței de motivare, reprezentând numai argumente suplimentare
pentru soluția adoptată în aplicarea dreptului intern, care impune de asemenea
obligația motivării actului administrativ.
Pentru considerentele
care au fost expuse, constatându-se că nu există motive de casare sau de
modificare a hotărârii pronunțate de instanța de fond, Înalta Curte va respinge
ca nefondat prezentul recurs, urmând a obliga recurenta la plata cheltuielilor
de judecată către intimatul reclamant CREDIDAM.
Soluția instanței
de recurs și temeiul juridic al acesteia
În baza dispozițiilor
art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta
Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de ARAIEX.
Conform prevederilor
art. 274 C. proc. civ., recurenta ARAIEX va fi obligată să plătească
intimatului reclamant CREDIDAM cheltuieli de judecată în sumă de 4.960 RON.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul
declarat de Asociația Română pentru Artiști Interpreți sau Executanți - Araiex
împotriva Sentinței civile nr. 7245 din 21 decembrie 2012 a Curții de Apel
București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Obligă recurenta
ARAIEX la plata sumei de 4.960 RON, reprezentând cheltuieli de judecată către
intimatul reclamant CREDIDAM.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi, 12 noiembrie 2014.
Procesat
de GGC - AZ