ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1609/2014

Deliberând asupra cauzei de față, în condițiile art. 256 C. proc. civ., reține următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 30 iunie 2009 pe rolul Tribunalului Galați sub nr. 3685/121/2009, reclamantul B.R.O. a solicitat, în temeiul Legii nr. 10/2001, în contradictoriu cu Municipiul Galați, prin primar, și Consiliul Local Galați, restituirea imobilului situat în Galați, cum este descris în actul de vânzare cumpărare din 04 martie 1940, așa cum au fost obligați pârâții prin sentința civilă nr. 948 din 03 iunie 2005 pronunțată de Tribunalul Galați.

Prin sentința civilă nr. 1645 din 29 octombrie 2009, Tribunalul Galați a admis acțiunea, a constatat dreptul reclamantului de a beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, constând în compensarea cu un teren disponibil în suprafață de 285 mp la data executării hotărârii, din domeniul public sau privat al Municipiului Galați, și emiterea deciziei în temeiul Titlului VII din Legea nr. 247/2005 referitor la construcția de 140 mp, conform actului de vânzare cumpărare din 1994. Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că autorii reclamantului D. și V.B. au avut un imobil situat în Galați, construcție și teren ce au fost expropriate în baza Decretului nr. 239/1963 și că reclamantul este unicul moștenitor al autorilor.

Prin Decizia civilă nr. 31 din 28 ianuarie 2010, Curtea de Apel Galați, secția civilă, a respins apelul pârâtei Primăria municipiului Galați, prin primar, împotriva sentinței sus-menționate. Referitor la excepția de prematuritate a acțiunii invocată de către pârâtă, instanța de apel a reținut că a considera o astfel de cerere ca fiind prematură ar însemna nesocotirea, printr-un formalism excesiv, a caracterului reparatoriu al Legii nr. 10/2001 și, totodată, o împiedicare a persoanelor îndreptățite să-și redobândească bunurile preluate abuziv. Mai mult decât atât, sentința civilă nr. 948/2005 a Tribunalului Galați a rămas irevocabilă la 21 octombrie 2005, iar, faptul că reclamantul a solicitat după trei ani de zile materializarea ei, nu conduce la ideea că acțiunea ar fi prematur introdusă.

Pe fondul cauzei, instanța de apel a reținut că susținerea potrivit căreia instanța de fond a încălcat cele două principii, cel al disponibilității procesului civil și cel al plenitudinii autorităților locale, nu poate fi primită în condițiile în care, potrivit art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, republicată, „în cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent, care constau în compensare cu alte bunuri sau servicii și în ultimă instanță despăgubiri”, ierarhie ce rezultă din interpretarea dispozițiilor art. 26 alin. (1) din același act normativ.

Referitor la împrejurarea că prima instanță a soluționat cauza fără a identifica imobilul, instanța de apel a reținut că nu poate fi primită atât timp cât din actele depuse la dosar și în absența unor probe contrare a rezultat întinderea dreptului de proprietate cu actul normativ prin care s-a dispus măsura preluării abuzive, potrivit art. 24 din Legea nr. 10/2001, republicată. Prin Decizia nr. 6570 din 6 decembrie 2010, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de pârâtul Municipiul Galați, prin primar, împotriva deciziei anterior arătate, pe care a casat-o, cauza fiind trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe.

Instanța supremă a constatat că reclamantul a solicitat obligarea la restituirea în natură a imobilului din Galați, invocând, printre altele, și dispozițiile sentinței civile nr. 948 din 3 iunie 2005 a Tribunalului Galați, prin care a fost obligată Primăria municipiului Galați să se pronunțe asupra cererii de restituire în natură sau prin echivalent formulată prin notificarea din 5 august 2001 referitoare la imobilul în litigiu, astfel cum este descris și nominalizat prin actul de vânzare din 4 martie 1940. Or, față de obiectul dedus judecății, de dispozițiile hotărârii sus menționate, instanța de apel avea obligația, în baza rolului activ prevăzut de art. 129 C. proc.

civ., să dispună administrarea unor probe, inclusiv efectuarea unei expertize tehnice de identificare a imobilului a cărui restituire s-a solicitat, pentru verificarea situației faptice și juridice a acestuia, dar și de identificare a unor bunuri eventul disponibile în patrimoniul pârâtului, ce ar putea forma obiect al măsurii reparatorii a compensării în condițiile prevăzute de art. 1 pct. 5 din Legea nr. 10/2001. Cauza a fost înregistrată, în rejudecare, sub nr. 3685/121/2009. Prin încheierea din 25 mai 2011, față de cererea formulată de către apărătorul reclamantului, în sensul că nu a fost instituită curatela pentru moștenitorul reclamantului inițial, decedat, s-a dispus suspendarea judecării cauzei în baza dispozițiilor art. 242 pct. 1 C. proc.

civ. După repunerea pe rol a cauzei, prin cererea formulată la data de 24 mai 2012, s-a depus Încheierea nr. 66 din 13 ianuarie 2012, definitivă și irevocabilă, prin care Judecătoria Galați l-a numit pe C.V. tutore al lui B.B., cu toate drepturile și îndatoririle prevăzute de lege ca urmare a punerii sub interdicție a reclamantului B.B., succesorul defunctului B.R.O. Ulterior, deși s-au acordat 10 termene de judecată în vederea identificării unui teren apt a fi dat în compensare, nu s-a putut finaliza această operațiune, întrucât apărătorul reclamantului moștenitor a contestat situația terenurilor prezentate de către pârât, susținând că lista depusă nu este cea reală.

Prin Decizia civilă nr. 68/A din 24 octombrie 2013, Curtea de Apel Galați, secția civilă, a admis apelul pârâtului, a schimbat în parte sentința civilă nr. 1645 din 29 octombrie 2009, în sensul că a admis în parte acțiunea și a constatat că reclamantul are dreptul la măsuri reparatorii în echivalent constând în compensarea prin puncte conform cap. III din Legea nr. 165/2013 pentru imobilul din Galați. În considerente, instanța de apel a reținut că prin Legea nr. 165/2013 au fost aduse modificări substanțiale procedurii reglementate de Legea nr. 10/2001, care se aplică, conform art. 4 și proceselor aflate în curs de judecată pe rolul instanțelor judecătorești, sens în care, la acest moment, reclamantul are dreptul la măsuri compensatorii în condițiile legii privind unele măsuri pentru finalizarea procesului de restituire, sub formă de puncte ce vor fi acordate de C.N.C.I.

Împotriva acestei decizii în termen legal a declarat recurs reclamantul B.B., prin tutore C.V., întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. În susținerea recursului, reclamantul a arătat că, deși aplicabilă în cauză, Legea nr. 165/2013 nu interzice acordarea unui alt teren aflat în proprietatea Municipiului Galați, întrucât restituirea în natură este prevăzută de art. 1 alin. (1) și art. 3 pct. 6 din acest act normativ. Că aceasta este voința legiuitorului rezultă și din articolele următoare din Legea nr. 165/2013, în care se prevede obligația municipiului, prin comisia special înființată, de a efectua operațiunea de inventariere a terenurilor ce pot face obiectul restituirii în natură.

În situația în care n-ar mai fi posibilă restituirea pe un alt amplasament, o astfel de operațiune ar fi inutilă. De altfel, excluderea despăgubirilor în numerar prin Legea nr. 165/2013 nu este echivalentă cu imposibilitatea restituirii pe alt amplasament a terenului preluat abuziv, dispozițiile art. 1 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 fiind în continuare în vigoare. Recurentul a precizat că opinia instanței de apel, în sensul că art. 3 pct. 6 din Legea nr. 165/2013 privește doar terenurile avute în vedere de Legea nr. 18/1991, este una restrictivă și nejustificată, întrucât legiuitorul nu a înțeles să limiteze sfera de aplicabilitate doar la aceste terenuri. Având în vedere împrejurarea că prin lege se arată în mod expres obligația restituirii în natură a terenului preluat abuziv, în ambele modalități - pe vechiul amplasament sau pe un alt amplasament, soluția instanței de apel este nelegală.

A mai susținut că Municipiul Galați nu a actualizat nici măcar o dată, în trei ani de judecată, lista terenurilor disponibile, iar instanța de apel nu a adoptat niciunul din mijloacele de coerciție prevăzute de lege față de această situație, fiind astfel încălcate dispozițiile din decizia de casare. De asemenea, instanța de apel nu a luat nicio măsură împotriva expertului judiciar, care a precizat că nu poate obține relații de la O.C.P.I. Galați cu privire la imobilele din patrimoniul primăriei. Recurentul a arătat și că nu se face vorbire în hotărâre în vreun fel de casa de locuit obiect al cererii de restituire, aspect ce constituie un motiv suplimentar de admitere a prezentei căi de atac.

Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, în raport de dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele: În cauză, prin cererea formulată la data de 30 iunie 2009, reclamantul B.R.O. a solicitat să fie obligați pârâții Municipiul Galați prin primar și Consiliul Local Galați să-i restituie în natură imobilul din Galați, în vederea respectării sentinței civile nr. 948 din 03 iunie 2005 pronunțată de Tribunalul Galați. Prin această hotărâre, instanța de judecată a admis contestația reclamantului B.R.O.

formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, a anulat Dispoziția nr. 1220/SR din 21 ianuarie 2005 emisă de Primăria Galați și a obligat emitenta să se pronunțe asupra cererii de restituire (în natură sau prin echivalent) solicitată prin notificarea din 06 iunie 2001 referitoare la imobilul din Galați, astfel cum este descris și nominalizat prin actul de vânzare din 04 martie 1940. În aceste condiții, cadrul legal pentru soluționarea cererii pendinte este dat de Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989. Cererea reclamantului a fost soluționată în prima instanță prin sentința civilă nr. 1645 din 29 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Galați, secția civilă, în sensul că a fost constatat dreptul reclamantului B.R.O.

de a beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, constând în compensare cu teren disponibil, în suprafață de 285 mp, la data executării hotărârii, din domeniul public sau privat al municipiului Galați și emiterea deciziei în temeiul Titlului VII din Legea nr. 247/2005 referitor la construcția de 140 mp conform actului de vânzare-cumpărare din 1940 autentificat de Tribunalul județului Covurlui.

Prin Decizia civilă nr. 68 din 24 octombrie 2013, Curtea de Apel Galați, secția I civilă, în rejudecarea apelului după pronunțarea Deciziei de casare nr. 6570 din 06 decembrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, (conform căreia instanța de apel avea obligația de a dispune administrarea de probe pentru verificarea situației faptice și juridice a imobilului în litigiu, dar și pentru identificarea unor bunuri eventual disponibile în patrimoniul municipiului Galați, ce pot forma obiect al măsurii reparatorii a compensării), a admis apelul formulat de pârâtul Municipiul Galați prin primar, a schimbat în parte sentința civilă nr. 1645 din 29 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Galați, secția civilă, în sensul că a admis în parte acțiunea reclamantului și a constatat că acesta are dreptul la măsuri reparatorii în echivalent constând în compensarea prin puncte conform cap. III din Legea nr. 165/2013 pentru imobilul din Galați.

Totodată, instanța de apel a menținut celelalte dispoziții ale sentinței civile apelate. Referitor la evoluția cadrului legal prin care au fost reglementate modalitățile de acordare a măsurilor reparatorii, Înalta Curte reține că Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 798 din 2 septembrie 2005, la art. 1 alin. (2) prevede că „În cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent. Măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea învestită potrivit prezentei legi cu soluționarea notificării, cu acordul persoanei îndreptățite, sau despăgubiri acordate în condițiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv”.

De asemenea, potrivit art. 26 alin. (1) din aceeași lege, „Dacă restituirea în natură nu este posibilă, deținătorul imobilului sau, după caz, entitatea învestită potrivit prezentei legi cu soluționarea notificării este obligată ca, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată, în termenul prevăzut la art. 25 alin. (1), să acorde persoanei îndreptățite în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, în situațiile în care măsura compensării nu este posibilă sau aceasta nu este acceptată de persoana îndreptățită.” Conform dispozițiilor legale în vigoare la data pronunțării Deciziei nr. 6570 din 06 decembrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată, „în situațiile prevăzute la alin. (1), (2) și (6), măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensarea cu alte bunuri sau servicii, oferite în echivalent de către entitatea învestită potrivit prezentei legi cu soluționarea notificării, cu acordul persoanei îndreptățite sau despăgubiri acordate în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv”.

În apel, în rejudecare, după ce la dosar s-a depus o listă cu terenurile ce pot fi atribuite în compensare de către Primăria Galați - Comisia constituită în baza Legii nr. 10/2001, potrivit concluziilor exprimate la momentul efectuării expertizei topografice (filele 59-61 dosar apel) reclamantul nu a acceptat terenuri în compensare pentru imobilul expropriat de la autorii săi. Parcelele de teren în litigiu erau situate în extravilanul municipiului Galați, respectiv în Tarlalele 130, 131 și 133. În plus, demersurile efectuate la O.C.P.I. Galați nu au produs informații suplimentare cu privire la imobilele deținute de Primăria Galați. Pe parcursul soluționării apelului a intrat în vigoare Legea nr. 165 din 16 mai 2013 prin care au fost stabilite măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România.

Potrivit art. 4 din acest act normativ, „Dispozițiile prezentei legi se aplică cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor (...) la data intrării în vigoare a prezentei legi”. Acest act normativ, în vigoare la data pronunțării Deciziei civile nr. 68 din 24 octombrie 2013 a Curții de Apel Galați, secția I civilă, în forma inițială de la momentul publicării, nu reglementa decât posibilitatea acordării de măsuri reparatorii în echivalent prin compensare prin puncte, conform cap. III din lege, în situația în care restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv nu mai este posibilă (art. 1 alin. (2) din lege dispunea că „în situația în care restituirea în natură a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist nu mai este posibilă, singura măsură reparatorie în echivalent care se acordă este compensarea prin puncte, prevăzută în cap. III”).

Pe de altă parte, art. 50 din Legea nr. 165/2013 prevedea, de asemenea, că la data intrării în vigoare a acestei legi, „a) sintagma despăgubiri acordate în condițiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, cuprinsă în Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se înlocuiește cu sintagma măsuri compensatorii în condițiile legii privind unele măsuri pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv, în perioada regimului comunist în România;” și că „b) orice dispoziție referitoare la evaluarea imobilelor potrivit standardelor internaționale de evaluare și la măsura reparatorie a compensării cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent, prevăzute în Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se abrogă;” De asemenea, H.G.

nr. 401 din 19 iunie 2013 pentru aprobarea Normelor de aplicare a Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate abuziv în perioada regimului comunist în România nu făcea nicio mențiune în legătură cu posibilitatea acordată de bunuri sau servicii în compensare. Prin urmare, la data pronunțării deciziei recurate, dispozițiile legale în vigoare nu prevedeau compensarea cu alte bunuri sau servicii, cum susține recurentul, ci doar măsura compensării prin puncte. Abia ulterior a fost adoptată Legea nr. 368/2013 pentru modificarea și completarea Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în M. Of.

al României, Partea I, nr. 819 din 21 decembrie 2013, care prevedea la art. 1 modificarea alin. (2) al art. 1, în sensul că, „În situația în care restituirea în natură a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist nu mai este posibilă, măsurile reparatorii în echivalent care se pot acorda sunt compensarea cu bunuri oferite în echivalent de entitatea învestită cu soluționarea cererii formulate în baza Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare, măsurile prevăzute de Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, cu modificările și completările ulterioare, precum și măsura compensării prin puncte, prevăzută în cap. III”.

La data de 17 februarie 2014, H.G. nr. 401 din 19 iunie 2013 pentru aprobarea Normelor de aplicare a Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România a fost modificată, prin H.G. nr. 89 din 12 februarie 2014 pentru completarea Normelor de aplicare a Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, aprobate prin H.G. nr. 401/2013, în sensul că, după art. 22 din Normele de aplicare a Legii nr. 165/2013, aprobate prin H.G.

nr. 401/2013, se introduce un nou capitol, capitolul III.1 „Mecanismul și condițiile privind compensarea cu bunuri oferite în echivalent a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist”. Așadar, legiuitorul a revenit asupra soluției legislative consacrate inițial prin art. 1 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, reinstaurând, pe lângă compensarea prin puncte, dreptul persoanelor îndreptățite la acordarea de măsuri reparatorii prin compensarea cu bunuri oferite în echivalent abia după pronunțarea deciziei din apel, astfel încât Înalta Curte constată că normele legale în vigoare au fost corect aplicate și interpretate.

Dată fiind succesiunea în timp a dispozițiilor actelor normative enumerate, față de prevederile art. 4 din Legea nr. 165/2013, invocate și de instanța de apel, conform cărora această lege se aplică și proceselor aflate în curs de judecată pe rolul instanțelor judecătorești, Înalta Curte constată că hotărârea recurată este legală, nefiind incidente în cauză prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În acest context, susținerile recurentului în sensul că Legea nr. 165/2013 nu interzice acordarea unui alt teren aflat în proprietatea Municipiului Galați, întrucât restituirea în natură (pe un alt amplasament) este prevăzută de art. 1 alin. (1) și art. 3 pct. 6 din acest act normativ nu poate fi primită față de forma normei în vigoare la data pronunțării deciziei recurate.

De asemenea, pentru aceleași considerente urmează a fi înlăturate și criticile ce vizează lipsa demersurilor ce incumbau pârâtului ori expertului în dovedirea terenurilor disponibile în patrimoniul Municipiului Galați, deoarece era obligatorie măsura compensării prin puncte. De altfel, chiar sub cadrul normativ care prevedea acordarea de măsuri reparatorii s-a dovedit că adoptarea acestei soluții în concret în cazul reclamantului a fost imposibilă din cauza refuzului constant manifestat de parte de a accepta vreunul din imobilele indicate de pârât în vederea compensării. Înalta Curte mai observă că recurentul contestă și „opinia instanței de apel”, conform căreia art. 3 pct. 6 din Legea nr. 165/2013 ar privi doar terenurile avute în vedere de Legea nr. 18/1991.

Or, un astfel de argument nu a fost folosit în considerentele hotărârii atacate, instanța de apel limitându-se a face aplicarea prevederilor noului act normativ - Legea nr. 165/2013, potrivit dispozițiilor art. 4 din lege. Înalta Curte constată, de asemenea, că nu se justifică nici critica legată de neanalizarea cererii de restituire a construcției - casă de locuit. Astfel, observă că, în cauză, în primă instanță, pârâtul Municipiul Galați a fost obligat, referitor la construcția de 140 mp, la emiterea deciziei în temeiul Titlului VII din Legea nr. 247/2005. Împotriva acestei soluții, reclamantul nu a formulat critici prin exercitarea unei căi legale de atac, caz în care hotărârea astfel pronunțată a intrat în puterea lucrului judecat.

De asemenea, nici pârâtul nu a înțeles să conteste această măsură dispusă în legătură cu construcția de 140 mp. Or, în lipsa unor motive de apel care să vizeze soluția dată cererii menționate, instanța de apel nu avea a se pronunța. Drept consecință, criticile recurentului sub acest aspect exced cadrului legal cu care a fost învestită instanța de recurs, fiind formulate omisso-medio. Înalta Curte mai reține că recurentul a invocat și incidența prevederilor art. 304 pct. 8 C. proc. civ., fără însă a arăta în ce constă interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății, schimbarea naturii ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia. Singurele aspecte semnalate de recurent privesc modalitatea de acordare a măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, iar nu îndreptățirea reclamantului la beneficiul instituit prin legea specială, critici ce nu se încadrează în prevederile citate (art. 304 pct. 8 C. proc.

civ.). Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul B.B., prin tutore C.V., împotriva Deciziei nr. 68/A din 24 octombrie 2013 a Curții de Apel Galați, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 mai 2014.