ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1609/2014

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1609/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Deliberând asupra

cauzei de față, în condițiile art. 256 C. proc. civ., reține următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 30 iunie

2009 pe rolul Tribunalului Galați sub nr. 3685/121/2009, reclamantul B.R.O. a

solicitat, în temeiul Legii nr. 10/2001, în contradictoriu cu Municipiul

Galați, prin primar, și Consiliul Local Galați, restituirea imobilului

situat în Galați, cum este descris în actul de vânzare cumpărare din 04 martie 1940,

așa cum au fost obligați pârâții prin sentința civilă nr. 948 din 03 iunie 2005

pronunțată de Tribunalul Galați.

Prin sentința civilă nr.

1645 din 29 octombrie 2009, Tribunalul Galați a admis acțiunea, a constatat

dreptul reclamantului de a beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de Legea

nr. 10/2001, constând în compensarea cu un teren disponibil în suprafață de 285

mp la data executării hotărârii, din domeniul public sau privat al Municipiului

Galați, și emiterea deciziei în temeiul Titlului VII din Legea nr. 247/2005

referitor la construcția de 140 mp, conform actului de vânzare cumpărare din 1994.

Pentru a se pronunța astfel,

prima instanță a reținut că autorii reclamantului D. și V.B. au avut un imobil

situat în Galați, construcție și teren ce au fost expropriate în baza

Decretului nr. 239/1963 și că reclamantul este unicul moștenitor al autorilor.

Prin Decizia civilă nr.

31 din 28 ianuarie 2010, Curtea de Apel Galați, secția civilă, a respins apelul

pârâtei Primăria municipiului Galați, prin primar, împotriva sentinței

sus-menționate.

Referitor la excepția

de prematuritate a acțiunii invocată de către pârâtă, instanța de apel a

reținut că a considera o astfel de cerere ca fiind prematură ar însemna

nesocotirea, printr-un formalism excesiv, a caracterului reparatoriu al Legii nr.

10/2001 și, totodată, o împiedicare a persoanelor îndreptățite să-și

redobândească bunurile preluate abuziv.

Mai mult decât atât,

sentința civilă nr. 948/2005 a Tribunalului Galați a rămas irevocabilă la 21

octombrie 2005, iar, faptul că reclamantul a solicitat după trei ani de zile

materializarea ei, nu conduce la ideea că acțiunea ar fi prematur introdusă.

Pe fondul cauzei,

instanța de apel a reținut că susținerea potrivit căreia instanța de fond a

încălcat cele două principii, cel al disponibilității procesului civil și cel

al plenitudinii autorităților locale, nu poate fi primită în condițiile în care,

potrivit art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, republicată, „în cazurile în

care restituirea în natură nu este posibilă se vor stabili măsuri reparatorii

prin echivalent, care constau în compensare cu alte bunuri sau servicii și în

ultimă instanță despăgubiri”, ierarhie ce rezultă din interpretarea

dispozițiilor art. 26 alin. (1) din același act normativ.

Referitor la împrejurarea

că prima instanță a soluționat cauza fără a identifica imobilul, instanța

de apel a reținut că nu poate fi primită atât timp cât din actele depuse

la dosar și în absența unor probe contrare a rezultat întinderea dreptului de

proprietate cu actul normativ prin care s-a dispus măsura preluării abuzive,

potrivit art. 24 din Legea nr. 10/2001, republicată.

Prin Decizia nr. 6570

din 6 decembrie 2010, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul

declarat de pârâtul Municipiul Galați, prin primar, împotriva deciziei anterior

arătate, pe care a casat-o, cauza fiind trimisă spre rejudecare aceleiași

instanțe.

Instanța supremă a constatat

că reclamantul a solicitat obligarea la restituirea în natură a imobilului din

Galați, invocând, printre altele, și dispozițiile sentinței civile nr. 948 din

3 iunie 2005 a Tribunalului Galați, prin care a fost obligată Primăria

municipiului Galați să se pronunțe asupra cererii de restituire în natură sau

prin echivalent formulată prin notificarea din 5 august 2001 referitoare la

imobilul în litigiu, astfel cum este descris și nominalizat prin actul de

vânzare din 4 martie 1940.

Or, față de obiectul

dedus judecății, de dispozițiile hotărârii sus menționate, instanța de apel

avea obligația, în baza rolului activ prevăzut de art. 129 C. proc. civ., să

dispună administrarea unor probe, inclusiv efectuarea unei expertize tehnice de

identificare a imobilului a cărui restituire s-a solicitat, pentru verificarea

situației faptice și juridice a acestuia, dar și de identificare a unor bunuri

eventul disponibile în patrimoniul pârâtului, ce ar putea forma obiect al

măsurii reparatorii a compensării în condițiile prevăzute de art. 1 pct. 5 din

Legea nr. 10/2001.

Cauza a fost

înregistrată, în rejudecare, sub nr. 3685/121/2009.

Prin încheierea din

25 mai 2011, față de cererea formulată de către apărătorul reclamantului, în

sensul că nu a fost instituită curatela pentru moștenitorul reclamantului

inițial, decedat, s-a dispus suspendarea judecării cauzei în baza dispozițiilor

art. 242 pct. 1 C. proc. civ.

După repunerea pe rol

a cauzei, prin cererea formulată la data de 24 mai 2012, s-a depus Încheierea nr.

66 din 13 ianuarie 2012, definitivă și irevocabilă, prin care Judecătoria Galați

l-a numit pe C.V. tutore al lui B.B., cu toate drepturile și îndatoririle

prevăzute de lege ca urmare a punerii sub interdicție a reclamantului B.B.,

succesorul defunctului B.R.O.

Ulterior, deși s-au

acordat 10 termene de judecată în vederea identificării unui teren apt a fi dat

în compensare, nu s-a putut finaliza această operațiune, întrucât

apărătorul reclamantului moștenitor a contestat situația terenurilor prezentate

de către pârât, susținând că lista depusă nu este cea reală.

Prin Decizia civilă nr.

68/A din 24 octombrie 2013, Curtea de Apel Galați, secția civilă, a admis

apelul pârâtului, a schimbat în parte sentința civilă nr. 1645 din 29 octombrie

2009, în sensul că a admis în parte acțiunea și a constatat că reclamantul are

dreptul la măsuri reparatorii în echivalent constând în compensarea prin puncte

conform cap. III din Legea nr. 165/2013 pentru imobilul din Galați.

În considerente,

instanța de apel a reținut că

prin Legea nr. 165/2013 au fost aduse modificări

substanțiale procedurii reglementate de Legea nr. 10/2001, care se aplică,

conform art. 4 și proceselor aflate în curs de judecată pe rolul instanțelor

judecătorești, sens în care, la acest moment, reclamantul are dreptul la măsuri

compensatorii în condițiile legii privind unele măsuri pentru finalizarea

procesului de restituire, sub formă de puncte ce vor fi acordate de C.N.C.I.

Împotriva acestei

decizii în termen legal a declarat recurs reclamantul B.B., prin tutore C.V., întemeiat

pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

În susținerea

recursului, reclamantul a arătat că, deși aplicabilă în cauză, Legea nr. 165/2013

nu interzice acordarea unui alt teren aflat în proprietatea Municipiului

Galați, întrucât restituirea în natură este prevăzută de art. 1 alin. (1) și art.

3 pct. 6 din acest act normativ.

Că aceasta este

voința legiuitorului

rezultă și din articolele următoare din Legea nr. 165/2013, în care se prevede

obligația municipiului, prin comisia special înființată, de a efectua

operațiunea de inventariere a terenurilor ce pot face obiectul restituirii în

natură. În situația în care n-ar mai fi posibilă restituirea pe un alt

amplasament, o astfel de operațiune ar fi inutilă.

De altfel, excluderea

despăgubirilor în numerar prin Legea nr. 165/2013 nu este echivalentă cu

imposibilitatea restituirii pe alt amplasament a terenului preluat abuziv,

dispozițiile art. 1 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 fiind în continuare în

vigoare.

Recurentul a precizat

că opinia instanței de apel, în sensul că art. 3 pct. 6 din Legea nr. 165/2013

privește doar terenurile avute în vedere de Legea nr. 18/1991, este una

restrictivă și nejustificată, întrucât legiuitorul nu a înțeles să limiteze

sfera de aplicabilitate doar la aceste terenuri.

Având în vedere

împrejurarea că prin lege se arată în mod expres obligația restituirii în

natură a terenului preluat abuziv, în ambele modalități - pe vechiul

amplasament sau pe un alt amplasament, soluția instanței de apel este nelegală.

A mai susținut că Municipiul

Galați nu a actualizat nici măcar o dată, în trei ani de judecată, lista

terenurilor disponibile, iar instanța de apel nu a adoptat niciunul din

mijloacele de coerciție prevăzute de lege față de această situație, fiind

astfel încălcate dispozițiile din decizia de casare. De asemenea, instanța de

apel nu a luat nicio măsură împotriva expertului judiciar, care a precizat că

nu poate obține relații de la O.C.P.I. Galați cu privire la imobilele din

patrimoniul primăriei.

Recurentul a arătat și

că nu se face vorbire în hotărâre în vreun fel de casa de locuit obiect al

cererii de restituire, aspect ce constituie un motiv suplimentar de admitere a

prezentei căi de atac.

Examinând decizia

recurată prin prisma criticilor formulate, în raport de dispozițiile art. 304 pct.

8 și 9 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

În cauză, prin

cererea formulată la data de 30 iunie 2009, reclamantul B.R.O. a solicitat să

fie obligați pârâții Municipiul Galați prin primar și Consiliul Local Galați

să-i restituie în natură imobilul din Galați, în vederea respectării sentinței

civile nr. 948 din 03 iunie 2005 pronunțată de Tribunalul Galați.

Prin această

hotărâre, instanța de judecată a admis contestația reclamantului B.R.O. formulată

în temeiul Legii nr. 10/2001, a anulat Dispoziția nr. 1220/SR din 21 ianuarie 2005

emisă de Primăria Galați și a obligat emitenta să se pronunțe asupra cererii de

restituire (în natură sau prin echivalent) solicitată prin notificarea din 06

iunie 2001 referitoare la imobilul din Galați, astfel cum este descris și

nominalizat prin actul de vânzare din 04 martie 1940.

În aceste condiții,

cadrul legal pentru soluționarea cererii pendinte este dat de Legea nr. 10/2001

privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6

martie 1945 - 22 decembrie 1989.

Cererea reclamantului

a fost soluționată în prima instanță prin sentința civilă nr. 1645 din 29

octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Galați, secția civilă, în sensul că a

fost constatat dreptul reclamantului B.R.O. de a beneficia de măsurile

reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, constând în compensare cu teren

disponibil, în suprafață de 285 mp, la data executării hotărârii, din domeniul

public sau privat al municipiului Galați și emiterea deciziei în temeiul

Titlului VII din Legea nr. 247/2005 referitor la construcția de 140 mp conform

actului de vânzare-cumpărare din 1940 autentificat de Tribunalul județului

Covurlui.

Prin Decizia civilă nr.

68 din 24 octombrie 2013, Curtea de Apel Galați, secția I civilă, în

rejudecarea apelului după pronunțarea Deciziei de casare nr. 6570 din 06

decembrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de

proprietate intelectuală, (conform căreia instanța de apel avea obligația de a

dispune administrarea de probe pentru verificarea situației faptice și juridice

a imobilului în litigiu, dar și pentru identificarea unor bunuri eventual

disponibile în patrimoniul municipiului Galați, ce pot forma obiect al măsurii

reparatorii a compensării), a admis apelul formulat de pârâtul Municipiul

Galați prin primar, a schimbat în parte sentința civilă nr. 1645 din 29

octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Galați, secția civilă, în sensul că a

admis în parte acțiunea reclamantului și a constatat că acesta are dreptul la

măsuri reparatorii în echivalent constând în compensarea prin puncte conform cap.

III din Legea nr. 165/2013 pentru imobilul din Galați. Totodată, instanța

de apel a menținut celelalte dispoziții ale sentinței civile apelate.

Referitor

la evoluția cadrului legal prin care au fost reglementate modalitățile de

acordare a măsurilor reparatorii, Înalta Curte reține că Legea nr. 10/2001

privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6

martie 1945-22 decembrie 1989, republicată în M. Of. al României, Partea I, nr.

798 din 2 septembrie 2005, la art. 1 alin. (2) prevede că „În cazurile în care

restituirea în natură nu este posibilă se vor stabili măsuri reparatorii prin

echivalent. Măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensare cu

alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea învestită

potrivit prezentei legi cu soluționarea notificării, cu acordul persoanei

îndreptățite, sau despăgubiri acordate în condițiile prevederilor speciale

privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor

preluate în mod abuziv”. De asemenea, potrivit art. 26 alin. (1) din aceeași

lege, „Dacă restituirea în natură nu este posibilă, deținătorul imobilului sau,

după caz, entitatea învestită potrivit prezentei legi cu soluționarea

notificării este obligată ca, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție

motivată, în termenul prevăzut la art. 25 alin. (1), să acorde persoanei

îndreptățite în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de

despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată

a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, în situațiile în

care măsura compensării nu este posibilă sau aceasta nu este acceptată de

persoana îndreptățită.”

Conform dispozițiilor

legale în vigoare la data pronunțării Deciziei nr. 6570 din 06 decembrie 2010 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001,

republicată, „în situațiile prevăzute la alin. (1), (2) și (6), măsurile

reparatorii prin echivalent vor consta în compensarea cu alte bunuri sau

servicii, oferite în echivalent de către entitatea învestită potrivit prezentei

legi cu soluționarea notificării, cu acordul persoanei îndreptățite sau

despăgubiri acordate în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire

și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv”.

În apel, în

rejudecare, după ce la dosar s-a depus o listă cu terenurile ce pot fi

atribuite în compensare de către Primăria Galați - Comisia constituită în baza

Legii nr. 10/2001, potrivit concluziilor exprimate la momentul efectuării

expertizei topografice (filele 59-61 dosar apel) reclamantul nu a acceptat

terenuri în compensare pentru imobilul expropriat de la autorii săi. Parcelele

de teren în litigiu erau situate în extravilanul municipiului Galați, respectiv

în Tarlalele 130, 131 și 133. În plus, demersurile efectuate la O.C.P.I. Galați

nu au produs informații suplimentare cu privire la imobilele deținute de

Primăria Galați.

Pe parcursul

soluționării apelului a intrat în vigoare Legea nr. 165 din 16 mai 2013

prin care au fost stabilite măsurile pentru finalizarea procesului de

restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv

în perioada regimului comunist în România.

Potrivit art. 4 din

acest act normativ, „Dispozițiile prezentei legi se aplică cauzelor în materia

restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor (...) la

data intrării în vigoare a prezentei legi”.

Acest act normativ,

în vigoare la data pronunțării Deciziei civile nr. 68 din 24 octombrie 2013 a

Curții de Apel Galați, secția I civilă, în forma inițială de la momentul

publicării, nu reglementa decât posibilitatea acordării de măsuri reparatorii

în echivalent prin compensare prin puncte, conform cap. III din lege, în

situația în care restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv nu mai este

posibilă

(art. 1 alin. (2) din lege dispunea că „în situația în care restituirea în

natură a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist nu

mai este posibilă, singura măsură reparatorie în echivalent care se acordă este

compensarea prin puncte, prevăzută în cap. III”).

Pe de altă parte, art.

50 din Legea nr. 165/2013 prevedea, de asemenea, că la data intrării în vigoare

a acestei legi, „a) sintagma despăgubiri acordate în condițiile prevederilor

speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente

imobilelor preluate în mod abuziv, cuprinsă în Legea nr. 10/2001, republicată,

cu modificările și completările ulterioare, se înlocuiește cu sintagma măsuri

compensatorii în condițiile legii privind unele măsuri pentru finalizarea

procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate

în mod abuziv, în perioada regimului comunist în România;” și că „b) orice

dispoziție referitoare la evaluarea imobilelor potrivit standardelor

internaționale de evaluare și la măsura reparatorie a compensării cu alte

bunuri sau servicii oferite în echivalent, prevăzute în Legea nr. 10/2001,

republicată, cu modificările și completările ulterioare, se abrogă;”

De asemenea, H.G. nr.

401 din 19 iunie 2013 pentru aprobarea Normelor de aplicare a Legii nr. 165/2013

privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau

prin echivalent, a imobilelor preluate abuziv în perioada regimului comunist în

România nu făcea nicio mențiune în legătură cu posibilitatea acordată de bunuri

sau servicii în compensare.

Prin urmare, la data

pronunțării deciziei recurate, dispozițiile legale în vigoare nu prevedeau

compensarea cu alte bunuri sau servicii, cum susține recurentul, ci doar măsura

compensării prin puncte.

Abia ulterior a fost

adoptată Legea nr. 368/2013 pentru modificarea și completarea Legii nr. 165/2013

privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau

prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului

comunist în România, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 819 din 21

decembrie 2013, care prevedea la art. 1 modificarea alin. (2) al art. 1, în

sensul că, „În situația în care restituirea în natură a imobilelor preluate în

mod abuziv în perioada regimului comunist nu mai este posibilă, măsurile

reparatorii în echivalent care se pot acorda sunt compensarea cu bunuri oferite

în echivalent de entitatea învestită cu soluționarea cererii formulate în baza

Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod

abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată, cu

modificările și completările ulterioare, măsurile prevăzute de Legea fondului

funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare,

și Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra

terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor

Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, cu modificările

și completările ulterioare, precum și măsura compensării prin puncte, prevăzută

în cap. III”.

La data de 17

februarie 2014, H.G. nr. 401 din 19 iunie 2013 pentru aprobarea Normelor de

aplicare a Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de

restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv

în perioada regimului comunist în România a fost modificată, prin H.G. nr. 89

din 12 februarie 2014 pentru completarea Normelor de aplicare a Legii nr. 165/2013

privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau

prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului

comunist în România, aprobate prin H.G. nr. 401/2013, în sensul că, după art. 22

din Normele de aplicare a Legii nr. 165/2013, aprobate prin H.G. nr. 401/2013,

se introduce un nou capitol, capitolul III.1 „Mecanismul și condițiile privind

compensarea cu bunuri oferite în echivalent a imobilelor preluate în mod abuziv

în perioada regimului comunist”.

Așadar,

legiuitorul a revenit asupra soluției legislative consacrate inițial prin art. 1

alin. (2) din Legea nr. 165/2013, reinstaurând, pe lângă compensarea prin

puncte, dreptul persoanelor îndreptățite la acordarea de măsuri reparatorii

prin compensarea cu bunuri oferite în echivalent abia după pronunțarea deciziei

din apel, astfel încât Înalta Curte constată că normele legale în vigoare au

fost corect aplicate și interpretate.

Dată fiind

succesiunea în timp a dispozițiilor actelor normative enumerate, față de

prevederile art. 4 din Legea nr. 165/2013, invocate și de instanța de apel,

conform cărora această lege se aplică și proceselor aflate în curs de judecată

pe rolul instanțelor judecătorești, Înalta Curte constată că hotărârea recurată

este legală, nefiind incidente în cauză prevederile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ.

În acest context,

susținerile recurentului în sensul că Legea nr. 165/2013 nu interzice acordarea

unui alt teren aflat în proprietatea Municipiului Galați, întrucât restituirea

în natură (pe un alt amplasament) este prevăzută de art. 1 alin. (1) și art. 3 pct.

6 din acest act normativ nu poate fi primită față de forma normei în vigoare la

data pronunțării deciziei recurate. De asemenea, pentru aceleași considerente urmează

a fi înlăturate și criticile ce vizează lipsa demersurilor ce incumbau

pârâtului ori expertului în dovedirea terenurilor disponibile în patrimoniul

Municipiului Galați, deoarece era obligatorie măsura compensării prin puncte.

De altfel, chiar sub

cadrul normativ care prevedea acordarea de măsuri reparatorii s-a dovedit că

adoptarea acestei soluții în concret în cazul reclamantului a fost imposibilă

din cauza refuzului constant manifestat de parte de a accepta vreunul din

imobilele indicate de pârât în vederea compensării.

Înalta Curte mai

observă că recurentul contestă și „opinia instanței de apel”, conform căreia art.

3 pct. 6 din Legea nr. 165/2013 ar privi doar terenurile avute în vedere de

Legea nr. 18/1991. Or, un astfel de argument nu a fost folosit în

considerentele hotărârii atacate, instanța de apel limitându-se a face

aplicarea prevederilor noului act normativ - Legea nr. 165/2013, potrivit

dispozițiilor art. 4 din lege.

Înalta Curte

constată, de asemenea, că nu se justifică nici critica legată de neanalizarea

cererii de restituire a construcției - casă de locuit.

Astfel, observă că, în

cauză, în primă instanță, pârâtul Municipiul Galați a fost obligat, referitor

la construcția de 140 mp, la emiterea deciziei în temeiul Titlului VII din

Legea nr. 247/2005.

Împotriva acestei

soluții, reclamantul nu a formulat critici prin exercitarea unei căi legale de

atac, caz în care hotărârea astfel pronunțată a intrat în puterea lucrului

judecat. De asemenea, nici pârâtul nu a înțeles să conteste această măsură

dispusă în legătură cu construcția de 140 mp. Or, în lipsa unor motive de apel

care să vizeze soluția dată cererii menționate, instanța de apel nu avea a se

pronunța.

Drept consecință,

criticile recurentului sub acest aspect exced cadrului legal cu care a fost

învestită instanța de recurs, fiind formulate omisso-medio.

Înalta Curte mai

reține că recurentul a invocat și incidența prevederilor art. 304 pct. 8 C.

proc. civ., fără însă a arăta în ce constă interpretarea greșită a actului

juridic dedus judecății, schimbarea naturii ori înțelesul lămurit și vădit

neîndoielnic al acestuia.

Singurele aspecte

semnalate de recurent privesc modalitatea de acordare a măsurilor reparatorii

prevăzute de Legea nr. 10/2001, iar nu îndreptățirea reclamantului la

beneficiul instituit prin legea specială, critici ce nu se încadrează în

prevederile citate (art. 304 pct. 8 C. proc. civ.).

Pentru toate aceste

considerente, Înalta Curte, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va

respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de reclamantul B.B., prin tutore C.V., împotriva Deciziei

nr. 68/A din 24 octombrie 2013 a Curții de Apel Galați, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 28 mai 2014.